MODELUL IN STIINTELE COMUNICARII

MODELUL IN STIINTELE COMUNICARII

1. Definitia unui model de comunicare.

Studiul modelelor comunicarii este un proces interactiv, iar analiza comunicarii din aceasta perspectiva presupune co- existenta variatelor modele in cazul unor situatii comunicationale variate. Prin definitie, un model este 'o reprezentare fizica, logica sau matematica a structurii unui obiect, fenomen sau proces' (Vlasceanu, Zamfir, 1993, 366).

Din perspectiva stiintei comunicarii modelele sunt definite drept: 'descrieri simplificate constient intr-o forma grafica a unor bucati din realitate' (McQuail, Windahl, 2001, 10). Utilizarea modelelor permite intelegerea comunicarii pentru ca au o functie de organizare prin ordonarea si legarea reciproca a sistemelor si prin furnizarea unei imagini de ansamblu. De asemenea au o functie euristica deoarece furnizeaza o informatie simplificata a procesului comunicarii. Permit stabilirea predictiilor privind desfasurarea evenimentelor.

Majoritatea teoriilor comunicarii au la baza modelul codului in care un emitator codifica un mesaj si un receptor decodifica mesajul, intre cei doi existand un mijloc de comunicare.

3. Principii si particularitati ale modelelor

Conceptul de 'teorie' se refera la un ansamblu de idei organizate intr-un sistem coerent in jurul unui nucleu central, fie un cadru metodologic formal, care propune un model explicativ partial sau paradigmatic. Considerand criteriu de clasificare a teoriilor opozitia dintre abordarile analitic si globalist, se disting teorii situate pe lima analitica si care propun modele lineare: teoriile datei, de transmitere mecanica a informatiei, teoriile semnuluo, teoriile comportamentului si teoriile sociologice, dar si teorii structurate globalist cum ar fi cele apartinand curentului sistemic, pragmaticilor psihologice si psihoclinice, unde se inscriu, printre altele Scoala de la Palo Alto si teoreticianul ei, Paul Watzlawick, finalizand cu teoriile pragmatice lingvistice.

Modelele analitice sunt definite de patru mari principii (Lohisse, 2002, p.27):

modelul este linear: procesul este organizat in sens unic si importanta este conservarea integritatii mesajului;

modelul este secvential: fiind constituit dintr-o serie de operatii succesiv analizabile, existand o ordine obligatorie a succesiunii;

modelul este atomist: exista exterioritate si separare a elementelor constitutive, care nu se intrepatrund;

modelul este referential: obiectele, ideile trebuie reprezentate pentru a fi transmise. Modelele globale sau organiciste privesc comunicarea ca pe un sistem dinamic, ce

stabileste relatii interactive intre elemente, dar si la nivelul contextului global, existand o abordare sistemica. Aceasta abordare organicista se bazeaza pe patru principii:

modelul este circular si complex, disparand ideea de transmitere, care este inlocuita cu conceptul de contact. Notiunea de complexitate se bazeaza pe ideea imprevizibilitatii.

modelul este interactiv, reprezentand actiunea reciproca prin care se transforma comportamentul sau natura componentelor. Relatia cauza - efect nu mai este obligatorie si unica.

modelul implica totalitate si context. Totalitatea implica ideea de organizare si de strangere a relatiilor pentru obtinerea unor calitati pe care componentele , luate separat, nu le au.

modelul este relational. Semnele exprima relatia intre comunicatori si obiectele,actiunile despre care se comunica.

Tipologia lui R.Dibley si G. Burton

Cei doi autori au clasificat modelele in trei mari categorii:

A. Clasa modelelor lineare, in care procesul de comunicare este unilinear, fiind o transmitere de mesaje de la A la B.

A -» sursa -» codificare -> mesaj -» decodificare -> receptori- B

B. Clasa modelelor schimbului, in care comunicarea este un proces care utilizeaza ambele directii de functionare a mesajului.

C. Clasa modelelor contextualizate, in care contextul influenteaza intotdeauna actul de comunicare, iar feed-backul este elementul fundamental al comunicarii.

Teoria matematica a informatiei. Modelul lui Shannon si Weaver (1949).

