rAPORT DE CERCETARE

GRANT: CercetareA complexa a evolutiei formatiunilor continentale din cuverturile post-laramice ale dacidelor interne, transilvanidelor vestice si dacidelor mediane din Transilvania

INTRODUCERE

Dupa tectogeneza laramica, care a edificat structuri sariate in Transilvanidele Apusenilor, dar indeosebi in Carpatii Meridionali si in sectorul sud-vestic al Carpatilor Occidentali (Poiana Rusca si Muntii Banatului), a inceput sa se formeze o cuvertura sedimentara post-laramica, care initial a avut un caracter unitar si care a evoluat in toate ariile amintite intre Cretacicul terminal si Miocenul inferior. Succesiunile respective privesc atat formatiuni continentale cat si marine, ponderea unora sau a celorlate variind in functie de regiunea in care formatiunile respective afloreaza. Numarul acestor arii de aflorare este destul de numeros -fiind identificate in prezent si unele care au fost initial atribuite altor varste-, insa in esenta cele principale se refera la: 1. NV Depresiunii Transilvaniei; 2. SV aceleiasi depresiuni; 3. Bazinul de sedimentare Rusca Montana; 4. Bazinul de sedimentare Hateg. Cu exceptia zonei Rusca Montana, pe care am investigat-o in mai mica masura, pentru celelalte zone au fost efectuate observatii complexe, care au adus o serie de lamuriri in privinta evolutiei sedimentarii.

NV DEPRESIUNII TRANSILVANIEI

In nord-vestul Depresiunii Transilvaniei, la fel ca pe intreaga rama estica a Muntilor Apuseni, sedimentatia cenozoica debuteaza cu formatiuni continentale rosii, caracteristice mediilor depozitionale de tipul campiilor fluviale. Bazele acestor succesiuni apartin inca Cretacicului superior (Maastrichtian), dupa cum o dovedesc faunele cu dinosaurieni descoperite in perimetrele Alba Iulia- Sebes-Vintu de Jos, jud Alba (Codrea et al., 2001) sau Somes Odorhei, jud Salaj (date nepublicate).

Cea mai cunoscuta formatiune de acest tip este Formatiunea de Jibou (Maastrichtian sup.- Lutetian), care poate fi observata in ariile de sedimentare Gilau, Meses si Preluca (Popescu, 1976). Ea se dispune peste structurile Dacidelor interne (Sandulescu, 1984), depasind 1500 m grosime. Litologia consta din argile rosii siltice, care corespund ca loc de formare campiei de inundatie, respectiv gresii roscate, microconglomerate si conglomerate polimictice care reprezentau umpluturi de canale.

Aria reprezentativa pentru Formatiunea de Jibou se gaseste in Depresiunea Guruslau, in sectorul cuprins intre Jibou - Rona si Benesat, aflorimentele putand fi urmarite pe ambele maluri ale Somesului. Succesiunile paleogene din vecinatatea Jiboului au constituit obiectul unor semnalari incepand cu Fichtel (1780) sau Beudant (1823). Totusi, primele informatii mai bine articulate apar de abia in lucrarea monografica asupra geologiei Transilvaniei a lui Hauer & Stache (1863).

In general, depozitele rosii sunt lipsite de fosile, iar modestele descoperiri de vertebrate maastrichtiene de pana acum constituie exceptia si nicidecum, regula. Totusi, datele paleontologice nu lipsesc, iar aceasta gratie existentei in interiorul formatiunii a unor depozite lacustre. In anumite nivele ale unor astfel de succesiuni, fosilele sunt chiar abundente.

Intercalatii de geneza lacustra sunt cunoscute din mai multe localitati, fiind de amintit aici calcarele lacustre de la Horlacea (Rusu, 1995), cele din subaria Ierii (aria Gilau) sau in fine, cele din aria Mesesului, dintre Cuceu - Jibou - Rona - Husia. Cele din urma sunt si cele mai importante sub aspectul extensiei areale si a diversitatii faciesale, fiind mult timp cunoscute drept "Calcarul de Rona". Codrea & Sasaran (2002) propun, pe baza unei argumentari adecvate, rangul de membru pentru aceste depozite. Au fost semnalate in premiera de catre Stache (in Hauer & Stache, 1863), insa cel care le-a descris si definit in amanuntime, a fost Hoffman (1879). Stratotipul se gaseste in malul drept al Somesului, la Rona. O descriere adecvata a sectiunii tip poate fi consultata in lucrarea lui Bombita & Baltres (1986).

