STUDIUL DE CAZ. ANALIZA SI METODA BIOGRAFICA. METODA PRODUSELOR ACTIVITATII

1. Studiul de caz

Unicitatea individului este pentru psihologia stiintifica un impediment, asa cum argumenteaza Allport, caci stiinta nu este a individualitatilor, ea cauta norme, deci este nomotetica. Daca ar fi sa acceptam aceasta dogma 'ar trebui sa abandonam persoana ca persoana' (Allport, G.W., 1991, p. 21), ceea ce, evident, este inacceptabil. De aceea, in anumite privinte, fiecare om este ca toti ceilalti (norme universale), ca unii oameni (norme de grup) si ca nici un alt om (norme idiosincratice), dar personalitatea sa nu poate fi conceputa ca trei sisteme separate, ci ca unul singur, unitar deci: 'personalitatea nu este un sac de zdrente aruncate dupa ce stiintele nomotetice au spus ceea ce au avut de spus' (op. cit., p. 26).

In metoda studiului de caz apare cel mai bine reliefata distinctia nomotetic (demers care incearca sa stabileasca legile generale, aplicabile tuturor oamenilor, pe baza studiului unui esantion de oameni) - idiografic (demers care incearca sa obtina o cunoastere si o intelegere de adancime a individului, pe baza studiului unui esantion de evenimente selectat din viata acestuia). Esantionarea oamenilor sau a evenimentelor sunt doua cai majore ale cercetarii stiintifice in psihologie, studiul de caz fiind un demers idiografic, deoarece subliniaza unicitatea cazului individual. Adeptii metodei (psihanaliza, psihologia umanista si fenomenologia, de exemplu) o numesc metoda dinamica, holistica, adanca si sensibila, pe cand adeptii abordarii nomotetice o numesc nestiintifica, vaga, subiectiva si necontrolata. 'Fiecare demers este mai potrivit pentru investigarea unui anumit tip de problema. Calea nomotetica indica adesea prin ce suntem deosebiti de ceilalti oameni' (Holland, M.K., 1974, p. 183).

Studiul de caz este abordarea intensiva a unei singure persoane, prin care se incearca intelegerea de adancime a comportamentului individual. Intr-o situatie de tentativa de suicid, comportament disruptiv, violent, anorexie mentala, demisie scolara, incercam o intelegere empirica, pornind de la corelarea unor informatii venite dintr-o mare varietate de surse. Putem intervieva persoana pentru a vedea ce gandeste, ce simte sau ce crede despre comportamentul propriu, apoi putem culege informatii relevante de la parinti, bunici, prieteni, pe care le corelam cu datele scolare, de la politie, spital, centru de minori etc. Dupa care vom aplica individual bateriile de teste de inteligenta, memorie sau personalitate, informatia obtinuta din toate aceste surse ajutand psihologul sa ajunga la concluzii care sa-i permita inferente asupra problemei, dar si o interventie efectiva.

Este evident ca, oricat de adanca si documentata ar fi investigarea prealabila si programul de testare individuala, pot ramane pe dinafara faptele cele mai relevante pentru cazul in speta, de unde riscul unor concluzii sau solutii insuficient fundamentate, ori chiar gresite.

De aceea abordarea cazului trebuie sa aiba o multitudine de surse concurente, bogate, definitorii; o multitudine de metode coroborate (interviul clinic, anamneza, biografia, fisa de observatie intocmita anterior), rapoartele altor specialisti: medic, profesor, politist etc., completate cu demersurile proprii (teste de diferite tipuri), la care se adauga intuitia clinica si experienta prealabila, bogata in cazuri similare, a specialistului.

Intuitia si simtul clinic sunt indicatori ai capacitatii profesionale capatate dupa ani de experienta in domeniile ce presupun munca cu oameni. Le pot avea psihologul, psihiatrul, profesorul, judecatorul, preotul, care dincolo de informatia explicita exprimata verbal, stiu sa decodeze mimica, pantomimica si intonatia pentru a culege indici informationali relevanti: 'abilitatea de a ajunge la concluzii fara a avea dovezi explicite este numita intuitie' (Holland, M.K., 1974, p. 182). Mecanismul intuitiei (care este in acelasi timp un dar, mai frecvent la femei decat la barbati) este unul al gandirii analogice, de tipul metaforei, caracterizand persoanele cu o emisfera dreapta foarte activa, sau chiar dominanta.

