Metoda gestuala de instruire si educare surzi

METODA GESTUALA DE INSTRUIRE SI EDUCARE SURZI

Limbajul mimico-gesticular constituie modalitatea principala de comunicare dintre surzi/surzi si dintre surzi si auztorii initiati. Aceasta forma de comunicare este cea mai veche modalitate folosita de categoriile mai sus enuntate. Mimica si gesturile constituie o categorie a limbajelor extralingvistice. Mimica consta in exprimarea prin miscarea muschilor fetei, unele sentimente si idei, iar gestul cinsta in miscarea mainilor a capului a corpului si exprima o idee, un sentiment o intentie inlocuind uneori cuvintele si da o expresivitate vorbirii. Cea mai subtila comunicare gestica este cea a privirii. Ea poate exprima aprobare, dezaprobare, mirare, intrebare, fericire, incantare, chemare, transmiterea unei stari psihice a momentului. Mimico gesticulatia este un limbaj veritabil cu sintaxa dar fara morfologie, e un limbaj global neverbal cu care surdul de familiarizeza de mic din nevoia de a intra in relatii cu cei din jur.

Unul si acelasi gest ( Constantin Pufan 1973) poate indeplini la surzi rolul de substantiv, adjectiv verb etc. ( ex. se foloseste acelasi gest pentru substantivul cutit si verbul a taia, sau pentru scaun si a sta, tren, locomotiva, vagon) sintaxa fiind cea care detine rolul important atat in constructia propozitiei cat si in precizarea ideii exprimate. Topica este acea care joaca rolul de baza in redarea unei idei prin gesturi.

Din limbajul mimico gessticular lipsesc anumite categorii morfologice articolul, numeralul etc. Verbul are timpul prezent, trecut si viitor. Nu exista categoria de mod, imperativul este transmis prin expresia fetei la fel ca si interogatia si exclamatia. Nu se face distinctia dintre pronume si adjectivul posesiv. Genurile sunt indicate prin gesturile tata, mama, sora, fratele, domn, doamna.

In limbajul mimico gesticular ochii servesc la aratarea persoanei care vorbeste, se arata pe sine cu degetul sau despre cine se vorbeste ( se intoarce cu privirea si indrepata degetul spre persoana care vorbeste). Limbajul mimico gesticular opereaza cu gesturi, acesta semnificand un obiect, o actiune, o idee care verbal pot fi exprimate printr-un cuvant propozitie sau chiar fraza. Gestrurile se impart in:

gesturi naturale- cele care au semanare oarecare cu obiectul. Acestea desemneaza aspectul exterior, pregnant cel care sare in ochi, si nu elementul esential, semnificativ al obiectului, sau fonemului (ex. pentru peste se mimeaza cu mana miscare cozii)

gesturile conventionale sau artificiale- sunt cele create, care simbolizeaza un obiect. Desigur posibilitatea de a simboliza, de a conceptualiza, de a opera cu simboluri si concepte este realizata in mod difeit la auzitori in comparatie cu surdo mutii.

SISTEMUL MIMIC

Sistemul mimic a fost fumdamentat de Charles Michel de L` Eppe care in 1770 a creat prima scoala de surdomuti apoi primul institut de surdomuti,din lume,intr-o cladire a unei manastiri.Abatele a obesrvat in vecinatate doua surori surdo-mute si a fost impresionat de usurinta cu care acestea comunicau prin limbajul semnelor.El considera limbajul mimico gesticular ca fiind "limba materna" a handicapatilor auditivi.El absolutizeaza acest limbaj in procesul de educare a sudromutilor.Sistemul mimico gesticular a avut o larga raspandire in educare deficientilor de auz in Franta si in Europa.

Reprezentantii metodei orale de demutizare pun in evidenta limitele reale ale limbajului mimico gesticular.Ei subliniaza principalele dezavantaje ale unui astefel de limbaj:

- este un limbaj necunoscut in societatea auzitorilor

-este incomod in productie(comunicarea prin gesturi sproreste riscul accidentarilor)

-dezvolta gandirea in imagini nespecific umana

-bareaza calea surzilor spre cultura si civilizatie care solicita limbaj verbal si scris

Cu toate ca adeptii metodei pure orale au respins total limbajul mimico- gesticular,in practizaca,mimica si gesturile nu au putut fi inlaturate deoarece acest mod de comunicare prezinta calea cea mai accesibila a deficientului de auz in receptarea informatiilor prin implicarea organului vizual.De asemenea la o varsta mica,anteprescolar si prescolar,comunicarea prin gesturi aduce o contributie importanta in cunoasterea mediului inconjurator si concomitent la exersarea se dezvoltarea psihica a copilului surd.