AFLORIMENTELE MEMBRULUI DE RONA DIN INCINTA GRADINII BOTANICE JIBOU

Cu prilejul executiei unor ample lucrari de largire si amenajare a Gradinii Botanice Jibou efectuate in ultimele doua decenii, au fost deschise o serie de noi aflorimente in succesiunea Membrului de Rona. Sectiunea de la Jibou s-a dovedit atat de elocventa, incat Codrea & Sasaran (2002) au propus-o drept hipostratotip, in completarea stratotipului de la Rona. Ea permite observarea indeosebi a jumatatii bazale a succesiunii, din momentul instalarii lacului, pana in etapa de colmatare, cand calcarele lacustre devin dominante, in detrimentul celorlalte litologii.

Litologic, in segmentul bazal care afloreaza pe Valea Viilor, apar roci de tipul claystone/mudstone bioclastice, cu ostracode, charophyte, dinti de crocodili si solzi de pesti, care ar corespunde primului eveniment major de inundare.

In continuare, pot fi studiate atat depozite formate in conditii relativ adanci (sub baza valurilor), cat si episoade de sedimentatie putin adanca. Cu totul exceptional, apar si nivele de inmlastinire, cand eutrofizarea a fost extrem de accentuata, sau chiar etape de evolutie subaeriana. Topul succesiunii, aflat in dealul "La Cripta", corespunde dezvoltarii unor mudstone/claystone, care pot fi corelate cu baza succesiunii clasice, de la Rona.

Episoadele de inmlastinire au oferit conditii exceptionale pentru conservarea unor asociatii floristice si faunistice de exceptie. Studiul lor a evidentiat caracterul unic a tafocenozei de la Jibou, care aduce date cu totul inedite pentru cunoasterea faunelor si florelor paleocene din Europa Orientala.

Sectiunea de la Jibou a fost investigata prin prospectiune si probare detaliata, fiind reperate o serie de nivele de interes paleontologic. Datele privitoare la charophyte si moluste, privesc intreg profilul (Baciu, 1997). Asociatiile de vertebrate, au fost colectate din doua nivele, simbolizate prin abrevierile JBA (bazal), respectiv JBB (superior). Cel din urma nivel s-a dovedit a fi si cel mai bogat, majoritatea materialelor publicate provenind de aici (Gheerbrant et al., 1999). Datele referitoare la polen si spori, care sunt prezentate cu acest prilej pentru intaia oara, se refera exclusiv la nivelul JBB.

Flora

Charophyte

Zona de nord-vest a Transilvaniei constituie una dintre cele mai reprezentative arii purtatoare de charophyte fosile din Paleogenul jumatatii estice a Europei. Alternanta mediilor continentale si marine, care s-au succedat in decursul Paleogenului pe teritoriul amintit, a creat, la mai multe nivele, conditii favorabile pentru dezvoltarea unor asociatii variate si bine individualizate de charophyte. Dintre acestea, asociatia identificata la partea inferioara a Calcarului de Rona este, incontestabil, cea mai ilustrativa si interesanta sub aspect paleontologic, stratigrafic si paleogeografic.

Din intercalatiile marnoase ale pachetului de strate ce afloreaza in profilul de la Gradina Botanica, au fost determinate urmatoarele specii: Harrisichara aff. saportae Feist-Castel, Harrisichara gr. sparnacensis-squarrulosa, Harrisichara denticulata Feist-Castel, Harrisichara cf. leptocera Grambast, Harrisichara sp., Nitellopsis (C.) paracolensis Massieux, Peckichara aff. atlasensis Mebrouk, Peckichara cf. 'Stephanochara' kiangsuensis (S. Wang) Z. Wang & Liu, Dughiella bacillaris Feist-Castel, Microchara cf. pachytelis Grambast (Baciu, 1999

Dintre acestea, Dughiella bacillaris este specie index pentru biozona cu acelasi nume, din Paleocen. Existenta acestui taxon se intinde pe cuprinsul Dano-Montianului si a Thanetianului inferior. In deschiderile clasice din malul Somesului de la Rona, aceasta specie este mult mai rara si am intalnit-o doar la partea inferioara a deschiderii, intr-o stare relativ precara de conservare. Nitellopsis (C.) paracolensis este de asemenea specifica Thanetianului. Cele doua specii certifica varsta thanetiana a partii inferioare a Calcarului de Rona.

