Teorii ale comunicarii

1. Definitii si particularitati ale comunicarii.

Dictionarul enciclopedic ofera termenului comunicare, definitii complexe, care acopera aproape toate domeniile in care acesta este folosit:

1. comunicare = veste, stire, aducerea la cunostinta a partilor dintr-un proces, a unor acte de procedura (intampinare, actiune, hotarare), in vederea exercitarii drepturilor si executarii obligatiilor ce decurg pentru ele din aceste acte, in limita unor termene care curg obisnuit de la data comunicarii.

2. comunicare = prezentare intr-un cer de specialisti, a unei lucrari stiintifice

3. comunicare = mod fundamental de interactiune psiho-sociala a persoanelor, realizata intr-un limbaj articulat sau prin alte coduri, in vederea transmiterii unor informatii, a obtinerii, stabilirii sau a unor modificari de comportament individual sau de grup (definitia termenului din sociologie).

Cu privire la termenul de comunicare, exista 2 definitii generale:

Se vorbeste de comunicare de fiecare data cand un sistem sau o sursa influenteaza un alt sistem sau un destinatar, prin mijlocirea unor semnale alternative, care pot fi transmise prin canalul care le leaga pe acestea.

Procesul comunicarii cuprinde toate procedeele prin care un spirit poate afecta un alt spirit (Shannon). Toate limbajele - limbajul scris sau vorbit, muzica, artele vizuale, teatrul, baletul, reprezinta forme ale comunicarii umane.

Definitia 2 include si toate procedeele prin care un mecanism (de exemplu echipamentul automat de reperal al unui avion si de calcul al traiectoriei acestuia) afecteaza un alt mecanism (de exemplu o racheta teleghidata, in urmarirea acestui avion).

Diversificarea activitatilor si a evenimentelor legate de procesul de comunicare a dus la multiplicarea sensurilor comunicarii. De exemplu, odata cu cu diversificarea si masificarea comunicarii, oamenii publici importanti precum oamenii politici, sefii unor mari intreprinderi, artistii sau orice persoana a carei cariera depinde intr-o masura mai mica sau mai mare de opinia publicului, apeleaza la consilieri in domeniul comunicarii.

In acest sens, vom intelege comunicarea ca transmitere a maginilor care se realizeaza de obicei prin intermediul mass-media. Aceasta imagine reprezinta ideea pe care opinia publica si-o face despre o persoana, imaginea fiind cea pe care acea persoana vrea sa o ofere.

Formarea imaginii depinde de o multitudine de factori, precum: aspectul fizic, timbrul vocii, imbacamintea, elemente care de cele mai multe ori nu sunt esentiale pentru persoana in cauza.

Particularitatile comunicarii

Comunicarea are rolul de a-i pune pe indivizi in legatura cu ceilalti, in mediul in care evolueaza.

In procesul de comunicare, prin continutul mesajului transmis, se urmareste realizarea unor scopuri si transmiterea unor semnificatii

Orice proces de comunicare are o tripla dimensiune:

a)      comunicarea exteriorizata este reprezentata de actiunile verbale si nonverbale observabile

b)      metacomunicarea care inseamna ceea ce se intelege dincolo de cuvant.

c)      intracomunicarea - ceea ce-si comuncia fiecare individ la nivelul forului interior

Orice proces de comunicare se desfasoara intr-un context, adica are loc intr-un anume spatiu social, cultural sau fizic cu care se afla intr-i stransa interdependenta

Procesul de comunicare are un caracter dinamic datorita faptului ca o comunicare, odata initiata are o anumita evolutie, se midifica si schimba sau modifica aersoanele implicate inea.

Procesul de comunicare are un caracter ireversibil, in orice act de comunicare, un mesaj care a fost transmis, nu mai poate fi oprit.

In situatii de criza, procesul de comunicare are un ritm mai rapid si o sfera mai mare de cuprindere

Semnificatia pe care o da un mesaj, poate fi diferita intre partenerii actului de comunicare, cat si intre receptorii aceluiasi mesaj.

Orice mesaj are un continut latent si un continut manifest, continutul latent fiind intotdeauna cel mai semnificativ.

2. Comunicare si informatie.

Comunicarea si informatia sunt doua concepte astazi inrudite, deoarece nicio consideratie asupra comunicarii nu poate fi deplina fara o explicitare a informatiei.

In stiintele comunicarii, informatia reprezinta ceea ce se comunica intr-un limbaj disponibil.

Informatia trebuie considerata ca o combinatie de semnale si simboluri. Semnalele ne trimit catre undele sonore care sunt emise in actul vorbirii sau undele radio, iar simbolurile sunt purtatoare de semnificatii datorita unor conventii sociale si ele pot fi decodate.

Pentru a se ajunge la un consens atunci cand se are in vedere decodarea, partenerii comunicarii trebuie sa aiba aceeasi semnificatie pentru semnalele utilizate.

Putem distinge 3 aspecte ale conceptului de informatie:

aspectul sintactic al informatiei - care consta in succesiunea impusa de catre emitator semnalelor grafice, auditive sau electrice

aspectul semantic al informatiei reprezinta semnificatia care este data semnalelor pe baza conventiilor sociale. Semnificatia nu este identica intotdeauna pentru cei care participa la actul de comunicare; de aceea trebuie facuta distinctia intre informatia semantica intentionala (informatia pe care emitatorul vrea sa o transmita) si informatia semantica realizata (informatia pe care receptorul o desprinde din mesajul decodificat)

aspectul pragmatic al informatiei - care vizeaza ceea ce se intampla cu informatia primita sau cu efectul acesteia asupra receptorului. Actul comunicarii se incheie intotdeauna cu implicatii pragmatice pentru receptor, acestea fiind de fapt etapa finala a transferului de informatie.

3. Evidentiati care sunt elementele unui proces de comunicare.

Conceptul de comunicare include toate procesele prin care oamenii se influenteaza unii pe altii.

Procesul de comunicare semnifica modul in care se face schimb de semnificatii intre persoane prin informatii, atitudini, valori, emotii.

1. Elementele procesului de comunicare

Orice proces de comunicare presupune:

a) 2 poli principali (parteneri ai actului de comunicare) intre care se stabileste o anume relatie (sursa si receptorul)

b) capacitatea partenerilor de a emite si recepta semnale intr-un anumit cod. Codul trebuie sa fie cunoscut de ambii parteneri.

c) mesajul - este o componenta complexa ce presupune etape precum codificarea si decodificarea, existenta unor canale de transmisie; mesajul este dependent de modul in care va fi receptionat, de deprinderile emitatorului si receptorului si de contextul fizic si psiho-social in care are loc comunicarea. Mesajul poate fi transmis prin limbaj verbal, nonverbal si paraverbal.

d) canal de comunicare - este calea urmata de mesaj. Poate fi de 2 tipuri:

- canal formal (prestabilit)

- canal neformal - stabilit in relati de prietenie, in cadrul intereselor personale sau in cadrul preferintelor. Au suport tehnic reprezentat de mijloacele tehnice care vin in sprijinul procesului de comunicare: telefon, fax, internet, audio-vizual.

e) mediul comunicarii - este influentat de mijloacele de comunicare si poate fi: mediu scris, oral, vizual.

f) feed-back-ul - reprezinta un mesaj specific, prin care emitentul primeste de la destinatar un anumit raspuns cu privire la mesajul comunicat. Poate fi pozitiv sau negativ.

- feed-back pozitiv - confirmarea intelegerii mesajului si mentinerea actului comunicarii

- feed-back negativ - perin care se intrerupe actul comunicarii

g) zgomotul, bariera, perturbatia

Poate fi de natura interna sau externa.

De natura interna    - factori fiziologici, perceptivi

- factori inter sau intrapersonali (ce tin de forul interior)

De natura externa - apar in mediul fizic al comunicarii, de obicei in forma poluarii fonice puternice.

4. Evidentiati rolul indicelui si a semnalului in procesul comunicarii. Definiti si exemplificati.

Indicele este ceea ce ofera informatii asupra unei stari psihologice, care prin natura sa, nefiind nici vizibila, nici accesibila vreunui simt al individului uman, ramane ascunsa, in masura in care nu se manifesta prin consecinte perceptibile.

Indicele poate fi:

non-intentional - stare a individului cand intra in contact cu stimulul

intentional - este de fapt un semnal

Semnalul este orice element purtator de informatie, cu conditia ca acesta sa fi fost produs in mod deliberat, de cineva care se asteapta ca aceta sa fie inteles ca atare, in forma intentionata. Semnalul este un indice intentionat.

Nu exista comunicare deplina fara semnale. De exemplu, si cuvintele sunt semnale, cu ajutorul carora sunt transmise informatiile.

In timp ce prin semnal informatia este furnizata datorita naturii acesteia, indicele este un semn al realitatii, care devine indice in momentul in care este utilizat de creierul uman ca sursa de informatii.

Un ansamblu de semnale alcatuiesc un semn. Pentru aceasta, mai este nevoie si de un sens (inteles, semnificatie).

5. Rolul mesajului, semnului si cuvantului in comunicare.

Mesajul - este o componenta complexa ce presupune etape precum codificarea si decodificarea, existenta unor canale de transmisie; mesajul este dependent de modul in care va fi receptionat, de deprinderile emitatorului si receptorului si de contextul fizic si psiho-social in care are loc comunicarea. Mesajul poate fi transmis prin limbaj verbal, nonverbal si paraverbal.

Semnul este o unitate complexa compusa dintr-un semnal si sensul sau. Semnalul reprezinta semnificantul sau expresia pe cand sensul reprezinta semnificantul sau continutul.

Teoreticienii (Ferdinand de Saussure) considera ca cele doua componente ale semnului (semnalul si sensul) pot fi identificate cu partea semnificanta si partea semnficata a unui semn. Ulterior, termenul de semnificant a fost inlocuit cu cel de expresie, iar cea de semnificat cu cel de continut.

Intre expresie si continut (intre semnal si sens), de cele mai multe ori, exista un raport de arbitrarietate (in legatura cu codul stabilit intre cele doua). Uneori, intre semnal si sens exista o motivatie relativa (de exemplu onomatopeele).

Cuvantul reprezinta prototipul semnului lingvistic. Cuvintele sunt imbinate in propozitii si fraze complexe, care reprezinta macrosemne (formate din mai multe semne).

Unitatea de comunicare formata dintr-un ansamblu de fraze poate fi un enunt (in comunicarea orala) sau un text (in cea scrisa).

6. Importanta mesajului in procesul comunicarii

Mesajul - este o componenta complexa ce presupune etape precum codificarea si decodificarea, existenta unor canale de transmisie; mesajul este dependent de modul in care va fi receptionat, de deprinderile emitatorului si receptorului si de contextul fizic si psiho-social in care are loc comunicarea. Mesajul poate fi transmis prin limbaj verbal, nonverbal si paraverbal.

