PREMISELE COMUNICARII LA NIVELUL JDECATILOR DE

VALOARE

Judecatile de valoare facute de sine despre sine constituie o trasatura cvasiuniversala a culturii noastre(sentimente de inferioritate, de culpabilitate, "supracompensari" reactionale ce duc la pseudo sentimentul de superioritate, lipsa de demnitate, etc.)

Judecatile de valoare facute de sine despre celalalt sunt cele mai frecvente. In teoria freudiana, aceasta judecare a celuilalt de catre sine pare a fi consecinta actuala a judecatii sinelui despre sine, care ar fi replica unei judecati infantile a sinelui de catre celalalt. Judecam asa cum credem ca altii ne judeca si, daca este vorba de judecata negativa, tindem chiar sa prevenim aceasta judecata, insusindu-ne-o inainte ca celalalt sa o formuleze, astfel incat ne revalorizam aratandu-I ca suntem cel putin la fel de lucizi si controlam situatia aplicandu-ne singuri loviturile. Ne comportam astfel incat celelalt sa ne judece intr-un anume fel, astfel incat judecata lui sa o confirme pe a noastra.

Oamenii incearca o unificare a campului de judecata sine-celalalt, astfel suntem de accord cu cei care ne judeca asa cum ne judecam noi ("este un tip de treaba") si in dezacord cu cei care ne judeca altfel ("nu este decat un imbecil").

Sistemul de judecati de valoare are un dublu caracter, doua elemente esentiale:signaletic-substitutiv si unitar. Comportamentul real al celuilalt (al meu) nu mai este un pentru- sine, meritand sa fie luat in considerare la nivelul structurii si al semnificatiei sale profunde, ci un pentru-sistem; adica tindem sa actionam asupra unui comportament dandu-I o valoare, transformandu-l intr-o piatra bine slefuita pentru a intra intr-un sistem prestabilit, in sistemul meu moral.

In aceeasi maniera exista putine sanse ca sistemul meu de judecati de valoare despre sine sau despre celalat sa fie reconsiderat, este deci vorba de un sistem pur asimilator, invariant-alternativ, experientele mele despre legatura sociala sunt doar pseudoexperiante menite sa confirme experientele mele.

Orice organism (celula, om, grup social) nu poate functiona decat datorita unui numar de invariatii care il definesc, se poate vorbi chiar, intr-o masura mai mare sau mai mica, de "calitatea" functionarii unui organism potrivit felului in care se mentin ivariatiile. Reglarea va fi una de tip homeostatic. Organismul este in legatura cu capul total, iar sistemul sau de compensare este menit sa mantina invariantii fundamentali, este deci vorba de un sistem de raspuns la campul total. Pentru a functiona, acest sistem trebuie sa aiba, intre altele, doua caracteristici: stabilitatea (masura in care un sistem se pastreaza in ciuda schimbarilor) si precizia (care da posibilitatea organismului de a reactiona la schimbarile mediului, de a le include si de a da un raspuns). Deci, orice comportament este inzestrat de mine cu o valenta, fara legatura cu structura reala a situatiei. Inlocuim experienta concreta cu afectul legat de semnalul substitut, ceea ce are ca scop nepunerea in pericol a sistemului meu de valoare. Exista pericolul ca sistemul sa devina foarte rigid, reglarea homeostatica sa fie schimbata cu una de tip mecanic, adica constantele valori sunt obtinute fara o integrare a mediului. In acest fel comunicarea devine imposibila, fiecare il va percepe pe celalalt printr-un sistem prestabilit, in mod rigid. Data fiind inclinatia noastra spre astfel de judecati, pot fi ele inhibate?

Nu, daca dorim sa comunicam trebuie sa depasim nivelul de reificant-reificat al judecatilor de valoare, iar acest lucru nu este posibil decat prin redarea semnificatiei de perceptie.

Judecatile de valoare, inevitabile in cadrul grupului, trebuie sa fie tratate efectiv ca o perceptie aici si acum, caracterul lor de eticheta prefabricata trebuie depasit. Astfel hiperstabilitatea dispare, sistemul evoluaeaza spre o noua precizie.