In societate deficientii de auz,chiar si cei demutizati,comunica intre ei prin intermediul gesturilor.Achizitia limbajului mimico-gesticular se realizeaza prin anumite stadii asemenatoare cu cele prin care trece copilul auzitor in invatarea comunicarii verbale.In perioada initiala a demutizarii toti surdo-pedagogii utilizeaza gesturile pentru a intra in contact cu elevii si mai tarziu pentru a transfera continutul semantic al gesturilor in limbaj verbal.

In procesul predarii cuvintelor si gesturilor la surdo-mutii in curs de demutizare se formeaza diferite tipuri de asociatii:

a)imagine -gest-cuvant

b)imagine-gest-dactileme -cuvant

c)imagine-cuvant

In aceste situatii continutul semantic al cuvantului este extras prin trasfer din actiune,din imagine sau din imagine si gest,sau din imagine numai,gest,cuvantul descris prin dactileme.

d)imagine-cuvant cunoscut-cuvant nou

La surdo-vorbitori trecerea de la cuvantul cunoscut la cuvantul nou se poate realiza explicatii verbale:

e)cuvant cunoscut-cuvant nou

SISTEMUL DACTIL

Dactilologia, (dactylos= deget si logos= cuvant) este o forma speciala a limbii vorbite, bazata pe redarea literelor grafemelor in aer cu ajutorul pozitiei si miscarii degetelor de la o mana sau de la ambele. Datorita folosirii degetelor in comunicare, uni autori includ dactilemele in sfera limbajelor extralingvistice.

Dactilemele nu au nimic comun cu mimico-gesticulatia, decat folosirea mainii in comunicare. Fiecare sunet avand un semn digital distinct. Comunicarea prin intermediul dactilemelor constituie o forma precisa a limbajului verbal. Abordand in acest fel comunicarea prin dactileme se poate spune ca limbajul verbal are trei forme distincte:

oral

scris

dactilem

Prin dactileme se apeleaza la mana in aceeasi masura ca si scrisul in inregistrarea manuala a grafemelor. In timp ce grafemele sunt transpuse pe hartie, dactilemele sunt realizate in aer. In aceste conditii se poate spune ca dactilarea este o forma distincta a limbajului verbal care se adauga formelor orala si scrisa.

Adeptii dactilologiei aduc urmatoarele argumente in favoarea folosirii alfabetului dactil:

dactilemele constituie un sprijin important in cunoasterea componentei materiale a cuvintelor si in realizarea analizei si sintezei

asigura insusirea unui numar mare de cuvinte intr-un timp relativ scurt

contribuie la inlaturarea comunicarii mimico-gesticulatiei

de la alfabetul dactil se trece usor la exprimarea orala sau scrisa

ajuta la formarea gandirii notional-verbala

dactilemele ajuta la realizarea aferentatiei inverse - ex: asa cum auzitorul aude ce se spune, surdul vede ceea ce se dactileaza si pe aceasta baza se poate autocorecta

Contraargumente:

alfabetul dactil este mut si de aceea nu ajuta pronuntia ca auzul

este necunoscut in societate

alfabetul dactil este artificial, deoarece surdo-mutii in perioada demutizarii, cand scapa de sub observatia profesorilor il schimba cu cel mimico-gesticular

dactilarea se produce paralel cu pronuntarea si cere atentie distributiva, interferenta stimulilor motori poate sa dauneze pronuntiei

dactilarea ii incurca pe muncitori in productie

alfabetul dactil compromite notiunea de demutizare, deoarece cel care foloseste in comunicare acest sistem nu poate fi considerat surdo-vorbitor, ci surdo-dactilator

contributia alfbetului dactil este prea putin importanta pentru dezvoltarea gandirii notionale, dactilemele fiind doar gesturi specializate

Mimico-gesticulatia este un limbaj extra-lingvistic; dactilemele nu au nimic in comun cu mimico-gesticulatia, in comunicare decat folosirea mainilor in aer.