In anul 1949 C.I. Shannon elaboreaza teoria matematica a comunicarii si dezvolta
impreuna cu W.Weaver un model explicativ. Modelul elaborat face parte din
categoria modelelor liniare, simple. Acest model constituie punctul de plecare a
modelelor si teoriilor elaborate ulterior, John Fiske (1990) considerand ca modelul
reprezinta "una din principalele surse din care s-au dezvoltat studiile comunicarii". In
conceptia celor doi ingineri, comunicarea si informatia sunt considerate sinonime,
uneori comunicarea desemnand atat transportul cat si informatia. Informatia
reprezinta datele care sunt transmise, un ansamblu de semnale fara semnificatie, care
nu sunt purtatoare de sens. Modelul lui Shannon si Weaver, numit modelul E- C- R,
prezinta comunicarea ca pe un proces mecanic de transmitere/ transport al
informatiei de la un emitator la un receptor prin intermediul unui canal.

Modelul lui Shannon si Weaver vehiculeaza urmatoarele concepte:

informatia, ca masura a ceea ce este transmis, transportat, ca masura a incertitudinii unui sistem;

sursa de informare, care este vazuta ca un factor de decizie privind alegerea mesajului care urmeaza a fi transmis;

transmitatorul (emitatorul), care schimba mesajul selectat intr-un semnal;

canalul, prin care este transmis mesajul, si care este mijlocul fizic sau tehnic de comunicare;

receptorul, care decodifica/ reconstruieste mesajul din semnale;

destinatarul, locul unde ajunge mesajul;

zgomotul, ca factor disturbator/ disfunctional, interfereaza cu mesajul trimis de-a lungul canalului, modificandu-1;

redundanta, definita drept ceea ce poate fi predictibil sau conventional intr-un mesaj;

entropia, ca fiind rezultatul unei predictibilitati scazute.

Shannon si Weaver au identificat trei niveluri ale problemelor aparute in studiul comunicarii, si anume probleme tehnice, probleme semantice si probleme legate de eficienta. (Fiske, 1990,p.22)

Nivelul A- problemele tehnice; cu cata acuratete poate fi transmisa informatia;

Nivelul B- problemele semnatice; cat de precis poarta simbolurile transmise intelesurile intentionate;

Nivelul C- probleme de eficacitate; cat de eficient va fi modificat comportamentul receptorului de catre emitator prin intermediul mesajului.

De-a lungul timpului au existat numeroase critici aduse acestui model. Una dintre acestea se refera la simplitatea modelului si ne atrage atentia asupra posibilitatii de a simplifica excesiv procesul atat de complex al comunicarii. Alte critici aduse sunt:

neglijarea rolului semnificatiei, liniaritatea modelului, rolurile emitatorului si al receptorului sunt fixe si separate, desi comunicarea dintre doua persoane, implica atat schimbarea alternativa a celor doua roluri si actiuni, de emitere si receptare, cat si exprimarea simultana (vezi limbajul corpului). In cadul acestui model, receptorul este pasiv, el doar primeste mesajul. Modelul este unidirectional, receptorului i se atribuie un rol secundar, de receptare a mesajului. Lipsa conceptului de feed-back prin care se realizeaza adaptarea emitatorului la raspunsurile receptorului, considerarea naturii continutului ca fiind irelevanta, cu toate ca subiectul sau modul in care participantii se raporteaza la el, pot modela procesul comunicarii. Modelele matematice de transmitere a informatiei tind sa echivaleze continutul cu intelesul, desi pot exista niveluri diferite intre semnificatia reala si intelesurile generate. O alternativa a cestei teorii este constructivismul, care sustine construirea activa a semnificatiilor de catre ambii parteneri de comunicare (E si R). Semnificatiile nu sunt doar transmise. Nu exista un model asemanator celui elaborat de catre Shannon si Weaver, in parte pentru ca constructivistii refuza ideea elaborarii unui model formal al comunicarii, care ar tebui sa se bazeze pe generarea semnificatiei si importanta contextului socio- cultural.

Referinte bibliografice:

Baylon, C, Mignot, X., (1994), La communication, Paris, Ed. Nathan

Barlibaba, C.M., (1987), Paradigmele comunicarii, Bucuresti, Ed. Stiintifica si Enciclopedica

Bougnoux, D., (1995), La communication contre l'Information, Paris, Hachette.

Fiske, J., (2003), Introducere in stiintele comunicarii, Bucuresti, Ed. Polirom.

Escarpit, R, (1980), De la sociologia literaturii la teoria comunicarii, Bucuresti, Ed. Stiintifica si Enciclopedica

Lohisse, J., (2002), Comunicarea. De la transmiterea mecanica la interactiune, Bucuresti, Ed. Polirom

Marinescu, V., (2003), Introducere in teoria comunicarii. Principii, modele, aplicatii, Bucuresti, Ed. Tritonic