Specificul proceselor psihice la deficientii DE AUZ

Pentru asigurarea unei adaptari cat mai apropiate de cea a normalului a copilului cu def. de auz sunt necesare programe speciale de stimulare a functiilor si proceselor psihice si de formare a comunicarii verbale a d.a. (deficientului de auz.), metodologia aplicata in acest sens trebuie sa porneasca de la cunoasterea caracteristicilor def. auditive.

Consecintele surditatii asupra comportamentului depind de tipul si gradul deficientei, de ingradirile pe care le creeaza pentru educatie si instructie. Efectele psihologice ale surditatii se resimt mai ales cand surditatea este de tip neurosenzorial (cand este afectata urechea interna), cand surditatea a intervenit la varste mici si nu s-au luat masuri pentru asigurarea invatarii dirijate lasandu-se totul pe seama celei spontane. Surzenia din nastere ii priveaza pe copii sa-si insuseasca experiente de tip auditiv si simboluri verbale.

In functie de pierderea auzului, a tipului de pierdere a auzului, a momentului aparitiei surzeniei au loc o serie de consecinte pe toate palierele activitatii psihice, atat d.p.d.v. calitativ cat si cantitativ. Aceste caracteristici isi pun amprenta asupra formarii comportamentelor si structurii trasaturilor de personalitate ale deficientului de auz.

Ex: surditatea din nastere blocheaza insusirea comunicarii verbale si achizitia de experiente sociale limitand dezvoltarea capacitatilor intelectuale si dobandirea de insusiri ce stau la baza constituirii personalitatii.

Impactul surditatilor dobandite dupa achizitia limbajului si a comunicarii este mai mic, efectele putand fi diminuate prin interventii stimulative si formative.

Hipoacuzia poate produce stagnari sau chiar regrese in dezvoltarea psihica daca mediul nu este stimulativ si nu consolideaza comunicarea.

Reiese faptul ca surditatea, prin ea insasi, nu are efecte negative asupra dezvoltarii psihice, dar, generand mutitatea, stopeaza evolutia limbajului si a comunicarii si implicit a progreselor pe planul cunoasterii intelective.

Calitatea informatiilor ce se vehiculeaza nu are claritatea si forta de a cuprinde totalitatea evenimentelor si nu se produce o echilibrare adecvata la mediul inconjurator si in acelasi timp o compatibilizare a mediului la solicitarile subiectului.

Oleron, studiind gandirea, a aratat ca modalitatile de care se foloseste aceasta sunt inferioare auzitorilor, fiind deficitara mai ales deductia. Comparativ cu gandirea auzitorului, gandirea surdomutului are un continut concret neevoluat. Abstractiile sunt prea putin accesibile acestor forme de gandire. Ele vor deveni treptat accesibile in procesul gandirii notional-verbale, care evolueaza odata cu demutizarea.

C. Pufan afirma ca gandirea surzilor se manifesta in anumite limite ca urmare a faptului ca acestia opereaza cu imagini generalizate, realizate preponderent prin vizualizare, ducand la o serie de caracteristici specifice legate de concretism, rigiditate, sablonism, ingustime si inertie. Cu toate dificultatile pe care le au majoritatea specialistilor nu mai pun la indoiala faptul ca surdo-mutul poseda gandire, dupa cum poseda limbaj, ca gandirea lui este obiectuala, in imagini, iar limbajul mimico-gesticular. Atat gandirea cat si limbajul surdo-mutului se desfasoara insa in cadrul unor limite conditionate atat de posibilitatile imaginii generalizate cat si ale sistemului mimico-gesticular.

Mecanismul gandirii surzilor, necunoscut suficient, a dus la anumite erori (abatele LŽepeé) care afirmau ca gandirea surzilor este "inca foarte primitiva, concreta, senzorio-motrica".

In replica Decio Scuri afirma ca "nu este suficient sa se afirme ca pentru ca surdo-m. sa vorbeasca trebuie sa gandeasca" pentru ca insasi mimica (mimico-gesticulatia) presupune o gandire care actioneaza si care misca parghiile manifestarii propriului "eu", prin gest care inseamna intotdeauna traducerea activitatilor mentale chiar daca gesturile sunt foarte indepartate de cuvant ca valoare sociala si psihica. Dar in ambele situatii de exprimare (gest si cuvant) gandirea este cea care solicita exteriorizarea activitatilor intelectuale.

