Omul ca animal symbolicum

Universitatea Babes Bolyai

Facultatea de Stiinte Politice, Administrative si ale Comunicarii

Specializarea Comunicare si Relatii publice

Omul ca animal symbolicum

Lucrarea de fata doreste a aduce in prim plan o prezentare critica din punct de vedere ontologic si metafizic a sintagmei lui Ernst Cassirer omul ca animal symbolicum". Lumea este caracterizata prin complexitate, universalitate si globalitate. De aici apare necesitatea adoptarii unei viziuni umanistic realiste a notiunii de fiinta umana.

"Omul este o fiinta dialogata." . Orice mijloc de a comunica cu ceilalti semeni se traduce prin nevoia de a fi considerat parte integranta a comunitatii in care acesta traieste. El este o fiinta afectiva inainte de a fi o fiinta rationala, in afectivitate gasindu-si scopul in sine si rasplata. Universul care ne inconjoara este bazat pe necesitate. Aceasta nevoie a omului de a comunica utilizand semne si simboluri ca substitute ale cuvintelor poate fi regasita si la animale, numai ca aceasta lume este o "lume muta". O lume muta care incearca sa comunice cu "fiintele superioare" dar pentru ca este o lume inchisa, nedefinita nu reuseste decat sa atraga oamenii sa exploreze din dorinta de autocunoastere a universului.

Limbajul este un model de structura relationala, un instrument al gandirii discursive, este darul pe care Dumnezeu i l-a atribuit omului pentru a se diferentia de celelalte fiinte. "Natura umana in conceptia lui Platon este ca un text dificil a carui semnificatie trebuie sa fie descifrata de catre filozofi." Oricat de mult s-ar crede ca natura a fost inchinata omului spre a-i deservi unor scopuri marete cu atat mai mult aceasta se indeparteaza. In scrierile laice din secolele XVII, XVIII omul era obiectivul principal al Divinitatii in crearea lumii si toate celelalte creaturi existau pentru folosul acestuia.

Orice gandire a lui homo sapiens are drept conditie superioritatea. Fiinta umana poate fi gandita, afirma Parmenide. Aceasta este probabil o afirmatie ce tinde spre teoria antropocentrica. Inca din cele mai vechi timpuri fiinta umana, personalitatea acesteia au fost obiectul de studiu a diferitor istorici, filozofi. Unii autori incearca sa exprime in definitie caracterul complex al structurii personalitatii, accentuand asupra ordinii si a unor elemente calitativ distincte: biologice, fiziologice, psihologice si socio-culturale. Sheldon defineste personalitatea ca ansamblu de caracteristici bio-fizio-psihologice care permite o adaptare la ambianta. Aceasta adaptare la mediul exterior este regasita si la nivelul animalelor.

Ce deosebeste omul de celelalte vietuitoare? Limbajul, gandirea? Nu exista oare o sinergie intre comunicarea nonverbala (semne, miscari ale trupului, sunete) a omului si formele inferioare de manifestare simbolica a animalelor? Animalele reactioneaza la diferiti stimuli reprezentativi. Secole de cercetari au demonstrat ca aceste procese sunt greu de observat si relativ rare.

Ceea ce diferentiaza omul de celelalte vietuitoare, si il face superior este cultura, o incercare de autodepasire a propriei conditii umane. Cultura e mai intai o depasire a limitatiilor naturii, istorice si o depasire de sine a omului insasi. Prin cultura omul tinde spre absolut, cauta sa ofere explicatii rationale fenomenelor, analizeaza, compara. Cultura se bazeaza pe o continuitate a comportamentelor unor grupuri de indivizi care permit acestora sa isi creeze o anumita parere cu privire la viata, societate. Cultura defineste simboluri. Prima forma de comunicare a omului a fost cea sub forma unor hieroglife, simboluri, semne, sunete, miscari ale corpului care substituiau cuvintele.

Animalul este dat si inchis, complet determinat, lipsit de posibilitatea de a-si da siesi ceva"[3]. Aristotel vede in neimplinirea omului, ca animal neincheiat o continua stare de cautare, de sarcini greu de indeplinit care ii dezvolta simtitor abilitatiile. Pentru ca traim intr-un univers simbolic construit dintr-o multime de semne, omul incearca sa descifreze si sa interpreteze universul utilizand mijloace rationale. "Slabiciunea inteligentei omului, confuzia ideilor sale, posibilitatea extrem de mare de a face erori si depravarea naturii sale morale-sunt consecintele necesare ale dependentei gandirii lui de o materie inerta si grososlana" Toti oamenii incearca sa-si autodepaseasca conditia, sa abuzeze in mod continuu de tot ceea ce i-a fost oferit. Omul inca pastreaza trasaturi specifice animalelor, singura deosebire e ca omul gandeste. Nu exista insa gandire fara limbaj iar modul de comunicare al animalelor difera fata de cel al omului.

