Rolul scolii in comunicare si dezvoltare profesionala

ROLUL SCOLII IN COMUNICARE SI

DEZVOLTARE PROFESIONALA

Scoala ca institutie de educatie complexa joaca un rol important in formarea unor caractere si personalitati decisive in viata tinerilor. Aceasta participa, impreuna cu alti factori importanti, la slefuirea unor talente, la formarea unor deprinderi si abilitati de munca, de invatare, la atingerea idealurilor de viata ale fiecaruia.

Rolul scolii este important in stabilirea rolului social al fiecaruia, in atingerea unui status social optim astfel incat, structura sociala din Romania sa poata fi diversa, sa existe cai optime de comunicare si convietuire.

Este cunoscut faptul ca statusul reprezinta pozitia ocupata de un individ in societatea in care traieste. Cu cat acest status este mai bine pus la punct cu atat individul respectiv are o pozitie mai importanta, un loc de munca in context cu pregatirea lui profesionala, jucand in acelasi timp un rol activ in activitatile cotidiene.

Scoala poate si trebuie sa fie o rampa de lansare spre idealurile fiecaruia, cu conditia necesara ca si individul sa vina in intampinarea acesteia, a scolii, sa fie implicat activ, sa fie avid de cunoastere, sa fie constient de rolul scolii in formarea sa profesionala si multiculturala.

Se pune acum, mai mult ca niciodata, accent pe asigurarea caltatii in educatie, unitatile scolare vor fi evaluate in functie de criterii clare si precise, vor fi acreditate in functie de atingerea unor indicatori si descriptori de calitate, stabiliti de normele europene si monotorizati prin expertii Agentiei Romane de Acreditare si Certificare pentru Invatamantul Preuniversitar.

La sfarsitul anilor '90, cand s-a constatat o ramanere in urma a Europei fata de principalii sai concurenti (SUA si Japonia), a fost pus un accent mai accentuat pe formarea continua si perfectionarea cadrelor didactice, la inceput prin procese spontane, de cooperare directa intre institutiile de invatamant (Procesul Bologna, Programele Leonardo si Socrates), educatia si formarea profesionala primind tot mai mult sprijin comunitar.

Mai mult, incepand cu Summit-ul de la Lisabona (2000), educatia si cultura au devenit, pentru prima oara in istoria Uniunii Europene, prioritati strategice ale politicilor europene.

In acest proces de valorificare a unei educatii de calitate in viziune europeana, se pot identifica trei momente de referinta, respectiv:

introducerea dimensiunii europene;

Procesul de la Bologna ;

Strategia de la Lisabona.

Chiar daca nu se refera direct la procesul de asigurare a calitatii europene in educatie, aceste momente sunt importante pentru formarea prin educatie a constiintei europene si a identitatii politice corespunzatoare.

Cele trei demersuri sunt rezultatul unei schimbari de atitudine in favoarea educatiei si formarii profesionale la nivelul Uniunii care incepe sa se comporte ca un stat supranational, cu obiective clare si scopuri precise.

Ideea de "dimensiune" evoca deschiderea europeana a sistemelor educative nationale, circumscrise jurisdictiei statelor membre.

Introdusa in 1983 printr-o recomandare a Parlamentului European, dimensiunea europeana desemna o finalitate adaugata politicilor nationale in domeniul invatamantului ceea ce, practic, se traduce prin teme si continuturi europene in cadrul unor materii precum geografia si istoria, studiul limbilor straine si al "acquis"-urilor, chiar prin materii aparte dedicate studiilor europene.

Aditionarea acestor specificatii la edificiul national al educatiei nu a mai corespuns asteptarilor, astfel incat s-a simtit nevoia unor dezvoltari mai consistente.

Incepand cu 1993, in "Carta Noii Europe" (adoptata odata cu Tratatul de la Maastricht), "dimensiunea" a capatat un contur mai precis.

Ea inseamna:

educatia in Europa, care pune accentul pe apartenenta la un spatiu cultural comun;

educatia despre Europa, care se refera la continuturile si materiile care studiaza diversele aspecte ale societatii europene;

educatia pentru Europa, care vizeaza formarea identitatii si cetateniei europene.

Acest din urma aspect a devenit o prioritate in programele de cooperare in domeniul educatiei, cercetarii si tineretului. In conditiile dublarii bugetului comunitar pentru educatie si triplarii fondurilor pentru cercetare in exercitiul 2005-2008, este de asteptat ca educatia pentru cetatenie europeana sa beneficieze de o sustinere masiva.

