Strategii de legitimare in societatea postindustriala

Strategii de legitimare in societatea postindustriala

1. "Micile povesti" si sensul vietii

Sfarsitul "marilor povesti de legitimare" se datoreaza, in ultima instanta, unor evolutii prodogioase ale societatilor capitaliste avansate. Societatea post-industriala, sau "neo-capitalismul", a abandonat modul de gestiune ierarhica, transformandu-se intr-o retea de retele, intr-un "anti-sistem fondat pe autonomia agentilor, pe munca in echipa, pe flexibilitate si comunicare" [8]. Aceasta noua forma de societate este descrisa de Pascal Michon astfel: "Micro-fizicile puterii si operatiile de de constituire a subiectilor prin ei insisi, articularea dintre discursuri si practicile de sine si de altii (). In mod paralel, dezvoltarea tehnologiei de telecomunicatie, a retelelor de informare in timp real, interconexiunea planetei la scara globala, dar si la scara intemediara, dezvoltarea democratiei reprezentata in mai multe tari ca inainte si, in fine, la scara locala, dezvoltarea gestiunii intreprinderilor prin sedinte, a circulatiei informatiei - toate aceste transformari au schimbat modurile de semnificare si felul in care societatile isi produc propriul lor sens" [ibidem].

Noul mod de producere a sensului este usor de descris cu ajutorul termenului de "mica poveste". Oamenii au, in continuare, nevoie de poveste, iar in absenta "marilor povesti" apeleaza la substituenti ai marilor ideologii, adica la inlocuirea teoriei cu "genuri precum etnografia, relatarea jurnalistului, cartea umoristica de benzi desenate, filmul documentar si, mai ales, romanul "[9, p.30]. Un adevarat preot al "culturii postmetafizice" pe care o considera "nu mai putin posibila decat una postreligioasa si la fel de dezirabila" [idem, p.29], Richard Rorty teoretizeaza "cotitura istoricista" a carei esenta ar sta in inlocuirea Adevarulului cu Libertatea. Adevarul devine o valoare privata, precum Credinta la inceputul secularizarii societatilor moderne, iar cautarea Adevarului - o problema strict personala, precum cautarea lui Dumnezeu, adica o problema de "autocreatie" si de "perfectiune privata". In spatiul public nu ne mai putem legitima prin recurs la Adevar, caci astazi a devenit evident ca autocreatia si dreptatea, perfectiunea privata si solidaritatea umana nu pot fi reunite intr-o singura viziune: "In nici un caz autocreatia nu poate fi reunita cu dreptatea, la nivelul teoriei. Vocabularul autocreatiei este in mod necesar unul privat, neimpartasit, nepotrivit pentru argumentare. Vocabularul dreptatii este in mod necesar unul public si impartasit, un mediu pentru schimbul argumentativ" [idem, p.27].

Ne-am oprit asupra acestui punct de vedere nu atat pentru semnificatia lui filosofica, cat pentru relevanta lui sociala; faptul ca Rorty a devenit peste noapte cel mai popular filosof american si unul dintre starurile talk-show-rilor de televiziune se explica prin coincidenta dintre ideile sale si obsesia societatii nord-americane pentru Consens. Orientarea societatii "neo-capitaliste" dinspre Adevar spre Consens este interpretata de Rorty ca o cotitura generala "indreptata impotriva teoriei si spre naratiune". De aceea, "romanul, filmul si programul TV au inlocuit treptat dar ferm, predica si tratatul ca principale vehcule ale schimbarii morale si ale progresului" [idem, p.30].

Dincoace de Ocean, Gilles Lipovetsky [10] sesizeaza aceeasi indepartare a societatii contemporane de adevar si de explicatia teoretica, in favoarea consensului si a imaginii intuitive. Intr-o carte intitulata profetic Amurgul datoriei, Lipovetsky vorbeste de o etica post-kantiana, specifica unei societati postmoraliste: "cultura postmoralista a largit gama optiunilor si modurilor de viata posibile, a constrans conformismul sa dea inapoi in fata inventiei individualiste a propriei persoane: nu mai credem in visul de 'a schimba viata', nu mai exista decat individul suveran preocupat de gestiunea calitatii vietii sale. () Faza hiperliberala se apropie de sfarsit, ultrarigorismul nu mai are legitimitate; aceasta este noua configuratie culturala a timpului nostru, care imbina exigenta autonomiei private cu cea a unui spatiu public curat. Epoca postmoralista nu mai este nici transgresiva, nici puritana, ea este corecta" [10, pp.86-89].

