Libertatea opiniei publice

Democratia traieste din lupta dintre opiniile divergente. Ea are nevoie in general, la toate nivelele societatii - in familie si la scoala, in asociatii si la serviciu - de un anumit climat social care sa favorizeze discutarea deschisa a divergentelor de opinie. Sustinerea propriilor pareri trebuie tolerata si incurajata, la fel si constanta repetare a 'de ce'- urilor. Actiunile, care trebuie sa fie mereu deschise criticilor, nu trebuie sa porneasca de la directive care nu se bazeaza pe discutii si motivatii prealabile, ci care pleaca de la argumente solide.

Este de la sine inteles ca aceste dezbateri trebuie sa aiba loc in public. Ce ar mai avea de castigat opozitia, daca criticile sale la adresa guvernului ar ramane ascunse dupa usi ferecate? Argumentele lor nu ar mai avea nici un efect, pentru ca opozitia nu poate exercita presiuni asupra conducerii decat in momentul in care, prin critica publica, poate influenta alegatorii. Un partid aflat la putere va lua in serios criticile opozitiei doar cand se va vedea amenintat de alegeri care s-ar putea sfarsi neasteptat, alegatorii devenind in atare situatie arbitrii intre putere si opozitie. Dar pentru ca alegatorii sunt cei vizati in aceasta competitie dintre partide, partidele trebuie sa ajunga cumva la ei. Premisa unei opozitii solide este de aceea sansa de a putea reprezenta in mod liber si public propriile convingeri. Pe de cealalta parte, pentru a-si pastra pozitia partidele la putere sunt obligate sa contribuie la formarea opiniei publice, punand la dispozitia acesteia propriile lor perspective si convingeri.

Functia de control, de critica si de stimulare nu revine insa doar opozitiei parlamentare, ci intregii opinii publice. Caracterul public este determinat in primul rand de faptul ca oricine isi poate aduce aportul la formarea opiniilor. Toti trebuie sa aiba posibilitatea sa stranga informatii si sa contribuie la formarea opiniei publice. Pe de alta parte, conceptul de 'opinie publica' presupune si ca obiectul acesteia este de natura publica, si nu privata. Obiectul ei este asadar "res publica" in sensul cel mai larg al termenului. De sfera publica apartin prin urmare toti cetatenii unui stat sau asociatiile de cetateni dintr-un stat preocupati de soarta societatii care isi exprima preocuparile in mod public sub forma de critici si atitudini de respingere sau de aprobare, incercand astfel sa influenteze procesul de formare a vointei politice. Ei constituie opinia publica. Dar pentru ca intr-o societate pluralista exista de regula mai multe opinii in ceea ce priveste sfera publica, nu va exista niciodata o singura opinie publica general valabila, ci mai multe.

Caracterul public al structurii democratice iese la iveala tocmai din aceasta pozitie independenta, aflata la polul opus aparatului statal. In democratie, toti au dreptul sa-si exprime in mod liber opiniile politice. Prin acest lucru nu se intelege ca fiecare dintre noi are dreptul sa-si aiba propriile opinii personale. Opiniile proprii sunt mai mult, ele sunt fundamentul pe care este cladita participarea activa la viata publica.

In acest punct, dreptul de libera formare si exprimare a opiniilor se afla in cea mai stransa legatura cu dreptul la libera intrunire si asociatie, precum si cu libertatea presei si a audiovizualului. Aceste drepturi au relevanta politica, pentru ca fara ele, dreptul de a participa la formarea opiniei publice nu ar mai putea fi realizat. Un singur individ nu poate sa faca propaganda personala pentru opiniile sale in cadrul procesului de formare a opiniei publice. Opiniile lui vor capata relevanta politica doar atunci cand vor fi amplificate prin intermediul presei scrise, a radioului si televiziunii. In statele moderne, dezbaterile publice ar fi de neconceput fara instrumentarul mijloacelor de comunicare in masa. Asadar, dreptul fiecarui individ de a lua parte la formarea opiniei publice este urmat indeaproape de necesitatea ca mijloacele de comunicare in masa sa fie libere de orice constrangere statala. Conducerii unui stat nu trebuie sa-i fie facilitata interventia in continuturile ziarelor sau a programelor de radio sau de televiziune. Partidele la putere nu trebuie sa renunte la utilizarea mijloacelor moderne de comunicare in masa pentru a-si explica politica, dar ele trebuie sa faca acest lucru adoptand rolul de simplu partener al altor partide in cadrul procesului de formare a opiniei publice, fara sa pretinda ocuparea unei pozitii privilegiate. Atunci cand puterea are ceva de spus, opozitiei trebuie sa-i fie acordata posibilitatea sa ia cuvantul.