Particularitati ale semnelor dactile

Cele mai multe semne dactile corespund alfabetului scris. Astfel semnele m, n, o, c, l, u, v, etc. acopere in intregime grafemul asemanarea fiind evidenta. Alte semne cum ar fi z, imita grafemul prin conturare aerian cu degetul aratator. Alte semne sunt mai mult sau mai putin conventionale; de pilda a, a, i, j, p, r, f. Numarul dactilemelor este identic cu cel al grafemelor.

Semnele de punctuatie, amintesc mai degraba de limbajul oral si nu de cel scris. De exemplu: nu exista semne pt punct, virgula, semnul intrebarii, mirarii; acestea realizandu-se prin opriri conventionale si prin expresia fetei. Ritmul dactilarii este diferit si depinde de antrenament, de particularitatile individuale ale vorbitorului si de posibilitatile de receptie ale interlocutorului. Uni deficienti de auz ajung la o dactilare de pana la 400 semne pe minut.

Dactilarea cand se realizeaza si cu 2 maini este mai inceata, dar mai clara. Adeptii dactilologiei, aduc urmatoarele argumente in favoarea folosirii alfabetului dactil: dactilemele constituie un sprijin important in cunoasterea componentelor materiale a cuvintelor si in realizarea analizei si sintezei, asigura insusirea unui numar mare de cuvinte intr-un timp relativ scurt. Inca de la inceput contribuie la inlaturarea comunicarii prin mimico-gesticulatie. De la alfabetul dactil se trece usor la exprimarea orala sau scrisa. Ajuta la formarea gandirii notional-verbale.

Dactilemele ajuta la realizarea aferentatiei inverse; exemplu asa cum auzitorul aude ceea ce spune, surdul vede ceea ce dactileaza si pe aceasta baza se poate auto-corecta.

Adversarii dactilologiei, reprezentanti ai metodei orale aduc urmatoarele contra argumente cu privire la comunicarea prin dactileme: alfabetul dactil este mut si de aceea nu ajuta pronuntia ca si auzul. Este necunoscut in societate, alfabetul dactil este artificial deoarece surdo-mutii in perioada demutizarii cand scapa de sub observatia profesorilor il schimba cu mimico-gesticulatia.

Dactilarea ii incurca pe muncitorii in productie, favorizeaza chiar si producerea de accidente de munca. Alfabetul dactil, compromite notiunea de demutizare, deoarece cine-l foloseste in comunicare nu poate fi considerat surdo-vorbitor ci surdo-dactilator. Contributia alfabetului dactil e prea putin importanta pt dezvoltarea gandirii notionale, dactilemele fiind doar gesturi specializate.

In realitate trebuie sa acceptam ca prin asemanarea cu scrisul, dactilarea constituie o forma distincta a limbajului verbal care se adauga formelor oral si scris.

METODA GRAFICA DE INSTRUIRE SI EDUCARE

H. Cardanus - inca in sec. al XVII-lea spunea "noi putem sa facem un surdo-mut sa auda prin intermediul cititului si sa vorbeasca prin intermediul scrisului" .

Linder R. - creaza si experimenteaza "metoda imaginilor grafice", care este fundamentata pe ideea ca elevii deficienti de auz sunt "copii ai vizualitatii".

Cerintele unei astfel de metode sunt:

- expresia verbala sa fie corect formulata

- sa fie usor perceputa vizual

- sa fie legata de un continut semantic si de emotiile copilului

- legaturile imagine-cuvant sa se repete pana cand expresia verbala devine utilizabila in comunicare

- fiecare lectie presupune o etapa receptiva si o etapa reproductiva in care copii scriu sub imagini cuvinte sau propozitii

D. Rusticeanu - referitor la esenta metodei grafice spune: "este o metoda globala care porneste invatarea limbii de la cuvinte si propozitii redate in scris. Aceasta proceduracauta sa il faca pe elevul surdo-mut sa cuprinda dintr-o data propozitia scrisa sau tiparita".

Ex: se dau cartonase pe care sunt scrise cuvinte sau propozitii, acestea (cartonasele) sunt asociate cu obiectele corespunzatoare, cu imaginea lor sau cu actiuni dramatizate. Articularea sunetelor se face imediat sau mai tarziu. Scrisul sta astfel la baza invatarii limbii orale.

Unii specialisti subliniaza superioritatea scrisului in raport cu labio-lectura, in receptarea vorbirii orale si in cunoasterea componentei materiale a cuvintelor.

Limitele acestei metode grafice sunt enuntate de catre reprezentantii oralismului pur - scrisul este incomod, impracticabil in productie, in comunicarea directa pe strada sau in societate.