Metodica recuperarii deficientilor de auz - demutizarea

Metodica recuperarii deficientilor de auz - demutizarea

Problema primordiala a surdologiei o constituie demutizarea. Demutizarea este o activitate complexa prin care se incearca inlaturarea mutitatii prin folosirea cailor organice nealterate pe baza compensarii functionale.

Demutizarea presupune:

- receptia vorbirii prin labio-lectura si prin utilizarea a de mijloace naturale sau tehnice ale auzului rezidual

- emisia vorbirii, respectiv articulatia, care poate fi corelata cu insusirea grafemelor

- realizarea comunicarii vebrale (oral sau scris)

Surditatea -    este consecinta unei deficiente organice instalate la niveluri diferite determinand tipuri de surditate diferite.

Mutitatea - este consecinta surditatii, este o tulburare functionala consecutiva a unei deficiente organice.

In aceasta situatie - surditatea este determinata de o deficienta organica primara; mutitatea (neinsusirea limbajului verbal) constituie o consecinta directa a deficientei primare; dezvoltarea psihica specifica surdului nedemutizat este o consecinta tertiara cauzata nu neaparat de deficienta primara, ci mai ales de absenta limbajului sau de tulburarile grave din sfera limbajului si a comunicarii vebrale.

De deficienta primara se ocupa medicina, iar de consecintele deficientei primare se ocupa surdologia.

Demutizarea presupune insusirea celor trei laturi ale limbajului:

Latura fonetica (articulatia fonemelor si a structurilor fonetice specifice fiecarei limbi)

Lexicul

Structura gramamticala

Aceste trei laturi ale limbajului in mod normal actioneaza in stransa legatura si se insusesc in scopul formarii comunicarii verbale si a gandirii notionale specific umane.

In trecut (sec. XVIII-XIX, inceputul sec. XX) prin demutizare se intelegea doar insusirea laturii fonetice (articulatia limbii) neglijandu-se atat aspectul lexical cat si cel gramatical.

In sens restrans - demutizarea se refera la insusirea sistemului fonetic al limbii cu minim de vocabular si modele de constructii gramaticale. In sens larg - conceptul de demutizare se leaga strans de sintagma "educatie permanenta". Acest fapt inseamna ca demutizarea nu se sfarseste odata cu insusirea laturii fonetice a limbii si nici cu terminarea unui ciclu scolar, ci se prelungeste in timp devenind o activitate permanenta datorita unui lexic ce se imbogateste in permanenta. Acest fapt impune crearea unor centre post-scolare de cizelare, corectare a pronuntiei si exersare a auzului.

Cele trei laturi ale limbajului se formeaza si evolueaza diferit la copiii cu auz normal, la deficientii mintali sau la deficienti de auz.

Copilul auzitor invata limbajul in mod spontan in functie de mediul social in care traieste. La intrarea in scoala, copilul care are o dezvoltare normala dispune si de cele trei aspecte ale limbajului care sunt bine dezvoltate. Prezenta unor tulburari de articulatie, de pronuntie la copilul normal nu afecteaza dezvoltarea lui psihica si nici insertia sa sociala, decat in cazul instalarii unor complexe de inferioritate. Complexele de inferioritate se instaleaza mai degraba ca urmare a unor atitudini educative gresite atat in familie cat si in scoala.

La copiii deficienti mintali ca urmare a nedezvoltarii intelectuale comunicarea verbala este caracterizata de o anumita intarziere in dezvoltare si prin tulburari vizibile pe linie fonetica, lexicala si gramaticala.

Deficientii de auz isi insusesc cele trei aspecte ale limbajului mai ales in mod dirijat prin colaborarea stransa dintre familie, specialistul surdolog, gradinita, scoala.

Demutizarea presupune din partea specialistului cunostinte din domeniul ortofonic, (fonetic), psiho-lingvistic, gramatical, acustic (pentru protezare) si de surdo-didactica.

LATURA FONETICA

In fiecare limba exista un numar diferit de foneme-grafeme. In limba romana latura fonetica este constituita din sapte vocale si din 26 de consoane. In demutizare trebuie sa se tina seama nu numai de foneme, ci si de emiterea corecta a diftongilor, triftongilor, hiatului, structurilor consonantice si de pozitia diferita a unuia si aceluiasi sunet in cuvant.