Libertatea presei nu este asigurata doar de blocarea interventiilor puterii sau de interzicerea cenzurii. Instantele publice trebuie sa se asigure si de faptul ca nici o parte a societatii nu va prelua monopolul asupra opiniei publice. Pericolul ascuns de mijloacele moderne de comunicare in masa este evident. Ele permit ca informatiile sa fie transmise unui numar mare de telespectatori, ascultatori sau cititori, insa fara ca toata populatia sa aiba accesul asigurat la aceste mijloace de comunicare in masa.

Iar acest proces nu prea mai poate fi inversat. Ziarele 'bune' trebuie sa se bucure de o anumita desfacere pe piata. Organele legislative au rolul sa impiedice formarea monopolurilor, iar acolo unde aceste monopoluri exista, ele trebuie tinute sub control. Statul trebuie sa se asigure ca in redactiile ziarelor este respectat prin statut dreptul la libera exprimare al ziaristilor. Din fericire, aceleasi noi procedee de tiparire si multiplicare au dus si la cresterea numarului diversitatii publicatiilor regionale si locale, lucru care a condus la cresterea posibilitatilor de raspandire a informatiilor si comentariilor cu caracter politic.

Si mai greu poate fi evitata aparitia monopolurilor in domeniul radioului si al televiziunii. Investitiile de capital necesare precum si avantajele tehnice pe care le au aceste medii permit ca orice grupare sa isi poata gasi audienta in eter sau in fata ecranului TV. De aceea, peste tot in acest domeniu au fost stabilite reglementari care sa asigure ca toate atitudinile prezente in societate sa isi gaseasca audienta. Procesul de formare a opiniei publice trebuie sa decurga, mai ales in radio si televiziune, intr-o maniera pluralista, cu impunerea unui control un control strict al incercarilor de manipulare venite din partea grupurilor de interese politice si economice aflate la putere.

Cine doreste sa isi exercite dreptul la libertatea opiniilor trebuie sa aiba posibilitatea de a fi informat cu privire la lucrurile de care este interesat. Nu poti sa-ti formezi propriile judecati daca nu esti avizat. Cine este de acord cu conceptul de cetatean activ politic care participa la formarea opiniei publice, acceptandu-l ca sursa suverana a autoritatii statale, trebuie sa il informeze pe acesta asupra tuturor deciziilor politice care urmeaza a fi luate. Aceasta este cealalta fata a libertatii presei si a opiniilor. Toate chestiunile de interes public pe care trebuie sa le cunoasca cetatenii pentru a-si putea forma judecati politice justificate trebuie dezbatute in mod public.

Nu vom putea insa niciodata defini in totalitate aspectele de interes public. Aici este vorba mai degraba de stilul, bunul-plac si autodisciplina ziaristilor si mai putin de reglementarile legale. Bineinteles ca multi ziaristi vor profita de libertatile care le sunt oferite, mai ales atunci cand dezvaluie detalii din viata unui om politic. Totusi, cei care isi vor depasi atributiile in mod exagerat vor fi pedepsiti conform legilor in vigoare, care nu trebuie insa sa se transforme intr-o 'botnita' pusa presei, radioului si televiziunii. Cine pune pret pe informatie va trebui sa ia in calcul si problemele care se pot ivi ca urmare a abuzului de libertate. Statul trebuie sa se fereasca sa apeleze la cenzura pentru a preveni comiterea unor astfel de abuzuri, pentru ca altfel, libertatea presei s-ar putea cutremura din temelii. Pentru ca - dupa cum a scris Karl Jaspers - 'este incert daca adevarul iese la iveala prin uzul libertatii. Sigur este insa ca prin cenzura, adevarul este pervertit'.