In acest nou context socio-cultural, strategiile de legitimare in spatiul public se modifica radical. Nu ne mai putem legitima revendicandu-ne de la o mare ideologie, si nici macar de la anumite principii morale. In schimb, daca valorile morale inceteaza sa fie valori de finalitate, ele devin valori de randament. Lipovestsky vorbeste de "operationalizarea utilitarista a moralei", care este ilustrata cel mai bine de noile strategii de comunicare ale intreprinderilor.

Iata cum descrie el aceasta mare schimbare a mecanismelor de legitimare: "Desi libera intreprindere devine orizontul de nedepasit al economiei, este constransa sa-si defineasca, sa-si creeze ea insasi criteriile de legitimitate; a trecut epoca in care marea intreprindere se putea considera ca un agent economic pur; ea nu se mai limiteaza la a-si vinde produsele, ci trebuie sa-si gestioneze relatiile cu publicul, sa cucereasca si sa promoveze propria legitimitate institutionala. Curentul etic merge mana-n mana cu ascensiunea intreprinderii care comunica, institutie 'totala' de-acum inainte, interesata strategic de a demonstra ca are simtul responsabilitatilor sociale si morale. Sistemul clasic bazat pe dreptul natural la proprietate si pe 'mana invizibila' a pietii a fost inlocuit cu un sistem de legitimare deschis si produs, problematic si comunicational. In prezent, legitimitatea intreprinderii nu mai e data si nici contestata, ea se construieste si se vinde, traim in epoca marketingului valorilor si a legitimitatilor promotionale, stadiu ultim al secularizarii postmoraliste" [idem, p.291-292].

Legitimarea "de jos in sus"

In contextul societatilor contemporane, secularizate si "dezvrajite", asistam la finalizarea tendintei sesizate de Jűrgen Habermas in legatura cu trecerea de la societatea traditionala la cea moderna: "Capitalismul () ofera o legitimare a dominatiei care nu mai coboara din cerul traditiei culturale, ci poate fi stabilita pe baza muncii sociale. Institutia pietei () corespunde justitiei echivalentei relatiilor de schimb. Cu aceasta categorie a reciprocitatii, ideologia burgheza face ea insasi, dintr-un raport propriu actiunii comunicative, baza legitimitatii. Dar aici principiul reciprocitatii este insusi principiul de organizare a proceselor sociale de productie si reproductie. De aceea, dominatia politica poate fi acum legitimata 'de jos', si nu 'de sus' (prin apel la traditia culturala)" [11, p.159-160]. Altfel spus, legitimarea nu mai are loc prin intermediul unor valori teleonomice sau, cum le numeste Jean Piaget, "valori de finalitate" [12, p.44 si urm.] inoculate in corpul social prin intermediul marilor ideologii, ci prin valori de randament, care sunt prezentate si receptate ca valori de finalitate. Astfel, Propaganda este inlocuita cu Publicitatea. Nu se mai pune problema de a propaga un set de valori de finalitate, ci de a transfigura valorile de randament in valori de finalitate. Teza noastra este ca asistam la triumful primeia dintre cele doua tendinte evocate la inceputul comunicarii, tendinte continute inca de la inceput in procesul de modernizare a societatilor europene. Astazi, inlocuirea legitimarii "de sus in jos" cu legitimarea "de jos in sus" s-a generalizat, depasind limitele sistemului politic si debordand in planul relatiilor internationale. Persoane, organizatii si state se legitimeaza prin intermediul gestionarii propriei imagini (expresie eufemistica, prin care se escamoteaza adevaratul continut al acestei activitati: gestionarea reprezentarilor sociale). Pentru a servi acestei sarcini, s-a nascut un intreg sistem de inginerie sociala, cu toata tehnologia aferenta.

Acest sistem de inginerie sociala, care functioneaza de peste un secol in Statele Unite ale Americii si de peste cinci decenii in Europa Occidentala, se numeste Public Relations (Relatii Publice). O vasta literatura, dar care nu acopera nici pe departe practica din acest domeniu, sta marturie cu privire la progresele spectaculoase inregistrate in tehnicile comunicarii sociale, ale negocierii sau ale medierii conflictelor. Multe dintre aceste tehnici ar putea fi preluate cu folos in strategia de integrare euro-atlantica a Romaniei.