Date palinologice

Nivelul 4 si nivelul 5 (cu argila carbunoasa) au pastrat bine o arhiva palinologica

cuprinzatoare (cu peste 100 de palinomorfe), asupra careia vom starui mai departe.

FITOPLANCTONUL (neluat in calculul procentelor din cadrul spectrului polinic) este abundent. Este reprezentat prin: Ovoidites, Botryococcus si Pediastrum.

SPORII (30%) sunt foarte diversificati. Majoritatea apartin la F e r i g i.

Sunt frecventi: Leiotriletes microadriensis, Triplanosporites microsinuosus, Laevigatisporites haardti, L. nutidus, Polypodiaceaesporites marxheimensis.

Sunt rari: Leiotriletes wolffi, L. microlepioidites, L. paramaximus, L. maxoides palaeogenicus, Triplanosporites sinuosus, Concavisporites (Obtusisporis) minimus, Laevigatisporites bisulcatoides, L. gracilis, L. rochei, L. discordatus, L. adiscordatus, Polypodiidites secundus, Microfoveolatosporis pseudodentatus.

Apar numai sporadic: Toroiosporis (Duplotoroiosporis) solutionis, T. (T.) aneddeni, Triplanosporites sinomaxoides, Intrapunctisporis graciloides, Extrapunctatosporis sp., Verrucatosporites favus, Camarazonosporites (C.) heskemensis, Polypodiaceoisporites cf. rectolatus, Verrucingulatisporites sp.

Sporii atribuiti la S p h a g n a c e a e au o pondere de pana la 5% din cadrul grupei sporites. Am identificat pe: Stereisporites (St.) stereoides (frecvent), St. (St.) eovalidus (rar), St (St.) involutus (rar) s.a.

GYMNOSPERMELE au o pondere nesemnificativa in spectrul analizat (sub 2%).

Polenul de Ephedripites este sporadic; am identificat Ephedripites (D.) fusiformis.

Polenul de CONIFERE este prezent prin Pityosporites labdacus si Pityosporites microalatus.

ANGIOSPERMELE domina spectrul microfloristic.

MONOCOTILEDONATELE (8%) sunt frecvent reprezentate prin Sparganiaceaepollenites (S. reticulatus, S. cuvillieri), Monocolpopollenites (M. tranquilus) si Arecipites (A. parareolatus). Apar rar: Monocolpopollenites magnus si Arecipites sp.

Dicotiledonate (60%) reunesc o mare diversitate de tipuri morfologice.Unele retin atentia prin unicitatea lor in inventarul palinologic romanesc, altele prin freventa lor.

Din prima grupa (deci identificta pentru priima data in Tertiarul Romaniei) mentionam: Magnolipollis ovalis, Nudopollis endangulatus, N. terminalis, Anacolsidites pseudoefelatus, Plicatopollis lunatus, Platycaryapollenites levis, Caryapollenites praesimplex, Subtriporopollenites magnoporatus, S. subporatus, S. intrastructurus, Bombacacidites kettingensis, Multiporopollenites microreticulatus, Tricolpopollenites pseudoiliacus s.a.

Urmatoarele tipuri de polen se dovedesc a fi foarte frecvente in depozitele cercetate de noi : Interpollis supplingensis, I. microsupplingensis, Plicapollis pseudoexcelsus, Triatripollenites coryphaeus, T. rurensis, Subtriporopollenites constans, S. anulatus, Compositoipollenites rizophorus, Tricolpopollenites liblarensis, Tricolporopollenites cingulum s.a.

Asadar microflora analizata ramane cea mai reprezentativa pentru Paleocenul superior din tara noastra, ea cuprinzand multi taxoni mentionati in premiera pentru inventarul nostru palinologic. Intr-o lucrare viitoare ne vom opri in detaliu asupra descrierii si prezentari iconografice a acestor noutati.