Trebuie sa distingem intre capacitatea innascuta ce defineste persoana intuitiva si capacitatea dobandita prin experienta practica a profesionistului, cand coexista ele potentandu-se si reciproc. De aceea, pe de o parte intuitia este greu de 'invatat' sau 'predat', pe de alta parte unele din revelatiile ei pot fi eronate sau doar partial corecte, avand nevoie de alte metode de control care sa le valideze.

Pe langa aceasta, metoda studiului de caz este vulnerabila si din cauza ca filtrarea datelor se face prin perspectiva subiectiva a fiecarui observator, care afecteaza corectitudinea concluziilor. Interpretarea faptelor considerate relevante depinde si de teoria la care am aderat si prin prisma careia acordam semnificatie datelor culese.

Chiar selectivitatea perceptiei poate fi o sursa majora de distorsiune, deoarece diferiti observatori pot face descoperiri diferite ale aceleeasi realitati, selectand diferite seturi de fapte ce li se par semnificative, in functie de asteptarile, credintele sau istoria personala a fiecaruia.

Toate acestea impun precautii speciale care sa faca studiul de caz cat mai obiectiv posibil: prelungirea stadiului de culegere a datelor preliminare, amanarea concluziilor pana cand apar faptele relevante, verificarea si reverificarea observatiilor prin surse paralele, deschiderea spre detalii neasteptate, discutia cazului cu specialisti de acelasi tip sau cu alte persoane autorizate prin profesia lor sunt doar cateva din aceste precautii.

Si in studiul de caz are loc un proces de generalizare, deoarece,    plecand de la numeroase situatii semnificative din viata unei persoane, se face o extindere la toate situatiile din viata ei. Procesul este inductiv si aceasta extensie poate fi valida sau nu in functie de relevanta faptelor culese, dar si de calitatile celui care face aceasta generalizare.

Asa cum am mai amintit, micul Hans a insemnat inceputul cristalizarii psihanalizei freudiene, dupa cum copiii lui Piaget au fost cazurile care au dat impulsul psihologiei genetice a inteligentei. Aceasta subliniaza nu importanta metodei, ci importanta calitatilor profesionale pe care trebuie sa le aiba cel ce o utilizeaza.

Si totusi exista domenii in care metoda si-a dovedit o certa valoare: tehnica studierii cazului sau metoda cazului, cum a numit-o R. Muchielli, are o valoare extrem de ridicata in psihiatrie, psihologie medicala (sau clinica), psihologie scolara, criminologie, medicina legala, in genere 'acolo unde examinarea fenomenului implica mare responsabilitate pentru om si unde se cere acordul de opinie, de constatari si diagnostic de la mai multi specialisti' (Tucicov - Bogdan, A., 1973, pp. 100-101). In aceasta situatie (si nu numai) antrenamentul psihologic de analiza multilaterala si recurgere la toate sursele de informatie interdisciplinara, colaborarea cu diversi specialisti, inclusi in echipe complexe, pot duce la elucidarea cazului investigat.

Uneori cazul problema (devianta comportamentala a unui elev, delincventa juvenila, tentativa de suicid) poate fi analizat in grupul de specialisti si nespecialisti (psihologi, sociologi, pedagogi, profesori, medici, parinti etc.), dupa ce se prezinta acestuia un raport detaliat si sistematic al cazului. In baza analizei logice, coroborand perspectivele membrilor echipei, cazul se conceptualizeaza, subsumandu-se unei tratari stiintifice, cu formulare de ipoteze, mecanisme, prognostic, interventie. Pe langa rezolvarea mai buna a cazului, in formula amintita mai are loc si un schimb de experienta transferabila interindividual, prin care tanarul cercetator sau specialist, profesor, parinte se antreneaza pentru a deveni mai efectiv in rezolvarea unor situatii similare.

Analiza de caz a capatat o traditie si valoare recunoscute in medicina unde anumite boli extrem de rare sunt analizate intensiv si dintr-o multitudine de perspective (istoric, patogenie, prognostic, tratament, evolutie etc.), urmarind ca dupa acumularea unui numar suficient de mare de cazuri similare sa se poata degaja regularitati mai stabile sau chiar legi.

