Micorizele

Micorizele

Simbioza intre radacinile diferitelor plante superioare si hifele miceliene se numeste micoriza

Speciile de plante superioare cu micorize sunt foarte numeroase (aproximativ 50% din numarul total).

Hifele ciupercilor care intervin in aceasta simbioza se identifica greu, deoarece ele se inmultesc aproape exclusiv pe cale vegetativa. Speciile de ciuperci implicate in micorize apartin mai ales genurilor Rizoctonia si Boletus (alaturi de agaricacee si tuberacee).

Pe baza raporturilor ce se stabilesc intre ciupercile micoritice si radacinile plantelor gazde, micorizele au fost clasificate in trei grupe:

. Micorize ectotrofe - ce formeaza in jurul radacinilor plantei-gazda un manson (fig. 5.12). Acest manson poate prezenta spre exterior hife libere, ce se strecoara printre particulele solului, in mod asemanator perilor radiculari absorbanti. In scoarta radacinii gazda hifele simbiotice patrund numai in spatiile intercelulare de la cateva straturi de celule ale radacinii, formand o retea intercelulara - reteaua HARTIG.

Micoriza ectotrofa este caracteristica pentru arborii de padure din familiile Betulaceae, Fagaceae, Salicaceae, Pinaceae, Tiliaceae, la care hifele ciupercii invelesc ca o pasla deasa varful radacinilor. Micorizele externe se pare ca au rolul de a inlocui perii absorbanti ce lipsesc radacinilor plantelor gazda.

. Micorize endotrofe - se intalnesc la unii arbori de padure si la pomi fructiferi, cat si la plante erbacee (cereale, leguminoase, cartof). Familiile la care se formeaza micorize endotrofe sunt: Ericaceae, Liliaceae, Aroideae, Orchideae. In cazul acestui tip de micoriza ciuperca patrunde si se instaleaza in interiorul celulelor radacinii (fig. 5.13).

Dintre speciile de orhidee mult studiate in ceea ce priveste relatiile simbiotice amintim pe cele din genurile Neottia si Corallorhiza.

Semintele acestora, plasate pe medii cu zaharoza pot germina in lipsa ciupercilor, dar, in mod normal, hifele ciupercii sunt necesare pentru dezvoltarea plantei.

Semintele acestor plante sunt extrem de mici si au nevoie - pana la dezvoltarea organelor lor verzi - de substante organice pe care le iau de la ciuperci, asa incat, in primul lor stadiu de dezvoltare, ele sunt heterotrofe.

Probabil ca ciupercile din micorize nu pot asimila azotul molecular.

La speciile de plante din familia Ericaceae, hifele ciuperii simbionte se ridica prin tulpina, ajungand pana la flori. Infectia are loc si aici la germinarea semintei si este necesara bunei dezvoltari a plantei.

Antagonismul la micorizele interne ale orhideelor se manifesta prin aceea ca hifele patrunse in celulele parenchimatice mai profunde sunt fractionate, aglutinate si digerate.

. Micorize ecto-endotrofe - se caracterizeaza prin faptul ca ciupercile simbionte formeaza in jurul radacinilor un manson si trimit hife in interiorul celulelor radacinii (fig. 58). Se intlnesc la specii de Betula, Populus tremula etc.

Rolul micorizelor a fost intuit inca din 1897, de catre W. PFEFFER care a aratat - referindu-se la micorizele endotrofe si la cele ecto-endotrofe - ca hifele ciupercilor ce intra in aceste asociatii maresc considerabil suprafata de absorbtie a radacinilor si au o capacitate de solubilizare mai mare decat radacinile, fapt ce favorizeaza aprovizionarea cu apa si substante minerale a plantelor cu micorize.

Sarurile absorbite de ciupercile micoritice sunt transportate repede in simbiontul superior, ciuperca avand rol in aprovizionarea plantei superioare cu saruri minerale.

La randul sau simbiontul superior aprovizioneaza ciuperca micoritica cu substantele organice ce ii sunt necesare.

Hifele de ciuperca reprezinta un mijloc foarte important de care dispun plantele superioare pentru procurarea apei si a sarurilor minerale.

Aceste asociatii se intalnesc la plantele ce traiesc in statiuni sarace in saruri minerale, in care ciupercile micoritice - datorita chemotropismului lor - pot depista usor chiar cantitati extrem de mici de saruri minerale, astfel incat numai plante cu un sistem radicular extrem de bine dezvoltat ar putea intra in concurenta cu ele, pentru obtinerea acestor saruri.

In plus, ciupercile micoritice pot absorbi din sol si azotul aflat sub forma organica, astfel incat simbiontul superior este bine aprovizionat cu azot chiar si in cazurile cand combinatiile anorganice ale acestui element sunt in cantitati mici in substrat; este cazul aici si al plantelor din terenurile mlastinoase, la care micorizele sunt foarte raspandite, plante ce cresc deci in conditii in care in sol procesul de nitrificare este foarte scazut, iar ingrasamintele cu NH₃ nu s-au dovedit eficace.