Se spune in mod obisnuit ca se comunica prin mesaj. Acest termen desemneaza un semnal, sau un ansamblu de semnale, transmise in cursul unui act de comunicare. Exista si alte cuvinte, cu extensie mai redusa, dar tot atat de importante, pentru a desemna mesajele. Unul dintre acestea este enuntul: un enunt este un mesaj lingvistic, in general sub forma orala, deoarece un mesaj sub forma scrisa este denumit mai degraba text. Un mesaj nu poate fi eficace decat daca este inteles: semnalelor din care este constituit din punct de vedere material, trebuie sa le fie asociat un sens. Acesta idee conduce la notiunea de semn.

7. Valoarea informativa a mesajului in comunicare.

Cu privire la stabilirea ,,obiectivitatii' valorii informative a mesajului s-au inregistrat diverse tentative, cele mai importante tinand de nivelul formal sau de nivelul semantic. Formal, valoarea informativa poate fi stabilita printr-un calcul diferentiat al tuturor sanselor posibile de iesire dintr-o situatie data.

"Valoarea informativa' ramane, de fapt, un concept pragmatic. Cel care determina pana la urma cat de mare este valoarea informativa a unui mesaj este publicul. Doua aspecte sunt in acest cadru importante. In primul rand, gradul de incertitudine presupus de un anumit eveniment (probabilitatea ca acel eveniment sa se produca); daca, pentru o anumita categorie de public, aceasta incertitudine este foarte pronuntata, valoarea informativa pragmatica a mesajului este foarte mare. In al doilea rand, importanta pe care o categorie sau alta de public o acorda evenimentului in cauza: cu cat importanta acordata evenimentului este mai mare, cu atat mai mare este valoarea informativa (pragmatica) a stirii care se refera la el.

Asadar, valoarea informativa a mesajului este dependenta:

1. inainte de emiterea/receptarea mesajului, de incertitudinea receptorului in ceea ce priveste posibilitatile de a iesi dintr-o situatie; aceasta incertitudine trebuie corelata cu importanta pe care receptorul o acorda fiecarei posibilitati de a depasi situatia data;

2. dupa receptarea mesajului, de improbabilitatea care inconjura evenimentul inainte ca acesta sa se fi produs si de importanta sociala a evenimentului insusi.

8. Notiunea de cod. Explicitati codul restrans si codul elaborat.

Trasaturile codului

Dupa John Fiscke

un cod contine un numar de elemente din care poate fi facuta o selectie, elemente ce pot fi combinate prin intermediul regulilor si conventiilor.

codul depinde de un acord prealabil intre cei care il folosesc si care impartasesc acelasi fundament cultural

codul indeplineste o functie comunicativa sau de identificare sociala

codul este transmisibil prin mijloace sau canale de comunicare care ii sunt aplicabile

S-a facut distinctia intre un cod restrans si un cod elaborat (Bernstein):

- codul restrans este un cod ce are la baza un numar mic de informatii si care nu descrie intotdeauna continutul complet a ceea ce se vrea a fi comunicat

- codul elaborat - transmite continutul complet a ceea ce se vrea comunicat

9. Distingeti intre coduri ale comportamentului si coduri de semnificatii si evidentiati legatura dintre acestea.

Codul este un sistem de intelesuri comun membrilor unei culturi sau subculturi. El consta atat in semne, cat si in reguli sau conventii care determina in ce mod si in ce context semnele sunt folosite si cum pot fi ele folosite pentru a forma mesaje complexe. Orice aspect al vietii noastre sociale (J.Fiske, Introduction to communication studies) care este conventional sau guvernat de reguli la a caror aplicare consimt membrii unei societati, poate fi numit ,,codat'.

Codurile pot fi: coduri ale comportamentului (numite conventii sociale) si coduri de semnificatii. Codurile de semnificatii sunt sisteme de semne (lingvistice, imagistice, gestuale). Cele doua tipuri de coduri sunt interconectate, fapt care se explica prin aceea ca nici un cod de semnificatii nu poate fi separat de practicile sociale si de utilizatorii sai.

10. Evidentiati si descrieti cateva dintre cele mai des folosite si mai eficiente tehnici de feed-back ( minim 3)

Un rol important in reducerea efectelor zgomotelor il are feed-back-ul. Cele mai importante si eficiente tehnici de feed-back sunt:

parafraza - presupune redarea mesajului emitatorului cu propriile cuvinte, spre deosebire de citat, cae presupune o reproducere. Este utila atunci cand clarificam pozitia pe care o sustinem intr-o discutie sau cand clarificam o neintelegere.

intrebarea directa - prin care se raspunde direct (prin da sau nu) la o interogatie. Necesitatea unei astfel de intrebari este dovedita de obtinerea de informatii scurte scurte si concise, pe care le asteptam de la interlocutor.

intrebarea indirecta - necesita o anumita dezvoltare si este folosita de obicei, atunci cand se urmareste obtinerea unei pareri sincere de la interlocutor.

intrebarea cu raspuns sugerat - reprezinta genul de intrebare care contine deja o parere. Aceasta se realizeaza cu intentia nedeclarata de a-l influenta pe interlocutor sa-si insuseasca o anumita parere. De cele mai multe ori au un caracter manipulator sinu obtinem o parere sincera.

ascultarea activa - presupune ascultarea punctului de vedere al interlocutorului si exprimarea acordului si dezacordului fata de acesta. Un rol important aici, il are comunicarea nonverbala.

Limbajul neacceptarii unei situatii de comunicare verbala sau nonverbala se exprima prin critici, gesturi specifice, sentinte sau chiar amenintari. Aceste semnale de neacceptare ii provoaca interlocutorului disconfort, pretext de interiorizare, indispozitie sau chiar teama.

11. Evidentiati cateva dintre barierele de conceptie care pot sa apara intr-un act de comunicare.

Barierele de conceptie

prejudecati, presupuneri

exprimarea cu stangacie a mesajului de catre emitator

concluzii grabite asupra mesajului

lipsa de inters a receptorului fata de mesaj

rutina in procesul comunicarii

12. Rolul feed-back-ului in comunicare.

Feed-back-ul - reprezinta un mesaj specific, prin care emitentul primeste de la destinatar un anumit raspuns cu privire la mesajul comunicat. Poate fi pozitiv sau negativ.

- feed-back pozitiv - confirmarea intelegerii mesajului si mentinerea actului comunicarii

- feed-back negativ - perin care se intrerupe actul comunicarii

Notiunea de feed-back desemneaza acele raspunsuri ale receptorului care formeaza si deformeaza mesajul ulterior al emitatorului. El reprezinta reversul fluxului de comunicare, prin care emitatorul devine receptor, iar receptorul devine noul emitator. Specialistii in comunicare au identificat doua feluri de feed-back: pozitiv si negativ.

Feed-back-ul pozitiv incurajeaza comportamentul comunicational care se desfasoara (de exemplu, daca intr-un amfiteatru plin de studenti, profesorul a reusit sa capteze atentia acestora, acestia transmit un feed-back pozitiv: nu vorbesc, au ochii atintiti asupra profesorului, figura lor denota atentie si concentrare, daca sunt intrebati raspund la obiect etc; toate aceste semne constituie un feed-back pozitiv ce incurajeaza profesorul sa continue in acelasi mod).

Feed-back-ul negativ incearca sa schimbe comunicarea sau chiar sa o intrerupa (pornind de la acelasi exemplu, daca profesorul nu a reusit sa capteze atentia studentilor, acestia sunt neatenti, vorbesc, se foiesc, unii chiar citesc altceva sau isi copiaza cursuri la alta disciplina etc; aceste semne constituie un feed-back negativ care ar trebui sa determine profesorul sa schimbe modul de comunicare).

13. Tehnici eficiente de feed-back in procesul comunicarii.

Un rol important in reducerea efectelor zgomotelor il are feed-back-ul. Cele mai importante si eficiente tehnici de feed-back sunt:

parafraza - presupune redarea mesajului emitatorului cu propriile cuvinte, spre deosebire de citat, cae presupune o reproducere. Este utila atunci cand clarificam pozitia pe care o sustinem intr-o discutie sau cand clarificam o neintelegere.

intrebarea directa - prin care se raspunde direct (prin da sau nu) la o interogatie. Necesitatea unei astfel de intrebari este dovedita de obtinerea de informatii scurte scurte si concise, pe care le asteptam de la interlocutor.

intrebarea indirecta - necesita o anumita dezvoltare si este folosita de obicei, atunci cand se urmareste obtinerea unei pareri sincere de la interlocutor.

intrebarea cu raspuns sugerat - reprezinta genul de intrebare care contine deja o parere. Aceasta se realizeaza cu intentia nedeclarata de a-l influenta pe interlocutor sa-si insuseasca o anumita parere. De cele mai multe ori au un caracter manipulator sinu obtinem o parere sincera.

ascultarea activa - presupune ascultarea punctului de vedere al interlocutorului si exprimarea acordului si dezacordului fata de acesta. Un rol important aici, il are comunicarea nonverbala.

Limbajul neacceptarii unei situatii de comunicare verbala sau nonverbala se exprima prin critici, gesturi specifice, sentinte sau chiar amenintari. Aceste semnale de neacceptare ii provoaca interlocutorului disconfort, pretext de interiorizare, indispozitie sau chiar teama.

14. Evidentiati principalele bariere in comunicare. Care sunt caile de inlaturare a acestora?

Barierele de comunicare pot fi clasificate in:

bariere de limbaj: deficiente de vorbire, nivel de educatie

bariere de mediu

bariere de conceptie

bariere datorate emitatorului si receptorului

- intentia si parerea - sentimentele si intentiile cu care interlocutorii participa la comunicare

Masuri ce trebuiesc luate pentru inlaturarea barierelor

. planificarea comunicarii;

. determinarea precisa a scopului fiecarei comunicari;

. alegerea momentului potrivit pentru efectuarea comunicarii;

. clarificarea ideilor inaintea comunicarii;

. folosirea unui limbaj adecvat

15. Problematica zgomotului ca bariera in comunicare.

Zgomotul - bariera de comunicare

Zgomot = orice fenomen sau obiect ce intervine in transmiterea unui mesaj si care distorsioneaza mesajul.

Tipuri de zgomot

semantic - cand exista intelesuri diferite pentru aceleasi cuvinte pentru emitator si receptor; se realizeaza prin cuvintele si frazele produse de emitator

mecanic - intervine datorita aparaturii/mecanismului de transmitere a mesajului

de mediu - se refera la zgomotele externe ce intervin in procesul comunicarii

16. Conotatie si denotatie in procesul comunicarii. Definiti si exemplificati.

1. Conotatie si denotatie in comunicare

Sistemul este un anasmblu de elemente, principii sau reguli dependente intre ele si care formeaza un intreg bine organizat.

Denotatia este acea latura a semnificatiei care, pentru toti indivizii apartinand unei comunitati de limba, este in cel mai inalt grad, identica. Denotatia este sensul propriu al unui mesaj, semnificatia sa de baza.

Conotatia este acea asociatie de semnificatii care aduce cu sine un aspect evaluativ si valoric al mesajelor.

Cu privire la conotatie si denotatie, tot Barthes descrie procesul ca desfasurandu-se astfel: denotatia la care se adauga semnificantul (forma) si semnificatul (continutul) prin intermediul semnului, dau nastere conotatiei prin intermediul formei si mitului prin intermediul continutului.