In psihologia scolara insusi A. Binet a utilizat aceasta metoda, pentru a fi relevant cazul trebuind sa aiba ceva tipic sau exemplar pentru categorii similare. Intelegerea specificitatii si a unicitatii umane (abordarea idiografica), solicita comprehensiune, intuitie, cunoastere larga a psihologiei umane, motivatia ameliorativa a procesului educativ. Chiar daca obiectivitatea metodei este discutabila, sfera larga de aplicatie (diagnoza, prognoza, rezolvare, antrenament intra si interprofesional, capitalizarea de experienta numita cazuistica) fac din ea o metoda care conjuga calitatile profesionale cu creativitatea inalta.

Anamneza si metoda biografica

Anamneza

Anamneza este inca una din metodele importate de psihologie din medicina care, pentru intelegerea situatiei actuale, procedeaza la o culegere de date importante din istoria personala a individului, asa cum este ea depozitata in memoria sa sau a celor apropiati. Multe dintre aceste date relevante pot fi culese de la elev dar si de la parinti, profesori ce l-au cunoscut si consemnate in fisa psihopedagogica, care poate fi structurata pe urmatoarea formula: date personale, mediu familial, stare de sanatate, rezultate scolare si preocuparile elevului, date asupra structurii psihologice (temperament, caracter, aptitudini), urmate de o caracterizare sintetica (vezi Psihologie scolara, Ed. Polirom, Iasi, 1998, pp. 103-104).

Doar o parte din aceste date sunt obtinute prin anamneza, mai ales cele referitoare la antecedentele ereditare si personale, boli importante din mica copilarie, dezvoltarea psihomotorie in perioada prescolara si scolara, statutul socio-economic si cultural al familiei. O anamneza este de fapt un interviu dirijat care poarta asupra trecutului celui in cauza, in legatura fie cu o afectiune (dizgrafie, tulburari instrumentale, de exemplu), fie cu o stare de fapt (insucces scolar, demisie scolara, delincventa etc.).

De multe ori evenimentele din copilarie sunt conservate prin intermediul marturiei celor mai varstnici despre cei mai tineri, decantare care face ca anamneza sa fie o consemnare aproximativ exacta. Ea cuprinde in mod latent un material foarte pretios, atat prin cele relatate, cat si prin cele uitate, omise, contribuind in buna masura la diagnoza, dar si la psihoterapie. Aceasta deoarece ea permite insertia in planul motivational al intereselor, al aspiratiilor, al conceptiilor, al modului de organizare al atitudinilor pe scara timpului. Ea poate fi structurata pe doua planuri: unul de ordin mai general, legat de fundalul de viata, si altul mai concret, legat de evenimentul, faptul, simptomul a carui origine incercam sa o depistam. De aceea suntem de acord cu Ursula Schiopu (1976, p. 67) care apreciaza ca 'anamneza poate avea structuri variate in care se consemneaza evenimente mai pregnante in functie de varsta, sexul, statutul civil si profesional al celui aflat sub diagnoza psihica'. Pentru a spori eficienta metodei in studierea elevilor, A. Cosmovici a publicat un ghid detaliat de anamneza (Cosmovici, A., Caluschi, M., 1985, pp. 73-74).

2.2. Metoda biografica

Biografia isi propune sa reconstruiasca istoria personala a unui individ prin strangerea de informatii relevante despre cele mai importante momente din viata parcurse, cu semnificatie pentru destinul persoanei formate. Mult utilizata de istoria literara (a se vedea "Viata lui Eminescu" scrisa de G. Calinescu sau "Viata Mariei Stuart" a lui Stefan Zweig), metoda biografica, prin excelenta descriptiva si evenimentiala, isi propune sa surprinda faptele importante din viata cuiva intr-o succesiune care sa lumineze relatiile dintre evenimente dupa o schema cat mai apropiata de determinarea cauzala. Este tot o metoda idiografica, intrucat faciliteaza cunoasterea omului concret, unic si unitar, cu descifrarea specificului sau personal.