La auzitor gandirea dinamizeaza cuvantul iar cuvantul in gandire si prin gandire se perfectioneaza si evolueaza catre trepte superioare. In timp ce la s-m. gestul desi dinamizat de activitati interioare tinde sa alimenteze gandirea sa depaseasca limitele respective.

Decio Scuri subliniaza legatura dintre gandire si limbaj sustinand ca in aceasta interactiune gandirea ar avea atributii mai importante.

C. Pufan considera ca intre cele doua procese, gandire si limbaj, atat la auzitor cat si la s-m., exista o stransa legatura, dar acest fapt nu le impiedica pe fiecare sa se distinga prin trasaturi specifice la fel de importante in anumite manifestari (gandirea in procesul cunoasterii; limbajul in cel al comunicarii). Ca urmare a acestei interactiuni si unitati dintre gandire si limbaj ambele procese au o contributie foarte importanta in dezvoltare psihica generala.

Giulio Ferreri - afirma ca intelectul s-mutului ar fi cu predilectie pasiv si receptivist, nereusind sa depaseasca stadiul elementar al cunoasterii si nedispunand de alte judecati decat cele de clasificare. Specialistii din ultima vreme contrazic aceasta opinie si afirma ca posibilitatile intelectuale ale s-m neinstruit nu se opresc la nivelul receptiv chiar daca posibilitatile de conceptualizare ale acestuia sunt limitate nu se poate nega existenta lor.

Vengher A. A. - considera ca surzii, chiar la varsta prescolara, sunt capabili sa rezolve anumite probleme care cer priceperea de a respecta relatiile cauzale si a actiona cu obiectele corespunzator cu scopul propus. Aceasta idee este sustinuta si de Giussepe Trudo care afirma ca: "oricine are un pic de practica cu copiii s-m si reuseste sa se introduca in mentalitatea lor poate constata ca ei reusesc sa formuleze idei, judecati si rationamente inca inainte de a-si insusi vorbirea prin intermediul instructiei scolare", fapt ce demonstreaza ca atitudinea de a rationa cu ajutorul tuturor proceselor uzuale (comparatie, inductie, deductie, etc.) poate functiona chiar si in absenta totala a limbajului.

Unii specialisti (Michele Sala) afirma prezenta unei ideatii conceptuale de nivel elementar la s-m neinstruiti. Desigur nu este vorba despre o ideatie conceptuala filozofica, literara sau stiintifica. Asemenea ideatie se va dezvolta in timpul scolarizarii si cand surdul va folosi limbajul.

P.I. Galperin - afirma ca "planul intelectual" se formeaza numai pe baza formelor verbale a actiunii.

C. Pufan - obiecteaza asupra acestei teze argumentand ca mimico-gesticulatia este un mijloc de comunicare specific uman, un limbaj ce ofera posibilitati de a opera nu numai cu experienta personala dar si cu cea istorico-sociala insusita. Acest limbaj implica o anumita conventionalitate si permite dezvoltarea unei gandiri de tip uman chiar daca este vorba de un nivel de conceptualizare mai scazut.

Rezulta la s-mut nu lipseste planul intelectual. Acesta prin comportarea sa, activitatea sa, dovedeste ca dispune de gandire anticipativa si proiectiva de preocupari, interese, etc. Gandirea s-mutului se foloseste de imaginea obiectelor si fenomenelor iar continutul ei este exprimat prin intermediul mimico-gestilculatiei. Atunci cand nu se reuseste demutizarea s-mutului, gandirea sa are un caracter concret, un continut concret, dar pe masura ce se va realiza demutizarea abstractinuile vor deveni treptat mai accesibile in procesul formarii notional-verbal.