Fauna

Moluste

Au fost semnalate forme apartinatoare genurilor Galba (Limnaea) michelini, G. arrenulata, Australorbis elegans, A. globuloides (Mészáros, 1997). Toate sunt forme limnice.

Ostracode

Doua forme de ostracode au fost determinate indeosebi din nivelele pelitice ale succesiunii: Paracandona ? n. sp. si Cypris? n. sp., care contureaza deja potentiala bogatie de forme noi din aceste depozite, care ar merita un studiu mai extins. Ostracofauna de la Jibou este completata la Rona de Frambocythere cf. ludi TAMBAREAU, 1984.

Pesti

Pana in prezent, pestii descoperiti in sectiunea de la Jibou pot fi atribuiti genului

Cyclurus AGASSIZ, 1844 (Fam. Amiidae BONAPARTE, 1838). Materialul prelevat este constituit in special din dinti coronarieni si faringieni, vertebre, si oase craniene dermice. Dimensiunea acestora indica o talie a acestor pesti de cca 40-50 cm.

Acest gen este cunoscut doar din depozitele de apa dulce din Emisfera nordica (Europa, Asia si America de Nord). Si distributia stratigrafica difera in functie de continent: Cretacic superior-Eocen mediu in America de Nord, Paleocen superior-Oligocen mediu Europa, Paleocen superior-Eocen superior Asia. La acest gen dintii anteriori coronari si cei vomerieini sunt stiliformi si aplatizati sau largi rotunjiti.

Piesele dentare sunt foarte greu de diferentiat de Cyclurus valenciennesi AGASSIZ, 1844 si Cyclurus efremovi (Sytchevskaya, 1981), din Franta, respectiv Mongolia. Ceea ce difera semnificativ si poate fi considerat un criteriu specific este ornamentatia oaselor dermale craniene care este net diferita de aceea apartinand acestor specii. Se pare ca materialul paleontologic din Membrul de Rona apartine unei specii noi pentru stiinta.

Din punct de vedere paleoecologic morfologia dintilor poate indica o dieta formata din artropode si/sau moluste, insa este doar o supozitie artificiala facuta prin analogie cu    genul Amia. Se pare ca initial, dieta amiidelor a fost piscivora, ulterior devenind moluscivora.

Pana in prezent, exceptand Membrul de Rona, acest gen nu este cunoscut nici din tara noastra, nici din alte tari invecinate (Ungaria, Serbia, Bulgaria, Ucraina).

Amfibieni

Informatiile referitoare la amfibieni raman inca extrem de lacunare, certa fiind deocamdata doar existenta in asociatie a anurelor.

Chelonieni

Testoasele constituie elementul care confera o specificitate aparte asociatiei de la Jibou, de aici fiind descris un taxon nou pentru stiinta : Ronella botanica DE LAPPARENT DE BROIN, 1999. Semnalarile mai vechi ale genului Palaeochelys (Vremir & Codrea, 1996), nu sunt sustinute de descoperirile mai recente, determinarea respectiva, bazata pe un material extrem de fragmentar si limitat, fiind eronata. Ronella face parte dintre Pleurodire si reprezinta un relict al familiei Dortokidae, care pana la descoperirea sitului

de la Jibou, era cunoscuta doar din Cretacic (de Lapparent de Broin, in Gheerbrant et al., 1999). O astfel de testoasa imprima un caracter arhaic asociatiei de la Jibou.

Crocodili

S-au identificat doua forme de crocodili (cf. Doratodon sp., Crocodylidae s.l. indet.), care, in pofida esantionajului extrem de modest, par sa indice destul de evident asemanari cu cei din Cretacicul

Mamifere (pl , fig. 3-5)

Asociatia de mamifere paleocene descoperita la Jibou include o serie de taxoni inediti atat pentru tara noastra, cat si pentru intreaga Europa Orientala (Gheerbrant et al., 1999).

Fosilele au fost colectate pe parcursul mai multor misiuni de teren succesive, incepute in 1995 si continuate pana in vara trecuta.