Inrudita cu metoda convorbirii metoda biografica o inglobeaza, dar o si completeaza cu studiul unei diversitati de izvoare scrise sau nescrise care o aproprie de metoda istorica. 'Se pare ca nu calea prin care se recolteaza informatiile biografice este esentiala, ci valoarea si utilitatea acestora' apreciaza M. Zlate (1996, p. 117). De aceea metoda biografica isi adjudeca si alte procedee: analiza documentelor (scolare, medicale, psihologice), analiza produselor activitatii (caiete, desene, lucrari), analiza cursului vietii (descrisa de H. Thomae) si analiza unor microunitati biografice (o zi de munca, o vacanta, un week-end).

H. Thomae (1968) propune o valoroasa metoda de analiza a datelor obtinute prin ultimele doua procedee enumerate anterior, prin gruparea lor prin prisma a 29 de categorii, impartite in patru grupe distincte: categorii formale (referitoare la forma exterioara a comportamentului), categorii cognitive (care se refera la modalitati de percepere ale lumii), tematici ale existentei (care se refera la directiile orientarii persoanei) si tehnici ale existentei (sau categoriile relationale, care indica moduri de reactie la solicitarile ambiantei).

Fascinat de marea creatie din diverse domenii, V. Storin a incercat descifrarea 'secretului fauririi personalitatii' in cartea omonima (1982). Folosind preponderent metoda convorbirii, autorul mentionat a incercat sa surprinda 'fata nevazuta si uneori nebanuita a unui univers uman care ne apare exemplar, monumental, daltuit in granitul operei' (op. cit., p. 7).

In psihologia scolara mai ales exceptionalitatea se preteaza la acest tip de demers, si nu este intamplator ca un Lucian Blaga, prin 'Hronicul si cantecul varstelor' sau un Mircea Eliade, prin 'Romanul adolescentului miop' au fixat evanescenta unei varste, adolescenta, in autobiografii pline de miez, documente ale unei epoci de exceptie, dublate de realizari de exceptie. In aceste cazuri destul de frecvente la varsta cand de forjeaza Eul, biografia devine autobiografie si imbraca forma jurnalului intim, calauza credincioasa prin meandrele unui ev tensionat si tulbure.

O aplicatie interesanta a studiului de caz la metoda biografica este cauzometria, preconizata de Golovahna si Kronik (1984) care transforma subiectii in experti ai propriei vietii, asupra careia ei trebuie sa reflecteze pentru a selecta 15 dintre cele mai semnificative intamplari, evenimente, situtatii. Analiza, fie prin schema cauza-efect (de tip cauzal), fie prin schema mijloc-scop (finalista) are o interpretare cantitativa prin doua modalitati: cauzomatricea (intabelarea relatiilor dintre evenimente) si cauzograma (prezentarea lor grafica).

Multi psihologi au incercat sa valorifice metoda biografica accentuand pe latura ei metrica, cuantificabila si operationala. 'Antrenamentul' in metoda il ofera insa marii scriitori, care au oferit adesea biografii memorabile, unde spiritul artist se intersecteaza cu simtul pihologic rafinat. Reconstituind viata oamenilor de exceptie, metoda biografica aduce cu ea naturaletea faptului viu, autentic. Reconstituirea poate fi insa incompleta, trunchiata, marcata de parti-pris-uri ale autorilor, generate de cerintele sau filozofia lor de viata. Verificarea biografiilor prin alte metode sau surse coroborate creste foarte mult valoarea acestei metode, aflata la intersectia dintre stiinta si arta.

Din acest motiv metoda biografica a cazut treptat in desuetudine (Leonore Boehm, citata de Ursula Schiopu, 1976, p .67), si cu atat mai mult metoda autobiografica, unde filtrul personal opereaza si mai puternic pe directia tendintei de fatada sau a dezirabilitatii sociale. De multe ori ele sunt singurele metode care consemneaza amanunte semnificative despre viata unor oameni, de aceea nu trebuie minimalizate. Dar cum psihologia simtului comun ne invata ca oamenii se cunosc dupa fapte si nu dupa vorbe, amintim aici o metoda cu certa valoare pentru domeniul psihologiei scolare.

