Teoriile interactioniste si Scoala de la Palo Alto

Teoriile interactioniste si Scoala de la Palo Alto.

Teoreticienii interactionisti isi vor concntra atentia asupra actiunii de interpretare pe care o desfasoara interlocutorii in schimbul interindividual de mesaje. Opunandu-se modelului stimul/ raspuns al behavioristilor, Margaret Mead a aratat ca fiintele umane actioneaza unele asupra altora pe baza schimburilor interindividuale simbolice. Se realizeaza trecerea de la conceptia privind transmiterea mesajului la aceea de impartasire a semnificatiilor, constituindu-se identitatea personala. Astfel, noteaza Mead, socializarea copilului are loc la nivelul modalitatilor de a comunica si al semnificatiilor pe care le schimba cu mediul. Abordarea teoreticienilor interactionisti are in vedere interpretarea realizata de receptor, in acelasi timp cu decodarea. Notiunea de inferenta traduce aceasta actiune de elaborare desfasurata de interlocutor. Ea priveste capacitatea pe care o are acesta de a efectua operatii logice, de a face rationamente neformalizate in scopul intelegerii unui mesaj. Activitatea de interpretare releva faptul ca sensul reprezinta produsul interactiunii mesajului primit si o coproductie progresiva, care implica atat receptorul, cat si emitatorul.

Scoala de la Palo Alto a reprezentat o reactie la modelul tehnologic al informatiei propus de Shannon si Weaver. Reprezentantii ei, G.Bateson, P. Watzlawick, Don Jackson, au elaborat un model circular al comunicarii. La baza conceptiei teoretice a Scolii de la Palo Alto s-au aflat trei ipoteze (Lohisse, 2002, 136):

esenta comunicarii rezida in procesele relationale si interactionale. Elementele conteaza mai putin decat raportul care se instaleaza intre elemente.

Orice comportament uman are o valoare de comunicare. Prin observarea succesiunii mesajelor orizontale (secventele succesive de mesaje) si contextul lor vertical (relatiile dintre elementele sistemului) se poate elabora o logica a comunicarii.

Tulburarile psihice trimit la perturbari ale comunicarii intre individ si mediul sau.

in cadrul Scolii de la Palo Alto, comunicarea reprezinta un proces social permanent

care interpreteaza moduri multiple de comportament: cuvinte, gesturi, priviri, spatiu

inter- individual. Analiza contextului de comunicare domina analiza continutului

comunicarii, comunicarea fiind conceputa ca proces permanent cu mai multe niveluri.

G. Bateson a elaborat conceptul de 'metacomunicare' (V.Marinescu, 2003, apud Petcu,

2001, 32). In vederea reducerii ambiguitatii inerente codificarii informatiei, este necesar ca individul sa poata invata sau intelege sensul atribuit diferitelor mesaje pe care le recepteaza. Metacomunicarea permite atribuirea unui sens literal, ludic sau metaforic unei secvente comportamentale. Comunicarea propune intotdeauna o metacomunicare ce indica celorlalti parteneri in ce categorie, la cenivel sau adresare trebuie clasat un anumit mesaj (vizual, verbal, comportamental).

Scoala de la Palo Alto postuleaza urmatoarea teza: TOTUL ESTE COMUNICARE. Comunicarea este noul termen care exprima relatia omului cu lumea. in lucrarea 'O logica a comunicarii', elaborata de trei membri ai Colegiului Invizibil: Paul Watzlawick, Janet Beavin, Don Jackson, au fost formultae cateva principii, numite axiome ale comunicarii (Tran, Stanciugelu, 2003, 55-60).