17. Rolul simbolului si al simbolizarii in procesul de comunicare

Un alt tip de semnal este simbolul Simbolul este un termen comod pentru a desemna un semnal emblematic caruia i se identifica un grup social, o doctrina, o idee-forta: drapelul national, crucea crestina, semiluna Islamului, zvastica s.a. Din nefericire, nu exista un acord general asupra continutului exact al acestui termen. Pentru F. de Saussure, simbolul este un semnal care nu este, sau nu in totalitate, ales in mod arbitrar: de exemplu, balanta care serveste drept semnificant justitiei, deoarece, metaforic, justitia cantareste actiunile oamenilor. Pentru alti specialisti insa, simbolul este si el un semn arbitrar.

Simbolizarea este procesul prin care unui cuvant, unui obiect, unui desen figurativ i se atribuie o valoare particulara, recunoscuta pe plan social: cuvantul nu mai are doar sensul sau primar, obiectul nu se mai reduce la utilizarea sa imediata, desenul exprima altceva decat ceea ce reprezinta. In termeni tehnici, putem folosi cuplul denotatie/conotatie pentru a explica aceasta distinctie. Denotatia unui semn este realitatea pe care acesta o desemneaza in mod direct; prin conotatie, trebuie sa intelegem realitatile desemnate in mod secundar de catre semn, ca si eventualele evaluari (judecati favorabile sau defavorabile) care sunt asociate realitatilor primare sau secundare.

Simbolizarea poate fi privita:

ca un proces prin care sensul este asociat cu obiecte, concepte, practici, naratiuni specifice sau cu reprezentari ale acestora;

ca un proces prin care mijloacele enumerate mai sus, ideile si imaginile (puternice, incarcate emotional, sacre, profund semnificative si extinse in timp si spatiu dincolo de experienta imediata), sunt transmise intr-un mod economic si sigur acelora care au fost socializati intr-o cultura sau intr-o societate.

Simbolizarea este un proces esential colectiv. Utilizand simbolurile pentru a comunica, individul face apel la fondul colectiv de semnificatii pe care le impartaseste cu interlocutorii sai. Astfel, steagul semnifica identitatea unei natiuni sau comunitati si intruchipeaza ideea de natiune; sabia este un simbol al dreptatii, legii sau armatei; crucea este simbolul crestinismului in general, leul este un simbol al puterii si curajului.

Simbolurile, fie obiecte, practici sau mituri au o forma materiala concreta si sunt proprietatea unei colectivitati si actioneaza pentru a lega individul de colectivitate. Totusi, sfera expresiei simbolice este limitata la anumite granite de spatiu si timp si proprietatile sale mediatice pentru colectivitate.

18. Explicitati relatia simbol - simbolizare in procesul comunicarii.

Simboluri si simbolizare

Simbolul este un semnal emblematic, caruia i se identifica un grup social, o doctrina sau o idee-forta.

Exista teoreticieni ai comunicarii care considera ca simbolurile sunt semne alese in mod arbitrar si alti teoreticieni care considera ca simbolurile sunt semne partial motivate. (Ex: balanta - simbol al justitiei, farmakon - simbol al farmaciei)

Simbolizarea este procesul prin care unui cuvant, unui obiect sau unui desen figurativ i se atribuie o valoare particulara, recunoscuta pe plan social. Simbolizarea poate fi privita din doua puncte de vedere:

a)      ca proces - prin care sensul este asociat unor obiecte, unor practici, unor naratiuni sau concepte.

b)      ca proces prin care ideile si imaginile sunt transmise intr-un mod economic si sigur celor care fac parte dintr-o cultura sau o societate.

Simbolizarea este un proces colectiv. Utilizand simbolurile pentru a comunica, individul uman face apel la un factor colectiv de semnificatii pe care le impartaseste cu interlocutorii sai.

Simbolurile sunt obiecte, practici sau mituri si ele au o forma materiala concreta care relationeaza cu o idee abstracta.

Dupa Roland Borthes se considera ca in comunicare se porneste de la realitatea concreta si se ajunge la semn, prin simbolizare. Acest prim nivel se numeste nivelul realitatii.

Semnele se transforma in cultura in cadrul celui de al doilea nivel - nivelul culturii, care este subordonat nivelului realitatii, la care avem acces prima data.

19. Rolul sistemului de semne in procesul comunicarii

In linia traditiei saussuriene, limba este caracterizata nu ca un cod, ci ca un sistem de semne Termenul de sistem indica faptul ca intre elemente, in cazul de fata semnele si componentii lor, semnale si sens, exista relatii care le reunesc pentru a constitui o unitate, sistemul. Notiunea de sistem implica coerenta intre elementele constitutive, putand fi exprimata prin sintagma: "un ansamblu in care totul se leaga'. Un sistem poate fi el insusi complex si constituit din mai multe subansamble, in cadrul carora exista, intre elemente, raporturi specifice. Este cazul sistemelor lingvistice, ceea ce l-a condus pe Gustave Guillaume la a declara ca limba este nu atat un sistem, cat un sistem de sisteme.

20. Semiotica si domeniile sale. Descrieti cateva dintre stiintele limbajului si evidentiati cateva domenii ale stiintei semnelor

SISTEMUL DE SEMNE

Pe linia traditiei saussoriene, limba este caracterizata ca un sistem de semne. Notiunea de sistem implica coerenta intre elementele acestuia, un sistem fiind alcatuit din mai multe subansamble, in cadrul carora exista raporturi specifice.

Limba este un sistem lingvistic. Pornind de la acest sistem de semne s-au dezvoltat asa-numitele stiinte ale limbajului, care sunt o parte a teoriei semnelor (semioticii, semiologiei).

S-au prefigurat cateva stiinte ale limbajului:

1. fonologia - studiaza semnele fonetice (fonetica si fonetica - studiaza semnele fonetice sub un triplu aspect: al productiei, al structurii si al perceptiei lor

morfologia - se ocupa cu studiul formei morfemelor (cuvintelor)

3. sintaxa - studiaza capacitatea combinatorie a semnelor in cadrul unei fraze

4. semantica - studiaza sensul semnelor

5. pragmatica - studiaza utilizarea semnelor sau importanta acestora pentru utilizatorii lor, efectul asupra utilizatorilor

6. lexicologia -studiaza modul in care se organizeaza un ansamblu de cuvinte cu forma si sensul lor, in cadrul unei limbi

7. semiotica textelor - reprezinta analiza discursului, inclusiv a conversatiei si naliza textelor de orice fel

8. sociolingvistica -studiaza relatia dintre limbaj si societate si importanta limbajului in cadrul unei societati

9. psiholingvistica - studiaza particularitatile psihice care influenteaza limbajul in cadrul unei colectivitati. Se mai numeste si psihologia limbajului.

Exista sisteme de semne si in afara limbajului, fapt ce a dus la constituirea unor ramuri speciale ale teoriei semnelor (semiotica): semiotica cinematografiei, a vestimentatiei, amuzicii, a teatrului.

21. Care sunt principalele forme ale comunicarii?

Formele comunicarii

In functie de criteriul luat in considerare, distingem:

a) modalitatea sau tehnica de transmitere a mesajului

- comunicarea directa - cand se folosesc tehnici secundare (scrierea, tiparitura, semnale transmise prin unde hertziene, semnale grafice, cablu)

Exista mai multe tipuri de comunicare indirecta:

comunicarea imprimata - presa, revista, afisul, cartea

comunicarea prin fir: telefonul, telegraful, internetul

comunicarea inregistrata: pe disc sau banda magnetica

comunicarea radiofonica (prin unde hertziene

b) modul in care individul uman participa laprocesul de comunicare

comunicarea intrapersonala

comunicare interpersonala

comunicare media (de masa)

22. Argumentati cu privire la raportul dintre comunicare si informatie.

,,Comunicare' (apud J.J Cuilenburg, O.Scholten, G.W.Noomen, Stiinta comunicarii) si ,,informatie' sunt doua concepte atat de inrudite astazi, incat nici o consideratie asupra comunicarii nu poate fi deplina fara o explicitare a informatiei.

In stiinta comunicarii, informatia este, in general, ceea ce se comunica intr-unul sau altul din limbajele disponibile. Cu alte cuvinte, informatia trebuie considerata ca o combinatie de semnale si simboluri. Semnalele ne pot duce cu gandul la undele sonore pe care le emitem in actul vorbirii, la undele radio sau cele de televiziune. Purtatoare de informatie, semnalele sunt in sine lipsite de semnificatie. Ele pot insa purta semnificatii care - datorita unor conventii sociale - pot fi decodate. Altfel spus, semnificatia unui simbol este dependenta de un consens in practica sociala. Indiferent care este natura semnalelor folosite de emitator pentru ca influentarea receptorului sa se produca si sa se obtina efectul scontat, ambele instante - atat emitatorul cat si receptorul - trebuie sa atribuie aceeasi semnificatie semnalelor utilizate.

Putem distinge astfel trei aspecte ale conceptului de informatie:

. aspectul sintactic al informatiei - succesiunea impusa de catre emitator semnalelor grafice, auditive sau electrice;

. aspectul semantic al informatiei - semnificatia ce le este acordata semnalelor pe baza conventiilor sociale. Semnificatia nu are cum sa fie identica pentru cei ce participa la actul comunicativ. Astfel, trebuie facuta distinctia intre informatia semantica intentionala (informatia pe care emitatorul vrea sa o transmita) si informatia semantica realizata (informatia pe care receptorul o desprinde din mesajul receptat);

. aspectul pragmatic, ceea ce se intampla cu informatia primita sau cu efectul acesteia asupra receptorului.

Comunicarea porneste de la emitatorul care intentioneaza sa transmita informatia si care foloseste un cod care ii serveste cel mai bine scopului sau. Actul comunicarii se incheie cu implicatiile pragmatice pentru receptor, etapa finala a transferului de informatie.

23. Teorii si modele ale comunicarii. Definiti si exemplificati (pe scurt la fiecare)

PARADIGME ALE STUDIULUI COMUNICARII: SCOALA PROCES SI SCOALA SEMIOTICA

SCOALA PROCES

Modelul Shannon & Weaver

Modelul lui Gerbner

Modelul lui Lasswell

Modelul lui Newcomb

Modelul Westley - MacLean

SCOALA SEMIOTICA

Modelul lui Peirce

Modelul Ogden si Richards

Modelul Saussure

TEORII SI MODELE ALE COMUNICARII

1. Scoala-proces si scoala-semiotica - paradigme ale comunicarii

In analiza unui act de comunicare, teoreticienii comunicarii considera ca trebuie avute in atentie urmatoarele 3 aspecte:

a)      toate tipurile de comunicare implica semne si coduri

b)      semnele si codurile sunt transmise altor persoane

c)      transmiteea si receptarea semnelor este o practica sociala

Modelul lui Saussure arata ca relatia dintre concept si obiectul real pe care acesta il reprezinta este operatia de semnificare, prin intermediul careia, omul acorda intelesuri realitatii si o intelege. Atat semnificantul cat si semnificatul sunt productii ale unei culturi particulare. Ele depind in cea mai mare masura de limbajul culturii respective, deoarece fiecare cultura are propria experienta a obiectelor.

