Relatia elev - profesor - teoria comunicarii moderne

Relatia elev - profesor

~ teoria comunicarii moderne~

I. Problemele si tehnicile comunicarii

Care e locul in gandirea occidentala a problemelor si tehnicilor comunicarii ? Problema comunicarii, ca si problema limbajului n-a fost, fara indoiala, o problema printre altele. Cum devin insa problemele de comunicare si tehnicile comunicarii o tema si generala si centrala pentru lumea noastra ? De cel mai mare ajutor in intelegerea acestei evolutii ne este ceea ce s-a numit trilema lui Gorgias. Trilema, dilema cu trei alternative a celebrului sofist si retor grec, poate fi formulata astfel:

mai intai, nu exista nimic;

apoi, chiar daca ar exista, nu putem cunoaste;

in fine, chiar daca putem cunoaste, nu putem comunica.

In intentia ei prima, trilema reprezinta o negatie succesiva a 'ceea ce este' (to on), a cunoasterii si a comunicarii, adica o negatie completa a realitatii. In istoria ei, gandirea occidentala s-a comportat de parca prin problematica ei ar fi incercat, rand pe rand, sa raspunda adversativ alternativelor trilemei: ba exista ceva, ba putem cunoaste, ba putem comunica. Mai intai filosofia greaca, care a tematizat 'ceea ce este', pare ca vrea sa sustina: ba exista ceva ce merita cu adevarat numele de 'ceea ce este' si anume temeiul, arhé, pe scurt principiul. Apoi filosofia moderna, care a tematizat cunoasterea, afirma: ba putem cunoaste, si da prioritatea cuvenita ideii. In fine filosofia actuala care tematizeaza comunicarea pare sa ne spuna: ba putem comunica, dar singura realitate este semnul.

Axiomele constitutive pentru modul nostru de a intelege realitatea in raport cu comunicarea sunt:

a) pansemia - totul e semn: nu exista nimic in aceasta lume care sa nu fie semn (Exemplu: nu numai cuvintele noastre sunt semne, nu numai ele ne comunica ceva ! Gesturile noastre sunt semne; hainele pe care le imbracam sunt semne; lucrurile pe care le purtam cu noi sau cele pe care le utilizam, toate sunt semne, toate ne comunica ceva.) Sau: orice are o semnificatie - sau, cel putin, poate avea. Orice gest, obiect sau situatie se constituie in anumite conditii foarte generale intr-un mesaj, adica ne comunica ceva.

b) polisemia - orice semn (obiect) poate avea mai multe semnificatii (unicitatea existentei nu determina unicitatea semnificatiei). In functie de situatii si contexte, semnificatiile se pot schimba si mesajele sunt diferite.

2. Problema comunicarii in relatia profesor - elev

Este in mod cert una dintre problemele de baza ale sistemului educational, relatia comunicativa, si nu numai, dintre profesor si cel caruia trebuie sa-I transmita informatii, sa-l faca sa inteleaga anumite idei si concepte. Chiar si aceasta prima provocare se poate dovedii extrem de dificila, insa mai trebuie luat in calcul faptul ca cel ce comunica nu are un singur receptor ci mai multi receptori cu personalitati si perceptii diferite. Pentru a face fata situatiei profesorul poate recurge in primul rand la "talentul personal" insa nu are cum sa reuseasca in demersurile sale fara a aplica si cunoaste in profunzime regulile comunicarii, de la comunicarea la nivel individual la comunicarea de masa, de la hermeneutica si semiotica la manipulare.

"Noul Adolescent"

De-a lungul timpului fiecarei generatii i-au fost asociate anumite evenimente cu

impact asupra societatii si gandirii de masa. Pentru a intelege o persoana trebuie in primul rand sa-I intelegi mediul in care traieste si singura modalitate prin care se poate realiza aceasta este sa vezi bazele de la care s-a pornit. Azi traim intr-o lume a vitezei si tehnologiei, care, pentru persoanele de varsta a 2-a si a 3-a devine deseori de nepatruns si inteles, tocmai acestei noi lumi apartine tanarul adolescent, o lume din multe puncte de vedere artificiala si avalorica (sau cu valorile "intoarse pe dos"), cum putem astfel sa inoculam tanarului idea realei valori cand aceasta pentru el e definita altfel, cum putem fi un reper moral acceptat? Intrebari dificile la care profesorul de azi, care admite ca trecutul nu mai poate fi impus unei noi generatii, trebuie sa raspunda fara echivoc.

