Ciclul de viata la ceratopogonide

Caracteristicile distinctive - Majoritatea larvelor de ceratopogonide sunt vermiforme (A). Au o capsula cefalica, de regula, completa si expusa (B). Segmentele lor abdominale sunt lipsite de picioare false sau pot avea unul pe segmentul anal (C). Pupele sunt prezentate in D si E.

PLANSA 23.

Elemente caracteristice pentru ceratopogonide

Femela de Culicoides sp Aripa patata de Culicoides sp.

Cap de Culicoides sp. Tip de habitat in care se dezvolta larvele de

Culicoides sp.

Adulti de Culicoides imicola

Familia Phlebotomidae (flebotomii sand flies, "Nik-Niks")

Ordinul Diptera; Subordinul Nematocera; Infraordinul: Psychodomorpha; Superfamilia: Psychodoidea; Familia: Phlebotomidae).

Flebotomii sunt insecte hematofage, iar larvele lor traiesc in locurile bogate in materie organica cum sunt adaposturile animalelor, cuiburile termitelor si scorburi. Flebotomii sunt bine cunoscuti ca vectori ai speciilor de tripanosome din genul Leishmania ce cauzeaza bolile cunoscute sub termenul generic de leishmanioze

Morfologie si ciclul de dezvoltare (Plansa 24

Adultii sunt insecte de talie mica, 1-4 mm, de culoare deschisa (galben, gri, maroniu), paroase, cu aspect "cocosat", foarte fragile. Antenele alcatuite din 16 segmente paroase (ce poarta pe segmentele 3-15 spini geniculati mai mult sau mai putini transparenti (posibil organe senzoriale?); palpii maxilari formati din 5 seg­mente; piesele bucale (labrum, mandibule, maxile, hipofaringe, labium) formeaza un proboscis relativ scurt; armatura interna a faringelui (cybarium) utilizata uneori in sistematica; ochii in general mari si intunecati. Aripile de forma lanceolata, foarte paroase, ridicate in timpul repausului, prezinta sapte nervuri longitudinale, cu nervuri transversale in apropierea bazei; picioarele lungi si subtiri. Abdomenul format din 10 segmente dintre care ultimele trei modificate in organele genitale. Acestea sunt foarte dezvoltate la masculi (coxite si stili). Adultii emerjeaza din pupe la intuneric sau in zorii zilei. Numai femelele sunt hematofage. Ambele sexe se pot hrani si cu secretii zaharoase ce provin de la unele plante sau sunt produse de unele insecte. Acuplarea se produce in apropierea gazdelor: masculii formeaza roiuri si produc feromoni sexuali. Femelele vin spre viitoarele victime luandu-se dupa mirosul acestora sau dupa cel produs de catre masculi. Vibratiile aripilor masculilor pot fi importante in atragerea femelelor. Adultii sunt activi in zori si la crepuscul, dar pot intepa si in timpul zilei daca sunt perturbati. Cand sunt inactivi adultii prefera locurile racoroase, umede si intunecoase. Activitatea lor sezoniera este afectata in principal de catre temperatura si precipitatii. Dintre flebotomii antropofili, unii pot prezenta un comportament endofil ca in cazul speciilor Lutzomyia intermedia, Lutzomyia longipalpis in America si Phlebotomus papatasi in bazinul mediteranean.

Larvele vermiforme, eucefale, masoara in stadiul IV circa 8 mm, au piese bucale masticatoare. Dupa capsula cefalica se observa trei segmente toracice si noua segmente abdominale. Tegumentul este ornat cu mici tuberculi ce poarta fiecare un par mai mult sau mai putin spinos. Pe ultimul segment se insera doua perechi de peri puternici foarte lungi, intunecati la culoare; primele sapte segmente prezinta picioare locomotoare false. Larva seamana cu o omida. Larvele sunt tericole, sedentare, se hranesc cu materia organica moarta fiind saprofage si fitofage. Habitatele lor sunt reprezentate de fisuri in sol, vizuini de animale, cuiburi de pasari, scorburi, fisuri in peretii caselor sau ale adaposturilor pentru animale. Ele au in comun: calmul, adapost fata de curentii de aer, umiditate, umbra. In regiunile cu ierni reci, larvele din stadiul patru (final) intra in diapauza.

