Protectia surselor de informatii si principiile acesteia (Recomandarea nr. R7/2002)

Protectia surselor de informatii si principiile acesteia (Recomandarea nr. R7/2002)

1 Consideratii generale.

Protectia surselor de informatii presupune ansamblul de norma juridice, proceduri, structuri, prin care se garanteaza si asigura siguranta psihica, fizica, juridica, sociala, economica a sursei de informatii.In data de 2 martie 2000, Comitetul de ministri ai Consiliului Europei au adoptat Recomandarea nr. R7(2002) cu privire la dreptul ziaristilor de a nu divulga identitatea surselor lor de informatii.In acest sens in recomandarea mai sus citata se arata:

"Exercitarea de catre ziaristi a dreptului lor de a nu divulga sursele de informatii poarta cu sine indatoriri si responsabilitati, exprimate in art. 10 al Conventiei pentru Apararea Drepturilor Omului si a Libertatilor Fundamentale."

Termenul de "ziarist" folosit de Recomandarea R7 inseamna orice persoana fizica sau juridica care practica in mod regulat sau profesional colectarea si propagarea de informatii catre public prin intermediul oricarui mijloc de comunicare in masa, iar prin "sursa" se intelege orice persoana care furnizeaza informatii unui ziarist. Expresia "informatii prin care se identifica o sursa" inseamna orice informatii, in masura in care este posibil ca acestea sa duca la identificarea unei surse:

- numele si datele personale, precum si vocea/sau imaginea unei surse;

- circumstantele concrete ale obtinerii informatiilor de la o sursa sau de catre o sursa a unui ziarist;

- datele personale ale ziaristilor si ale angajatilor acestora in legatura cu activitatea lor profesionala.

2 Principiile protectiei surselor de informatii ale ziaristilor.

26 Principiile privind dreptul ziaristilor de a nu-si divulga sursele de informatii prevazute de Recomandarea nr. 7(2002) sunt:

- Dreptul ziaristilor de a nu divulga identitatea sursei. Legea si practica interna a statelor membre trebuie sa prevada in mod explicit si clar protectia dreptului ziaristilor de a nu divulga informatii prin care se identifica o sursa in conformitate cu art. 10 al Conventiei pentru Apararea Drepturilor Omului si a Libertatilor Fundamentale si cu principiile stabilite in prezenta recomandare, care vor fi considerate standarde minime in vederea respectarii acestui drept.

- Al doilea principiu il constituie dreptul altor persoane de a nu divulga informatii prin care ar putea fi identificata sursa ziaristului, care consta in "Alte persoane care, in temeiul relatiilor profesionale cu ziaristii intra in posesia unor informatii prin care se identifica o sursa prin intermediul colectarii, al procesarii editoriale sau al propagarii respectivei informatii, ar trebui protejate in mod egal in temeiul principiilor stabilite in prezenta recomandare".

- Al treilea principiu este denumit "limite ale dreptului de a nu divulga". Consideram ca mai corecta era formularea: "Exceptii de la dreptul de a nu divulga." Dreptul ziaristilor de a nu divulga informatii prin care se identifica o sursa nu trebuie sa se supuna altor restrictii decat cele mentionate in art. 10, al. 2 al Conventiei (C.E.D.O.). Pentru a stabili daca un interes legitim de a divulga ce cade sub incidenta art. 10. al. 2 al Conventiei (C.E.D.O.), depaseste interesul public in a nu se divulga informatii prin care se identifica o sursa, autoritatile competente ale statelor membre vor da o atentie deosebita importantei dreptului de a nu divulga si predominantei acordate acestuia in jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului si vor putea obliga la o divulgare numai daca in temeiul aliniatului b, exista o cerinta de interes public si daca circumstantele au o natura suficient de importanta si de grava. Divulgarea de informatii prin care se identifica o sursa nu ar trebui considerata necesara decat daca se poate stabili in mod convingator ca: i - nu exista sau au fost epuizate de catre persoanele sau autoritatile publice care doresc divulgarea, masurile rezonabile care reprezinta alternative la divulgare (de pilda, probarea faptelor prin inscrisuri sau declaratii de martor altele decat ale sursei ziaristului); ii - interesul legitim de a divulga depaseste in mod clar interesul public de a nu divulga, tinand cont de urmatoarele fapte:

- o cerinta determinata a nevoii de divulgare este dovedita;

- circumstantele de aflat sau probat cu ajutorul sursei au o natura suficient de importanta si de grava;

- se identifica necesitatea divulgarii ca raspunzand unei nevoi sociale presante si,

- statele membre beneficiaza de o anumita marja de apreciere in evaluarea acestei necesitati, care poate fi controlata de Curtea Europeana a Drepturilor Omului.

Cerintele de mai sus trebuie aplicate la toate nivelurile, oricaror proceduri in cadrul carora poate fi invocat dreptul de a nu divulga.

- Al patrulea principiu este principiul dovezilor alternative la sursele ziaristilor. In cadrul procedurilor legale desfasurate impotriva unui ziarist pentru presupuse incalcari ale onoarei si reputatiei unei persoane, autoritatile trebuie sa ia in considerare, in scopul stabilirii adevarului, toate dovezile disponibile conform legislatiei procedurale nationale si nu ar trebui sa se solicite in acest scop divulgarea unor informatii care sa duca la identificarea sursei ziaristului.

- Al cincilea principiu este principiul divulgarii conditionate in sensul acceptarii divulgarii numai in anumite conditii astfel:

- Propunerea sau cererea de intentie a oricarei actiuni de catre autoritatile competente avand ca scop divulgarea de informatii prin care se identifica o sursa ar trebui depusa doar de catre persoane sau autoritati publice care au un interes legitim direct in respectiva divulgare.

- Ziaristii ar trebui informati de catre autoritatile competente in legatura cu dreptul lor de a nu divulga informatii prin care se identifica o sursa, ar trebui impuse de catre autoritatile judiciare, numai in cadrul unui proces care permite o audiere a ziaristilor respectivi in conformitate cu art. 6 al Conventiei (C.E.D.O).

- Ziaristii ar trebui sa aiba dreptul ca impunerea unei sanctiuni pentru refuzul de a divulga informatii prin care se identifica o sursa sa fie supusa controlului unei alte autoritati judiciare.

- Atunci cand ziaristii raspund unei cereri sau unei decizii de divulgare de informatii prin care se identifica o sursa, autoritatile competente ar trebui sa ia in considerare aplicarea unor masuri pentru a limita extinderea divulgarii, de exemplu prin excluderea publicului de la divulgare, in

conformitate cu art. 6 al Convent iei, atunci cand acest lucru e relevant, si prin respectarea de catre ele insele a confidentialitatii unei astfel de divulgari.

- Al saselea principiu este cel al interzicerii folosirii metodelor interceptarii comunicarii, supravegherea, perchezitia si confiscarea in scopul identificarii sursei ziaristului. Urmatoarele masuri nu ar trebui aplicate daca scopul acestora este de a se sustrage dreptului ziaristilor, conform acestor principii, de a nu divulga informatii prin care se identifica o sursa:

decizii sau masuri de interceptare a comunicatiilor sau a corespondentei ziaristilor ori a angajatilor acestora;

- decizii sau masuri de supraveghere a ziaristilor, a contactelor acestora sau a angajatilor lor sau,

- decizii sau masuri de perchezitie sau confiscare efectuate la domiciliul sau locul de munca, privind obiecte personale sau corespondenta ziaristilor ori a angajatilor acestora, sau datele personale aferente activitatii lor profesionale.