Charles Peirce - pentru el, orice proces semiotic presupune o relatie intre 3 componente: semnul insusi, obiectul reprezentat si interpretantul.

obiect

semn interpretant

Pentru Peirce exista 3 tipuri de semne: iconul, indicele si simbolul.

- iconul (semnul iconic) este un semn bazat pe o anumita asemanare cu un obiect real sau fictiv, la care ne raportam (ex: o fotografie se bazeaza pe o relatie reala; o schema, o diagramasunt tot iconuri).

- indicele - un semn ce se afla intr-o relatie reala, dar nu de reflectare a unui obiect, functionand ca o indicatie sau ca o referinta (Ex: indicatoarele de circulatie, simptomele unei boli).

- simbolul - un semn determinat doar in cadrul unei interpretari, ce nu are legatura fizica sau de asemanare cu obiectul pe care il desemneaza (Ex: crucea rosie, drapelul).

Modelul lui Ogden si Richards

Acest model considera ca in analiza comunicarii trebuie sa se dea prioritate: realitatii (lucrurilor), psihicului (gandirii/ideilor) si limbajului (cuvintelor).

Important este de retinut dubla functie a cuvintelor: pe de o parte noi gandim cu ajutorul cuvintelor si comunicam cu ceilalti prin intermediul lor.

Schema propusa de Ogden si Richards:

Referinta

Simbolizare    raport de refereritate (se refera la)

Simbol Referent

Sta la dispozitia

Scoala proces

In cadul "scolii proces", mesajul reprezinta ceea ce se transmite prin procesul de comunicare, un factor decisiv in ceea ce constituie mesajul, fiind intentia.

Intentia emitatorului poate fi specificata (anuntata) sau nespecificata si este identificata prin analiza mesajului. Dintre repezentantii cei mai de seama ai scolii proces, mentionam:

H. Laswell si modelul sau de interpretare a comunicarii

Schannon si Weawer - au propus impreuna un model de interpretare a comunicarii

Gerbner

Newcomb

R. Jacobson

Modelul lui H. Laswell

A fost teoretizat in cadrul studiului comunicarii de masa in 1948, in studiul "Structura si functia comunicarii in societate". Autorul sustine ca pentru a intelege procesul de comunicare avem nevoie sa studiem nivelele care corespund urmatoarelor intrebari: cine?ce spune?prin ce canal?..cui?.si cu ce efect?

In cadrul conceptual mass-media, modelul lui Laswell urmarea:

analiza controlului - controlul asupra mesajului si asupra canalelor de transmitere

analiza continutului

analiza mijloacelor de comunicare - a suporturilor de comunicare

analiza audientei

analiza efectelor

Acest model priveste comunicarea ca o transmitere de mesaje, fiind preocupat de efectele comunicarii si nu de semnificatiile a ceea ce se comunica. Prin efect, intelegem o schimbare observabila si masurabila a starii receptorului, cauzata de un element care poate fi identificat in procesul de comunicare.

Modelul lui Schannon si Weaver

In acest model, a comunica inseamna a transmite un semnal sau o informatie, care este primit/a. Unitatea de masurare a comunicarii este considerata de cei doi autori a fi de natura binara: transmiterea informatiei si receptarea acesteia se poate realiza sau nu.

S-a apreciat faptul ca acest model raspunde la doua probleme:

cum poate fi transmis un mesaj in modul cel mai rapid si cu cele mai reduse costuri

cum se poate asigura identitatea dintre informatia primita si cea emisa/transmisa

Modelul Gerbner

Acest model introduce cateva elemente originale in intelegerea procesului comunicarii:

perceptia, productia si semnificatia unui mesaj

mesajul ca unitate a unei forme si a unui continut

notiunea de intersubiectivitate ca expresie a raportului dintre producerea mesajului si perceptia acestuia

Orice perceptie a unui enunt produce efecte. Unele dintre acestea se refera la eficienta (ceea ce presupune atingerea unor obiective), altele se refera la consecintele neintentionate sau nedorite ale comunicarii.

Enuntul este influentat si de anumite puncte de vedere si experiente trecute ale mesajului.

24. Scoala proces si scoala semiotica - paradigme ale studiului comunicarii. Evidentiati principalele directii, principalii reprezentanti si teoriile acestora.

Scoala-proces vede comunicarea ca pe un act de transmitere a mesajelor. Important este pentru reprezentantii acestei scoli modul in care E si R codeaza/decodeaza mesajele. De asemenea, mai este important modul in care E (emitatorul) foloseste canalele sau mediile de comunicare.

Scoala-proces este interesata in special de probleme precum acuratetea sau eficienta mesajului transmis si ea vede comunicarea ca un proces prin care o persoana afecteaza comportamentul sau starea de spirit a unei alte persoane.

Daca efectul este diferit de ceea ce se intentiona sa se comunice, tendinta este de a considera acest lucru drept un esec al comunicarii, cautandu-se motivul esecului de-a lungul procesului de comunicare.

Scoala-semiotica considera desfasurarea comunicarii ca pe o producere si un schimb de sensuri si semnificatii. De prim interes este studierea modului in care mesajele interactioneaza cu indivizii umani pentru a produce sensuri/intelesuri, unul din interese reprezentandu-l si rolul textelor intr-o anumita cultura.

Scoala-semiotica pune accent pe ideea de semnificatie si nu considera neintelegerile in privinta unui mesaj ca tinand de un esec al comunicarii, ci ca interpetearea acestora rezulta din diferentele culturale ale E si R. Principalele metode de analiza utilizate in scoala-semiotica provin din interiorul semioticii.

Exista 3 directii principale de studiu ale scolii-semiotica:

- semnul - consta in studiul diferitelor varietati de semne, in studiul diferitelor moduri in care acestea transmit intelesul precum si al modului in care semnul relationeaza cu cei ce il utilizeaza. Semnele sunt definite ca fiind constructe umane si pot fi intelese doar in legatura cu utilizarile pe care oamenii le atribuie acestora.

- codurile - sunt sistemele in care semnele sunt utilizate. Acest domeniu cuprinde modurile in care s-a dezvoltat o varietate de coduri, pentru a satisface nevoile unei societati sau ale unei culturi, sau felul in care codurile s-au dezvoltat in vederea exploatarii canalelor de comunicare disponibile pentru transmiterea lor.

- cultura - in care opereaza semnele si codurile si care este dependenta de modul in care sunt folosite semnele si codurile

Primul reprezentant al scolii semiotice este Ferdinand de Saussure, el lansand proiectul unei teorii generale a sistemelor de semne si a sistemelor de semnificatii. Pentru Saussure, semnul este o unitate dintre un semnificat si un semnificant.

Semnificantul este "imaginea acustica" sau forma fizica a semnului, pe care noi o percepem, iar semnificatul este conceptul mental la care se refera semnul.

Saussure considera ca acest concept mental este in mare masura comun tuturor membrilor unei culturi, ce impartasesc acelasi limbaj.

Semnificatul - concept mental, semnificatie, inteles

Semnificantul - forma fizica, imaginea acustica

Legatura dintre semnificat si semnificant o constituie operatia de semnificare, aceasta realizand relatia cu realitatea externa.

Modelul lui Saussure arata ca relatia dintre concept si obiectul real pe care acesta il reprezinta este operatia de semnificare, prin intermediul careia, omul acorda intelesuri realitatii si o intelege. Atat semnificantul cat si semnificatul sunt productii ale unei culturi particulare. Ele depind in cea mai mare masura de limbajul culturii respective, deoarece fiecare cultura are propria experienta a obiectelor.

Charles Peirce - pentru el, orice proces semiotic presupune o relatie intre 3 componente: semnul insusi, obiectul reprezentat si interpretantul.

obiect

semn interpretant

Insasi definitia semnului implica un model triadic, un semn referindu-se la altceva decat la el insusi (obiectul) si fiind inteles de cineva (interpretantul, ca efect pe care-l produce semnul in mintea receptorului).

Interpretantul nu este interpretul semnului ci este un concept mental, produs deopotriva de semn si de experienta obiectului pentru cel ce utilizeaza semnul.

Interpretantul unui obiect variaza in functie de experienta pe care utilizatorul semnului a avut-o cu privire la acel obiect.

In ceea ce priveste semnificatia, aceasta nu este niciodata o relatie intre un semn si ceea ce reprezinta semnul (obiectul) ci rezulta din relatia triadica in care interpetantul are rol mediator, de informare, de interpetare, sau chiar de traducere a unui semn prin alt semn.

Obiectul este realitatea la care se face referire.

Interpetantul pentru Peirce este o reprezentare care se refera la un obiect pe baza unui fundament, care este tocmai relatia dintre semn si obiect.

Interpretantul se poate explica pe sine doar printr-un alt interpetant. Din acest p.d.v Peirce identifica o serie succesiva de conotatii si denotatii ale unei expresii, serie care este nesfarsita. Pentru Peirce exista 3 tipuri de semne: iconul, indicele si simbolul.

- iconul (semnul iconic) este un semn bazat pe o anumita asemanare cu un obiect real sau fictiv, la care ne raportam (ex: o fotografie se bazeaza pe o relatie reala; o schema, o diagramasunt tot iconuri).

- indicele - un semn ce se afla intr-o relatie reala, dar nu de reflectare a unui obiect, functionand ca o indicatie sau ca o referinta (Ex: indicatoarele de circulatie, simptomele unei boli).

- simbolul - un semn determinat doar in cadrul unei interpretari, ce nu are legatura fizica sau de asemanare cu obiectul pe care il desemneaza (Ex: crucea rosie, drapelul).

Modelul lui Ogden si Richards

Acest model considera ca in analiza comunicarii trebuie sa se dea prioritate: realitatii (lucrurilor), psihicului (gandirii/ideilor) si limbajului (cuvintelor).

Important este de retinut dubla functie a cuvintelor: pe de o parte noi gandim cu ajutorul cuvintelor si comunicam cu ceilalti prin intermediul lor.

Schema propusa de Ogden si Richards:

Referinta

Simbolizare    raport de refereritate (se refera la)

Simbol Referent

Sta la dispozitia

Scoala proces

In cadul "scolii proces", mesajul reprezinta ceea ce se transmite prin procesul de comunicare, un factor decisiv in ceea ce constituie mesajul, fiind intentia.

Intentia emitatorului poate fi specificata (anuntata) sau nespecificata si este identificata prin analiza mesajului. Dintre repezentantii cei mai de seama ai scolii proces, mentionam:

H. Laswell si modelul sau de interpretare a comunicarii

Schannon si Weawer - au propus impreuna un model de interpretare a comunicarii

Gerbner

Newcomb

R. Jacobson

Modelul lui H. Laswell

A fost teoretizat in cadrul studiului comunicarii de masa in 1948, in studiul "Structura si functia comunicarii in societate". Autorul sustine ca pentru a intelege procesul de comunicare avem nevoie sa studiem nivelele care corespund urmatoarelor intrebari: cine?ce spune?prin ce canal?..cui?.si cu ce efect?