Mamiferele identificate apartin urmatoarelor ordine: Multituberculata (cf. Hainina sp., la care se adauga cel putin un multituberculat de talie mare care este totusi de dimensiuni mai modeste in comparatie cu cea mai mare forma paleocena europeana, genul Boffius), Protheutheria (Aboletylestes sp.; materialul romanesc se apropie foarte mult prin morfologia jugalilor de A. hypselus RUSSELL 1964, descris din Paleocenul superior de la Walbeck), Condylarthra (cf. Paschatherium, reprezentat probabil printr-o unica specie, care insa a furnizat un material extrem de abundent; in afara acestui gen, in asociatie mai este prezent cel putin inca un condylarthru, deocamdata neatribuit unui taxon anume),Chiroptera sau Lipotyphla (o specie extrem de apropiata de o forma descrisa din Paleocenul superior de la Walbeck, interpretata de Hooker (1996) drept un posibil ancestor din grupul chiropterelor), ? Rodentia (un fragment de incisiv gliriform, cu o microstructura a smaltului care o aminteste clar pe cea a rozatoarelor, indeosebi paleogene primitive, ar putea documenta acest grup; totusi, nici un jugal de rozator nu a fost inca recuperat din concentratele de spalare obtinute la Jibou).

In afara taxonilor amintiti, o serie de dinti au fost atribuiti eutherienilor, fara a putea fi stabilita in mod evident vreo apartenenta mai exacta. Ar fi vorba despre cel putin patru astfel de taxoni distincti, care deocamdata ofera doar indicii asupra unei diversitati mamaliene remarcabile in tafocenoza de la Jibou.

DISCUTII

Varsta geologica a Membrului de Rona a constituit un subiect pe cat de discutat, pe atat de disputat. Diferitele opinii privitoare la acest subiect au fost trecute in revista intr-o serie de contributii recente (Baciu, 1997; Gheerbrant et al., 1999; Codrea et al., 2000), astfel incat nu consideram necesar a le relua cu acest prilej.

Extrem de clar pentru toate grupurile studiate, este faptul ca la Jibou apare un amestec de taxoni semnalati din alte situri europene atat de la nivelul Paleocenului, cat si al Eocenului inferior. Pentru cea dintai vechime pledeaza Frambocythere cf. ludi, unele specii de charophyte, multituberculatele atribuite la cf. Hainina, precum si Aboletylestes. O varsta mai recenta ar fi sustinuta doar de de unele forme de charophyte si de eventuala prezenta a rozatoarelor, care insa, asa cum am aratat, nu sunt suficient de bine documentate in asociatie. De aceea, varsta sitului de la Jibou ar trebui considerata mai degraba paleocen superioara (thanetiana) decat eocen inferioara.

In orice caz, argumentatia privitoare la apartenenta mai recenta, lutetiana, a acestor depozite lacustre (Mészáros, 1997) este putin credibila.

Paleomediul de la Jibou a fost unul lacustru, dovedit elocvent de asociatiile de gastropode, ostracode, charophyte, pesti, testoase si crocodili. Indeosebi testoasele din grupul pleurodirelor actuale, la care se aduga cele din genul Dortoka (Lapparent de Broin & Murelaga, 1999), necesita cursuri sau suprafete extinse de ape dulci. Ronella era probabil o testoasa semi-terestra, adaptata in Paleocen la o existenta intr-un climat tropical.

Lacul de la Jibou a cunoscut numeroase variatii ale nivelului apei, cu episoade de emersie si evolutii subaeriene indeosebi ale unor arii pozitionate la marginea bazinului lacustru paleocen, dovedite de urmele de radacini, fantele de disicatie sau fenomenele erozionale (Gheerbrant et al., 1999).

Paleogeografic, asociatia din Membrul de Rona dovedeste afinitati pe cat de clare, pe atat de exclusive cu provincia europeana, care a avut aici in Paleocen o extensie estica considerabila.

Membrul de Rona reprezinta o succesiune de depozite lacustre cu trasaturi unice pentru Paleocenul continental din Romania.