In cazul in care informatiile prin care se identifica o sursa au fost obtinute in mod legal de catre politie sau autoritatile judiciare prin oricare dintre actiunile mai sus mentionate, desi este posibil ca acestea sa nu fi fost scopul acelor actiuni, trebuie sa se ia masuri pentru impiedicarea folosirii ulterioare a acestor informatii ca probe in instanta, exceptie facand cazul in care divulgarea ar fi justificata conform principiului     Acest principiu nu inseamna ca exclude interceptarea comunicarii, supravegherea, perchezitia si confiscarea in domeniul activitatii ziaristilor daca aceste masuri sunt luate conform legii pentru prevenirea si descoperirea anumitor infractiuni prevazute de lege (grave). Insa aceste masuri trebuie sa nu vizeze incalcarea dreptului la protectia sursei. Socotim ca este foarte discutabila dispozitia din art. 6 al Codului Deontologic al ziaristului adoptat de Clubul Roman de Presa, care ii da ziaristului «libertatea» de a divulga sau nu identitatea sursei. O astfel de prevedere consideram ca este o incalcare a dreptului sursei la confidentialitate prevazut de lege.

- In fine, ultimul principiu este cel al protectiei impotriva autoincriminarii. Principiile stabilite in aceasta recomandare referitor la protectia sursei de informatii, nu vor limita in nici un fel legislatia nationala referitoare la protectia impotriva autoincriminarii in cadrul procedurii penale, iar ziaristii ar trebui, in masura in care aceste legi se aplica, sa beneficieze de protectia in ceea ce priveste divulgarea de informatii prin care se identifica o sursa. Desi in Recomandarea nr. 7 nu se prevede in mod expres, dreptul ziaristului de a nu divulga sursele de informatii este in acelasi timp si o obligatie atunci cand a primit informatii in regim de confidentialitate. Or si pentru incalcarea acestei obligatii ar trebui sa se prevada sanctiuni in legislatiile nationale. Inainte de aparitia acestei recomandari, in legislatia Romaniei au aparutunele reglementari referitoare la protectia sursei, dar nu si pentru astfel de situatii. In art. 91 din Legea nr. 8/1996 referitor la protectia sursei se dispune:

«1. Editorul sau producatorul, la cererea autorului, este obligat sa pastreze secretul surselor de informatii folosite in opere si sa nu publice documente referitoare la acestea.

2. Dezvaluirea secretului este permisa cu consimtamantul persoanei care l-a incredintat sau in baza unei hotarari judecatoresti, definitive si invocabile.»

In Legea audiovizualului nr. 504/2002 in art. 7 s-au prevazut o serie de dispozitii care reglementeaza protectia sursei radiodifuzorului, astfel: "

(1)Caracterul confidential al surselor de informare utilizate in conceperea sau elaborarea de stiri, de emisiuni sau de alte elemente ale serviciilor de programe este garantat de prezenta lege.

(2)Orice jurnalist sau realizator de programe este liber sa nu dezvaluie date de natura sa identifice sursele informatiilor obtinute in legatura directa cu activitatea sa profesionala.

(3)Se considera date de natura sa identifice o sursa, urmatoarele:

a) numele si datele personale, precum si vocea sau imaginea unei surse;

b) circumstantele concrete ale obtinerii informatiilor de catre jurnalist;

c) partea nepublicata a informatiei furnizate de sursa jurnalistului;

d) datele cu caracter personal ale jurnalistului sau radiodifuzorilor, legate de activitatea pentru obtinerea informatiilor difuzate."

Cu privire la aceste reglementari se impun cateva precizari, astfel:

- Caracterul confidential al surselor de informare ale jurnalistului in domeniul audiovizualului nu este garantat numai de prezenta lege ci si prin alte legi, cum ar fi Codul penal.

- Folosirea cuvantului "liber" in art. 7 pct. 2 nu este tocmai inspirata deoarece jurnalistul este obligat sa protejeze sursa sa de informare daca aceasta i-a furnizat informatia in regim de confidentialitate. Tratarea acestei obligatii ca o libertate a jurnalistului este de natura a afecta relatia jurnalist-sursa prin incalcarea dreptului sursei la confidentialitate si in final libertatea presei.