Pupele sunt alcatuite dintr-un cefalotorace si abdomen (noua segmente), ultimele doua ascunse de exuvia larvei ce serveste ca suport pentru nimfa, la fixarea de substrat (in pozitie verticala). Nimfa are 3 mm lungime. Nu se hraneste. Dezvoltarea pupelor dureaza 5-10 zile.

Ponta femelele depun 30-70 de oua de forma alungita si usor curbate, cu o marime de 300-400 μm; de culoare alba apoi bruna si cu o suprafata ornata cu o retea de granulatii ce delimiteaza celule poligonale. Ouale sunt depuse unul cate unul si eclozeaza dupa 1-2 saptamani.

Ciclul de viata: Studierea ciclului de viata la flebotomi se face destul de dificil deoarece larvele lor sunt foarte mici si nu traiesc in habitate bine definite, ca in cazul larvelor de tantari. Intregul ciclu de viata dureaza 20-75 de zile, cu exceptia speciilor ce pot intra in diapauza.

Au fost identificate aproximativ 700 de specii de flebotomi din care circa 70 sunt implicate in transmisia unor boli la oameni. Uneori flebotomii sunt confundati cu ceratopogonidele genului Culicoides. Flebotomii sunt raspanditi mai ales la tropice dar cateva specii traiesc si in regiunile temperate. Ei apar intr-o mare varietate de habitate dar speciile pot avea adesea preferinte pentru un anumit tip de habitat. In Lumea Veche, leishmanioza este intalnita mai ales in zonele uscate, semiaride pe cand in Lumea Noua, aceasta boala este intalnita in principal in padurile tropicale si in savane.

Sistematica Identificarea flebotomilor se bazeaza in principal pe examinarea nervatiunii alare, a organelor genitale mascule, a spermatecilor si a armaturii cybariale. Au fost propuse mai multe clasificari (Abonnenc & Léger, 1976; Lewis, 1982). Majoritatea autorilor impart aceasta familie in sase genuri inegale ca importanta.

Clasificare: Lumea Noua, genurile: Brumptomyia, Warileya si Lutzomyia (singurul hematofag la oameni). Lumea Veche, genurile: Phlebotomus (principalul gen de flebotomi care se hranesc cu sange si care transmit boli la oameni); Sergentomyia se hraneste in principal pe reptile si transmite uneori protozoarul parazit Sauroleishmania.

o       Genul Phlebotomus, raspandit in regiunile orientale, afrotropicale si palearctice; cuprinde un mare numar de specii din subgenurile Paraphlebotomus, Synphlebotomus, Larroussius, Euphlebotomus, Idiophlebotomus, Phlebotomus, ce inteapa mamiferele. Majoritatea sunt savanicole iar speciile africane si eurasiatice vectoare de leishmanii apartin acestui gen;

o       Genul Sergentomyia, grupeaza numeroase specii orientale, afrotropicale si palearctice; majoritatea inteapa animale cu sange rece (reptile), uneori si mamifere;

o       Genul Brumptomyia, grupeaza 20 de specii neotropicale, neantropofile;

o       Genul Lutzomyia, circa 260 de specii, majoritatea silvatice, unele antropofile, vectori pentru leishmanioze si bartoneloze in America;

o       Genul Warileya, neotropical, o specie inteapa omul;

o       Genul Hertigia, neotropical. Ultimele doua sunt cele mai primitive.

Controlul bolilor se realizeaza prin stropirea cu insecticide reziduale a suprafetelor din interiorul casei sau prin omorarea speciilor rezervor. Unele specii de mamifere pot actiona ca rezervoare importante de Leishmania si prin omorarea speciilor care traiesc in apropierea locuintelor, ratele imbolnavirilor pot fi reduse. Astfel, in Asia Centrala au fost folosite rodenticide contra lui Rhombomys opimus.

Stropirea cu insecticide a habitatelor larvelor este, de regula, imposibila, deoarece acestea sunt greu de depistat.

Importanta medicala

Agentii patogeni transmisi de catre flebotomi sunt virusuri si protozoare.