3. Metoda produselor activitatii

'Achizitiile dezvoltarii istorice a oamenilor s-au format si s-au transmis din generatie in generatie intr-o forma specifica, si anume sub forma exterioara' spunea A.N. Leontiev (1964, p. 397). Cultura materiala si spirituala sunt cele care depoziteaza, sub forma unei ereditati sociale, experienta istorica prin concentrarea capacitatilor psihice care le-au generat.

De aceea, prin metoda produselor activitatii, omul este judecat dupa ceea ce face ('omul este ceea ce face' spunea si A. Binet).

Insusirile, capacitatile psihice se exteriorizeaza nu numai in functia expresiva, ci si in compuneri, desene, creatii literare, programe de calculator, constructii tehnice, activitate stiintifica etc. Universul unui copil sau tanar este mult mai usor de descifrat prin prisma lumii de obiecte si valori cu care el se inconjoara sau pe care le produce singur. Este de ajuns sa citim in 'Romanul adolescentului miop' al lui M. Eliade, cum era organizata camera sa de la mansarda, de pe strada Mantuleasa, pentru a intelege lumea in care germina personalitatea viitorului savant.

Nevoia de actiune si de materializare a acesteia este extrem de puternica la varsta scolaritatii. Prin scris, desen, muzica, jocuri logice, machete, constructii simple sau savante, modelaj etc. se fixeaza interese sau pasiuni , adevarati vectori ai destinului personal. Dintre toate aceste productii, doua sunt de o valoare probata: desenul, care are o functie psihodiagnostica ridicata, atat sub raport proiectiv, cat si pentru aspecte cognitive (Testul Desenului Omuletului, al lui Fl. de Goodenough, Testul Casei, al lui C. Ribault, Testul vizual-spatia- motric Bender Gestalt sunt doar cateva, probele de desen fiind incluse ca subteste in multe baterii cunoscute de inteligenta); compunerile literare (poezie, eseu) sau jurnalul dau contur unei imperioase nevoi spre confesiune sincera, autoscrutare si sublimare lirica, tipice adolescentei.

Desprins de individ, procesul devine oglinda creatorului, chiar cand acesta nu mai este in viata, ele stau marturie asupra persoanei care le-a creat, dand ocazia cunoasterii peste timp a unor 'oameni care au fost', cum i-a numit Iorga pe unii dintre inaintasii sau contemporanii lui.

Autoevaluare

Faceti o analiza comparativa intre studiul de caz ca metoda de predare in    scoala si ca metoda de cunoastere psihologica.

Evaluati rolul si ponderea altor surse si metode de cunoastere psihologica, contributive la metoda studiului de caz.

Apreciati rolul intuitiei si al simtului clinic in metoda studiului de caz.

Exemplificati in cateva domenii modurile de utilizare a studiului de caz.

Evaluati relevanta metodei anamnezei pentru fisa psihopedagogica.

Apreciati valentele psihologice ale metodei biografice prin comparatie cu utilizarea ei in literatura.

Indicati implicatiile altor metode contributorii la metoda biografica.

Argumentati pro si contra asupra desuetudinii metodei biografice.

Evaluati valentele pedagogice ale metodei produselor activitatii.

Analizati maniera de utilizare in consilierea si terapia psihopedagogica a metodei produselor activitatii.

Nota: Temele 5 si 9 sunt obligatorii, celelalte putand fi utilizate ca exercitii de aprofundare a cursului.

Bibliografie

Allport, G.W., Structura si dezvoltarea personalitatii, E.D.P., Bucuresti, 1991.

Cosmovici, A., Caluschi, M., Adolescentul si timpul sau liber, Ed. Junimea, Iasi, 1985.

Cosmovici, A., Iacob, L., coord., Psihologie scolara, Ed. Polirom, Iasi, 1998.

Parot, F., Richelle, M., Introducere in psihologie. Istoric si metode, Ed. Humanitas, Bucuresti, 1995.

Storin, V., Secretul fauririi personalitatii, Ed. Albatros, Bucuresti, 1982.

Schiopu, U., Introducere in psihodiagnostic, Tip. Univ. Bucuresti, 1976.

Tucicov-Bogdan, A., Psihologie generala si psihologie sociala, E.D.P., Bucuresti, 1973.

Zlate, M., Introducere in psihologie, Casa de editura si presa "Sansa", Bucuresti, 1996.