Schema comunicarii

In mod simplist schema comunicarii se reduce la un emitator (cel care comunica)

si un receptor, intre cei doi existand un canal (spre exemplu limba vorbita). Referitor la aceasta schema comunicationala Roman Jakobson sintetizeaza lucrarile clasice ale lui Ombredane, Bühler, Morris etc. si este reluat de Claude Lévi-Strauss si Grupul µ: 'Destinatorul trimite un mesaj destinatarului. Pentru a fi operant, mesajul pretinde mai intai un context la care trimite (este ceea ce se numeste, de asemenea, intr-o terminologie un pic ambigua, <referentul>), context sesizabil de catre destinatar, si care este fie verbal, fie susceptibil de a fi verbalizat; apoi mesajul pretinde un cod, comun, intru totul sau cel putin in parte, destinatorului si destinatarului (sau, in alti termeni, codificatorului si decodificatorului mesajului); in fine, mesajul pretinde un contact, un canal fizic si o conexiune psihologica intre destinator si destinatar, contact care le permite sa stabileasca si sa mentina comunicarea'. ('Linguistique et poetique' in Essais de linguistique générale, Ed. de Minuit, Paris, 1970, p. 213-214).

Grupul µ defineste mult mai sintetic conceptul: 'Un emitator trimite un mesaj unui receptor prin intermediul unui canal; mesajul e codificat si se refera la un context'.(Retorica generala, Ed. Univ., Buc., 1974, p. 26)

Profesorul - receptor

Conceptia moderna in comunicarea educationala este ca profesorul este in primul

rand un receptor al mesajului comunicational, emitatorul este elevul iar mesajul sau deseori i-a forme pe care din perspectiva educatiei "de stil vechi" profersorul nu are de ce sa le accepte sau inteleaga. Vechea conceptie este profund gresita, pentru a fi ascultat trebuie in primul rand sa asculti si sa intelegi ce se asteapta de la tine si uneori sa asculti este cel mai dificil demers la care poti fi supus. In relatia s-a cu profesorul "noul adolescent" la care faceam referire mai sus asteapta in primul rand sa fie ascultat si ulterior sa asculte, chiar mai mult astepta sa asculte ceea ce si-ar dori el. Este lesne de inteles situatia dificila in care se afla cadrul didactic, daca recurge la o abordare sobra si severa risca ca elevii sai sa devina un grup dezinteresat de mesajul sau educational, iar in cazul in care intra accepta ideile elevului in totalitate sa se afle in imposibilitate de a mai transmite mesajul didactic, de a-si indeplinii functia.

Intelegerea - comunicarea nonverbala

70% din ceea ce comunicam este nonverbal, este astfel esential sa intelegem

limbajul "nevorbit", asa-numitul "limbaj al corpului".

Interesul pentru corp este tardiv si merge impotriva directiei dogmatice a crestinismului care considera sufletul bun si corpul, dupa cadere, rau. Inversarea acestei relatii devine evidenta in corporeismul modernitatii tirzii. Chiar daca anticipat de simbolismul religios in general si mai ales de cel astrologic si alchimic, Sigmund Freud este primul care vede in corpul uman un corp de limbaj. Dar chiar si in perspectiva traditionala corpul este felul cum un suflet vede alt suflet. Una din cele mai celebre axiome ale Scolii de la Palo Alto - "Nu putem sa nu comunicam" a lui Watzlawick - devine evidenta: nu exista comportament care sa fie zero-comunicare, chiar si tacerea este mesaj - Bateson: "a trai inseamna a comunica"; adica "totul este semn".

Aplicarea modelului comunicarii a lui Jakobson - cele 6 instante si functii: emitatorul (destinatorul) si functia expresiva (emotiva); mesajul si functia poetica; receptorul (destinatarul) si functia conativa; contextul si functia referentiala; canalul si functia fatica; codul si functia metalingvistica - este numai didactica pentru ca semnificarea corporala nu poate fi redusa la o comunicare de mesaje (cel mai clar caz de distinctie intre o semiotica a semnificarii si una a comunicarii !)