Asociatiile microfloristice identificate sunt extrem de sugestive pentru evolutia paleomediilor paleocen superioare din nord-vestul Depresiunii Transilvaniei. Daca charopytele ofera indicatii interesante atat pentru evolutia batimetriei lacului de la Rona-Jibou cat si pentru corelarile stratigrafice, restul microflorei constituie o adevarata arhiva care a inregistrat compozitia fitocenozelor care vegetau pe malurile bazinului lacustru, fie in imediata proximitate, fie la oarecare distanta. Spre deosebire de alte semnalari microfloristice paleocene din tara noastra, unde sporii si polenul s-au conservat in formatiuni marine, unde hidrodinamica (curenti, valuri) a deplasat materialul organic pe    mari distante amestecand elementele provenite din varii fitocenoze, avantajul sitului de la Jibou consta in aceea ca microflora s-a pastrat intr-un bazin lacustru limitat ca extindere, care a oferit premizele unei conservari exceptionale a materialului vegetal de tipul polenului si sporilor. Prin aceste particularitati, avem de a face cu un sit unic nu doar pentru Romania, ci si pentru aceasta parte a continentului european.

Asociatiile de vertebrate de la Jibou-Rona sunt unice pentru intreaga Europa Orientala, astfel de elemente lipsind deocamdata complet din tarile invecinate. Caracterul exceptional al acestor faune consta in aceea ca la limita Paleocen/Eocen s-au desfasurat o serie de evenimente determinante pentru radiatia initiala a mamiferelor eutheriene din domeniile laurasiatice, care inca raman insuficient investigate in acesta parte a continentului european.

Avand in vedre caracetrul de unicat al multor animale si plante fosile identificate sau chiar grupe de organisme (vertebrate, characee, poleno-spori), in temeiul Legii nr. 462/18 iulie 2001- privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei si faunei salbatice, propunem ca succesiunea depozitelor paleocene apartinatoare Membrului de Rona care afloreaza in perimetrul Gradinii Botanice Jibou, sa beneficieze in viitor de un regim special de ocrotire, ca "sit de conservare" (Art. 4/e).

SV DEPRESIUNII TRANSILVANIEI SI BAZINUL HATEG

Se poate concluziona ca depozitele post-laramice din Transilvanidele Apusenilor sunt similare sub aspectul caracteristicilor faciesale si al modelelor depozitionale cu cele din Depresiunea Hateg si pana la un punct, cu cele din Poiana Rusca. Acestea din urma difera atat prin caracterul carbunos cat si prin cel pronuntat detritic al depozitelor din vestul ariei acestor munti, care din acest punct de vedere se prezinta diferentiat in comparatie cu celalate zone.

Cele mai aprofundate cercetari au vizat Depresiunea Hateg, unde a fost investigat pe de o parte un sit mai vechi semnalat in literatura geologica (Pui), precum si siturile noi, descoperite de echipa de geologi au universitatii clujene pe cursul Raului Mare, la Nalat-Vad si Totesti.

Situri cu mamifere si dinosauri din Depresiunea Hateg care revin formatiunilor cretacic superioare Sanpetru si Ciula-Densus, erau demult cunoscute, inca de la finele secolului 19 si inceputurile secolului trecut. In anii trecuti, ca rezultat al cercetarilor intreprinse de echipa clujeana in cooperare cu o echipa a Institutului Regal de Stiintele Naturii Bruxelles, Universitatea din Leuven si Universitatea din Poitiers, doua noi situri cu o fauna comparabila au putut fi reperate in albia Raului Mare. Sedimentele din aceste doua noi situri, numite de catre noi Totesti-baraj si Nalat-Vad, au fost comparate cu sedimentele anterior cunoscute din situl de la Pui. Toate cele trei situri reflecta un mediul depozitional fluviatil, cu umpluturi de canale reprezentate de sedimente detritice mai grosiere, dezvoltate in cadrul unor campii de inundatie cu sedimente de granulatie fina, cu nivele de pedogeneza marcate de calcret. Cu toate acestea, natura paleosolurilor calcretice este diferita in cadrul celor trei situri. La Totesti-baraj si Nalat-Vad, pot fi observate vertisoluri hidromorfice calcice, care trec gradat pe alocuri in calcrete dezvoltate sub influenta vechilor nivele hidrostatice existente in solurile cretacice respective. La Pui, calcretele sunt asociate cu depozite rosii. Considerand o situatie paleogeografica similara, la fel ca si varstele acestor depozite din cele trei situri, diferentele existente intre tipurile de soluri nu trebuie privite ca un rezultat al unei diferentieri climatice ci mai degraba ca unul al inaltimilor diferite ape paleonivelelor hidrostatice din solurile respective. Solurile de la Pui sunt indicative pentru un climat in general semi-arid. Cele de la Totesti-baraj si Nalat-Vad nu reflecta in mod neaparat climatul, ci mai degraba un nivel ridicat al vechilor nivele freatice din Cretacic, care au avut probabil un caracter sezonier. Diferentele paleohidrologice se reflecta si in distributia mai densa a unor specii iubitoare de habitate umede in siturile de pe Raul Mare privite in comparatie cu cele de la Pui.