LEXICUL

Vocabularul unei limbi este foarte numeros. Dictionarul limbii romane cuprinde in jur de 80.000 de cuvinte dar este un dictionar incomplet, pentru ca mereu apar alte cuvinte. In fiecare limba exista cuvinte de foarte mare circulatie si acestea constituie fondul principal de cuvinte -    acestea trebuie invatate de copiii deficienti de auz - si exista de asemenea cuvinte din masa mare a vocabularului (dintre acestea pentru demutizare vor fi selectate numai cele strict necesare).

Pe baza unor observatii si experimente s-a constatat ca vocabularul deficientilor de auz in curs de demutizare prezinta anumite particularitati:

a.      vocabularul este limitat, redus ca volum ami ales sub aspectul cuvintelor

b.     in vocabular exista numeroase cuvinte "cliseu" cu continut semantic sarac, monovalent sau deformat

c.      vocabularul de cele mai mulet ori este folosit asa cum a fost prezentat pentru prima data (mai ales in cazul nominativ sau acuzativ) fara flexiuni

d.     se manifesta in mod evident un decalaj intre vocabularul activ si pasiv sau altfel spus, intre vocabularul stocat, de comunicare (utilizat) si operational.

Pana la etapa desavarsirii demutizarii gandirea trece prin trei faze:

gandirea vehiculeaza situatii concrete cu obiecte si imagini;

gandirea incepe sa foloseasca notiuni verbale concrete;

gandirea atinge stadiul de folosire a notiunilor si relatiilor abstracte

Parcurgerea acestor faze se face in 4 etape:

etapa premergatoarea demutizarii cand gandirea si limbajul se bazeaza pe imagini.

etapa inceperii demutizarii cand gandirea si limbajul se bazeaza pe imagini si partial pe cuvinte.

etapa demutizarii avansate cand gandirea se bazeaza pe cuvinte si partial pe imagini.

etape infaptuirii demutizarii cand gandirea limbajul au aceleasi caracteristici ca la auzitor.

Demutizarea este absolut necesara pentru ca prin asigurarea ei se pun bazele formarii gandirii notionale si se faciliteaza dobandirea experientei cognitive. Este o activitate complexa de inlaturare a mutitatii prin folosirea cailor organice nealterate si pe baza compensarii functionale.

Demutizarea presupune receptarea vorbirii celorlalti prin labio-lectura si prin utilizarea auzului rezidual cu mijloace tehnice sau emisia vorbirii articulate corelata cu insusirea grafemelor pentru a realiza atat comunicarea orala cat si cea lexico-grafica.

Este un proces indelungat in care transmisia cunostintelor de baza se realizeaza prin asocierea intre cuvinte si imagini. Mijloace auxiliare sunt dactilologia (alfabetul dactil), limbajul mimico-gestual si labiolectura.

Alfabetul dactil sau dactilologia - este un mijloc de comunicare intre surdomuti sau cu auzitorii care si-ar insusi acest mijloc de comunicare. Sunetele sunt reprezentate prin pozitii ale degetelor. Semnele se numesc dactileme.

Limbajul mimico-gestual - este limbajul de baza al surdomutilor; se dezvolta spontan, pe baza gesturilor naturale care reprezinta obiecte sau actiuni sau pe baza mimicii fetei ca reflecta anumite sentimente. Este mai sarac si mai primitiv si nu poseda proprietatile integrale ale limbajului obisnuit.

Labiolectura - prin perceperea miscarii organelor de vorbire in pronuntarea vocalelor a consoanelor labiale sau labiodentale; prin analiza si memorarea senzatiilor, vibratiilor ce se produc in timpul ,miscarii propriilor organe de vorbire.

- principalul in labiolectura nu consta in perceperea izolata optica a articulatiilor fiecarui sunet ci in perceperea globala a imaginii cuvintelor, propozitiilor. Necesita mult efort, antrenament dezvoltarea atentiei vizuale astfel incat aceste deprinderi nu se formeaza la toti in aceeasi masura. Aceasta asociere intre cuvinte si imagini si cuvinte fara alte mijloace intercorelate intre imagine, gest si cuvant).Intre imagine si cuvant se intercoreleaza mai multe imagini auxiliare.