"In natura, ca si in cunoasterea umana, formele superioare se dezvolta din cele inferioare"[5]. Studii recente au demonstrat ca la anumite animale sunetele emise de acestea (strigate, mormaituri sau triluri) inlocuiesc limbajul. Capacitatea de adaptare a animalelor la conditiile mediului, complexitatea biologica a acestora uimesc pe zi ce trece cercetatorii. Numai oamenii pot articula sunetele pentru a alcatui cuvinte si a le organiza intr-un limbaj vorbit. Oamenii nu isi folosesc vocea in acelasi fel ca animalele. Astfel, desi animalele pot emite mai multe sunete diferite, ele nu vorbesc. In schimb, oamenii articuleaza sunetele, formeaza cuvinte si fraze si isi pot controla glasul pentru a vorbi. "Am putea sustine, pe drept cuvant ca omul descinde mai degarba din semn decat din maimuta si ca umanitatea sa tine de un anumit regim simbolic sau semnificant." Comunicare dintre oameni are ca finalitate un transfer si contratransfer informational.

Oamenii spune Lock "pot gasi destule lucruri cu care sa isi ocupe mintea si sa isi intrebuinteze mainile in chip variat cu placere si multumire daca nu vor sa se impotriveasca propriei lor naturi si sa lepede darurile de care mainile lor sunt pline, numai pentru ca nu sunt in stare sa imbratiseze totul". Analizand acest paragraf ajungem la concluzia ca desi omului i-a fost incredintat cel mai de pret dar-acel al gandirii, din motive egoiste cauta sa stapaneasca intreg universul fara a tine cont de limitele sale.

Diferenta dintre inteligenta si instinct consta in urmatoarele: cuvantul instinct poate fi folosit pentru a descrie comportamentul animal sau uman, iar in ceea ce priveste inteligenta, aceasta este un atribut despre care se credea gresit ca apartine numai omului pana in secolul XIX, celelalte fiinte fiind considerate inferioare. Trasatura importanta a omului nu consta in natura metafizica sau fizica a omului ci in capacitatea acestuia de a reactiona la diferiti stimuli, si de a intreprinde activitati in baza unui anumit scop premeditat. Omul este intr-o continua cautare, explorare a universului propriu, simte nevoia de a avea control asupra vietii. Incearca sa faca in asa fel incat sa determine viitoarele actiuni sa actioneze pentru binele sau si a celor apropiati.

Secolul XXI impune din ce in ce mai multe coduri, coduri care limiteaza uneori omul. Este vorba de un echilibru care guverneaza viata acestuia, iar daca acest echilibru ar inceta sa existe intreaga lume ar complota impotriva omului. Astfel atributul suprem daruit omului-acel al posibilitatii de a cunoaste- ii poate deveni dusman. Cu cat acesta incearca sa descopere mai multe despre univers, cu atat acesta se inchide lasand in urma o fiinta deznadajduita, epuizata de nenumaratele incercari de a oferi argumente rationale actiunilor intreprinse.

O noua conceptie leibniziana a unui univers care se diferentiaza la infinit si evolueaza sustine evolutionismul biologic. Evolutionismul potrivit unor istorici este conceptia conform careia viata si omul insusi se afla intr-un proces continuu de evolutie, guvernat de legi ale naturii pe care acesta le poate cunoaste si cu ajutorul carora poate intelege fenomenele din jur. In secolul al XIX-lea, evolutionismul "stiintific" reprezentat de biologul Charles Darwin si discipolii acestuia, considera ca intreaga viata de pe pamant poate fi explicata prin conceptul de evolutie. Prima celula vie a aparut in mod intamplator in oceanul planetar, apoi s-a dezvoltat fara interventia lui Dumnezeu, dand nastere tuturor speciilor care exista astazi pe pamant.

Tot mai mult cercetatorii tind sa creada ca din punct de vedere metafizic si ontologic, insusi existenta umana este o incercare premeditata de autocunoastere si depasire a absolutului. Reactiile omului la diferiti stimuli perceptibili care includ capacitatea    de a auzi, vedea, simti, mirosi si gandi sunt atribute inzestrarii divine. Teoria antropocentrica plaseaza astfel omul in centrul creatiei divine. Francis Baçon trata aceeasi tema: "omul poate fi considerat drept centrul lumii intr-o asemenea masura incat daca omul ar disparea din lume, tot restul ar parea confuz". Afirmatia acestuia este oarecum ambigua. Daca s-ar merge pe linia evolutionismului primele forme de viata au aparut in ocean sub forma unor celule, iar omul a fost consecinta unor transformari bio-fiziologice.