Axioma 1. Comunicarea este inevitabila sau Noncomunicarea este imposibila. Aceasta axioma permite cuprinderea in sfera comunicarii si a transmiterii neintentionate de informatie, ce se realizeaza prin intermediul indicilor. Daca acceptam ca orice comportament are o valoare comunicativa, ca nu doar mimica si gesturile, dar si absenta lor este elocventa. ' daca vom admite ca, intr-o interactiune, orice comportament are valoarea unui mesaj, cu alte cuvinte, ca este o comunicare, urmeaza de aici ca nu poate sa nu se comunice, indiferent daca se vrea sau nu. Activitate sau inactivitate, vorbire sau tacere, orice are valoare de mesaj. De asemenea, comportamentele influenteaza pe altele, iar aceastea, la randul lor, nu pot sa nu reactioneze la comunicari si prin isusi acest fapt sa comunice' (Watzlawick, Une logique de la communication, 54). Comunicare nu se mai reduce astfel la limbajul verbal si, mai ales la intentionalitate.

Axioma 2. Comunicarea se desfasoara la doua niveluri: informational si relational, cel de-al doilea oferind indicatii de interpretare a continutului celui dintai.

Comunicarea nu se limiteaza sa transmita o informatie, ci induce in acelasi timp un comportament. in termenii lui Bateson, se pot numi cele doua aspecte indicele, respectiv ordinea oricarei comunicari. Indicele este sinonimul continutului mesajului. Un mesaj, sub aspectul lui de indice, transmite o informatie, acest termen fiind sinonim cu cel de continut al mesajului. El poate avea ca obiect orice este comunicabil. Aspectul de ordine desemneaza maniera in care este inteles mesajul si relatia dintre parteneri. Vorbitorii acorda planului relational o importanta decisiva si daca neintelegerile de ordin infomational pot fi depasite, cele ce privesc relatia pot declansa conflicte. Una dintre teoriile Scolii de la Palo Alto afirma ca tocmai atentia acordata comunicarii distruge comunicarea.

Axioma 3. Comunicarea este un proces continuu, ce nu poate fi tratat in termeni de cauza- efect sau stimul - raspuns.

Axioma deriva din studiul interactiunii sau schimbului de mesaje dintre partnereri. O serie de comunicatii poate fi inteleasa ca un sir neintrerupt de schimburi de elemente informationale.

Axioma 4. Comunicarea imbraca fie o forma digitala, fie una analogica. Termenii provin din cibernetica. Dupa Watzlawick, comunicarea analogica, in care se include practic orice comunicare nonverbala, care nu intretine intre semn si obiect o relatie pur conventionala, isi afla radacinile in stadiile arhaice ale evolutiei umane si are o extensiune mult mai larga decat comunicarea digitala, verbala, relativ recenta si mai abstracta, capabila sa reprezinte nu numai sensuri, ci si logica limbajului. Doar comunicarea umana permite existenta celor doua tipuri, care pot sa coexiste si sa se completeze in orice mesaj.continutul este transmis digital, iar relatia analogic. Limbajul digital contine o sintaxa logica complexa, dar e lipsit de o semantica adecvata pentru relatie. Limbajul analogic contine semantica, nu insa si sintaxa corespunzatoare unei definitii neechivoce a naturii relatiilor. Privirea, gestul, mimica, tonul sunt parametrii de care depinde realizarea eficienta a relatiei, dar pot fi si incriminati pentru esecul comunicarii.

Axioma 5. Orice proces de comunicare este simetric sau complementar, daca el se intemeiaza pe egalitate sau diferenta.

In comportamentul comunicational se pot distinge sisteme simetrice in care partenerii adopta un comportament in oglinda, bazat pe egalitate, respectiv sisteme complementare, centrate pe diferenta.

Axioma 6. Comunicarea este ireversibila.

Aceasta axioma are in vedere proprietatea oricarei comunicari de a produce, o data receptata, un efect oarecare asupra celui care a primit-o, mai intens sau mai slab, prompt sau manifest cu intarziere, perceptibil sau nu pentru un observator.