In cadrul conceptual mass-media, modelul lui Laswell urmarea:

analiza controlului - controlul asupra mesajului si asupra canalelor de transmitere

analiza continutului

analiza mijloacelor de comunicare - a suporturilor de comunicare

analiza audientei

analiza efectelor

Acest model priveste comunicarea ca o transmitere de mesaje, fiind preocupat de efectele comunicarii si nu de semnificatiile a ceea ce se comunica. Prin efect, intelegem o schimbare observabila si masurabila a starii receptorului, cauzata de un element care poate fi identificat in procesul de comunicare.

Procesul de comunicare dupa acest model indeplineste 3 functii principale:

functia de supraveghere a mediului comunicarii - urmareste dezvaluirea a tot ceea ce ar ameninta sau ar afecta sistemul de valori al unei comunitati anume sau a anumitor parti ale acesteia

functia de punere in relatie a componentelor societatii

functia de transmitere a mostenirii sociale - prin care principalele informatii considerate la un moment dat stiinta, sunt transmise din generatie in generatie

Modelul lui Schannon si Weaver

In acest model, a comunica inseamna a transmite un semnal sau o informatie, care este primit/a. Unitatea de masurare a comunicarii este considerata de cei doi autori a fi de natura binara: transmiterea informatiei si receptarea acesteia se poate realiza sau nu.

Notiunile principale ale modelului sunt: emitatorul, receptorul, canalul si codul, toate acestea vazute ca dispozitive tehnice de codificare, de transmitere si de decodificare a informatiei.

Sursa este vazuta ca un factor de decizie, ceea ce inseamna ca sursa decide ce mesaj sa transmita sau alege un mesaj dintr-o serie de mesaje posibile. Sursa poate fi o persoana sau un factor fizic ce ne capteaza atentia (de exemplu o sursa de fum). Mesajul selectat este transformat de un emitator intr-un semnal, care este transmis unui receptor sau unui destinatar.

Zgomotul este ceva care se adauga semnalului sau mesajului in procesul transmiterii informatiei si care nu este intentionat de sursa.

Informatia nu se identifica cu semnificatia a ceea ce este transmis. Ea este inteleasa ca masura a ceea ce este transmis de la emitator catre receptor, masura a incertitudinii din sistemul comunicarii.

Informatia poate fi vazuta ca redundanta sau ca entropie.

Redundanta reprezinta ceea ce poate fi predictibil sau conventional intr-un mesaj.

Entropia este expresia unei predictibilitati scazute. Intr-un mesaj, o predictibilitate redusa (o entropie) are un nivel ridicat de informatie, pe cand redundanta (predicitibilitate sporita) presupune un nivel scazut de informatie.

Canalul este mijlocul fizic prin care este transmis semnalul/mesajul. Canalul poate fi constituit de: unde de lumina, de sunt, unde radio, cabluri telefonice, tv, canale tehnice, sistemul nervos pentu canalul verbal, etc.

Mijloacele de comunicare pot fi fizice sau tehnice si ajuta la convertirea unui semnal, care urmeaza sa fie transmis. Mijloacele pot fi:

- mijloace prezentationale - vocea, corpul, fata

- mijloace reprezentationale - cartile, picturile, forografiile, arhitectura, decoratiunile interioare, etc

- mijloace mecanice - telefonul, fax, internet, radio, telegraf, televiziune

Codul reprezinta un sistem de intelegere comun pentru membrii unei culturi sau subculturi. Acesta consta atat in semne cat si in reguli sau conventii care determina cum si in ce context pot fi combinate semnele pentru ca acestea sa formeze mesaje.

S-a apreciat faptul ca acest model raspunde la doua probleme:

cum poate fi transmis un mesaj in modul cel mai rapid si cu cele mai reduse costuri

cum se poate asigura identitatea dintre informatia primita si cea emisa/transmisa

Modelul Gerbner

Acest model introduce cateva elemente originale in intelegerea procesului comunicarii:

perceptia, productia si semnificatia unui mesaj

mesajul ca unitate a unei forme si a unui continut

notiunea de intersubiectivitate ca expresie a raportului dintre producerea mesajului si perceptia acestuia

Conform acestui model, procesul de comunicare este un proces subiectiv, selectiv, variabil si imprevizibil.

E, E₁ - evenimentul

M - cel ce percepe mesajul

Axa orizontala presupune o selectie, un context si un grad de accesibilitate.

Fiecare dintre evenimentele E si E₁ presupune o forma si un continut.

SE₁ - perceptia evenimentului dupa reprezentare

M₁ - o alta persoana care percepe evenimentul

Gradul de acces la mijloacele de comunicare - productie si control - de la E₁ la continut si forma

Axa orizontala reda procesul de percepere a unei informatii. La origine, procesul de perceptie poate fi un eveniment natural (E) sau un eveniment mediatizat (E1 sau SE1).

Perceptia informatiei implica o legatura intre eveniment si reconstituirea evenimentului, reconstituire care poate fi senzoriala, cognitiva sau creativa.

Perceperea evenimentului este o reactie a unui individ uman, reactie care se manifesta prin diferite mijloace. Reactia si receptarea informatiei se produc intr-o situatie data, care le poate influenta si modifica. Aceasta situatie are dimensiuni psihologice, fizice si sociale.

Intre eveniment si perceptia acestuia, intervin:

o actiune de selectie - selectarea catorva date ce ne permit descrierea evenimentului respectiv

posibilitatea de perceptie in functie de accesibilitatea evenimentului

contextul in care se produce evenimentul

Axa verticala cuprinde elemente care caracterizeaza producerea mesajelor si controlul relatiei dintre cel care percepe evenimentul si mesaj. Aceste mijloace sunt formate din:

agenti care permit transmiterea semnalelor - canalele de transmitere, mijloace tehnice sau mijloace media

procedee de alegere si combinare a mijloacelor utilizate

resurse administrative institutionale pentru controlul productiei si distribuirii mesajului.

Toate aceste mijloace permit transformarea unei perceptii itr-un mesaj. Ele fac disponibile pentru destinatar, elementele componente ale mesajului: forma si continutul.

Enuntul (forma) mesajului se produce intr-un context dat iar contextul se refera la elemente care intervin pentru a face ca un eveniment sa fie selectat si perceput.

Orice perceptie a unui eneunt produce efecte. Unele dintre acestea se refera la eficienta (ceea ce presupune atingerea unor obiective), altele se refera la consecintele neintentionate sau nedorite ale comunicarii.

Enuntul este influentat si de anumite puncte de vedere si experiente trecute ale mesajului.

25. Scoala semiotica. Trasaturi si caracteristici. (scrii despre un model, care vrei)

Scoala-semiotica considera desfasurarea comunicarii ca pe o producere si un schimb de sensuri si semnificatii. De prim interes este studierea modului in care mesajele interactioneaza cu indivizii umani pentru a produce sensuri/intelesuri, unul din interese reprezentandu-l si rolul textelor intr-o anumita cultura.

Scoala-semiotica pune accent pe ideea de semnificatie si nu considera neintelegerile in privinta unui mesaj ca tinand de un esec al comunicarii, ci ca interpetearea acestora rezulta din diferentele culturale ale E si R. Principalele metode de analiza utilizate in scoala-semiotica provin din interiorul semioticii.

SCOALA SEMIOTICA

Modelul lui Peirce

Modelul Ogden si Richards

Modelul Saussure

26. Scoala proces. Trasaturi si caracteristici.( scrii despre un model, care vrei)

Scoala-proces vede comunicarea ca pe un act de transmitere a mesajelor. Important este pentru reprezentantii acestei scoli modul in care E si R codeaza/decodeaza mesajele. De asemenea, mai este important modul in care E (emitatorul) foloseste canalele sau mediile de comunicare.

Scoala-proces este interesata in special de probleme precum acuratetea sau eficienta mesajului transmis si ea vede comunicarea ca un proces prin care o persoana afecteaza comportamentul sau starea de spirit a unei alte persoane.

Daca efectul este diferit de ceea ce se intentiona sa se comunice, tendinta este de a considera acest lucru drept un esec al comunicarii, cautandu-se motivul esecului de-a lungul procesului de comunicare.

SCOALA PROCES

Modelul Shannon & Weaver

Modelul lui Gerbner

Modelul lui Lasswell

Modelul lui Newcomb

Modelul Westley - MacLean

27. Scoala de la Frankfurt. Trasaturi, caracteristici si reprezentanti.

Scoala de la Frankfurt

- ceea ce numim astazi scoala de la Frankfurt, cuprindea initial grupul de cercetatori reuniti, incepand cu anul 1932, la Institutul de cercetari sociale de pe langa Universitatea din Frankfurt am Main, sub conducerea lui Max Horkheimer

- in activitatea institutului predominau (pana la preluarea conducerii de M. Horkheimer) cercetari de economie si istorie sociala a capitalismului

- preluarea conducerii de M. Horkheimer - reorientare spre cercetari de filosofie sociala

- > cercetatori: Pollock - economia politica, Adorno - estetica, Marcuse - filosofia sociala, Benjamin - sociologia literaturii, Fromm - psihologie

- a generat in conditii istorice, bine definite, o teorie sociala care a servit (in unele din variantele sale) drept paravan ideologic miscarilor politice cunoscute sub denumirea de Noua Stanga

- reprezentanti: Adorno, Horkheimer, Fromm, Marcuse

- Noua Stanga se reclama de la socialismul utopic francez, insusindu-si teza lui Fourier: 'nimic nu poate justifica o civilizatie, nici chiar reusitele sale «culturale», daca ea este intemeiata pe foamete si opresiune, daca bogatia unora nu este posibila decat prin nefericirea celorlalti' (J.M. Palmier, Herbert Marcuse et la Nouvelle Gauche, Ed. Pierre Belfond, Paris, 1973, p. 384)

- a fost lansata o cercetare a problematicii situatiei individului

- cadrul problematizarilor:

- doctrina clasica a liberalismului

- teoria kantiana a persoanei autonome

- opera hegeliana (conditionarea istorica a existentei individului)

- marxism - demonstrase rolul hotarator al factorilor materiali in existenta oamenilor

- cunoasterea nu este legata numai de conditii psihologice, morale, ci si de conditii sociale

- e nevoie de descrierea realitatilor social-istorice si detectarea tendintelor evolutive imanente

- cunoasterea societatii presupune o cercetare interdisciplinara (filosofie, sociologie, economie, istorie, psihologie - solicita cercetatori pentru rezolvarea de probleme)

- cercetarea concreta a particularitatilor evolutiei societatii capitaliste a fost intrerupta brusc de venirea la putere in Germania a national-socialismului, luand calea exilului in Elvetia si Franta si apoi in SUA

- nu s-a mai reunit sub auspiciile programului initial niciodata

- lucrarile ulterioare ale membrilor -> cercetari ale tendintelor evolutive din domeniul constiintei in societatea industriala avansata de tip capitalist

28. Teoria comunicarii la Jurgen Habermas.

- comunicarea verbala, limba, are in societate rolul unui 'transformator'

-> mijloceste toate procesele vietii sociale

-> reorganizeaza comportamentul individual sub imperativul vietii sociale

- datorita rolului structurant pe care il are limba, se impune cercetarea acesteia din punctul de vedere al constituirii ei ca mediu al vietii sociale