Pentru a reconstitui ansamblul vegetatiei cretacic superioare din cele trei situri, s-a apelat la analiza palinologica a numeroase esantioane extrase din cele trei situri.

Aceste studii au indicat o mare similaritate cu asociatiile palinologice existente in stratotipurile formatiunilor de Densus-Ciula si Sanpetru. Absenta nivelelor vulcanoclastice plaseaza clar sedimentele din siturile studiate in cadrul Formatiunii de Sanpetru.

Dovezile palinologice indica a varsta maastrichtiana pentru siturile cu vertebrate studiate. Mai exact, probabil varsta este localizata in jurul limitei dintre Maastrichtianul inferior si cel superior, daca este sa ne bazam pe corelarea extrem de buna cu Rognacianul timpuriu din Franta, Garumnianul timpuriu din Spania sau Formatiunea de Gulpen (stratotipul Maastrichtianului din Olanda).

Vechea vegetatie era dominata de ferigi si bryofite, precum si de arbori din grupul gimnospermelor, o flora indicativa pentru un climat subtropical. Ferigi de ape dulci vegetau in ochiurile de apa ale campiei de inundatie. Cu acest prilej este semnalata pentru intaia oara in Europa prezenta genului de megaspor Ghoshispora.

In total, au fost determinati peste 140 de taxoni de polen fosil, fiind substantial imbogatita lista genurilor si speciilor cunoscute din Cretacicul tarii noastre.

In privinta faunelor de vertebrate fosile, progrese substantiale au fost realizate in special pe linia cunoasterii ansamblului de microvertebrate maastrichtiene.

Resturile de microvertebrate de la Totesti-baraj au fost colectate dintr-un nivel de pelite negricioase care acopera orizontul calcretic al unui cuib cu oua de dinosaurieni. La Nalat-Vad, o lentila cu astfel de resturi a furnizat o foarte bogata fauna cu mamifere, si care a fost complet excavata. Oasele au fost recuperate din sedimente formate indeosebi din resturi de oua, adica din ceea ce este cunoscut sub denumirea de coquina. Partea inferioara era cimentata intr-un adevarat calcar, in vreme ce partea superioara , mai putin bogata in fragmente de oua, consta din marne negricioase. Cea mai mare parte a fragmentelor de coji de oua analizate reprezinta tipul orniothoid, asadar sunt diferite de majoritatea celor de dinosaur intalnite in acelasi sit, care revin la oospecia Megaloolithus cf. siruguei. Lentile calcaroase de acelasi tip si dimensiuni, bogate in resturi de microvertebrate, au mai fost descries din Wyoming, din Bayinul Clarks Fork. Aceste asa-numite "calcare de campie de inundatie" s-au format in ochiurile de baltire, deasupra solurilor controlate de nivelele freatice, in care microvertebratele au ajuns cu ocazia diferitelor viituri. Conditiile de fosilizare pentru microvertebrate au fost se pare excelente, cadavrele fiind protejate in apa de efectele radiatiei solare si umezirile si uscarile repetate. Pe de alta parte, sedimentele calcaroase din balti au protejat oasele de coroziunea acizilor din solutiile solurilor.