Axioma     Comunicarea presupune procese de ajustare si acomodare

Unicitatea experientei de viata si lingvistice atrage dupa sine necomcidenta sensurilor atribuite acelorasi cuvinte de catre receptori diferiti.

in finalul studiului lor, autorii fac urmatoarele consideratii:

Axiomele propuse sunt prime incercari de a da o forma logica sistematica unui proces extrem de complex.

Axiomele sunt eterogene, deoarece ele sunt extrase din observarea unor fenomene sau genuri de comunicare diferite, sau din incadrarea fenomenelor de comunicare in registre diferite. Unitatea axiomelor nu rezida in originea lor, dar in importanta lor pragmatica.

Axiomele sunt in acord cu natura sistemica a comunicarii, redata de Birdwhistell:' Un individ nu comunica, el ia parte la comunicarea in care devine un element. Ele se poate misca, poate face zgomot, dar el nu comunica. El nu este autorul comunicarii, el participa la ea. Comunicarea, in calitatea ei de sistem, nu trebuie sa fie conceputa dupa modelul elementar al actiunii si reactiunii, oricat de complex ar fi enuntul lui. Ca sistem, comunicarea nu trebuie sa fie definita decat la nivelul unui schimb' (Marinescu, 2003, 59 apud Pirvu, 2000).

Paradigma simetrie- complementaritate releva pozitia indivizilor ca fiind variabile susceptibile de a lua o infinitate de valori, care se releva in relatia lor reciproca.

Criticile aduse teoriilor propuse de Scoala de la Palo Alto, au fost sintetizate de catre B. Miege in lucrarea 'La pensee communicationelle' (1995). Acestea se refera la o presupozitie epistemologica a modelului, care astazi este de cele mai multe ori respins. Astfel, nivelului metacomunicational, cum afirma Scoala de la Palo Alto, trebuie sa I se confereposibilitatea de a observa functionarea, observatorul avand o capacitate de perceptie care nu introduce distorsiune. Totodata, scoala are ca premisa nevoia de comunicare a individului in cadrul unui sistem, dar integrarea in sistem (lingvistica, psihologica, comportamentala) presupune mereu preeminenta, autonomia si rationalitatea sistemului. Scoala de la Palo Alto face distinctie dintre comunicarea de relatie si comunicarea de continut, cu referire la comunicarea indiciala si cea simbolica, conferindu-i primului tip o importanta care nu este insa sustinuta de valoarea ei, fiind putin mobila si intranszitiva, fara obiect.

Concluzii. Importanta conceptiei de la Palo Alto consta in considerarea comunicarii drept o activitate colectiva, condusa de reguli invatate inconstient. Modelul comunicarii tinde sa evidentieze necesitatea gramaticii comunicarii, permitand realizarea functiilor ei esentiale. Fundamentale sunt axiomele elaborate prin care se sustine inexistenta unei situatii de noncomunicare, proces de comunicare ce se realizeaza sub forma unui schimb, existand o situatie de simetri si complementaritate. Comunicarea este considerata fenomen social integrat, realizand o punte de legatura intre aspectele relationale si organizationale, regland raporturile interindividuale si raporturile sociale.

Teoriile functionaliste si perspectiva sociologica a comunicarii

Din perspectiva generala a teoriei comunicarii, studiul din perspectiva sociologica are la baza o serie de consideratii clare (Dragan, 1996, 28). Acestea evidentiaza faptul ca nu exista in societate, in sfera umana, un domeniu, un camp separat si autonom al comunicarii. Comunicarea este parte integranta a societatii, a constituirii si functionarii acesteia. Interactiunile umane sunt fapte sociale cu un caracter comunicational. Comunicarea este un proces social fundamental.

Conform lui D.Chavez citat de Dragan (1996) comunicarea se refera la ansamblul procesului de comunicare, ce incorporeaza ceea ce este vehiculat, cine transmite si cine sunt cei care recepteaza mesajele.

