Metodologia demutizarii. formele comunicarii la handicapatii de auz. factorii psihopedagogici ai dezvoltarii comunicarii verbale. limbajul semnelor în relatie cu dezvoltarea comunicarii verbale.

METODOLOGIA DEMUTIZARII. FORMELE COMUNICARII LA HANDICAPATII DE AUZ. FACTORII PSIHOPEDAGOGICI AI DEZVOLTARII COMUNICARII VERBALE. LIMBAJUL SEMNELOR ÎN RELATIE CU DEZVOLTAREA COMUNICARII VERBALE.

Din cauza privarii de una din functiile esentiale (auzaul) si mai ales din cauza consecintelor surditatii (mutitatea), deficientii de auz comunica mai putin si intampina dificultati de relationare si integrare sociala. Specificitatea programelor de interventie pentru insusirea limbajului este determinata de tipul, gradul si natura deficientei de auz si mai eles de nivelul auzului rezidual.

Indiferent de metoda utilizata in demutizare si in dezvoltarea comunicarii, trebuie creata motivatia intrinseca pentru insusirea limbajului. Exista o multitudine de metode pentru demutizare. Unele sunt metode generale de invatamant (demonstratia, modelarea, exercitiul, conversatia) si altele sunt metode speciale.

Demutizarea este activitatea complexa de suprimare a mutitatii, realizata prin compensare organica (folosind componentele structurale neafectate) si prin compensare functionala (vizand insusirea in unitate indisolubila a articulatiei, foneticii, lexicului, gramaticii).

Conner remarca faptul ca importanta nu este metoda in sine, ci faptul de a nu transforma copilul deficient auditiv intr-un "membru al unei subculturi de surzi".

Vigotski atrage atentia ca este foarte importanta pronuntia ca latura externa a limbajului, dar si faptul ca trebuie realizata dezvoltarea generala a limbajului spre a nu produce intarzieri in evolutia generala a copilului.

De asemenea, este important ca metodele pentru demutizare sa tina cont de faptul ca "in vorbire cuvantul nu e un ansamblu mecanic de sunete" si ca "in articularea sunetelor, organele fonatoare isi modifica pozitia datorita fenomenului coarticularii (a influentei reciproce a sunetelor asezate in diferite medii fonetice)".

Demutizarea, insusirea limbajului verbal, constituie mijlocul principal pentru realizarea scopului surdopedagogiei, formarea personalitatii cat mai depline a disfunctionalului auditiv.

Demutizarea presupune insusirea celor trei laturi a limbajului:

a)     Latura fonetica (articularea fonemelor si a structurilor fonetice specifice fiecareilimbi);

b)     Lexicul;

c)     Structura gramaticala.

Cele trei laturi ale limbajului, in mod normal, actioneaza in stransa legatura si se insusesc in scopul formarii comunicarii verbale si a gandirii notionale specific umane.

Prin demutizare este antrenat auzul rezidual precup si asocierea lui cu motricitatea verbomotorie, vizualizarea prin labiolectura in scopul insusirii unor cuvinte si expresii de maxima utilitate imediata.

Daca protezarea se face precoce, invatarea limbajului de catre deficientul de auz este similara copilului normal auzitor.

FORMELE COMUNICARII LA HANDICAPATII DE AUZ

Modalitatile de comunicare sunt complexe si intercorelate, incluzand elemente verbale, non-verbale (gest, privire, atingere etc.) si elemente ale limbajului scris.

Se vorbeste tot mai mult in practica surdopedagogica de stimularea "comunicarii functionale", care consta in diverse interventii educative in scopul formarii si consolidarii deprinderilor si abilitatilor de comunicare extraverbala, orala si scrisa. "Comunicarea functionala" se bazeaza pe:

functia reglatoare a limbajului;

pe naturaletea vorbirii (intensitate, intonatie, semnificatie);

stimularea rationala si intensiva a tuturor formelor de limbaj insusite;

ancorarea comunicarii in universul familiar al deficientului auditiv;

corectarea oportuna a greselilor;

includerea exersarii oricarei forme de limbaj in activitati de natura lingvistica, practic-actionala, cognitiva;

investigarea limbajului intern si a reprezentarilor mintale.