O geneza similara apare ca probabila si in cazul lentilei de la Nalat-Vad. Oasele care provin din aceasta lentila au rezultat probabil din cadaver aflate in diferite stadii de descompunere, care au fost antrenate in balta mai mult sub forma unor resturi desarticulate si nu ca si cadaver complete, asa cum s-a intamplat in cazul sitului de la Clarks Fork. Studiul viitor al resturilor de microvertebrate deja preparate din lentila de la Nalat Vad va completa fara indoiala asociatia faunistica a sitului, permitand o mai buna apreciere a biodiversotatii maastrichtiene din Hateg. Retin atentia in special resturi scheletice ale unei pasari de talie mica, atribuita preliminar la enantiornithae.

Faunele de vertebrate mari sunt materializate de dinosauri ornithopozi (Zalmoxes), cu cel putin doua fragmente de schelete aflate partial in conexiune anatomica, sauropozi (Magyarosaurus) cu numeroase elemente scheletice disperse, la fel ca si o portiune postcraniala de schelet in conexiune partiala, testoase (Kallokibotion) etc.

Studiul acestor materiale se afla in desfasurare si va fi publicat la momentul oportun.

In aria Transilvanidelor Apusenilor, au fost efectuate o serie de observatii in teren in aria sudica, fara a fi deocamdata reperate situri cu vertebrate. Din aceste situri au fost insa deja semnalate de catre alti cercetatori, lemne fosilizate atribuite Cretacicului terminal.

In aceste circumstante, au continuat investigatiile in sectorul dintre Alba Iulia si Sebes, fiind adaugate o serie de materiale si fiind reperata o noua lentila cu acumulari de oase de reptile. Caracterele depozitionale sunt asemanatoare cu cele din Hateg, fiind si aici vorba despre depozite rezultate din evolutia unui sistem fluvial. In raport cu siturile de la Nalat si Totesti, diversitatea dinosaurilor fosilizati a fost aici mai mare, fiind recuperate piese elocvente de Strutiosaurus si Telmatosaurus, pe langa cele de Zalmoxes sau Magyarosaurus. Este interesanta de asemeni aici distributia pieselor in functie de diferitele medii particulare depozitionale, ceea ce poate constitui premiza unor interpretari noi.

In fine, pentru elucidarea unor detalii privitoare la fundamentul pe care repauzeaza formatiunile continentale maastrichtiene, s-a continuat analiza asociatiilor de nannoplancton din Formatiunea de Bozes, fiind imbogatita lista taxonilor.

DISCUTII

In concluzie, pot fi reliefate elemente inedite de contributie :

Stabilirea cu claritate a apartenentei noilor situri de la Nalat-Vad si Totesti la Formatiunea de Sanpetru ;

Reperarea de noi situri cu reptile cretacice in judetul Alba ;

Descoperirea unor fosile rare de dinosaurieni, alte reptile, amfibieni, pasari si mamifere in ariile Hategului si judetului Alba ;

Studiul detaliat sedimentologic a trei situri de referinta pentru cuvertura post-laramica din Carpatii sudici ;

Semnalarea celei mai bogate si indicative asociatii palinologice din depozite de natura fluviala din Romania, care permite reconstituirea paleomediilor maastrichtiene din Hateg. O serie de taxoni sunt noi pentru tara noastra, iar altii reprezinta probabil forme noi pentru stiinta. Totodata au fost puse premizele pentru continuarea investigatiilor si in Poiana Rusca;

Continuarea conturarii unor entitati litostratigrafice in aria judetului Alba ;

Efectuarea unor analize de nannoplancton in Formatiunea de Bozes, care constituie o premiera pentru aceasta parte a Apusenilor.

In concluzie, depozitele care revin formatiunilor ce alcatuiesc cuvertura post-laramica a Transilvanidelor Apusenilor, isi gasesc o continuitate similara si in Poiana Rusca si Hateg. Cele mai reprezentative sunt dezvoltate in faciesuri continentale, edificate de sisteme fluviale, cu un mare potential de transport si acumulare la nivelul Cretacicului. Continutul paleontologic deosebit de bogat, la fel ca si arhitectura depozitelor sedimentare cretacice, justifica pe deplin continuarea investigarii acestor formatiuni. Investigatiile trebuie sa fie complexe, si din acest considerent ele nu vor putea fi concretizate decat de echipe de cercetarori care sa cuprinda geologi specializati in varii directii de aprofundare, proveniti atat din institutii romanesti cat si din strainatate.