Tipuri de ascultare

Tipuri de ascultare

Cand oamenii se gandesc la comunicare, se concentreaza pe abilitatea de a trimite mesaje. A fi un bun comunicator nu se limiteaza insa la calitatile de vorbitor, ci le presupune, in egala masura, si pe cele de bun ascultator. Ascultarea este o tehnica ce trebuie dezvoltata, imbunatatita, tocmai datorita aportului procentual insemnat la procesul de comunicare: mai mult de jumatate din comunicare este ascultare.

A fi un bun ascultator inseamna a acorda atentie intregului ansamblu de elemente indicatoare in decodificarea mesajelor transmise de emitator: intonatia, durata de desfasurare a mesajului, emotia si comportamentul nonverbal. O greseala majora a celor mai multi ascultatori este de a incepe sa se gandeasca la o replica inainte de a asimila, in intregimea lui, mesajul adresat. Chiar daca are un rol important, analizatorul auditiv nu este singurul responsabil de receptarea mesajului; mecanismele cognitive sunt cele care determina ca informatia "preluata" pe cale auditiva sa capete semnificatie. De aceea, a crede ca putem sa ascultam, interpretam, si in acelasi timp sa fim preocupati de a-i da interlocutorului replica "meritata", intr-un interval de timp foarte scurt, si inainte de a-i fi ascultat integral mesajul, este o grava eroare. Exista cateva elemente prin care ii putem da interlocutorului sentimentul ca este ascultat si inteles. In primul rand, momentul si continutul informational al replicii: daca aceasta include aspecte care au legatura directa (sau un caracter eventual completiv) cu ce a transmis emitatorul, pe de o parte ii permite vorbitorului sa adauge noi factori descriptivi mesajului sau, iar pe de alta parte, ii da increderea ca este inteles cu adevarat. Parafrazarea, cu scopul clarificarii anumitor puncte ale discursului, precum si formularea unor intrebari legate de spusele interlocutorului sunt, de asemenea, tehnici care stau la baza unei bune ascultari. Principalele forme (tipuri de) ascultare sunt:

a) ascultarea flotanta, comparabila cu situatia lecturii de tipul scanarii: este ca atunci cand, intr-o multime de conversatii simultane si diferite, la care participam sau nu in chip direct, putem auzi numele persoanei care ne intereseaza sau alte cuvinte specifice;

b) ascultarea participativa asemanatoare cu lectura superficiala: ca si cum participam la conversatie fiind, in acelasi timp, cu gandul in alta parte;

c) ascultarea pasiva este acea forma a ascultarii care lasa in grija celuilalt gasirea ideilor. Tacerea, adica a nu spune si a nu face nimic, ne poate conduce spre piste false, generand presupuneri ce pot fi eronate, si de aici, la acceptarea tacita a unor situatii sau stari de fapt. Presupunerile si acceptarea unor stari de fapt influenteaza negativ evolutiile ulterioare si modificarile care pot aparea. Ascultarea "in tacere" poate fi sustinuta, in mod ingenios, prin urmatoarele reactii:

- contactul vizual (aprobarea din priviri);

- gestica (a da aprobator din cap, alte miscari discrete ale capului, modificari ale posturii etc.);

- mimica;

- exclamatii de tipul: "Aha!", "Da,da!", "Hm", "Da?", etc.

d) ascultarea activa, (forma superioara a ascultarii) este ascultarea cu un scop, care reprezinta mai mult decat simpla auzire. Ascultarea activa trece dincolo de simpla inregistrare a sunetului din mediul inconjurator, implicand, pe langa receptare si interpretarea stimulilor auditivi, acordarea de semnificatii acelui sunet.

Utilizarea unor metode de ascultare poate ajuta la minimalizarea sau chiar la evitarea unui conflict inutil, poate aduce claritate si intelegere conversatiilor si interactiunilor dintre oameni. In fine, ascultarea activa are loc cand ascultatorul aude mesaje variate, le intelege continutul, si apoi le verifica semnificatia, oferind feed-back-ul corespunzator.