- a urmarit sa stabileasca diferenta specifica a limbii in raport cu alte medii (munca) si sa identifice conexiunile limbii cu celelalte medii (munca si reflexivitatea)

- a elaborat o teorie generala a comunicarii, care viza :

- o abordare a comunicarii

- o abordare a structurii functiilor si rolurilor sociale

- teoria comunicarii a lui J. Habermas include nu numai componente tehnice si psihologice ale comunicarii, ci si componente sociale si institutionale

-> in comunicare se pun nu doar probleme tehnice, tinand de transmiterea rapida si nedeformata a informatiei, ci si probleme social-umane ('recunoasterea reciproca a vorbitorilor, recunoasterea de catre acestia a normei interactiunii lor)

-> cercetarea structurii limbii din punctul de vedere normativ, al asigurarii conditiilor pentru atingerea scopului: intelegerea

= determinarea conditiilor ce trebuie satisfacute pentru ca intelegerea sa poata fi atinsa in comunicarea sociala

-> conditiile ce trebuie reunite pentru atingerea consensului

intelegerea

-> nu se reduce la preluarea exacta a conotatiei exprimarilor

-> se extinde si cuprinde acordul celor ce comunica asupra normelor interactiunii lor ('intre membrii unei comunitati lingvistice se realizeaza un acord in privinta justetei unei exprimari relativ la un fundament relativ recunoscut in comun' - Was heisst Universalpragmatik? in Sprachpragmatik und Philosophie, Suhrkamp, Frankfurt am Main, 1975, p. 177)

- identitatea semnificatiei se bazeaza pe posibilitatea de critica reciproca a comportamentului orientat de reguli, care cere reciprocitatea comportamentului si a asteptarilor de comportament

- reconstructia rationala

= o noua forma a reflectiei

- duce la identificarea conditiilor posibilitatii limbii, cognitiei si actiunii, asumate tacit cu orice act de vorbire, de cunoastere si actiune si care au natura unui sistem de reguli anonim si forma unor 'cunostinte intuitive'

pragmatica universala

studiaza 'conditiile posibilitatii intelegerii in limba in general'

- ofera baza pentru 'explicarea comunicarilor sistematic distorsionate si a proceselor de socializare deviante'

- devine cadrul in care pot fi explicate proprietatile sintactice si semantice ale limbii

- abordeaza comunicarea din punctul de vedere al conditiilor interactive ce trebuie sa fie intrunite pentru a atinge scopul comunicarii: intelegerea

- teoria comunicarii = teorie a intelegerii prin intermediul unor acte de vorbire care ridica mereu patru pretentii de validitate:

- pretentie cognitiva

- pretentie lingvistica

- pretentie ce se refera la autoprezentarea vorbitorului

- pretentie ce se refera la norma interactiunii vorbitorului cu ascultatorul

- in comunicarea sociala intervin nu numai acte de vorbire, ci si exprimari extraverbale, actiuni propriu-zise si gesticulatia

- exprimarile extraverbale sunt, in cazul omului, totdeauna subintinse ca exprimari verbale ('In contextele interactiunii aceste trei clase de exprimari verbale si extraverbale sunt totdeauna legate. In interactiunile mute (actiuni si gesturi), exprimarile lingvistice sunt cel putin implicate' - Preliminarii la o teorie a competentei comunicative, in Cunoastere si comunicare, Ed. Politica, Bucuresti, 1983, p. 200)

- pe treptele mai evoluate ale comunicarii, exprimarile verbale se despart de cele extraverbale, emancipandu-se complet de actiuni si gesturi

- distinge intre doua forme ale comunicarii:

- actiunea comunicativa (interactiunea)

- discursul (-> nu se schimba informatii

-> cautam sa restabilim un acord care a fost problematizat si care a existat in

actiunea comunicativa

- discursul se deosebeste de actiunea comunicativa prin continut si prin status

- > discursul presupune despartirea problemelor validitatii de cele ale genezei

-> discursul formuleaza rezerve cu privire la existenta obiectelor actiunii

comunicative (lucruri si evenimente, persoane si exprimari)

- interactiunea dintre vorbitor si ascultator presupune un consens, a carui deranjare naste intrebari, sub forma:

-> lamuriri (cum intelegi aceasta?, cum trebuie sa inteleg aceasta ?)

- > sustineri si explicatii (se comporta astfel?, de ce se comporta astfel?)

-> justificari (de ce ai facut aceasta?, de ce nu te-ai comportat altfel?)

- la asemenea intrebari se raspunde in discursuri, intemeierea discursiva transformand :

- lamuririle in interpretari; - sustinerile in judecati

- explicatiile in explicatii teoretice; - justificarile in justificari teoretice

29. Evidentiati principalele particularitati ale comunicarii verbale.

Dintre particularitatile cele mai importante ale comunicarii retinem:

. comunicarea are rolul de a-i pune pe oameni in legatura unii cu ceilalti, in mediul in care evolueaza;

. in procesul de comunicare, prin continutul mesajului se urmareste realizarea anumitor scopuri si transmiterea anumitor semnificatii;

. orice proces de comunicare are o tripla dimensiune: comunicarea exteriorizata (actiunile verbale si nonverbale observabile de catre interlocutori), metacomunicarea (ceea ce se intelege dincolo de cuvinte) si intracomunicarea (comunicarea realizata de fiecare individ in forul sau interior, la nivelul sinelui);

. orice proces de comunicare se desfasoara intr-un context, adica are loc intr-un anume spatiu psihologic, social, cultural, fizic sau temporal, cu care se afla intr-o relatie de stransa interdependenta;

. procesul de comunicare are un caracter dinamic, datorita faptului ca orice   

comunicare, odata initiata, are o anumita evolutie, se schimba si schimba persoanele implicate in proces;

. procesul de comunicare are un caracter ireversibil, in sensul ca, odata

transmis un mesaj, el nu mai poate fi oprit in drumul lui catre destinatar;

. in situatii de criza, procesul de comunicare are un ritm mai rapid si o sfera mai

mare de cuprindere;

. semnificatia data unui mesaj poate fi diferita atat intre partenerii actului de comunicare, cat si intre receptorii aceluiasi mesaj;

. orice mesaj are un continut manifest si unul latent, adeseori acesta din urma fiind

mai semnificativ.

30. Comunicare si limbaj; evidentiati rolul limbii si al limbajului in procesul comunicarii. (faci o sinteza)

"Toate popoarele de pe pamant, in ciuda diversitatii idiomurilor, vorbesc unul si acelasi limbaf sustine Beauzée. Toate limbile au un fundament comun, o ratiune fondatoare comuna, datorita faptului ca servesc aceluiasi scop: semnificarii prin intermediul limbii, transmiterii gandurilor personale unor altor oameni.

Vorbirea este o oglinda, uneori o fereastra, a noastra, a eu-lui, a persoanei. Persoana nu apare numai in hainele care invesmanteaza corpul nostru, ci si in cuvintele care imbraca ceea ce dorim sa comunicam.

Limbajul desemneaza modul in care toate fiintele omenesti folosesc cuvantul sau scrisul; el reprezinta o aptitudine. Orice sistem sau ansamblu de semne care permite exprimarea sau comunicarea reprezinta o institutie universala si specifica umanitatii, care comporta caracteristici proprii.

Prin limba (in sens comun) intelegem produsul social particular al facultatii limbajului, ansamblul de conventii necesare comunicarii, schimbului de informatii, adoptate in mod mai mult sau mai putin conventional de catre vorbitorii unei societati, pentru exercitarea acestei functii prin vorbire. Daca limbajul este facultatea sau aptitudinea de a construi un sistem de semne, intraductibil sau universal, limba este instrumentul de comunicare propriu unei comunitati umane. Limbile, ca expresii particulare, ca realizari conjuncturale ale limbajului, sunt susceptibile de a fi traduse.

Vorbirea reprezinta actul prin care se exercita functia lingvistica; vorbirea intr-o limba este activitatea de codare, iar ascultarea este activitatea de decodare a comunicarii.

Distinctia dintre limba si vorbire constituie, dupa cum se stie, dihotomia saussuriana primordiala careia i se subordoneaza toate celelalte opozitii evidentiate de lingvistica structurala. Pentru F. de Saussure, limba constituie un sistem existent in mod virtual in constiinta unei comunitati umane determinate sub forma unui ansamblu de reguli si conventii acceptate tacit de membrii corpului social, care le permite acestora exercitarea facultatilor limbajului.

Ca si cod lingvistic, limba, este necesar atat emitatorului cat si receptorului, pentru a realiza comunicarea. Acesta consta intr-o multitudine de semne izolate, care se pot asocia pentru a desemna un referent, dintr-un set de reguli dupa care se face asocierea acestor designatori pentru a exprima o imagine mentala, o reprezentare. Organizarea semnelor si combinarea sensurilor lor tin de sintaxa propozitiei sau a frazei. Practicile discursive reprezinta utilizarea limbii in vorbire.

Pentru a reusi, comunicarea intre indivizi are nevoie de intelegerea codului. Vorbirea este un act individual, pe cand limba este un fenomen social, de grup. Semnificatiile termenilor unei limbi se regasesc in dictionare. Fiecare vorbitor are pentru un termen una sau mai multe semnificatii. Asadar, fiecare vorbitor are un dictionar propriu pentru limba pe care o vorbeste. Sensurile cuvintelor se pot schimba, in functie de interpretarile care apar in cursul comunicarii. De aceea unii vorbitori pot folosi cuvintele cu sensuri gresite, false (adica neconforme cu sensul de dictionar sau cu cel atribuit de grupul social in a carei limba se exprima). In aceasta ordine de idei, N. Chomsky facea distinctia dintre competenta lingvistica si performanta lingvistica.

Competenta lingvistica este data de ansamblul posibilitatilor pe care le are un subiect vorbitor al unei limbi in ceea ce priveste capacitatea de a construi si de a recunoaste fraze corecte din punct de vedere gramatical, de a le interpreta pe cele cu sens si de a le identifica pe cele ambigue dintr-o anumita limba.

Performantele lingvistice ale vorbitorului unei limbi nu tin neaparat de competentele lingvistice pe care le poate demonstra, ci de capacitatea de a pune "in joc' zestrea acumulata de termeni (semnificanti) si complexul de reguli pentru a obtine sensuri noi. Performantele lingvistice mai reclama si ansamblul cunostintelor despre lume ale subiectului si o anumita practica in abordarea si gestionarea relatiilor interumane, care pot functiona independent de competenta lingvistica.

Comunicare si limbaj

Conform lui Watzlawick, atunci cand comunicam, suntem in prezenta a doua limbaje:

- un limbaj ce poate fi transpus in reguli, putandu-se identifica elemente constitutive, anume limbajul rational, cuantificat in fraze, propozitii, cuvinte, silabe sau sunete

- un limbaj metaforic, figurat, care nu opereaza cu semne ci cu simboluri.

D.p.d.v al analizelor de limbaj, primul tip de limbaj este atribuit unor fenomene de gandire dirijata, pe cand cel de al doillea tip de limbaj este atribuit unor fenomene de gandire nedirijata.