Virusurile transmise de catre flebotomi apartin grupului Bunyavirus (Phleboviruses); pe glob, le sunt asociate acestora circa 45 de virusuri. Unele dintre Phlebovirusuri sunt transmise si de catre tantari (febra Rift Valley, iar altele sunt transmise de catre capuse). Febrele identificate in Europa includ virusurile: Arbia, Corfu, Napoli, Radi, Sicilian si Toscana. Virusul Arbia a fost izolat din flebotomi din Italia iar virusul Corfu din Phlebotomus major in Insula Corfu, Grecia. Nici unul dintre aceste virusuri nu pare sa fie de importanta pentru sanatatea umana.

Protozoarele provoaca o serie de boli cunoscute sub genericul de Leishmanioze. Manifestarile lor clinice sunt dependente de speciile infectante de Leishmania si de raspunsul imun al gazdei. Transmisia bolii se produce ca urmare a unei intepaturi produse de catre flebotomii infectati. Infectia poate fi restric­tionata numai la nivelul pielii in cazurile cutanate, limitata la membranele mucoase in leishmaniozele mucoaselor sau raspandita intern in leishmaniozele viscerale sau kala azar.

In Romania au fost semnalate 8 specii de flebotomi: Phlebotomus papatasi, Phlebotomus alexandri, Phlebotomus sergenti, Phlebotomus major syriacus, Phlebotomus perfiliewi, Phlebotomus longiductus, Phlebotomus balcanicus, Sergentomyia minuta. Deoarece Romania se gaseste la limita nordica a arealului lor de raspandire, reprezentanti ai acestor specii s-au gasit in partea de sud a tarii in zone limitate din Banat, Oltenia, Muntenia si Dobrogea iar sporadic in sudul Crisanei, sud-vestul Transilvaniei si la Iasi.

Phlebotomus papatasi a fost intalnit numai in asezari umane (in locuinte) fiind considerata o specie "domestica", celelalte specii populand mai ales habitatele naturale. Datorita conditiilor restrictive, populatiile realizate de acestia prezentau densitati scazute. Exceptional, s-au inregistrat cresteri ale densitatilor (1955 - sudul Olteniei, Phlebotomus perfiliewi). Prezenta flebotomilor in biotopii naturali s-a redus foarte mult datorita restrangerii arealului lor de raspandire si profundelor modificari ecologice datorate activitatilor antropice.

La noi tara s-au inregistrat cazuri de febra de trei zile si unele leishmanioze. Pentru febra de trei zile au fost semnalate cazuri sub forma unor valuri endemice in sudul Dobrogei si in Banat, vectorul implicat fiind Phlebotomus papatasi. In privinta leishmaniozelor, s-au semnalat trei cazuri de leishmanioza viscerala (1912, 1944) cu vectorul neidentificat si un focar de leishmanioza viscerala infantila (24 cazuri, 1953-54, Craiova), cu Phlebotomus perfiliewi ca vector. Nu au fost semnalate cazuri de leishmanioza cutanata cu origine autohtona, dar s-au semnalat cazuri de "import".

Bibliografie

IONELA BILBIE, GABRIELA NICOLESCU - 1986. INSECTE VECTOARE SI GENERATOARE DE DISCONFORT, EDITURA MEDICALA, BUCURESTI.

Dancescu, P. - 1968. Données sur la sous-espèce Phlebotomus balcanicus Theodor 1958 (Diptera, Psychodidae) en Roumanie. Arch.Inst,Pasteur (Tunis), vol. 45, p. 185.

Dancescu, P., Cristescu Aurelia, Costin, P., Stefanescu, J., Mazilu, V., Schirer, A., Badoiu, V., Ionescu, H. - 1970. Nouvelles stations de capture de Phlebotomus longiductus Parrot 1926, en Roumanie. Arch.Inst,Pasteur (Tunis), vol. 47, p. 57.

Duport Maria, Lupascu Gh., Cristescu Aurelia - 1971. Contributions à l`étude des phlébotomes des biotopes naturels en Roumanie. Arch. Roum.Path. Exp.Microbiol., Vol. 30, p. 387.

Anna Maria Fausto, M Dora Feliciangeli, Michele Maroli, Massimo Mazzini - 1998. Morphological Study of the Larval Spiracular System in Eight Lutzomyia Species (Diptera: Psychodidae). Memorias do Instituto Oswaldo Cruz, Vol. 93(1): 71-79.