Caracteristicile ascultatorului activ sunt:

- petrece mai mult timp ascultand decat vorbind;

- lasa vorbitorul sa termine ceea ce are de spus;

- permite celeilalte persoane sa termine ceea ce are de spus, inainte de a raspunde;

- este permisiv cu interlocutorul, lasandu-l sa vorbeasca fara a domina conversatia;

- formuleaza intrebari cu final deschis;

- se concentreaza asupra a ceea ce se spune si nu pe un anumit raspuns adresat vorbitorului.

Blocaje in calea unei bune ascultari:

compararea face comunicarea dificila pentru ca cel care asculta e preocupat sa arate ca este mai presus de celalalt, ca a suferit mai mult in viata, ca problemele sale sunt mult mai grave, etc. In timpul in care celalalt vorbeste, ascultatorul se poate gandi la lucruri de genul: "as fi putut sa rezolv problema asta mai bine ca el" sau "eu am trecut prin chestii mult mai grele" s.a.m.d.;

ghicirea scopurilor ascunse: uneori, cel care asculta nu este foarte atent, ci preocupat de "ghicirea scopurilor, ascunse" pe care le-ar putea avea celalalt. Atentia este astfel centrata pe intonatia vorbitorului, si pe gesturile prin care "se tradeaza";

pregatirea replicii: atentia ascultatorului este centrata pe replica pe care el trebuie sa o dea, prin urmare nu are timp sa-si asculte interlocutorul. Unele persoane isi construiesc in minte adevarate scenarii, gandindu-se care e cea mai potrivita replica pentru ce presupun ca urmeaza a fi spus;

filtrarea: nu este ascultat intregul discurs al interlocutorului, ci doar anumite lucruri. De exemplu, atentia poate fi indreptata doar la starea afectiva a celuilalt, ignorand ce spune, de fapt;

blamarea sau judecarea: folosirea etichetelor negative este un lucru periculos, pentru ca duce la diminuarea atentiei de a asculta. Daca ascultatorul il considera pe vorbitor "prost", va avea tendinta sa eticheteze ce spune acesta drept o "idiotenie", si nu-i va acorda atentia cuvenita. O regula foarte importanta a ascultarii eficiente este ca judecatile trebuie facute doar dupa ce vorbitorul va fi terminat a-si expune mesajul;

neatentia sau visarea: ascultatorul este atent la o parte din mesaj, dupa care incepe sa se gandeasca la intamplari personale de care ii amintesc cele auzite;

identificarea: acest tip de blocaj se produce cand ascultatorul filtreaza ce aude, prin propria experienta. Tot ce i se spune, ii aminteste de ceva ce i s-a intamplat, a simtit sau a patit el;

contrazicerea: in orice discutie, protagonistii sunt pusi in situatia de a dezbate si de a argumenta anumite subiecte. Problemele se ivesc cand ascultatorul este prea grabit sa furnizeze contra-argumente, atentia fiindu-i centrata pe gasirea punctelor slabe in spusele vorbitorului. O varianta a acestui tip de blocaj este "distrugerea" celuilalt, respectiv folosirea de remarci ironice si aluzii incomode cu scopul de a desfiinta punctul de vedere al partenerului de dialog;

dorinta de a avea mereu dreptate: in acest caz, ascultatorul recurge la orice mijloace (inventii, critici, acuzatii) pentru a demonstra ca are dreptate. El nu este aproape deloc receptiv la critici si corectii, si nu accepta sugestii legate de schimbare. Convingerile lui sunt inatacabile si nu admite ca ar putea gresi;

divagarea de la subiect: implica schimbarea subiectului de catre ascultator, cand nu se simte confortabil, ori nu-i place tema care se discuta;

concilierea exagerata: apare cand, din dorinta de a fi placut de toata lumea, ascultatorul este de acord cu orice si cu oricine.

Cand ne angajam in ascultarea activa, sau in orice alta forma de comunicare este important sa tinem seama ca exista multe comportamente nonverbale de ascultare si de comunicare. Ascultatorul activ are capacitatea de a reformula cu acuratete, in propriul limbaj, ce se spune, precum si de a urmari si intelege semnele neverbale, limbajul corporal (contact vizual potrivit, postura adecvata, gestica deschisa, incuviintarile). Un bun ascultator priveste atent, da usor din cap in semn de aprobare si zambeste, mai ales in micile pauze. Cand vrea sa intervina, la sfarsitul unei propozitii, intoarce usor capul de la cel care vorbeste, face gesturi intermediare si trage aer in piept.