Izvoarele dreptului comunicarii sociale

Izvoarele dreptului comunicarii sociale

Izvoarele dreptului comunicarii sociale sunt acele norme juridice specifice in care se prevad drepturile si obligatiile cetateanului, societatii, autoritatii si mediei in domeniul comunicarii sociale.

Astfel, pot fi considerate izvoare ale dreptului comunicarii sociale : actele juridice internationale la care Romania a aderat (Declaratii, Conventii, Tratate, Rezolutii etc.) Constitutia Romaniei, Legile, Ordonantele Guvernului, Hotararile Guvernului, Ordine, Decizii, Instructiuni, Regulamente si actele administrative ale autoritatilor publice locale. Potrivit art. 11 din Declaratia drepturilor omului si cetateanului (1789) «libera comunicare de ganduri si de opinii este unul dintre drepturile cele mai pretioase ale omului; orice cetatean poate deci vorbi, scrie, imprima liber, cu conditia sa raspunda de abuzul acestei libertati, in cazurile determinate de lege».

Observam ca, Declaratia drepturilor omului si cetateanului prevede in cadrul comunicarii sociale, drepturi, libertati, obligatii, responsabilitati si raspunderi. Iar raspunderea pentru abuzul de libertate in comunicare, trebuie sa fie numai in «cazurile determinate de lege».

Nu putem vorbi de alte responsabilitati si raspunderi juridice, deoarece ar fi ilegale.

In art. 19 din Declaratia Universala a Drepturilor Omului (1948) se prevede ca «orice persoana are dreptul la libertatea de opinie si de exprimare, ceea ce implica dreptul de a nu fi tulburat pentru opiniile sale si acela de a cauta, de a primi si de a raspandi, fara a se tine seama de granite, informatii si idei prin orice mijloc de exprimare.» Pe langa o serie de alte reglementari internationale si in mod deosebit Declaratia Universala a Drepturilor Omului, la care Romania a aderat, in Constitutia Romaniei (1991) sunt o serie de dispozitii care reglementeaza drepturile si obligatiile individului, societatii, autoritatilor publice si media in structura diferitelor drepturi, libertati, responsabilitati si obligatii, cum sunt: ocrotirea vietii intime, familiale si private (art. 26), secretul corespondentei (art. 28), libertatea constiintei (art. 29), libertatea de exprimare (art. 30), dreptul la informatie (art. 31), dreptul la invatatura (art. 23), dreptul persoanei vatamate de o autoritate publica (art. 48), si altele. De asemenea, dreptul comunicarii sociale, isi are reglementari specifice in Rezolutiile nr. 1003 si 1215 ale Adunarii Parlamentare a Consiliului Europei cu privire la etica ziaristica asupra carora ia act Camera Deputatilor din Parlamentul Romaniei prin Hotararea nr.25 din 12 septembrie 1994; Legea nr. 504/2002 privind audiovizualul si Legea nr. 41/1994, Legea arhivelor nationale nr. 16/1996, Legea presei nr. 3/1974, Legea nr. 8/1996 privind drepturile de autor si drepturile conexe, Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informatiile de interes public; Legea nr. 182/2002 privind protectia informatiilor clasificate; Ordonanta de urgenta privind cadrul general de reglementare a comunicatiilor nr. 79/2002; Legea nr. 591/2002 pentru aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 79/2002; Legea nr. 187/1999 privind accesul la propriul dosar si deconspirarea securitatii ca politie politica; Legea nr. 52/2003 privind transparenta decizionala in administratia publica; Hotararea Guvernului privind accesul liber la informatia privind mediul nr. 1115/2002; Decizia Consiliulului National al Audiovizualului nr. 114 din 14 octombrie 2002 privind dreptul la replica si dreptul la ratificare; Decizia Consiliulului National al Audiovizualului nr. 80 din 13 august 2002 privind protectia demnitatii umane si a dreptului la propria imagine etc.Totodata, responsabilitatea si raspunderea in dreptul comunicarii sociale sunt reglementate in dispozitiile Codului penal, Legea privind Statutul functionarilor publici (Legea nr. 188/1999), Legea responsabilitatii ministeriale (Legea nr. 115/1999), Legea bancara (Legea nr.58/1998),si altele in care sunt prevazute abateri disciplinare, infractiuni, sanctiuni si pedepseprin care se apara drepturile subiectilor activi si pasivi, in raporturile de comunicare sociala.