Cele doua metode importante (metoda orala si cea mimico-gesticulara) au fost in egala masura importante si valorizate in practica surdopedagogica, din combinarea lor cu celelalte metode de comunicare fiind concepute alte metode noi si moderne, dintre care mentionam:

Metoda Rochester - imbina folosirea simultana a limbajului verbal si a metodei dactilologice. Quingley (1969) a constatat printr-o cercetare comparativa ca prescolarii instruiti prin aceasta metoda obtin rezultate mai bune la la probele de labiolectura, de citire si limbaj scris decat cei instruiti numai prin metoda orala.

Sistemul Signed English conceput de H.Bernstein si colab. foloseste limbajul gestual structurat pe caracteristicile esentiale ale limbii, pe care copilul surd il invata, reusind apoi, pe baza lui, sa invete mai facil sa citeasca, sa scrie si sa vorbeasca in limba respectiva.

O serie de specialisti (Furth, H.Goldenberg) au deplasat accentul de pe rolul vorbirii pe rolul limbajului scris (mai ales in cazul prescolarului incepator), considerat, ca si acesta, tot un limbaj natural, care poate fi invatat dupa metoda invatarii limbilor straine (numai prin forma scrisa).

F.Geisperger considera ca pentru surdul frofund este mai important sa gandeasca, sa citeasca si sa scrie ca un auzitor decat sa vorbeasca.

Limbajul vorbit completat a fost creat in SUA de dr. R.Orin Cornett, fiind o

corelare fericita a comunicarii verbal-orale cu labiolectura.

Acest limbaj se realizeaza prin diferite configuratii manuale numite "semne" sau "chei", a unor pozitii diferite ale degetelor mainii, care faciliteaza receptia si decodificarea vorbirii, reducand foarte mult ambiguitatea si copletand imaginile labiobucale. Acest limbaj utilizeaza pentru vocale 5 pozitii ale degetelor mainii indreptate inspre inspre pometii obrajilor si 8 pozitii pentru consoane, cu degetele sub barbie. Se pot diferentia astfel sunetele nevizibile labiale de cele omorganice si prin aceasta se faciliteaza insusirea sistemului fonologic si implicit a celui morfosintactic.

Copiii deficienti de auz care au beneficiat de "limbajul vorbit completat" au dovedit capacitati mai mari de operare cu informatii fonologice.

Comunicarea totala este o metoda amplu utilizata, care recomanda o combinare

eficienta a tuturor metodelor ( limbajul oral, limbajul scris, limbajul mimico-gestual,

limbajul dactil, limbajul semnelor evocatoare), pentru ca mesajul sa fie bine inteles.

Este o metoda preferata tot mai mult deoarece deficientul auditiv receptioneaza

informatia prin labiolectura, amplificarea auditiva, gesturi si dactileme si se exprima

prin vorbire, gesturi, dactileme si limbajul scris.

Limbajul gestual insusit de timpuriu faciliteaza insusirea limbajului verbal, lipsa lui

intarziind receptia verbala la copilul cu reziduuri auditive minime.

Henri Herren considera ca gestul inzestreaza rapid copilul surd cu experienta unui

instrument de exprimare si semnificare, fiind o etapa spre activitati de comunicare

simbolica mai complexa.

Initial (in a II-a jumatate a secolului al XIX-lea) in institutiile pentru surzi din Romania (in Azilul "Elena Doamna" si "Ghica Tei" din Bucuresti, sau la Scoala pentru surzi din Focsani), limbajul mimico-gesticular a fost preferat in instruirea surzilor fata de metoda orala; in secolul al XX-lea a prevalat metoda de comunicare orala, mimico-gesticulatia fiind doar un mijloc auxiliar.

