METODE ALE SURDO-DIDACTICII

Metodologia predarii la deficientii de auz se inscrie in sistemul verbal fonetic si se bazeaza pe procesele psiho-fiziologice de analiza si sinteza. Alegerea metodelor si procedeelor se realizeaza in functie de doua coordonate fundamentale:

a)       Personalitatea copilului cu deficienta auditiva accentuata (70-80 db) si deficienta auditiva grava, cofoza (peste 90 db).

b)       Sistemul fonetic al limbii, ale carui elemente trebuie percepute si insusite pe baza legilor generale si speciale de compensare prin itermediul analizatorilor valizi (vizual, vibrotactil, kinestezic etc).

Pincipalele metode pentru predarea-insusirea articulatiei si a comunicarii verbale la copiii deficienti de auz sunt:

de tip intuitiv (imitarea, demonstrarea, modelarea)

de tip activ (se realizeaza prin exercitiu)

de tip verbal (explicatia, conversatia, metoda fonetica analitico-sintetica).

I. METODE DE TIP INTUITIV

1. Imitarea - actiunea de reproducere, copiere a gesturilor si a modului vizibil de exprimare

2. Demonstrarea - actiunea de a arata prin exemple concrete mecanismul articularii si coarticularii structurilor fonetice specifice limbii.

3. Modelarea - actiunea de invatare a articulatiei (vorbirii) pe baza de modele, modelul fiind copia sau reproducerea procesului pronuntiei in trasaturile lui esentiale, necesare clarificarii si intelegerii fenomenului articulatiei sau coarticulatiei. Modelul poate fi la randul sau de tip fonetic - auditiv (pentru cei cu resturi de auz), labiovizual, vibrotactil, material si figurativ (mulaje mobile ale organelor fonatorii, palatogramele, imagini ale organelor fonatoare in actiune).

Pentru formarea laturii fonetice a limbii este necesara intuirea modului de articulare a sunetelor, a grupurilor de sunete, a mecanismelor fiziologice simple sau complexe ce se produc la nivelul aparatului fonator, prin conlucrarea diferitelor organe sub presiunea aerului expirat din plamani.

Exemplu de procedeu intuitiv-imitativ pentru pronuntarea consoanei nazale M:

A)     Initial profesorul arata ca varful limbii se sprijina in spatele incisivilor inferiori. Muschii labiali sunt relaxati, gura este inchisa, expiratia aerului este libera, aerul se scurge atat pe gura cat si pe nas. Copiii pot fi dirijati direct, cat si prin intermediul oglinzii sa imite comportarea organica cu propriul lor organ fonator.

B)      Prima articulare, profesorul emite sunetul M, copilul vede pozitia buzelor si simte vibratiile modelului. In timpul emiterii, miscarile (vibratiile) coardelor vocale, se asociaza cu excitatiile vizuale (cu imaginea labiovizuala a fonemului). Se poate sa se recurga si la exemplul de pronuntie corecta a copiilor care au inteles mai repede mecanismul articulator.

Inaintea inceperii oricarui fel de exercitiu de articulare a unitatilor fonice, este necesara si o incalzire a sensibilitatii vizuale, tactile, musculare, vibratile, a flexibilitatii organelor mecanismului fono-articulator, acestea ducand la o dezvoltare a acuitatii tuturor simturilor ramase valide, care prin asociere cu potentialul respirator exersat pentru vorbire si cu o energie specifica in emitere, conditioneaza actiunea articulatorie.

Dupa articularea sunetului, exersarea va continua cu fixarea sunetului in diferite combinatii de vocabular. Realizarea articulatiei este necesar sa se foloseasca de unele metode si procedee mai complexe, specifice invatarii pronuntiei la copiii surzi, cum este metoda fonetica-analitico-sintetica.

Metoda fonetico-analitica-sintetica

Intuitia participa intr-o larga masura la insusirea practica a laturii fonetice a limbii, in timp ce analiza si sinteza contribuie la intelegerea enuntului.

Enuntul sau semnul lingvistic are sens si forma fonica.

Sensul se refera la semnificatie.

Forma fonica se refera la forma sub care se manifesta semnul lingvistic.

Metoda fonetica-analitica-sintetica urmareste distingerea diferitelor parti ale intregului si contopirea ulterioara a acestor parti intr-un intreg.