Opiniile nu se mai formeaza aproape deloc in mod spontan, ele sunt de cele mai multe ori induse. Puterea, partidele si asociatiile au o "activitate publica". Societatea pluralista ia la cunostinta o sumedenie de opinii publice si deseori acestea se contrazic. Cine emite pretentia ca reda si reprezinta singura opinie publica valabila, cu impunerea unor anumite linii politice directoare, este suspectat ca prin apelul facut la aceasta unica opinie publica doreste sa dea o amploare necuvenita propriilor sale interese. Doar printr-un dialog real, care sa puna fata in fata opiniile divergente, se poate ajunge la o adevarata opinie publica.

In ultimii 15 ani, in Romania s-a mimat libertatea opiniei publice, au fost create de multe ori false probleme si dezbateri publice controlate si dirijate de o putere politico-economica sau alta. Temele de dezbatere publica "oferite" societatii civile au fost si nu ar fi o mirare sa fie in continuare controlate de specialisti in diversiuni, multi cu o baza profesionala fundamentata in perioada regimului comunist. In acest fel, societatea romaneasca a fost "tinuta sub control", iar orice tentativa de a introduce o tema, cum ar fi de exemplu legiferarea punctului 8 din Proclamatia de la Timisoara, a fost sortita esecului.

Grupurile de interese, prin puterea si presiunile pe care le exercita, inca pot controla tematica dezbaterilor publice pe de-o parte, iar pe de alta parte, analistii politici, economici, comentatorii "comozi" - unii aparuti peste noapte, fac jocul acestor grupuri contra unor favoruri financiare consistente.

Controlul puterii politice asupra temelor de dezbatere publica sau asupra politicii editoriale a unei publicatii se produce mai ales printr-un control financiar. Contractele de publicitate cu statul impiedica libera exprimare a opiniilor, iar acest lucru se intampla si in cazul marilor consortii economice care isi asigura linistea prin infuzia de capital prin intermediul publicitatii. Crearea starii de dependenta financiara fata de stat sau consortii financiare, deterioreaza evident conceptul de libertate de opinie.

Doar acele regimuri care se supun atentiei opiniei publice iau in serios maturitatea politica a cetatenilor lor. Si pentru ca atat partidele cat si asociatiile sunt astazi parte din autoritatea publica, si ele trebuie sa se deschida in fata opiniei publice. Astazi nu trebuie sa se mai discute doar la nivelul alegatorilor si in parlament, ci mai ales in cadrul unor intruniri publice si intre partide si asociatii, initiative civile si miscari sociale. In fata reflectoarelor, altfel ar putea sta lucrurile in ceea ce priveste partidele si asociatiile.

Sondarea opiniei publice

Fiecare societate moderna are nevoie de un flux continuu de informatie intre guvernanti si cetateni. Intr-o democratie, sondajele de opinie publica si statisticile economice sunt surse accesibile de informatii. Regimurile nedemocratice suprima reactia populatiei; conducatorii economiei de comanda nu s-au dovedit interesati sa afle nevoile publicului, ci sa-si impuna propriile idei asupra societatii. In loc sa fi cautat reactia populatiei, regimurile comuniste s-au bazat pe putere. "Au promovat rezultatele si nu efortul depus pentru obtinerea acestora, au preferat posibilitatea de a vorbi in loc de a asculta, au tolerat posibilitatea de a-ti permite sa nu inveti[1]".

In Europa Centrala si de Est, prin opinie publica s-a inteles in mod obisnuit opiniile care, cu permisiunea cenzurii statului, puteau fi publicate sau exprimate prin viu grai. Pe scurt, opinia publica era opinia oficiala. Regimurile comuniste nu numai ca au intarit cenzura, dar au mers mai departe: partidul definea ceea ce poporul gandea sau trebuia sa gandeasca, iar aceste idei erau transmise printr-o propaganda agresiva. Regimul comunist aprecia ca opiniile publice contineau un potential subversiv. Cand se faceau sondaje, ele erau supuse supravegherii oficiale. Chiar si in Romania a existat o "literatura" bogata si variata despre viata de zi cu zi, bazata pe anecdote si glume, care a pus in evidenta atitudinea maselor mult mai bine decat a facut-o propaganda oficiala.