Ionescu Mihaesti, C., Popescu Maleanu, C., Badenski, G., Obogeanu, E. - 1940. Epidémie de fièvre de trois jours (à Pappataci) en Roumanie. Acad. Roum. Bull. Sect. Scient., tom XXII, nr. 10, p. 446.

Lane, R.P. - 1987. Phlebotomine sandflies. In: Manson's tropical diseases, 19th edition, Eds. P.E.C. Manson-Bahr & D.R. Bell, London, Bailliere Tindall, pp. 1395-1404.

Lane, R.P. . Sandflies (Phlebotominae). In: Medical Insects and Arachnids (eds R. P. Lane and R.W. Crosskey). Chapman and Hall, London, pp. 78-119.

Lainson, R. The American leishmaniases: some observations on their ecology and epidemiology. Transactions of the Royal Society of Tropical Medicine and Hygiene, 77: 569-596.

Lewis, D.J. - 1978. The phlebotomine sandflies (Diptera: Psychodidae) of the Oriental Region. Bulletin of the British Museum (Natural History), Entomology Series, 37: 217-343.

Lewis, D.J. . A taxonomic review of the genus Phlebotomus (Diptera: Psychodidae). Bulletin of the British Museum (Natural History, Entomology Series, 45: 121-209.

Lewis, D.J. & Ward, R.D. - 1987. Transmission and vectors. In: The leishmaniases in biology and medicine [vols.1 & 2]. Eds. W. Peters & R. Killick-Kendrick, London & New York, Academic Press, pp. 235-262.

Li-hen, G., Yong-Xiang, X., Bao-shan, L. & Jiang, D. - 1986. The role of Phlebotomus alexandri Santon, 1928, in the transmission of kala-azar. Bulletin of the World Health Organization, 64: 107-112.

Lupascu, Gh., Duport Maria, Dancescu, P., Cristescu Aurelia - 1965. Recherches sur les espèces de phlébotomes sauvages en Roumanie. Arch. Roum.Path. Exp.Microbiol., vol. 24, p. 195.

Martins, A. V., Williams, P. & Falcao, A. L. - 1978. American sandflies (Diptera: Psychodidae, Phlebotominae). Rio de Janeiro, Academia Brasileira de Ciencias, 195 pp.

Minter, D.M. - 1987. The Trypanosomatid flagellates: genera Trypanosoma and Leishmania. In: Manson's tropical diseases, 19th edition, Eds. P.E.C. Manson-Bahr & D. R. Bell, London, Bailliere Tindall, pp. 1256-1322.

Nicolescu Gabriela, Bilbie Ionela - 1980. The scrutiny of phlebotomine sand flies (Diptera Psychodidae) presence in natural biotopes in Dobrudja. Arch. Roum.Path. Exp.Microbiol., vol. 39, p. 271.

WHO. Studies on leishmaniasis vectors/reservoirs and their control in the Old World; Parts I to V. (Compiled by A.R. Zahar). WHO, Geneva, unpublished documents: Parts I & II (1979). General Review, Europe and North Africa. WHO/VBC/79.749. 88 pp. + corr. 1 & 2; Part III (1980a). Middle East. WHO/VBC/80.776, ii + 78 pp. Part IV (1980b). Asia & Pacific. WHO/VBC/80.786, 85 pp. Part V (1981). Tropical Africa. WHO/VBC/81.825, 198 pp.

WHO. Epidemiology of the leishmaniases. Report of the Third Meeting of the Scientific Working Group on Leishmaniases. Unpublished WHO document, TDR/Leish-SWG(3)/81.3, 41 pp. (1981).

WHO. Sixth Annual Report of the Special Programme for Research and Training in Tropical Diseases. Chapter 7: Leishmaniases. Unpublished WHO document TDR/PR-6l837-LEISH, pp 193-205 (1983).

WHO Technical Report Series, No. 701, 1984 (The leishmaniases, report of a WHO Expert Committee), 140 pp.

Young, D.G. & Perkins, P.V. . Phlebotomine sand flies of North America (Diptera: Psychodidae). Mosquito News, 44: 263-304.

Glosar de termeni geografici

Lumea Noua America de Nord si de Sud; Lumea Veche: Africa, Europa, Asia si Australia.