Confidentialitatea surselor de informare obliga, in schimb, la asumarea raspunderii pentru corectitudinea informatiilor furnizate." (art. 7 pct. 4 din Legea nr. 504/2002) Aceasta dispozitie legala este de natura a preveni insulta, calomnia si manipularea etc., de catre ziarist, prin inlaturarea posibilitatii acestuia de a se eschiva de raspundere prin invocarea scuzei ca asa a primit informatiile de la o sursa confidentiala. Ca urmare, atunci cand sursa a solicitat pastrarea confidentialitatii, jurnalistul trebuie sa fie foarte atent, sa verifice, pentru a nu fi manipulat chiar de sursa sau de altcineva prin intermediul sursei. Pentru a se apara de raspundere, atunci cand a fost manipulat credem ca jurnalistul poate divulga sursa in cadrul unui proces, ceea ce constituie, credem, o exceptie de la regula stabilita de art. 7 pct. 4 din Legea nr. 504/2002 mai sus citat. Persoanele care, prin efectul relatiilor profesionale cu jurnalistii, iau cunostinta de informatii de natura a identifica o sursa prin colectarea, tratarea editoriala sau publicarea acestor informatii, beneficiaza de aceeasi protectie ca jurnalistii." (art. 7 pct. 5 din Legea nr. 504/2002). Dezvaluirea unei surse poate fi dispusa de instantele judecatoresti numai daca aceasta este necesara pentru apararea sigurantei nationale sau a ordinii publice, precum si in masura in care aceasta dezvaluire este necesara pentru solutionarea cauzei aflate in fata instantei judecatoresti, atunci cand:

a) nu exista sau au fost epuizate masuri alternative la divulgarea cu efect similar;

b) interesul legitim al divulgarii depaseste interesul legitim al nedivulgarii." (art. 7 pct. 6 din Legea nr. 504/2002).

Cu privire la aceasta dispozitie legala se impun urmatoarele observatii:

- in art. 7 pct. 6 din Legea nr. 504/2002 legiuitorul a limitat dreptul la protectia sursei, in cazul cand divulgarea se impune numai pentru doua cazuri, respectiv pentru apararea sigurantei nationale si a ordinii publice, in timp ce in art. 10 pct. 2 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului mai sunt prevazute si alte cazuri, respectiv: prevenirea infractiunilor, protectia sanatatii sau a moralei, protectia reputatiei sau a drepturilor altora; credem ca aceasta ultima reglementare este mai corecta;