Functia expresiva: limbajul corporal exprima direct atitudinea subiectului fata de ceea ce spune, asculta, vede sau simte: da impresia unei emotii adevarate sau aparente. Jakobson, in schema lui, se margineste in limbajul verbal la interjectii si la ceea ce este o gestualitate a vocii - modificarea intonatiei, inaltimii, timbrului, lungirea unor vocale. In numeroase cazuri insa gesturile, mimica sau pantomima se pot substitui total enuntarii verbale: spre ex. "da" si "nu" care provin de la gestica corporala a cautarii sinului sau refuzului sau si prin "denaturalizare", "stilizare" devin simbolice. In alte cazuri, la Freud spre exemplu, gestualitate involuntara (scoaterea cheii in fata unei case straine) devine limbajul prin excelenta al inconstientului. Corpul poate produce chiar semne mai "naturale", genuine: reactiile fiziologice la intrebarile verbale ale anchetatorului pe care le detecteaza poligraful (detectorul de minciuni) sau "discursul" bolii, prin care comunica cu medicul (altfel decit inconstientul cu psihiatrul) - Ambroise ParJ vorbeste despre diferitele tipuri de sudori, dupa caracteristici si locuri, initiind semiologia medicala. El produce si utilizeaza chiar semnele unor mesaje chimice, feromonii, de unde o posibila semiotica a parfumurilor. Totusi corpul nu este semn sau aglomeratie de semne cum sint mesajele verbale, ci este mai degraba traversat de ceea ce s-ar putea numi intentii semnificante. Ele nu sunt necesarmente coerente sau ierarhizate, constiente sau voluntare, iar receptorul nu le finalizeaza necesar pentru ca ele nu sunt prinse intr-o intentie de comunicare a unui mesaj catre un receptor. "Limbajul" corporal seamana cu "comunicarea" animala: pasarile si pisica, ca si corpul, se exprima mai degraba decit comunica.

Functia conativa: corpul semnificant si gestica sa apare ca un operator de intensificare al efectelor discursului. Retorul Quintilian leaga diferentele vocii cu jocul gesturilor si corpului printr-un sistem de conveniente si bun-simt cu sensul discursului. Limbajul corporal al emitatorului (destinatorului) are adesea o actiune mai directa asupra receptorului (destinatarului) decit discursul verbal.

Functia referentiala: gestul indicarii este substituibil pronumelui demonstrativ "acesta" (care, in pura sa functie ostensiva nu are alta functie decit de a indica obiectul singular, altfel indicat prin gest !). Tot astfel, gesturile pot suplini mesajul in cazul unei limbi straine pe care n-o cunoastem.

Functia fatica: adesea cea care deschide canalul acordind permisiunea comunicarii este privirea sau mimica, iar uneori gesturile sau chiar strigatele. In plus si inca mult mai specific, functia fatica in comunicarea de tip fata in fata este determinata de spatiul din jurul persoanei. Schimbarea proximitatii insotita de cateva alte semne ne anunta cind conversatia incepe sau ia sfirsit. Dupa E. H. Hall, inventatorul proxemicii, ramura a semioticii care se ocupa cu structurarea semnificanta a spatiului uman: modalitatile de contact in intilnirile interpersonale se deruleaza dupa 4 intervale de zone diferite. Calitatea generala a interactiunilor este mai mult sau mai putin uniforma in interiorul unei zone si se schimba la trecerea unei frontiere spatiale, prag diferit in functie de cultura.

Functia metalingvistica e contestata de unii teoreticieni, pentru care nu exista meta-gesturi sau meta-atitudini (spre ex. Louis Maruie). Totusi unele gesturi pot fi explicate prin alte gesturi - cand nu sintem intelesi, spre exemplu, de vorbitorul unei limbi straine pe care n-o cunoastem - si in general atitudinile servesc ca si meta-cod pentru gesturi - un gest care este agresiv sau obscen poate fi conotat prin atitudinea celui care-l face, drept ironic sau comic. Functia metalingvistica ramane totusi ca o granita intre limbajul corporal si limbajul verbal: corpul nu pune niciodata intrebari, doar constiinta le pune. Limbajul verbal este singurul care ne permite sa punem intrebari. Primatele invata limbajul surdo-mutilor, dar ele nu pun intrebari. Functia metalingvistica e legata efectiv de intrebare si este proprie omului. Aici digitalul decoleaza de pe analogic.

Functia poetica: exista numeroase situatii in care gestul si corpul devin obiecte care se autosemnifica, adica devin poeme: arta machiajului, parfumurile si unguentele, pictura corporala (indeosebi tatuajul) sau dansul (cu gesturile, miscarile, atitudinile si posturile sale).

Regulile de baza ale interpretarii limbajului corpola sunt:

- gesturile trebuie luate in interpretare grupat, urmind succesiunea lor in timp, nu izolate unul cite unul cu semnificatia lor

- gesturile trebuie interpretate in context

- gesturile se raporteaza la statutul si rolul social, la virsta si sexul celor care le fac

- gesturile au totusi in principal functii comportamental-adaptaptative, nu de semnificare, ca ale cuvintelor

Manipularea

Deseori un profesor lipsit de experienta se poate gasi fata in fata cu situatii menite

spre al manipula. Este cunoscut ca in timp profesorul incepe sa se considere intr-o oarecare masura un "parinte - educativ" al clasei fiind astfel implicat afectiv fata de aceasta, manipularea are in general ca punct de pornire afectivitatea.