Prima articulare de catre copilul surdomut a unui sunet nou predat se face cu rostirea globala a cuvantului care cuprinde fonemul respectiv. Profesorul pronunta clar cuvantul ii explica sensul apoi cere elevilor sa-l rosteasca prin imitatie in cor si individual. Elevii care pronunta defectuos cuvantul trebuie ajutati sa-l perceapa si pe alte cai: vibro-tactil, vizual.

Urmeaza descompunerea cuvantului in silabe, a silabelor in sunete pana se ajunge la sunetul nou asupra caruia se insista prin intuire vizual-motrica, pe cat posibil si auditiva, apoi sunetul va fi pronuntat si introdus in cadrul silabelor, a silabelor in cuvinte, a cuvintelor in propozitii, a propozitiilor in fraze.

Ex: sunetul "d" - Profesorul arata o imagine cu un dulap de exemplu si explica sensul cuvantului "dulap". Elevii percep concomitent cu imaginea ilustrata si miscarile buzelor in timpul articularii cuvantului. Se repeta in cor si individual de mai multe ori. Copiilor li se da posibilitatea de a percepe cuvantul articulat de profesor, nu numai vizual ci si cu ajutorul senzatiilor tactil-vibratorii.

In continuare tot printr-o rostire in cor se desparte cuvantul in silabe si silabele in sunete. Se ajunge la sunetul "d". Acesta se pronunta in cor si individual, unde este cazul se introduc corectarile.

Sinteza - sunetul "d" este din nou introdus in silaba, silaba in cadrul cuvantului. Litera corespunzatoare sunetului se arata copiilor sau odata cu pronuntia corecta sau dupa ce sunetul a fost relativ insusit si "slefuit".

II) METODE DE TIP ACTIV.

METODA MECANICA

Prin aceasta metoda profesorul influenteaza mecanic organele vorbirii dirijandu-le in pozitia dorita specifica unui anumit sunet.

Ex: Atunci cand pentru pronuntarea sunetului "c", elevul scoate prea mult limba in afara se aude sunetul "t". In acest caz, profesorul impinge usor cu sonda limba inapoi si in jos.

Metoda mecanica deci, nu se poate practica fara sonde si spatula. Unii surdologi recomanda chiar si folosirea degetului.

EXERCITIUL

In dezvoltarea limbii materne in conditiile existentei deficientei de auz, exercitiul este deosebit de important. Aplicat asupra unui ansamblu de structuri verbale, exercitiul de vorbire denumit si un exercitiu "structurat". In cazul deficientilor de auz exercitiul este aplicat in procesul demutizarii pentru insusirea modelelor verbale pe cale vizuala, vibro-tactila si motrica.

Toate aceste exercitii au multiple valente:

1. Se bazeaza pe actiune facand ca lectia de tehnica vorbirii sa fie activa, invatarea sa fie dinamica si eficienta, unitatile fonetice fixate in structuri pot fi extinse in mod diversificat in expresii uzuale, contexte verbale, cu scopul de a fi identificate si utilizate in comunicare.

Are o structura elastica si pe masura ce materialul verbal este insusit iar defectele de pronuntare sunt inlaturate, continutul si ordinea exercitiilor se poate schimba iar in cazul in care nu s-a reusit insusirea cunostintelor exercitiul se poate relua in forme diferite

Se bazeaza pe analiza, sinteza, comparatie, demonstratie, pe trecerea de la gandirea iconica, la gandirea notionala

Pentru reusita exercitiilor este necesara asigurarea motivatiilor corespunzatoare dandu-i posibilitatea elevului sa aplice imediat in practica comunicarii elementele lingvistice asimilate. Trebuie creat interesul ca elevii sa fie dornici sa redea cat mai exact modelul a carei utilitate si frumusete o simt.

Atunci cand exercitiile sunt bine alese si sunt motivati, se evita "blocajul psihologic". Elevii cu deficientie de auz manifesta uneori o inhibitie generala de teama ca nu stapanesc comunicarea fapt ce impune o incurajare permanenta a copiilor in realizarea comunicarii.

Se disting mai multe tipuri de exercitii: repetarea, substitutia, transformarea, combinarea, completarea, dialogul dirijat, etc.