Judcatile si juriul

Societatea, prin intrunirea semenilor, reprezinta juriul. In fata sociatatii voi comparea in calitate de om, in fata Judecatorului in calitate de creatura. Se intampla de multe ori ca unul dintre membrii sa solicite, mai mult sau mai putin deschis,in incercarea de revalorizare, sa fie judecat de juriu pentru una din actiunile sale. Prin gestul sau el traduce slaba coeziune a grupului, deoarece el insusi cauta cu disperare sa fie reintegrat. Prin urmare, tot ceea ce va obtine va fi o indispoziti generala, cauzata de culpabilitatea pe care o introduce in grup, punandu-l in pozitia de juriu. Cel judecat va fi perceput de grup ca un manipulator care cauta sa faca in asa fel ca totul sa se roteasca in jurul lui si ca un exhibitionist de prost- gust. De aceea, dupa o descarcare de agresivitate, se va decide suprema pedeapsa, sa nu fie luat in seama. Ceea ce pare ca incercaea de a te face judecat de grup nu pare sa faciliteze comunicarea.

Judecatile de valoare facute de un membru asupra grupului- reprezinta simptomul unei indepartari psihogice tacite de cel care face judecata fata de restul grupului. Distantarea poate avea mai multe radacini:

-persoana care face judecata a lipsit de la o intalnire a grupului si simte ca grupul a "evoluat" si el nu se mai regaseste printre membrii si cauta sa se integreze, ceea ce, in timp, se va si intampla;

-persoana nu mai este de accord cu genul de activitati desfasurate de grup;

-este un lider deceptionat de faptul ca ceilalti s-au grupat in jurul unui nou lider (care cere grupului sa-I adopte ideologia);

-este vorba de o persoana care aduce in grup trasaturi ale individualitatii sale patologice, manifestate prin dificultatile sale de a se integra in grup.

Judecatile de valoare facute de aceste persoane demonstreaza faptul ca ei nu se simt in grup, ceea ce traduce dificultaeta comunicarii dintre ei si grup.

Cazul liderului paranoid: tactica sa

Primul lucru pe care il va face paranoidul este sa puna mana pe conducerea grupului. Dibacia cu care ii manipuleaza este desavarsita: el stie sa aleaga momentul potrivit, sa para lider eficace, stie sa traga sforile, sa spuna grupului ceea ce doreste sa auda, sa evite excesele. De indata ce sime ca grupul s-a format in jurul lui, incearca sa-si transforme lidership-ul in putere absoluta. El se comporta ca si cum ar sti instinctiv ca pentru a se institui, puterea totalitara are nevoie de un climat de amenintare si incertitudine. Dusmanii (de care are nevoie) vor fi analistii si organizatorii grupului. Scopul sau este de a spori nelinistea grupului si de a da impresia ca el este personajul cel mai lucid, pentru a obtine puterea.Grupul este el insusi, ceilalti sunt doar niste obiecte de care se foloseste si pe care le dispretuieste pentru slabiciunea lor. In spatele aparentei comunicari, el ii judeca in mod negativ. Grupul simte slab ca este tratat ca obiect, insa constientizarea devine tabu (" Daca el nu ne este prieten, atunci cine ne va fi?").

Caderea liderului paranoid- acest lider este incapabil sa-si asume puterea in mod constructiv, grupul se va subrezi, va paraliza, fiecare se va darui mai putin grupului, se va "dezimplica". Aceasta stare va coneveni membilor care sunt mai putin de accord cu intreprinderile lui, ei vor incepe sa ridice fruntea, distrugand treptat grupul celor fideli.

Grupul care solicita sa fie judecat

Solicitare grupului de a primi judecata morala (" Este bine sau nu ceea ce facem?") se rezolva in general intr-o nevoie de a fi judecat de Autoritate. Deci, in locul unei analize a situatiei se analizeaza interpretarea sistemului facuta de Autoritate. Singurul criteriu pe care il am in legatura cu pertinenta comportamentului meu este judecata autoritatii asupra a ceea ce fac: "este bine", "este rau". Aceasta dependenta de interpretarea autoritatii se opune analizei situatiei, perceperii campului total si constientizarii sentimentelor reale manifestate aici si acum. Comunicarea cu autoritatea este dificila, pentru a ne comunica inseamna a putea, cel putin imaginar, sa-ti asumi aceeasi situatie si sa regasesti aceleasi sentimnte.