Limbajul dirijat urmeaza legile lingvisticii. El se transpune regulilor gramaticale ale sintaxei (combinarea sunetelor in cuvinte si propozitii) si semnaticii (sensuri).

Limbajul nedirijat constituie un ansamblu in care sunt cuprinse reprezentarile, experientele, gesturile, atitudinile, trasaturile de personalitate, deci ceea ce constituie "farmecul vorbitorului".

Limbajul nedirijat are un caracter pronuntat individual si este putin susceptibil de normare in vederea constituirii unei discipline de studiu.

Formele gandirii dirijate nu au un specific individual accentuat, ci unul general, ceea ce a facut posibila asamblarea lor intr-o disciplina sau o teorie a limbajului.

2. Limba si limbaj - clarificari conceptuale

Toate limbile au un fundament comun, datorita faptului ca servesc aceluiasi scop: semnificarii si transmiterii gandurilor intre oameni.

Vorbirea este haina pe care o poarta cuvintele atunci cand o persoana vrea sa comunice. Ea reprezeinta actul prin care se exercita functia lingvistica. Ea corespunde activitatii de codare a limbajului, iar activitatii de decodare ii corespunde ascultarea.

Limbajul desemneaza ceea ce este comun in modul in care fiintele omenesti folosesc cuvantul sau scrisul. Limbajul este o aptitudine si poate fi definit ca un ansamblu de semne care permit comunicarea sau exprimarea. In sens strict, limbajul reprezinta o institutie universala si specifica oamenilor, care comporta caracteristici proprii.

Limba reprezinta ansamblul de conventii necesare comunicarii sau schimbului de informatii, adoptate in mod mai mult sau mai putin conventional, de catre vorbitorii unei societati.

Daca limbajul este facultatea sau aptitudinea de a construi un sistem de semne universal, limba este instrumentul de comunicare propriu unei comunitati umane. Limba poate fi privita ca expresie particulara sau ca realizare conjuncturala a limbajului si ea este susceptibila de a fi tradusa.

Cu privire la raportul dintre limba si vorbire, ne putem referi la aceasta distinctie (conform lui Ferdinand de Saussure) spunand despre ea ca i se subordoneaza toate celelalte opozitii evidentiate in cadrul lingvisticii.

Pentru Ferdinand de Saussure limba constituie un sistem existent in mod virtual in constiinta unei comunitati umane, fiind determinat sub forma unui ansamblu de reguli si conventii acceptate tacit de catre membrii acelei comunitati. Tot limba este aceea care permite oamenilor exercitarea facultatilor limbajului, iar actualizarea limbii se realizeaza sub forma vorbirii.

Ca si cod lingvistic, limba este un instrument necesar, atat emitatorului cat si receptorului, in vederea realizarii comunicarii. Ea consta intr-o multitudine de semne izolate, care se pot asocia pentru a desemna un referent, pentru a exprima o imagine mentala sau o reprezentare, avand la baza un set de reguli.

Organizarea semnelor si combinarea lor, tine de sintaxa.

Organizarea comunicarii presupune o raportare la practici discursive, care reprezinta utilizarea limbii in vorbire..

Pentru a reusi comunicarea intre indivizi, este nevoie de intelegerea codului, caci daca vorbirea este un act individual, limba este un fenomen social sau de grup.

Semnificatiile termenilor unei limbi se regasesc in dictionarul propriu fiecarei limbi. Fiecare vorbitor poate avea pentru un termen una sau mai multe semnificatii.

Sensurile cuvintelor se pot schimba in functie de interpretarile ce apar in cursul comunicarii. Drept urmare, unii vorbitori pot folosi cuvinte cu sensuri gresite sau false (neconforme cu sensul de dictionar al limbii respective).

Naum Chomski distinge intre competenta lingvistica si performanta lingvistica. Competenta lingvisica este data de ansamblul posibilitatilor pe care le are un subiect vorbitor al unei limbi, in ceea ce priveste capacitatea de a construi si de a recunoaste fraze corecte d.p.d.v gramatical, de a le interpeta pe cele cu sens si de le a identifica pe cele ambigue dintr-o anumita limba.

Performanta lingvistica a vorbitorului unei limbi tine de capacitatea sa de a pune in joc termenii (semnificantii) unei limbi si complexul de reguli pentru a obtine sensuri noi. Performanta lingvistica mai presupune si ansamblul cunostintelor despre lume ale vorbitorului, o anumita practica in abordarea si gestionarea relatiilor interumane, care pot functiona independent de competenta lingvistica.

In ceea ce priveste raportul dintre limba si discurs, putem mentiona faptul ca discursul joaca un rol analog vorbirii, doar ca este vorba de o vorbire specializata. Daca in cazul vorbirii, termenilor li se puteau atribui mai multe sensuri, fiind la latitudinea interlocutorului sa aleaga sensul care ii convine sau cel pe care il cunoaste, in cazul discursului, se pleaca de la presupunerea ca unei unitati de semnificatii ii corespund un sens si numai unul.

31. Evidentiati raportul dintre limba si gandire in procesul comunicarii.

Limba si gandire

O teorie foarte larg acceptata in lingvistica (a lui Ferdinand de Saussure) lanseaza ideea ca o limba impune gandirii o organizare originala. Fara limbaj, gandirea ar fi dezorganizata. Nu exista un limbaj in sine ci doar diferite limbi, ceea ce presupune ca gandirea unui individ ramane dependenta intr-o mare masura de limba pe care a invatat-o.

Limba are o anumita utilizare si presupune anumite functii. Cele mai importante functii sunt: functia de comunicare si functia de reprezentare.

Gandirea devine comunicabila doar pentru ca limba permite sa se asocieze anumitor semnale, elemente de gandire sau de sens.

De achizitia unei limbi, fie in primii ani de viata fie mai tarziu, se leaga o structurare specifica a gandirii, care fara sa se limiteze la tipare definitive sau rigide, permit individului uman si gandirii acestuia, sa corespunda gandirii interlocutorilor.

Limbile nu sunt in intregime reductibile unele la celelalte, fapt ce se exprima si prin posibilitatea traducerilor

32. Problema operationalizarii limbajului in procesul comunicarii.

Operationalizarea limbajului

Exista 3 etape ale perationalizarii limbajului:

1) - analiza indicilor acustici

2) - sinteza si elaborarea reprezentarilor lexicale

3) - intelegerea

1) Analiza indicilor acustici presupune:

o perceptie categoriala care consta in invatarea sunetelor elementare si gruparea lor

o adaptare selectiva - identificarea mai multor termeni dintr-o varietate de foneme (silabe) si combinatii de foneme, precum: reprezentarea silabica sau capacitatea de a uni in silabe mai multe sunete sau semne

2) Sinteza si elaborare reprezentarilor lexicale presupune sa se tina cont de:

a) lexicul intern al unei limbi, ca ansamblu de reprezentari corespunzatoare unitatilor semnificative dintr-o limba

b) efectul de frecventa - care presupune faptul ca lexicul intern creste cu cat cuvintele sunt folosite mai des

c) efectul de amorsare - exprimat prin faptul ca lexicul intern scade in conditiile nefolosirii cuvintelor

3) Intelegerea

Nu se reduce la identificarea cuvintelor dintr-un mesaj, ci reprezinta unitatea sintactica (propozitia) pe care trebuie sa o poata prelucra vorbitorul pentru a comunica.

Intelegerea este consecinta directa a gradului de performanta lingvistica a vorbitorului. La nivelul intelegerii se intalnesc competenta si performanta lingvistica, care in afara procesului de operationalizare functioneaza independent.

33. Puneti in evidenta rolul stilului in procesul comunicarii.

STIL SI COMUNICARE

Prin stil intelegem actiunea prin care se relateaza formele principale ale comunicarii, fiecarui individ, fiindu-i caracteristic un anumit mod de exprimare, care poarta amprenta propriei personalitati, a temperamentului si a mediului social in care acesta traieste, precum si a gradului de cultura la care acesta are acces.

Indiferent de stilul de comunicare abordat, exista anumite calitati generale in ceea ce priveste stilul.

Printre cele mai importante calitati ale stilului identificam: claritatea, corectitudinea, precizia, concizia, proprietatea si puritatea (adaptarea la auditoriu).

34. Particularitati ale comunicarii nonverbale.

Studiile de specialitate arata faptul ca intr-o comunicare orala, 55% din informatie este perceputa si retinuta prin intermediul limbajului neverbal (expresia fetei, gesturile, postura corpului, etc.).

Pe la mijlocul anilor '70 de A. Mehrabian si M. Weiner au stabilit urmatorul raport al perceptiei informatiei de catre receptor intr-o comunicare orala: 7% - cuvinte; 38% - paralimbaj (in principal intonatia si inflexiunile vocii) si 55% - limbaj non-verbal.

Comunicarea non-verbala are, datorita ponderii ei mari in cadrul comunicarii realizata de un individ, un rol deosebit de important. Limbajul non-verbal poate sprijini, contrazice sau substitui comunicarea verbala. Mai mult, mesajul non-verbal este cel mai apropiat de realitatea emitentului si este cel caruia i se acorda de catre interlocutor atentia cea mai mare.

35. Kinetica si rolul acesteia in comunicarea non-verbala.

Kinetica reprezinta teorie care studiaza ansamblul semnelor comportamentale emise in mod natural sau cultural; ea presupune observarea tuturor gesturilor pe o axa fundamentala pentru intelegerea dinamicii comunicarii. Aceasta disciplina a aplicat metodele lingvisticii structurale sistemelor de gesturi, fara a le disocia de interactiunea verbala.

Lucrarea lui Ray Birdwhisteell, Introduction to kinetics, reprezinta primul mare studiu sistematic al faptelor gestuale. Fonemelor, unitati distinctive ale fonologiei le corespund kinemele, cele mai mici unitati de actiune ale gestului sau mimicii: de exemplu, "ochiul stang inchis'. Morfemelor, cele mai mici unitati semnificative ale lexicului le corespund kinemorfemele, de exemplu "clipitul". Astfel, kinetica devine o gramatica a gesturilor. Fondata pe aceasta, se instituie o parakinetica, prozodie si poetica a gesturilor, care se refera la: intensitate, durata, intindere, dar si ritmuri constante, flux constant. Aceasta dimensiune mai larga este integreaza intr-un context psihologic, social si cultural; de pilda, accentele gestuale exprima particularitati, in functie de regiune, de mediu, ca si cele ale limbii.

Potrivit lui Ray Birdwhistell, gesturile, limbajul vorbitul, pipaitul, mirosul, spatiul si timpul reprezinta tot atatea moduri ale aceluiasi sistem de comunicare. In acest sens, el isi propunea sa creeze "o lingvistica corporala'

Expresia fetei

Comunicarea prin expresia fetei include mimica (incruntarea, ridicarea sprancenelor, incretirea nasului, tuguierea buzelor, etc), zambetul (prin caracteristici si momentul folosirii), si privirea (contactul sau evitarea privirii, expresia privirii, directia privirii, etc).

2. Miscarea corpului

Principalele mijloace ale comunicarii care sunt puse in evidenta prin miscarile corpului sunt gesturile, postura corpului si comunicarea tactila.

