DATE GENERALE PRIVIND SPECIILE GENULUI CRATAEGUS

DATE GENERALE PRIVIND SPECIILE GENULUI CRATAEGUS

ISTORIC [ 17 ]

Inca din vremuri stravechi, paducelul era cunoscut pentru proprietatile sale terapeutice, confirmate si reconfirmate de medicii timpului. Primii care l-au studiat si l-au elogiat in tratatele lor au fost invatatii greci Galen si Dioscoride. Multe secole mai tarziu, Paracelsus introducea florile albe si frunzele acestui arbore in celebrele sale "elixiruri de tinerete si de viata lunga", mentionandu-le, de asemenea, in scrierile sale. Multi alti savanti ai Evului Mediu si, mai tarziu, ai secolului luminilor, au remarcat proprietatile tamaduitoare ale inflorescentelor albe, ce izbucnesc pe ramurile tepoase si subtiri, la inceputul lunii mai. Spre deosebire de majoritatea plantelor medicinale, paducelul nu a cazut niciodata in uitare, fiind recunoscut ca valoare si de medicina moderna. Aceasta, si datorita extraordinarului sau prestigiu in medicina populara a tuturor tarilor europene.

Francezii, de pilda, numesc si acum aceasta planta "laptele batranilor", aluzie la culoarea alba a florilor sale si la proprietatile tamaduitoare exceptionale pe care paducelul le are asupra celor care au ajuns la varsta a treia. De aceea, batranii francezi beau zilnic cel putin un ceai de paducel, convinsi ca le prelungeste viata cu minim 10 ani. In toate tarile Europei si ulterior in intrega lume, paducelul a devenit cunoscut ca planta vietii sau a tineretii vesnice, avand aceleasi virtuti ca si ginsengul la asiatici.

In Romania s-a pastrat o veche traditie, transmisa inca de la daco-romani, care omagiaza proprietatile miraculoase ale paducelului. Medicina traditionala de la noi foloseste preparatele din paducel la peste 50 de afectiuni maladive, in principal la cele cardiace si nervoase.

RASPANDIRE [ 7 ]

Creste in toata Romania, mai mult in sudul si estul tarii, in zona de stepa, deal si munte, raspandita in lizierele padurilor, cranguri, poieni, in straturile luminoase de arbusti ai padurilor formand tufarisuri, iar pe versantii insoriti, urca pana la altitudinea de 1.400 metri.

INCADRARE SISTEMATICA [ 6]

Gen: Crataegus

Trib: Pireae

Familia: Rosaceae

Ordinul: Rosales

Seria: Calyciflorae

Subclasa: Dialypetalae

Clasa: Dicotyledonate

Increngatura: Spermatophyta

Subregnul: Cormophyta

Regnul: Plantae

CARACTERE GENERALE ALE FAMILIEI ROSACEAE [ 5,6]

Familia Rosaceae este o familie artificiala, care cuprinde plante lemnoase (arbori, arbusti) si ierboase. Ramurile pot fi transformate in spini, iar frunzele sunt dispuse intotdeauna altern si stipelate, de multe ori imparipenat-compuse sau, prin evolutie, trifoliate sau simple. Prin evolutie pot sa apara foliole noi. Florile sunt izolate sau dispuse in racem sau corimb. Unele specii prezinta si caliciu provenit din stipele. Florile sunt actinomorfe, mai rar zigomorfe, hermafrodite, ciclice cu caliciu simplu sau dublu, cu corola rosacee din cinci petale libere (petale cu unghie mica si limb latit). Androceul, rar cu cinci stamine, adesea este polistemon (multiplu cu cinci stamine pe cel putin doua verticile); gineceul este pluricarpelar sau redus pana la o singura carpela, cu carpele libere sau unite (stiluri libere). Ovarul poate fi superior, inferior sau semiinferior. Carpelele pot fi independente, formand un fruct multiplu ( polifolicula sau poliachena ), sau sudate, formand drupa sau poama. Receptaculul floral, ce participa uneori la formarea fructului, poate fi o cupa aplatisata sau adanca, numita conceptacul sau hipantium. In partea bazala a receptaculului cupuliform se afla un ginofor care rezulta prin dezvoltarea extremitatii axului floral care poarta carpelele.

De natura receptaculului cupuliform depinde tipul de fruct: cand receptaculul este usor concav, ginoforul este redus si se formeaza, de obicei, folicule sau achene independente. In unele cazuri, foliculele nu sunt dehiscente si fructele sunt pastai; cand receptaculul este cupuliform, ginoforul creste si fructul este carnos, la alcatuirea lui participand si receptaculul.

Chimic, se caracterizeaza prin prezenta taninurilor, antocianozidelor si a heterozidelor cianogenetice.

CARACTERE GENERALE ALE GENULUI CRATAEGUS    [ 4, 5, 6, 10, 14 ]

Genul Crataegus cuprinde arbusti sau arbori scunzi, cu ramuri adesea spinoase, cu lemn tare. Frunzele sunt variabile ca forma, alterne, lobate, penat sinuate, pana la penatisectate, cu margini intregi, stipulate, la baza ascutite sau trunchiate, lungi de 3-5 (7) cm, coriacee, pe fata superioara lucioase, verzi, glabre, pe fata inferioara de culoare verde mai deschisa, penat lobate sau inegal sectate, cu 3-7 (9) lobi. Lobii care patrund mai mult de jumatatea laminei sunt numai spre varf neregulat simplu sau dublu serati (C. monogyna). La C. oxyacantha frunzele sunt numai cu 3 (5) lobi care abia patrund pana la jumatatea laminei. Florile sunt mici, dispuse in corimbe multiflore, rar solitare, lipsite de bractei, au peduncul de maxim 1 cm, cu 5 sepale verzi si 5 petale albe sau rozee. Sepalele sunt in numar de 5, scurte, triunghiulare, intregi sau serate, rotunjite sau ascutite, glabre sau paroase la interior. Petalele sunt in numar de 5, subrotunde, mai lungi decat sepalele, unguiculate, de obicei albe, rar rosii, de 5-6 mm. Au 15-20 stamine cu antere rosii la C. oxyacantha si negre la C. monogyna si 1-3 carpele (numai una la C. monogyna), cu stiluri libere. Carpelele sunt la varf si pe fata ventrala libere, la baza in partea dorsala concrescute cu receptaculul urceolat. Ovarul are 1 - 5 loje, 2 - ovulat. Stilurile sunt 1 - 5, libere (fig. .

Fructul are receptacul extern carnos, ovat globulos, rosu, negru-galben, fainos, coronat de caliciul persistent; carpelele transformate in samburi tari ( 1- 3 ), ososi, unispermi ( fig. 2 ).

Miros caracteristic, gust usor astringent.

Fig. 1 Flori de Crataegus

Fig. 2 Flucte de Crataegus