Substante tensioactive

Substante tensioactive

Tensiunea superficiala a solutiilor depinde de natura solventului si solvitului, precum si de concentratia solvitului. Apa, solventul general din organismele vii, este unul din lichidele cu cel mai mare coeficient de tensiune superficiala (vezi Tabelul 5.1.), ceea ce are o deosebita importanta in desfasurarea proceselor biologice.

Notand cu s coeficientul de tensiune superficiala al solventului pur si cu s pe cel al solutiei se poate urmari influenta solvitului asupra tensiunii superficiale a solventului. Sunt posibile urmatoarele trei situatii:

a)     s s - tensiunea superficiala a solventului pur ramane constanta, deoarece solvitul nu modifica fortele intermoleculare prin intercalarea lui in reteaua de punti de hidrogen ale apei (exemplu: solutii apoase de zahar)

b)     > s - tensiunea superficiala a solutiei creste usor, situatie intalnita in cazul solutiilor de electrolit. Unde, pe de o parte exista interactiuni puternice intre ionii si dipolii apei, determinand o crestere a fortelor moleculare din lichid, respectiv o marire a tensiunii superficiale. Pe de alta parte, ionii din stratul superficial sunt atrasi spre interiorul volumului de lichid tot de legaturile polare, astfel incat concentratia lor in stratul superficial este destul de redusa. Din acest motiv cresterea tensiunii superficiale va fi foarte mica.

c)     s < s - tensiunea superficiala a solutiei scade, fiind cazul solutiilor apoase de substante organice polare. Substantele care determina micsorarea coeficientului de tensiune superficiala se numesc substante tensioactive sau agenti tensioactivi.

Tensioactivitatea este o consecinta a structurii atat a solventului cat si a solvitului.