In procesul comunicarii gesturile ocupa un rol foarte important, ele intregesc comunicarea verbala si se manifesta cu o frecventa foarte mare

In ceea ce priveste postura sau pozitia corpului, aceasta comunica in primul rand statutul social pe care indivizii il au, cred ca il au, sau vor sa il aiba. Sub acest aspect, se constituie un mod in care oamenii se raporteaza unii fata de altii atunci cand sunt impreuna.

Comunicarea tactila reprezinta acel tip de limbaj non-verbal care se manifesta prin frecventa atingerii, prin modul de a da mana, modul de imbratisare, de luare de brat, batutul pe umar, etc. Acest tip de comunicare difera de la o cultura la alta, aceleasi atingeri putand comunica lucruri diferite. De exemplu, la japonezi, inclinarea capului inlocuieste datul mainii ca salut, in timp ce la eschimosi acest salut se exprima cu o usoara lovitura pe umar.

36. Proxemica si rolul acesteia in comunicarea non-verbala.

Proxemica reprezinta limbajul spatiului sau distanta intre interlocutori in procesul comunicarii; ea studiaza relatiile spatiale ca mod de comunicare. Jocul teritoriilor, modul de a percepe spatiul in diferite culturi, efectele simbolice ale organizarii spatiale, distantele fizice ale comunicarii tin de aceasta disciplina.

Limbajul spatiului trebuie interceptat simultan in functie de cinci dimensiuni: marime, grad de intimitate, inaltime, apropiere - departare, inauntru - in afara.

In majoritatea culturilor europene, nu se apreciaza apropierea cu mai mult de 40-50 cm decat in cazul celor din familie sau a persoanelor iubite; aceasta definind spatiul intim, a carui "invadare" produce senzatia de disconfort.

De asemenea, apropierea exagerata poate comunica amenintare sau relatii de natura strict personala, iar departarea excesiva poate comunica aroganta, importanta sau statut social superior. De pilda, cu cat o persoana este mai importanta, cu atat va tinde sa aleaga o masa de birou mai mare, care impune o distanta mai mare fata de interlocutor. Daca urmarim modul in care oamenii tind sa-si aleaga locul intr-o incapere (atunci cand exista posibilitatea de a alege) si cum isi marcheaza spatiul personal (prin imprastierea foilor, intinderea picioarelor etc), devine evident ce vor acestea sa ne comunice.

Modul in care un manager foloseste spatiul in timpul sedintelor poate comunica ceva despre personalitatea sa, despre stilul de conducere si luare a deciziilor. Managerul ce sta in spatele biroului indica lipsa dorintei de actiune. Probabil ca acest tip de manager va lua deciziile singur si stilul sau de conducere este mai degraba autocratic decat democratic.

In general, spatiile mici sunt percepute ca fiind mai prietenoase, calde si intime, iar cele mari sunt asociate cu puterea, statutul si importanta. De aceea, adeseori suntem intimidati intrand intr-un spatiu mare, inalt si cu mobilier masiv.

O contributie importanta in domeniul proxemicii a avut-o Edward Hall. El pleaca de la ideea ca animalele au un teritoriu adaptat nevoilor lor si ca omul poseda si el aceasta notiune de spatiu individual, de bula psihologica. Orice spatiu personal se organizeaza cu o parte interioara si cu una exterioara; el poseda zone private si zone publice. Astfel, lumea nord occidentala comunica in functie de patru distante: intima, personala, sociala, publica:

37. Limbajul culorilor si importanta acestuia in cadrul comunicarii.

Culoarea, dincolo de perceptia si trairea ei afectiva, este si o oglinda a personalitatii noastre si deci influenteaza comunicarea. Gandirea creatoare are loc optim intr-o incapere cu mult rosu, iar cea de reflectare a ideilor intr-o camera cu mult verde. Culorile stralucitoare sunt alese de oamenii de actiune comunicativi, extravertiti, iar cele pale de timizi, introvertiti.

Semnificatia culorilor poate fi diferita in diverse culturi. De exemplu, rosu este asociat in China bucuriei si festivitatii, in Japonia luptei si maniei; in cultura indienilor americani semnifica masculinitate; in Europa dragoste, iar in SUA comunism.

In tarile cu populatie africana, negru sugereaza binele, iar albul raul. Pentru europeni, negru este culoarea tristetii, in timp ce aceste stari sunt exprimate la japonezi si chinezi prin alb.

Verdele semnifica la europeni invidie, la asiatici bucurie, iar in anumite tari speranta in timp ce galbenul comunica la europeni lasitate, gelozie, la americani este culoarea intelectualitatii, iar la asiatici semnifica puritate.

Culoarea afecteaza comunicarea sub urmatorul aspect: culorile calde stimuleaza comunicarea, in timp ce culorile reci inhiba comunicarea; monotonia, precum si varietatea excesiva de culoare, inhiba si ii distrag pe comunicatori.

38. Limbajul timpului si importanta acestuia in procesul comunicarii.

Modul in care putem comunica prin limbajul timpului este corelat cu: precizia timpului, lipsa timpului sau timpul ca simbol.

In ceea ce priveste precizia timpului trebuie mentionat faptul ca timpul este considerat ca ceva pretios si personal si, in general, atunci cand cineva isi permite sa ni-l structureze, acesta comunica diferenta de statut. A veni mai tarziu sau ceva mai devreme la o intalnire de afaceri sau a fi punctual sau nu la o sedinta are anumite semnificatii: comunica atitudinea fata de interlocutor sau fata de activitatea respectiva, perceptia statutului si a puterii, respectul si importanta acordata.

Intarzierea poate irita si insulta. Cu cat oamenii sunt facuti sa astepte mai mult, cu atat ei se simt mai umiliti; se simt desconsiderati si inferiori ca statut social. Astfel, limbajul timpului se poate folosi, in mod voit sau nu, pentru a manipula, supune si controla sau pentru a comunica respect si interes.

Cu privire la lipsa timpului se impune ideea ca timpul este perceput ca pe o resursa personala limitata si, de aceea, modul in care fiecare alegem sa il folosim comunica atitudinea noastra fata de cel care solicita o parte din aceasta resursa. Daca nu acordam timp pentru o anumita comunicare se va percepe ca neacordare de importanta.

Timpul ca simbol reprezinta un aspect care tine de o anumita obisnuinta, precum este ritmul (de exemplu: mancam de trei ori pe zi si la anumite ore). Similar, anotimpurile impun anumite activitati si un anume fel de viata clar situate in timp. Sarbatorile si ritualurile, de asemenea, sunt marcate de timp, fapt "exploatat" de unele fiinte umane.

39. Comunicarea in spatiul public. Definiti spatiul public si evidentiati principalele caracteristici ale comunicarii in spatiul public.

O prima precizare care se impune in analiza acestei secvente este aceea a definirii spatiului public, fapt pentru care vom preciza ca utilizarea acestui concept este legata de conceptia lui Jurgen Habermas.

Notiunea de spatiu public constituie elementul conceptual de baza al analizei pe care J. Habermas o realizeaza asupra relatiei dintre comunicarea de masa si democratie. Aceasta analiza integreaza urmatoarele concepte: opinia publica, mass-media si actorii politici. Dupa J. Habermas {Sfera publica si transformarea ei structurala), spatiul public s-a constituit ca loc de mediere intre societatea civila si stat, in care se formeaza si se exprima opinia publica.

Prin spatiu public el intelege acea sfera in care "reuniti ca public, cetatenii trateaza neconstransi sub garantia de a putea sa se intruneasca si sa se uneasca liberi, sa-si exprime si sa-si publice liber opinia lor asupra problemelor de interes general. In cadrul acestei sfere publice se dezvolta o constiinta politica, care cere puterii reglementari legale ale functionarii relatiilor economice si sociale prin elaborarea unor legi cu valabilitate generala si care actioneaza totodata ca opinie publica, ca unica sursa de legitimare a acestor legi' (J. Habermas, op. cit.).

Opinia publica avea deci dubla functie: legitimarea normelor publice, a legilor si cea de instanta publica rationala de judecare si critica a puterii. In ceea ce priveste spatiul public initiat si instituit de burghezie, acesta continea in germene elementele propriei deformari, caci el nu se putea intinde "la scara de masa' fara a se perverti. Antagonismele sociale impiedicau opinia publica sa exprime si sa condenseze in chip rational interesul general.

In cursul evolutiei societatii moderne spatiul public va fi macinat de interesele particulare si grupurile de presiune, de "masificarea societatii', toate acestea facand imposibila definirea si urmarirea rationala a unui interes general. "Societatea de masa' va produce relativizarea dintre public si privat si va determina criza "spatiului public'. Conceptul de spatiu public, oricat ar fi de contestat printre specialisti, ramane totusi un element important in analiza comunicarii sociale. Politologi sau sociologi ai comunicarii au pus stapanire pe acest concept si l-au imbogatit (plecand de la conceptul de spatiu public teoretizat de Habermas) aducandu-i doua modificari esentiale (apud Camelia Beciu, Politica discursiva acceptarea ideii ca spatiul public este un spatiu conflictual si refuzul de a recurge la o teorie manipulatorie a mass-media sau la o conceptie pesimista si unilaterala a consumului.

VIII. 2. Comunicarea in spatiul public

Din punctul de vedere al comunicarii, interesant este demersul lui Paul Beaud care considera faptul ca autonomizarea socialului il someaza pe fiecare individ sa se considere un individ social si sa gaseasca in social noi norme ale apartenentei si ale integrarii sale. Mai mult, gratie mai ales stiintelor umane, spatiul public ar intra in fosta sfera privata, inlocuind structurile traditionale de socializare cu propriile instrumente de comunicare. De aceea se impune a se avea in atentie distinctia dintre societatea civila si spatiul public. Astfel, daca societatea civila este istoric anterioara nasterii spatiului public si ii conditioneaza cel putin teoretic aparitia, spatiul public traduce fenomenul de politizare a celei mai mari parti a problemelor cu care se confrunta societatea, in sensul ca democratia face din aproape toate problemele propriul obiect de confruntare si negociere.

Complexitatea spatiului public de astazi este o invitatie la a-i intelege mai bine marile articulari. Abundenta de critici a noului spatiu public se concentreaza pe doua acuze: statul este hipertrofiat si impregnat de o rationalitate tehnicista, iar miscarile sociale care i se opun intretin putine legaturi unele cu altele. Ni se pare eronat ca, plecand de la constatarea pregnantei tehnicilor de comunicare si a patrunderii lor in toate campurile sociale, sa se ajunga la o asemenea concluzie, caci aceste tehnici nu tin doar de ordinul simbolicului si cu atat mai putin pot fi analizate ca "punere in practica' a unui simplu artefact. In ciuda fortei lor, (care nu se dezvaluie ca atare, caci ele iau de obicei aparenta interactiunii sau chiar a convivialitatii), dispozitivele comunicationale se confrunta cu strategiile sociale si sunt obligate sa se adapteze raporturilor sociale, participand insa in acelasi timp la "recladirea' lor.

40. Teoria comunicarii la J. Habermas. Vezi sub. 28