In conditii speciale in care copiii deficicienti de auz invata structurile limbii se aplica un sistem de exercitii adaptat nevoilor concrete ale predarii in clasa sau ale activitatii de corectare in cabinetul fonetic. Se disting:

a.      exercitii de formare a unor stereotipii fonoarticulatorii

b.     exercitii corectiv fonoarticulatorii

In ambele situatii se includ exercitii de repetare si consolidare care se pot desfasura oral, individual, cu sprijinul mijloacelor compensatorii (proteze auditive, labiolectura, etc.) si a materialelor didactice auxiliare.

Exercitiile trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii:

sa raspunda cerintelor psihopedagogice si scopului urmarit in formarea corecta a deprinderilor de pronuntie

sa fie alese in mod individualizat potrivit cu structura verbala specifica fiecarui copil

scopul exercitiilor trebuie sa fie bine cunoscut de catre elev

volumul de cunostinte trebuie sa fie dozat proportional cu timpul disponibil 15-20 minute, trebuie sa se evite plictiseala si oboseala; trebuie sa se creeze momente de destindere in cursul exercitiilor

atmosfera la lectii sa fie incurajatoare, placuta, sa starneasca interesul, curiozitatea, participarea activa si constienta; este necesar ca figura profesorului sa fie senina si sugestiva, profesorul sa fie calm, optimist si binevoitor

exercitiile sa fie alese in functie de nevoile prsctice ale activitatii - rezultatele sa fie cunoscute si analizate pe loc, sa fie laudati, incurajati

INVATAREA PRECOCE A LIMBAJULUI SI COMUNICARII IN CONDITIILE DEFICIENTEI DE AUZ

In ceea ce priveste limbajul se constata asemanari si deosebiri in ceea ce priveste insusirea lui de catre auzitor si surd.

I. Copilul auzitor nascut si crescut intr-un anturaj normal este solicitat verbal-oral de la varsta cea mai mica:

a.      i se arata copilului o jucarie

b.     copilul se va folosi de cuvintele si propozitiile auzite

c.      copilul nu mai spune doar un singur cuvant, ci va folosi intreaga propozitie

II. Copilul surd     invata sa comunice si el in acelasi fel dar nu mai utilizeaza cuvintele ci semnele:

a.      parintele arata semnul specific executarii unui act sau vor fi aratate si denumite gestual diferite obiecte, jucarii actiuni, etc.

b.     treptat copilul incepe sa asocieze semnele si sa le utilizeze atunci cand ii va fi foame, sete sau va dori sa se joace.

c.      copilul surd va invata sa comunice inchegat prin gesturi - ex: daca mama este plecata, copilul o cauta si intreaba prin semne "unde este mama"?

III. Copilul auzitor nascut intr-o familie de surzi poate invata de mic atat comunicarea prin limbaj gesticular, cat si prin limbaj oral-verbal in conformitate cu modelele cunoscute. In cazul in care in familie exista si auzitor, copilul va invata ambele forme de comunicare. Sunt situatii de intarziere a introducerii acestui copil intr-un mediu vorbitor, fapt ce determina impunerea unor metode de recuperare a acestei intarzieri.

IV. Copilul surd nascut intr-o familie de auzitori - ca si in celelalte cazuri, copilul surd, intr-o familie de auzitori, incepe prin a arata cu mana obiectul dorit. Membrii familiei ii vor da obiectul respectiv si il va denumi pe baza limbajului oral, inaccesibil copilului surd. El va lua obiectul respectiv dar nu va recepta denumirea orala si va ramane la stadiul indicarii cu mana, degetul, a obiectelor prezente in campul vizual. Copilul devine astfel nervos, va plange uneori pana la epuizare fizica si psihica. Pana la urma se vor crea anumite posibilitati limitate, sarace de comunicare prin semne intre parintii auzitori si surd.

Aceasta comunicare limitata si saraca are consecinte negative asupra dezvoltarii capacitatilor psihice si a bazelor formarii personalitatii cu disfunctie auditiva. Se realizeaza de fapt "o izolare lingvistica" care poate avea repercusiuni negative atat in directia socializarii copilului cat si in directia dezvoltarii intelectuale si afective.