- in art. 7 pct. 6 din Legea nr. 504/2002, legiuitorul roman a situat posibilitatea dezvaluirii sursei de informare a jurnalistului, numai in faza judecatii, excluzand astfel faza urmaririi penale, ceea ce nu rezulta nici din art. 10 pct. 2 d in Conventia Europeana a Drepturilor Omului si nici din Recomandarea nr. 7(2000) a Comitetului de Ministri al Consiliului Europei. Ca urmare dispozitiile art. 7 pct. 6 din Legea nr. 504/2002 nu sunt la adapost de critica. In alte situatii, divulgarea sursei s-ar face cu incalcarea legii, respectiv a art. 196 din Codul penal care reglementeaza infractiunea de «divulgare a secretului profesional». Totusi de la aceasta exista si exceptii expres prevazute de lege, la care ne vom referi in cele ce urmeaza. In referire la protectia sursei, Curtea Europeana a Drepturilor Omului in cauza Goodwin contra Regatului Unit, a statuat: «Conform Curtii, protectia surselor jurnalistice este una din pietrele de temelie ale libertatii presei, asa cum reiese din legile si codurile deontologice in vigoare in numeroase State Contractante si cum o afirma numeroase instrumente internationale cu privire la libertatile jurnalistice (spre exemplu, Rezolutia asupra libertatilor jurnalistice si a drepturilor omului, adoptata la a 4-a Conferinta ministeriala europeana asupra politicii de comunicare in masa, Praga, 7-8 decembrie 1994 si Rezolutia Parlamentului european asupra nedivulgarii surselor jurnalistice din 18 ianuarie 1994, aparuta in Journal Officiel des Communautés Europennes nr. C.44/34). Absenta unei asemenea practici ar putea sa descurajeze sursele jurnalistice in a ajuta presa sa informeze publicul in problemele de interes general. In consecinta, presa ar putea fi mai putin in stare sa-si joace chiar rolul ei indispensabil de «caine de paza», iar capacitatea sa de a da informatii precise si fiabile ar putea fi micsorata. Avand in vedere importanta pe care o are protectia surselor jurnalistice pentru libertatea presei intr-o societate democratica si efectul negativ asupra exercitarii acestei libertati pe care risca sa-l produca o ordonanta de divulgare (a sursei) o asemenea masura nu ar concorda cu articolul 10 al Conventiei decat daca se justifica printr-un imperativ de interes public (subl. noastra).

Este cazul sa se acorde o mai mare insemnatate presei atunci cand, este vorba de a determina daca restrictia era proportionala cu scopul legitim urmarit (subl. noastra). Limitele aduse confidentialitatii surselor jurnalistice cer din partea Curtii cel mai scrupulos examen Restrictiile pe care ea le-a facut sa apese asupra ziaristului nu puteau deci trece ca «necesare intr-o societate democratica». .In speta, Curtea a retinut ca prejudiciile invocate de Societatea Tetra, care a cerut instantei sa oblige ziaristul la divulgarea sursei sale, nu erau reale, si nu impuneau divulgarea in cauza, respectiv o limitare a principiului confidentialitatii sursei. Din speta prezentata constatam ca:

in cauza, a fost pus in balanta un interes privat al unei societati comerciale, care nu a putut proba un prejudiciu suferit, prin publicarea informatiei122 fata de obligarea ziaristului de catre instanta engleza sa divulge sursa.

acceptarea divulgarii sursei in cauza nu era proportionala cu valoarea interesului societatii private in speta; deci daca interesul societatii private in speta presupunea o valoare deosebita, exista posibilitatea ca instanta europeana sa mentina hotararea instantei engleze prin care ziaristul era obligat sa-si divulge sursa, de exemplu in cazul unor prejudicii cauzate de publicarea urmata de faliment.

in interesul public, si daca este imperios necesar, ziaristul poate fi obligat de o instanta sa divulge sursa; aceasta este o solutie care rezulta din argumentarea Deciziei Curtii Europene la care ne-am referit, solutie prevazuta in Recomandarea nr. 7(2000) a Comitetului de Ministri al Consiliului Europei, adica interesul legitim al divulgarii depaseste interesul legitim al nedivulgarii.

De aceea, credem ca de la principiul protectiei sursei agentului media, exista exceptii expres prevazute de lege, cum sunt:

- sursa este un evadat sau urmarit pentru executarea unei pedepse legale;

sursa determina cu intentie pe agentul media ca acesta din culpa sa savarseasca o infractiune, spre exemplu divulgarea secretului de stat;

atunci cand protectia sursei ar echivala cu savarsirea unor infractiuni de favorizare a infractorului pentru o infractiune grava (art. 264 din Codul penal) nedenuntarea unor infractiuni (art. 262 din Codul penal); omisiunea sesizarii organelor judiciare (art. 263 din Codul penal), infractiunea prevazuta de art. 143 lit. 'b' din Legea nr. 8/1996 si altele;

cand interesul legitim al divulgarii depaseste interesul legitim al nedivulgarii si sunt indeplinite conditiile prevazute de lege pentru divulgare.