La s-muti intalnim principalele forme de gandire si operatii logice chiar daca ele au o dezvoltare mai restransa, mai putin evoluata din cauza ingradirilor pe care le pune insasi imaginea. Dar limitele gandirii s-mutilor nu trebuie identificate cu cele a deficientilor mintali. Ele sunt determinate de absenta folosirii cuvantului ca mijloc de comunicare si instrument al gandirii. Problema care se pune in legatura ce deficientul de auz este aceea de dezvoltare a posibilitatii de comunicare in vederea antrenarii gandirii notional-verbale. Este necesara deci demutizarea deficientului de auz.

Prin demutizare deficientul de auz parcurge drumul de la limbajul mimico-gesticular la cel verbal, de la gandirea in imagini, la cea notional-verbala. Limba dobandeste noi valori prin trecerea de la folosirea semnelor la cea a cuvintelor. Informatiile senzoriale se completeaza cu cele intelectuale in care se vehiculeaza prorpietatile de cauzalitate si esentializare a obiectelor. Pentru a ajunge la un asemenea stadiu gandirea deficientului de auz trece prin faze diferite:

gandirea vehiculeaza situatii concrete cu obiecte si imagini

gandirea incepe sa se foloseasca de notiuni verbale concrete

gandirea atinge stadiul de folosire a notiunilor si sistemelor de relatii abstracte care permit elaborari de idei.

Parcurgand anumite momente gandirea si limbajul contrbuie la structurarea personalitatii si activitatii psihice in general in urmatoarele etape:

a.               etapa premergatoare demutizarii - in care gandirea si limbajul se realizeaza pe baza de imagini

b.               etapa inceperii demutizarii - in care gandirea si limbajul se realizeaza pe baza de imagini si partial pe baza de cuvinte

c.               etapa demutizarii avansate - cand gandirea si limbajul se realizeaza pe baza de cuvinte si partial pe baza de imagini

d.               etapa infaptuirii demutizarii - in care gandirea si limbajul au relativ aceleasi caracteristici ca la persoana vorbitoare

Odata cu asigurarea conditiilor de demutizare si de stimularea a comunicarii verbale se pun bazele gandirii notional-verbale.

Prin cercetarile sale asupra memoriei, M. Hiskey i-a gasit pe surzi inferiori auzitorilor. Posibilitatile de memorare si actualizare sunt in general mai scazute la surzi decat la auzitori.

Se sustine, in literatura de specialitate si ideea ca dezvoltarea integrala a structurilor psihice ale surdomutului din toate etapele vietii este particulara si are note specifice determinate de insusi specificul limbajului gestual care reprezinta instrumentul de comunicare, de structurare si de exersare a operativitatii proceselor psihice.

Se sustine ideea ca nu handicapul organic sau infirmitatea senzoriala este cauza comportamentului deficitar (al dezvoltarii culturale), ci "caile indirecte ale dezvoltarii limbajului sau incapacitatea de a accede la limbaj' (Vigotski, Oleron).

Decalajele pe planul dezvoltarii proceselor psihice sunt mult mai mari (atat ca varsta mentala, cat mai ales din punct de vedere al procesualitatii psihice) daca stimularea precoce perceptiva si cognitiva si invatarea limbajului nu se realizeaza in perioada de maxima receptivitate a copilului.

Achiziitiile insusite in procesul instructiv-educativ sunt slab reprezentate in exprimarea si receptarea ideilor, sentimentelor, intentiilor si atitudinilor. Aceasta face ca trasaturile de personalitate sa fie estompate sau sa apara exacerbari ale acestora in comunicare si se finalizeaza in ambele situatii, in comportamente neadaptate la situatiile concrete.

Tulburarile limbajului, dereglarea procesului de structurare a acestuia, operativitatea redusa a gandirii, unitatea gandire - limbaj deteriorata in contextul deficientei de auz actioneaza ca "feed-back-uri de precipitare entropice' (E. Verza), impiedicand atat mecanismele compensatorii si autocompensatorii, cat si "feed-back-ul de stabilizare' (E. Verza) si avand consecinte negative asupra procesului comunicarii si din acest motiv si asupra integrarii normale a deficientului de auz. In acest context, structurarea insasi a personalitatii si manifestarile comportamentale capata note particulare, in literatura de specialitate fiind folositi termeni precum "personalitate decompensata', "personalitate imatura', "tipologie de personalitate handicapata'.