Modelul luiLaswell (1948)

Harold D. Laswell, cercetator american in domeniul stiintei politice, a elaborat cea mai cunoscuta formula in domeniul comunicarii, prin care un act de comunicare poate fi corect descris daca se raspunde la urmatoarele intrebari: Cine? Ce spune? Prin ce canal? Cui? Cu ce efect?

Modelul implica intentia emitatorului de a influenta recptorul, presupunand ca mesajele au intotdeauna efecte. Laswell a fost insa criticat pentru ca a omis feed- back-ul. Aceasta formula simpla a fost folosita cu precadere pentru a organiza si structura discutiile despre comunicare. Dupa Laswell, procesul de comunicare indeplineste trei functii principale in societate: supravegherea mediului, dezvaluind tot ceea ce ar putea ameninta sau afecta sistemul de valori al unei comunitati sau al structurilor sale, punerea in relatie a componentelor societatii, inclusiv a persoanei pentru a produce un raspuns fata de mediu, transmiterea mostenirii sociale.

Modelul lui Gerbner (1956)

Pornind de la modelul lui Shannon si Weaver, George Gerbner (1956) propune un model mai complex, introducand ca elemente originale: perceptia, productia, semnificatia mesajului, mesajul ca unitate a formei si continutului, conceptul de intersubiectivitate ca expresie a raportului dintre productia mesajului si perceptia acestuia. In conceptia lui Gerbner, procesul comunicarii implica doua dimensiuni alternative: dimensiunea perceptuala sau de receptie si dimensiunea comunicativa sau a mijloacelor si controlului (dupa Fiske 1990).

Fig. 1 Modelul lui Gerbner

Dimensiunea orizontala reda procesul de perceptie. Acest proces presupune un eveniment E, perceput de catre M (cel care percepe). Perceptia lui M asupra evenimentului E este perceptul Ei. Aceasta reprezinta dimensiunea perceptuala de la inceputul procesului. Prin procesul de perceptie se realizeaza suprapunerea stimulilor externi peste conceptele noastre interioare. Relatia dintre E si Ei implica selectia, contextul si disponibilitatea/ accesibilitatea evenimentului.

Dimensiunea verticala cuprinde elemente care caracterizeaza productia mesaj elor (produsul comunicarii) si controlul relatiei dintre M si S/ E (mesaj).evenimentul perceput Ei este convertit intr-un semnal S/E despre eveniment. Cercul care reprezinta acest mesaj este impartit in doua, S fiind mesajul- semnal, adica forma pe care o imbraca mesajul, iar E se refera la continutul acestuia. Prin dispunerea SE sub forma de cerc se evidentiaza relatia dinamica si interactiva dintre forma si continut. Cele doua nu sunt doar alaturate ci se interconditioneaza. La acest nivel are loc selectia mijloacelor. Aceste mijloace sunt formate din agenti care permit transmiterea semnalelor (canale, mijloace tehnice, media); procedee de alegere si combinare a acestor mijloace, respectiv resurse pentru controlul mijloacelor utilizate. (V.Tran si I. Stanciugelu,2003)

Pentru ce-a de-a treia etapa a procesului se revine la dimensiunea orizontala. in acest caz, ceea ce este perceput de receptor (M2) nu este evenimentul direct E, ci un semnal despre acest eveniment S/E.notiunile de selectie, context, disponibilitate intervin si la acest nivel. intelesul mesajului nu este continut in mesaj, ci este rezultatul interactiunii dintre receptor si mesaj. M2 incorporeaza nevoi si concepte ale culturii din care face parte, iar in masura in care el va suprapune acestea aspura mesajului, va gasi un anumit inteles. Ca urmare are loc interactiunea dintre S/E si M2 intelesul rezultat fiind SEi.

Modelul indica in primul rand importanta atitudinilor si experientelor lui M care intervin in perceptia evenimentelor, iar in al doilea rand modelul arata ca procesul comunicarii este deschis, dinamic, cu efecte imprevizibile ale actelor de comunicare.