FACTORII PSIPEDAGOGICI AI DEZVOLTARII COMUNICARII VERBALE

Comunicarea intre deficienti necesita insusirea unor modele corecte de interactiune. Acest lucru se poate realiza prin incurajarea de catre educator a comunicarii cu normalii de diverse varste, copii sau adulti.

Programele de interventie, destinate dezvoltarii limbajului, trebuie incepute cat mai de timpuriu, cand sistemul nervos este mai plastic si functiile si procesele psihice sunt in plin proces de formare.

La copiii deficienti, programele de dezvoltare a limbajului trebuie sa porneasca de la o evaluare amanuntita a profilului psihologic al fiecarui copil.

Continutul si derularea activitatilor, dupa parerea majoritatii autorilor din domeniu, este necesar sa cuprinda situatii importante de comunicare, judicios selectate. Vorbirea trebuie, intotdeauna, exersata prin diferite moduri, imitatie, conversatie si jocuri spontane, organizate cu ajutorul unor materiale diverse si bogate, deoarece, numai in acest mod se poate realiza transferul conceptelor in diferite contexte ale vietii cotidiene.

Activitatile de invatare trebuie sa vizeze, in principal, formarea si exersarea limbajului pe toate nivelurile sale.Numai astfel se poate dezvolta la subiect o comunicare inteligibila si complexa sub toate aspectele sale componente.

În orice program de dezvoltare a vorbirii, este necesar sa se tina seama de o serie de factori care influenteaza acest proces, cum ar fi, de exemplu:

Caracteristicile psihologice ale subiectului;

Mediul in care are loc interventia;

Pregatirea personalului;

Tipul activitatilor in care este angrenat subiectul;

Strategiile de predare folosite.

Educarea comunicarii constituie un element primordial pentru realizarea procesului de normalizare si integrare sociala si profesionala a tuturor categoriilor de handicapati.

LIMBAJUL SEMNELOR ÎN RELATIE CU DEZVOLTAREA COMUNICARII VERBALE

Limbajul verbal este instrumentul principal pentru adaptarea individului la grup. Prin limbaj individul se exprima, dar prin el se impune si recunoasterea existentei personale. De asemenea, el are functii terapeutice, de reducere a anxietatii, de compensare a frustrariilor, de catharsis, de stingere a conflictelor prin substitute verbale (ceea ce nu se realizeaza prin substitute gestuale).

Limbajul verbal, pe langa functia sa initiala de comunicare pentru care a fost creat, are si rol de formare a gandurilor, atat a celor logice, cat si a celor infralogice pragmatice - afective. În si prin el se cristalizeaza si se vehiculeaza experienta umana. El face parte dintr-un sistem de semne si, la randul sau, este format din semne: grupuri de foneme pentru articulare si grupuri de grafeme petru scriere.

În ultima vreme s-a acordat o atentie mai mare gesturilor in procesul de invatamant special, intrucat folosirea numai a limbajului oral s-a dovedit a fi insuficienta, mai ales in primii ani de instruire a copilului surd. Unele cercetari evidentiaza faptul ca in cazul in care copiii surzi sunt lipsiti de timpuriu de "baia de limbaj" gestual in primii ani de viata, ei nu pot sa-si dezvolte in mod sistematic un limbaj care sa le permita o buna dezvoltare a functiilor de cunoastere si de comunicare.

Din unele cercetari rezulta ca stadiile de achizitie ale limbajului gestual sunt aproximativ aceleasi ca si stadiile achizitiei limbajului oral. Prin urmare, copilul surd isi dezvolta limbajul gestual in acelasi mod si in aceeasi perioada optima de timp in care copilul auzitor isi dezvolta limbajul verbal. Desigur, conditia esentiala a acestei dezvoltari este ca fiecare forma de limbaj sa fie stimulata cu un instrument adecvat.