Procesul de la Bologna - este vorba de o miscare "ad hoc" a universitatilor europene in favoarea unei "Arii Europene a Invatamantului Superior". Aceasta presupune armonizarea politicilor, a structurilor, a modului de recunoastere a studiilor universitare, ceea ce depaseste cu mult simpla "dimensiune" injectata in sistemele nationale. Acest proces poate contribui substantial la formarea si perfectionarea cadrelor didactice din invatamantul preuniversitar care, pot urma forme diverse si complexe, recunoscute si apreciate in UE si care pot ridica gradul de calitate al invatamantului romanesc.

Cele 6 obiective ale Procesului de la Bologna (validat in 1999 prin sustinerea oficiala a ministrilor de resort din tarile semnatare, inclusiv Romania) antreneaza schimbari de substanta, respectiv:

un sistem comparabil de diplome si acte de studii (ex. "foaia matricola");

o structura echivalenta, similara invatamantului superior american, care sa cuprinda 2 cicluri respectiv licenta (ciclul inferior, "Bachelor" sau "undergraduate" cu durata de 3 ani) si nivelul Master ("graduate") cu durata de 2 ani; doctoratul va fi al 3-lea ciclu universitar, inclus in invatamantul superior (nu va mai fi considerat invatamant postuniversitar, ca in Romania) si va avea o durata de 3 ani;

un sistem transferabil de credite (de ex: ECTS sau Sistemul European de Credite Transferabile), echivalent pentru toate universitatile europene, unde un semestru = 30 credite, 45 ore saptamanal = 2 credite dintre care 30 ore de interfata (cu prezenta) si 15 ore de lucru individual; ECTS presupune o scara unica de evaluare cu sapte calificative, care sa inlocuiasca sistemul de notare de la 1 la 10;

intensificarea mobilitatii studentilor si a cadrelor universitare (ex. prin programele TEMPUS si ERASMUS);

cooperarea in materie de asigurare a calitatii, de exemplu, prin European Network of Quality Assurance in Higher Education;

promovarea studiilor europene si a educatiei pentru Europa si pentru calitate.

Strategia de la Lisabona

Consiliul European de la Lisabona (2000) a proclamat, pentru prima data in istoria U.E., ca educatia si cultura devin prioritati ale politicilor comune. Ca urmare, sub numele generic "Strategia de la Lisabona", s-au fixat trei obiective strategice, respectiv:

imbunatatirea calitatii si eficientei sistemelor de educatie si formare profesionala din cadrul U.E.;

facilitarea accesului la sistemele de educatie si formare din statele membre;

deschiderea sistemelor de educatie si formare catre societate.

Cum sistemele nationale de invatamant sunt foarte variate (structuri, tipuri de institutii, examene si certificate, legislatie, curriculum, formarea profesorilor, management si finantare), s-a convenit sa se mentina aceasta diversitate dar sa se obtina convergenta si armonizarea politicilor educationale pe doua cai:

q       prin stabilirea unor obiective comune, realizate insa printr-o mare diversitate de programe, actori si stiluri manageriale;

q       prin adoptarea unor standarde comune de performanta ("indicators and benchmarks") care sa permita evaluarea dupa criterii comune, comparabilitatea si planificarea unor actiuni comune.

Aceste tendinte exprima interesul statelor membre si al Uniunea Europeana de a sustine demersurile de integrare politica prin actiuni tot mai consistente in domeniul educatiei si formarii profesionale.

"Europenizarea" se extinde astfel la toate sectoarele, inclusiv la cele considerate altadata ca atributii inviolabile ale statului national. Fara indoiala, aceste evolutii ne arata, pe de o parte, ca Uniunea Europeana tinde sa-si asume toate prerogativele unei entitati politice functionale, pe de alta, ca statul national nu mai este singur pe arena publica si ca este nevoit sa imparta puterea si responsabilitatea cu alti parteneri, aflati in afara teritoriului national¹.

Casa Corpului Didactic este o institutie centrata pe anumite grupuri tinta, are o profunda si semnificativa incarcatura educativa, este un serviciu definit pe valorile promovate in societate, in functie de o multitudine de factori contextuali si situationali incorporati in politici si strategii educationale consistente si bine articulate.

Uniunea Europeana incearca sa defineasca o serie de standarde de calitate exprimate, de exemplu, in cei 15 indicatori privind invatarea permanenta² sau in standardele privind calitatea serviciilor lingvistice³.

Documentele europene oficiale⁴ mentioneaza explicit legatura calitatii cu valori si standarde care au fost concepute in comun si asupra carora partenerii au cazut de acord.

Ca urmare, un viitor sistem european de asigurare a calitatii va trebui sa fie fundamentat pe valori comune din care sa derive criterii, standarde si indicatori comuni.

De altfel, un studiu recent a aratat ca integrarea economica nu este suficienta pentru a asigura coeziunea politica si culturala. Mai mult decat atat, acest studiu afirma chiar ca o simpla lista de valori comune nu poate asigura baza unitatii europene, chiar daca ea apare explicit in documentele oficiale.[1]