3. Modelul circular al lui Osgood si Schramm (1954)

Osgood si Schramm isi focalizeaza analiza pe comportamentul principalilor actori in procesul de comunicare. Aparitia acestei abordari marcheaza o ruptura in reprezentarea comunicarii in forma unui proces linear , unidirectional. In modelul propus de cei doi autori, exista cate doua functii, atat ale transmiterii, cat si ale receptarii, chiar daca cei doi autori nu vorbesc desore emitator, respectiv receptor. Ei considera ca partile implicate sunt egale si indeplinesc functii identice: codificare, decodificare, interpretare. In mare, functia de codificare se suprapune cu cea de transmitere, iar cea de decodifcare, cu cea de receptare, (vezi fig.1.) Pentru a explica modelul, Schramm afirma ca este gresit sa consideram ca procesul comunicarii incepe undeva si se sfarseste altundeva.

Fig. 2. Modelul circular al lui Osgood si Schramm

Dintre criticile aduse modelului acestea se refera la simetria pe care o ocupa participantii, sub aspectul pozitiei, accesului la resurse si utilizarea canalelor de comunicare, desi in realitate, aceasta simetrie nu se realizeaza.

Modelul Osgood- Schramm este util in descrierea comunicarii interpersonale, dar este mai putin adecvat pentru situatiile in care feed-back-uk este redus.

4. Modelul Westley si McLean(1957)

Este un model inspirat de modelul lui Newcomb si descrie procesul comunicarii interpersonale. Modelul arata ca informatia fie este data de un individ A altui individ B, fie este cautata de B la o sursa A dispunand de competente specifice in raport cu nevoile lui B. Persoana A transmite o informatie catre persoana B despre evenimentul sau obiectul X. Comunicarea se realizeaza prin selectionarea de catre A a 'obiectelor de orientare' - X - carora le da o forma abstracta, adica le transforma in mesajul X si il transmite pe acesta catre B. B poate avea o perceptie directa a lui X ( Xib) sau suporta efectul lui X', raspunzand lui A prin retroactiune (f_BA) (vezi fig. 2.).

X4 '-'■ '

ffiA

Fig. 3. Modelul lui Westley siMcLean.

In acest caz, elementele modelului, desemnate grafic, sunt urmatoarele:

Xi, X2, X3 - 'obiectele de orientare', adica multitudinea de evenimente si obiecte care compun mediul lui A si B, si care pot deveni obiect al comunicarii.

A si B sunt indivizi, caz in care A este emitatorul, iar B este receptorul.

X' este mesajul.

Fba este feed- back-ul (retroactiunea), adica un mesaj transmis de B spre A asupra situatiei lui B, ca urmare a lui X'.

Modelul lui Westley si McLean subliniaza nevoia sociala de informatie, pusa in evidenta si de catre Newcomb.

Concluzii. Din perspectiva sociologica, esenta procesului de comunicare consta in receptarea unui mesaj printr-un proces de negociere continua a variatelor intelegeri specifice. Are loc o analiza a modalitatilor alternative in care receptorii decodifica mesajele alternative, stabilind un set de semnificatii comune cu cele ale transmitatorului mesajului. in cazul unei similaritati se poate vorbi de existenta unui proces de comunicare la nivel social. in cadrul teoriilor sociologice, realizarea feed- back-ului este de importanta majora.

Referinte bibliografice:

De Vito, J., (1976), The interpersonal communication book, New York, Harper and Row. Dinu, M., (1997), Comunicarea, Bucuresti, Ed. Stiintifica

Lohisse, J., (1998), Les Systeme de communication, Paris, Armand Colin

Lohisse, J., (2002), Comunicarea. De la transmiterea mecanica la interactiune, Bucuresti, Ed. Polirom

McQuail, D., (1999), Comunicarea, Iasi, Ed. Institutului European