Chiar si in imprejurarile extraordinare ale transformarii, avem date sigure despre ceea ce gandeste si face populatia, folosind o metoda binecunoscuta in stiintele sociale - sondajul pe un esantion al opiniei publice. Desi metoda implica o marja de eroare, surse de eroare exista si in recensamintele oficiale sau in statisticile economice[2]. Cel mai important, prin sondarea unui esantion reprezentativ de populatie se evita "eroarea ecologica" - formularea de concluzii privind atitudinile sau comportamentul indivizilor pornind de la statisticile economice sau de la declaratiile politicienilor. Se evita totodata si presupozitia tehnocratica potrivit careia indivizii sunt participanti pasivi in procesul politic, avand reactii predictibile si uniforme la initiativele elitei.

Prabusirea regimului comunist a facut posibila transformarea povestirilor in date concrete, intrebandu-i pe oameni ce fac si ce cred despre ceea ce se intampla in jurul lor. Fiecare societate post-comunista are o multitudine de institutii care initiaza periodic sondaje de opinie publica. Nu se pune problema daca ar trebui sa studiem opinia publica, ci cum anume sa o facem. Cel putin cinci tipuri diferite de sondaje sunt organizate acum in mod regulat in tarile post-comuniste[3]:

Sondaje privind evenimentele curente;

Sondaje sponsorizate;

Studii de destinatie;

Modele ale originilor;

Modele ale transformarii.

Sondajele privind evenimentele curente

Cum alegerile sunt parte integranta a democratiei, iar sondajele electorale constituie accesorii ale alegerilor, presa tinde sa se concentreze asupra cursei electorale, identificand ce partid sau ce personalitate conduce in preferintele publicului, la momentul respectiv. Dar intrebarile despre personalitatile trecatoare ofera cel mult o dovada efemera asupra democratizarii, iar presa nu are timpul si spatiul necesar pentru a analiza sondajele in profunzime.

Sondajele sponsorizate

A pune intrebari care sa fie de folos organizatiei care plateste pentru sondaj este un lucru normal intr-o cercetare de piata. Multe din intrebarile puse in sondajele pentru Comisia Europeana sau pentru Agentia de Informatii a Statelor Unite se concentreaza pe politici ale Uniunii Europene sau ale Guvernului Statelor Unite - teme de maxima importanta pentru sponsorii sondajelor, chiar daca nu neaparat si pentru cei care raspund la intrebari.

Studii de destinatie

Majoritatea cercetatorilor occidentali care sondeaza societatile post-comuniste au un model al destinatiei, avand la baza elementele idealeale sistemului politic democratic si ale economiei de piata. Un studiu de destinatie masoara cat de aproape sau cat de departe sunt tarile de un ideal in stil occidental.

Modele ale originilor

Studiile despre schimbare scrise de cercetatorii sistemelor comuniste tind sa accentueze originile - care au fost sau se presupune a fi fost atitudinile maselor sub vechiul regim. Un model al originilor accentueaza nevoia de a pune intrebari atat despre experientele politice timpurii intr-un regim nedemocratic, cat si despre viata in noua democratie.

Modele ale transformarii

Gradul in care mostenirea trecutului ramane relevanta in prezent este contingent: o abordare a transformarii combina intrebarile despre experientele din trecut, atitudinile din prezent si sperantele/temerile asupra viitorului. Simultan, ar trebui sa fie adoptate noi identificari de partid, ca o consecinta a faptului ca se formeaza noi partide. Intrebarile cu privire la sprijinul acordat noului regim, vechiului regim si alternativelor nedemocratice ofera date despre opinia populatiei asupra alternativelor oferite, atunci cand regimurile se prabusesc si se lanseaza altele noi.

Democratia, partidele si asociatiile au nevoie sa intre in sfera publica, accesibila tuturor. Aici, un rol central in cadrul democratiei il joaca presa, radioul si televiziunea, iar ele pot indeplini acest rol doar daca prin intermediul lor, controversele publice si diversitatea opiniilor ies in mod clar la lumina. Astfel, cetateanul reuseste sa isi modeleze comunitatea, democratia reusind sa-si infiga radacinile adanc in natiune. Opinia publica este instrumentul care controleaza intreaga masinarie politica. Comunitatea, care se bucura de acordul de principiu dintre instantele decizionale si opinia publica, trebuie sa gaseasca acel fundament democratic, pe baza caruia poate fi desfasurata o politica liberala din punct de vedere economic si consecventa pe plan intern si international.