Tipul, gravitatea si forma deficientei de auz limiteaza functia receptiv-expresiva a limbajului, tipul si intensitatea comunicarii, formele relationarii (care, in multe cazuri, se reduc la cele mimico-gesticulare) si nu in ultimul rand pattern-urile comportamental-actionale in contextul vietii cotidiene, a activitatii scolare sau socio-profesionale.

Decompensarea personalitatii deficientului de auz se produce prin exersarea insuficienta sau prin absenta comunicarii verbale, care impieteaza nu numai asupra componentei cognitive (judecati, rationamente, operatii mintale etc.), ci si asupra celorlalte componente (afectiva, volitiva, atitudinala, aptitudinala, motivationala, caracteriala, psihosociala).

Limbajul mimico-gestual reprezinta pentru surdomuti forma de baza a comunicarii (a intelegerii si exprimarii), avand insa, ca si la subiectii normali, si un rol de sustinere, suplinire si completare a limbajului verbal.

Fiind, cel putin pana la demutizare si insusirea limbajului verbal, baza structurilor comunicationale, limbajul mimico-gestual poarta amprenta trasaturilor de personalitate - activism, inhibitie, timiditate, introversie, extraversie, nevrotism, atitudini afective, echilibru psihoemotional, particularizandu-se astfel prin amploarea gesturilor sau prin tendinta de simplificare a gesturilor complexe, prin rapiditatea si flexibilitatea executiei lor, prin modul in care se realizeaza sincronizarea aspectelor motrico-gestuale cu expresivitatea fetei si a corpului si cu exprimarea subiectiv-emotionala a ideilor si trairilor in contextul relatiei comunicationale inter-personale sau de grup.

Componentele motrice ale gesticii (miscarea mainii si a corpului, ritmul si amplitudinea miscarii), mimica si privirea nuanteaza semnificatia, dar exprima si trasaturi temperamentale (energie, dinamism) si de personalitate (intentionalitate, componente afectiv-motivationale, interese, atitudini evaluative etc).

Comunicarea comportamentala si actionala este insotita de elemente cognitive si afective ("stilul comunicarii' dupa G. Bateson), care asigura relationarea psihosociala deoarece, ca si gestica, acestea sunt "expresii ale trairii'.

Unii autori recomanda ca limbajul mimico-gestual si limbajul verbal sa fie introduse paralel in educatia precoce a copilului deficient de auz spre a-si putea exercita functia de stimulare a operativitatii gandirii si a celorlalte procese psihice; in plus, ca si in normalitate, exprimarea verbala este accentuata, nuantata sau substituita printr-o gestica adecvata si cu semnificatie sociala, dar realizata intr-o maniera personala in functie de trasaturi temperamentale, atitudinale, motivationale (cu referire la scopul expres al comunicarii), afectiv-emotionale si caracteriale.

In general, se constata un paralelism intre nivelul dezvoltarii psihice si comportamentale a deficientilor de auz si nivelul de maturizare psiho-afectiva. In general, emotiile acestora au caracter situativ, fiind legate mai ales de trebuintele imediate; dispozitiile si afectele nu au o orientare precisa si se desfasoara cu o intensitate si durata mai redusa

Compensarea carentelor comunicationale, motivational-afective si volitionale, ca si a tensiunii intrapsihice dezorganizante, determinata de deficienta de auz, contribuie la eliminarea anxietatii, inhibitiilor, neincrederii in sine, a complexelor de inferioritate, a labilitatii psiho-emotionale sau chiar a negativismului si a agresivitatii si la formarea sociabilitatii, activismului, dorintei de comunicare si relationare; un mediu securizant si stimulativ contribuie la valorificarea maxima a potentialului fizic si psihic si la cresterea indicelui de maturizare psihosociala si morala prin stabilizarea unor insusiri de personalitate armonice si mature.

Particularitati in dezvoltarea psiho-fizica a copilului surd comparativ cu cel auzitor

(I. Stanica si M. Popa- Elemente de psihopedagogie a deficientului de auz)