Metodologia demutizarii trebuie sa permita legatura dintre cuvant si imaginea labiovizuala precum si semnificatia verbala astfel incat sa se ajunga la stereotipii dinamice incat receptorul imaginilor labiobucale sa determine declansarea articulatiilor si intelegerea comunicarii. Cand se trece de la limbajul gestual la cel verbal se trece si de la gandirea in imagini la gandirea notional-verbala.

Maiestria demutizatorului se concretizeaza in functie de rapiditatea cu care copilul asociaza imaginea cu cuvantul fara sa mai treaca prin alte forme. In vederea realizarii demutizarii se adopta anumite principii:

respectarea caracteristicilor naturale de dezvoltare ale vorbirii, de la simplu la complex, de la usor la greu, in ordinea in care le invata copilul auzitor;

respectarea particularitatilor fiziologice si fonetice; invatarea gradata si deducerea sunetelor greu de pronuntat din cele mai usor de pronuntat sau din alte sunete pe care le poate pronunta;

invatare sunetelor, a cuvintelor si a propozitiilor confruntand aspectele formale cu cele semantice

Insusirea structurilor verbale depinde de gradul de accesibilitate a cuvintelor, de felul in care cum stie sa-l lege de continutul concret pentru a surprinde semnificatia lui; concomitent cu emiterea verbala se percepe miscarea laringelui si al toracelui.

La surdomuti, intre senzatiile vizuale si miscarile vibratile nu este o legatura trainica la inceput iar procesul demutizarii urmeaza un drum specific, in locul fonemelor se utilizeaza articulemele (perceperea vizuala) sau in locul kinesteziilor sonore se utilizeaza kinesteziile vibratile.

Prin demutizare surdomutilor si dezvoltarea vorbirii hipoacuzicilor vocabularul se imbogateste si se perfectioneaza pronuntia astfel incat cuvintele invatate inlocuiesc invatarea lor prin gesturi. Cu toate acestea vorbirea ramane deficitara (mai ales ca intonatie, ritm, articulatie)care afecteaza pe ansamblu inteligibilitatea vorbirii.

Protezarea auditiva se foloseste pentru facilitarea obtinerii comunicarii verbale si este necesara folosirea auzului rezidual care se poate realiza prin mijloace tehnice.

Proteza este un aparat destinat sa mareasca intensitatea sunetului in organul auditiv al purtatorului. Acest lucru se realizeaza prin captarea sunetului cu un microfon, amplificarea si transmiterea lui la un receptor sau casca atasata la ureche. Proteza nu poate corecta deficienta, dar poate minimaliza unele efecte; nu sunt aparate de mare fidelitate, nu reproduc cu acuratete sunetele pe care le amplifica si zgomotele din jur ceea ce scade inteligibilitatea accentuand oboseala auditiva.

Se utilizeaza cu succes la hipoacuziile usoare dar ridica probleme la cele severe. Proteza foloseste un agregat suplimentar numit oliva care are rolul de a fixa proteza care daca nu este bine fixata produce un suierat. Necesita sa fie curatata permanenta. Exista proteza pentru conductibilitatea aeriana (pe pavilionul urechii - pentru urechea medie) dar si pentru conductibilitatea osoasa (fixata pe mastoida care conduce sunetul pe cale osoasa.

Protezele pot fi:

cu amplificare lineara care sporeste nivelul auditiv cu 30-40 decibeli pe toate frecventele;

cu amplificare selectiva care nu amplifica decat frecventele necesare audibilitatii;

prin compresie se selecteaza frecventele utile de cele inutile;

Pentru hipoacuzicii care invata in scoli obisnuite s-au creat proteze auditive tip radio, o parte purtata de copil, iar alta (microfonul)de profesor (care o agata la gat); acest tip de proteza are avantajul ca mesajul ajunge la ureche fara a fi distorsionat de zgomote.

In ceea ce priveste varsta s-au creat divergente: unii spun ca este mult mai bine ca ele sa fie aplicate de timpuriu pentru a se obisnui si a facilita achizitia limbajului, altii opteaza pentru varstele mai mari pentru ca protezele ar putea duce la deteriorarea auzului.

Copilul trebuie invatat si obisnuit sa foloseasca proteza pentru ca pot aparea reactii psihologice sau chiar neacceptare biologica. El trebuie invatat sa localizeze, sa discrimineze sunetele cu semnificatii de cele fara semnificatii, sa distinga unitatile verbale.