Cel care pare sa fi folosit primul constient si a teoretizat manipularea in forma escaladarii angajamentului este cunoscutul inventator si om politic american, Benjamin Franklin. Pentru a obtine mai usor un 'da' din partea unui oponent politic, i-a cerut in prealabil acestuia, in termeni foarte politicosi si prevenitori, un serviciu minor pe care nu-l putea refuza: imprumutul unei carti. Dupa cuvenita si politicoasa restituire a cartii imprumutate, oponentul politic a cazut de acord cu propunerea legislativa avansata de Franklin !

Aceeasi tehnica se repeta in cazul vinzatorului itinerant care bate la usa noastra: daca stie sa manipuleze ne va cere cu umilinta un serviciu pe care nu-l putem refuza: un pahar de apa. Dupa aceea va obtine cu mai mare usurinta de la noi acceptarea de a cumpara ceva de care nu prea avem nevoie. Experienta cea mai simpla cu aceasta tehnica de manipulare este aceea in care cerem 1000 de lei unui necunoscut pe strada. Daca o cerem direct, avem numai 10% sanse sa primim banii; daca mai intii il rugam sa ne spuna cit e ceasul si dupa aceea ii cerem banii, sansele noastre de a-i primi cresc pina la 40% !

Una din cele mai raspindite si mai generale reguli din aceasta lume, mai mult decit morala sau civilizatorie, profund umana sau sociala, este aceea a schimbului. Principiul de rationalitate al modernitatii este tocmai acesta: 'ce-ti dau si ce-mi dai'. Dupa aceea vine moralitatea care ne cere sa ii rasplatim pe binevoitorii nostri, sa nu raminem datori altora pentru serviciile facute etc.. Consecinta normala este deci aceea care ne spune ca cei care ne-au facut un bine, cei care ne-au ajutat trebuie rasplatiti. Prin urmare, cel care 'a facut un serviciu' se poate astepta la o rasplata de acelasi fel. Paradoxul este ca, in realitate si pentru tehnicile de manipulare, e invers. Cel care ne-a facut un serviciu mic devine mai inclinat sa ne faca un serviciu mai mare.

Sinceritate si verticalitate

Aparenta naivitate a adolescentului creaza uneori impresia profesorului ca poate

gasi scuze nesincere sau puerile pentru diferite chestiuni, nu este asa. Stintific dovedit este faptul ca un tanar are o capacitate superioara sa perceapa minciuna bazandu-se mai mult pe o "intelegere instictiva". Prin definitie profesorul este un reper moral pentru elevul sau, trebuie sa fie insa prietenul elevului si "parintele - educational". Cel putin doua dintre aceste principii intra in contradictie, prietenul este cineva apropiat tie cu care imparti "o lume comuna" pe cand reperul moral este ceva superior tie spre care tinzi. Se naste deci o intrebare fara raspuns, poate profesorul fie si prieten si reper moral pentru elevul sau? Un raspuns la aceasta intrebare nu a fost gasit inca, putem doar presupune ca un tratament nediscriminator fata de toti elevi cat si puterea morala de a arata respect grupului face din profesor un "prieten" figurat pentru elevul de azi. Nu stim ce este mai benefic, sa te cobori in randul elevilor tai si sa-i lasi sa te considere un "membru al echipei" sau sa pastrezi o pozitie distanta care sa inspire moralitate. Evident este insa ca profesorul trebuie sa aplice acelasi tratament celora carora le comunica mesajul educational, discriminarea creand o situatie dificila care la randul ei aduce doar resentimente de parte celor care se considera supusi unui tratament nedrept, resentimente atat fata de cadrul didactic cat si fata de colegii care se bucura de un tratament preferential.

Am incercat sa expunem in aceasta lucrare, ce e drept succint, principalele parghii prin care putem intelege un grup si prin care ne putem face intelesi, aprofundand aceste idei si concepte, incercand sa le intelegem si aplicam vom reusi sa nu ne lasam manipulati cat si sa ne facem auziti transmitand mesajul educational, intr-un cuvant sa ne indeplinim misiunea.

BIBLIOGRAFIE

Bernard Miège, Gindirea comunicationala, Cartea Romaneasca, Buc., 1998

Aurel Codoban, Semn si interpretare. O introducere postmoderna in semiologie si hermeneutica, Ed. 'Dacia', Cluj-Napoca, 2001

Aurel Codoban, Structura semiologica a structuralismului, Ed. 'Dacia', Cluj-Napoca, 1984.

Vera F. Birkenbihl, Semnalele corpului. Cum sa intelegem limbajul corporal, Gemma Pres, Buc., 1999

Aaron Kibedi-Varga, Une rhétorique aléatoire: agir par l'image, in: Figures et)

R.V. Joule, J.L. Beauvois, Tratat de manipulare (Petit traité manipulation à l´usaje des honnetês gens), Antet, Buc., 1997