Descartes a fost principalul oponent al teorie care plasa omul in centrul universului. El sustinea ca omul este "fiinta superioara dar care prin natura sa si conform planului Autorului Naturii se inrudeste cu intregul trib de animale."     Deosebirea provine din dorinta omului de autocunoastere a universalitatii ce-l inconjoara si din capacitatea de a gandi nu din credinta ca acestuia i-ar fi fost atribuit controlul asupra universului.

Cunoasterea ce rezulta din activitatea simturilor ii ofera omului reprezentari care au o structura logica. Esenta lucrurilor nu se descopera decat ratiunii. Am putea conclude faptul ca gandirea rationala duce la cunoasterea adevarului si cea emotionala (impresiile senzoriale, oferite de simturi) doar la pareri. Omul actioneaza de cele mai multe ori pe baza unor impulsuri si mai putin in baza gandirii rationale. El poate intelege doar acele lucruri care au o structura logica, care ii permit sa inteleaga comportamentul si viata celorlalti semeni. Paradoxul reiese tocmai din faptul ca omului ii lipseste o structura logica, o omogenitate, el este un "un amestec straniu de existenta si nonexistenta"[9]. Omul este o fiinta finita, care tinde spre o existenta infinita, este un concept singular, care traieste in aceleasi cercuri de oameni care impartasesc aceleasi idei, conceptii despre viata.

Intelepciunea in conceptia lui Parmenide depinde de relatia dintre cele doua tipuri de gandire.     Daca exista un echilibru intre cele doua, omul se poate bucura de bogatia, diversitatea si subtilitatea ce i-au fost atribuite fara a creea dezordine in univers. Parmenide era convins ca lumea nu poate fi asa cum ne-o prezinta sensibilitatea. Omul este diferit din punct de vedere ontologic de restul vietuitoarelor, dar este exagerat faptul ca omul depinde de mediul inconjurator.

Omul nu devine om decat printre oameni", afirma Fichte dar mai ales, citind, citand, invatand semnele-prezente ale celuilalt, comunicand. Comunicarea cu ceilalti semeni ii asigura siguranta de care acesta are nevoie. El asimileaza un ansamblu de cunostiinte, conceptii, atitudini pe masura ce interactioneaza cu ceilalti. Toate acestea au ca scop integrarea in societate. Izolarea l-ar transforma din cel mai rational om intr-un animal.El recepteaza si decodifica mesajul transmis si il adapteaza nevoilor sale. Conform lui Sebeok "semiotica studiaza schimbul de mesaje si sistemul de semne care il subintinde. Semiotica examineaza modul in care mesajele sunt generate, codificate, transmise, decodificate si interpretate, precum si felul in care aceasta tranzactie (semiosis) este procesata in functie de context"[10]

Limba este o facultate a speciei umane "este un produs social al facultatii limbajului si un ansamblu de conventii necesare adoptate de organismul social pentru a permite exercitarea acestei facultati la indivizi. Luat in ansamblu, limbajul este multiform si eteroclit."[11] Desi aceasta nu premediteaza nimic, permite omului sa desfasoare un act de vointa si inteligenta, deosebindu-l de restul vietuitoarelor. La animale exista un sistem complex de semne si semnale sonore care le permit sa comunice printr-o forma inferioara de comunicare bineinteles dar care nu poate fi atribuita inteligentei.

Privita din mai multe perspective sintagma lui Ernst Cassirer aduce in discutie mai multe probleme. Din punct de vedere metafzic, se poate vorbi de o serie de incercari a oamenilor de stiinta de a oferi explicatii plauzibile, rationale intregului proces al existentei universului. De cele mai multe ori incercarea omului de a-si depasi propria conditie se face in baza unei actiuni premeditate, care duce ori la dezamagire ori la izolare. Cercetarile empirice de multe ori duc inspre incercari esuate de studiere a logos-ului, fiinta umana este atat de complexa incat chiar si cand se crede ca se cunoaste suficient despre natura omului, tot mai raman spatii inca neexplorate.

Bibliografie :

Daniel Bougnoux, Introducere in stiintele comunicarii, Ed. Polirom, Iasi, 2000

Dicu Diana, Marele lant al fiintei, Ed Humanitas, Bucuresti, 2004

Ernst Cassirer, Eseu despre om, , Ed Humanitas, Bucuresti, 1994

Ferdinand Saussure, Curs de lingvistica generala, Ed Polirom, Iasi, 1998

John Lock, Eseu asupra intelectului omenesc, Ed Stiintifica, Bucuresti 1961

Oana Grigoras Savin, Cautarea omului nou, Ed Lumen, Iasi, 2005

Sebeok, Thomas, Semnele. O introducere in semiotica, Ed.    Humanitas, Bucuresti, 2002