Trufa de iarna Tuber brumale Vittadini

Trufa de iarna Tuber brumale Vittadini

Engleza : Winter truffle, Fall truffle, Violet truffle, Musky truffle; Italiana : Tartufo nero d'Inverno, Tartufo fetido; Franceza : Truffe d'hiver, Truffe d'hiver, Truffe musquée, Truffe noire, Truffe violette, Truffe puante, Rougeotte, Truffe vermande du Poitou; Germana : Wintertrüffel, Muskattrüffel; Maghiara : Téli szarvasgomba; Slovaca : Hluzovka zimna; Spaniola : Trufa violeta, Trufa de invierno; Poloneza : Trufla zimowa; Rusa : Tryufel' zimnii; Sarba : Zimski tartuf

Corpul fructifer: : consta, de obicei, dintr-un bulb cu forma regulata, cu diametrul de 1-5 cm. Daca bulbul nu este perfect rotund, pe parte inferioara a corpului fructifer se gaseste o adancitura. Trufa de iarna are peridiumul negru inchis, rareori gri-maroniu cu o sectiune transversala de 2-3 mm. Este plat si acoperit de solzi cu 4-6 varfuri, impartite in 4-6 de linii transversale. Marimea si proeminenta solzilor poate varia - de regula, solzii au dimensiuni mici, astfel peridiumul devine aproape neted, desi uneori poate fi acoperita de solzi uriasi ca cele ale trufei de vara. La inceput, gleba este alba, apoi devine gri, gri-violaceu, sau gri inchis, iar nervura din interiorul sau se compune din nervi subtiri, sau - in cazuri extrem de rare - foarte grosi. Parfumul trufei de iarna este complex si placut, poate varia de la un miros incitant pana la unul urat, intepator. Exemplarele cu miros urat si intepator, se intelege, sunt lipsite de valoare gastronomica.

Caracteristici microscopice : Ascusii sunt ovali-rotunzi, in prima faza a dezvoltarii au o coada scurta si contin 4-5 (1-6) spore. Sporele sunt galben-maronii, in cazul exemplarelor mature ele devin transparente, si sunt acoperite de spini lungi (2-6 µm) si ascutiti. Marimea sporelor este de (15) 20-42 x 15-30 µm.

Perioada de crestere : din octombrie pana in martie. Desi primele trufe de iarna pot fi gasite deja in septembrie sau octombrie, aparitia lor in cantitati mai mari se face odata cu frigurile de iarna mai insemnate de la inceputul sau mijlocul lui decembrie. Potrivit observatiilor noastre, cele mai multe si cele mai bune trufe de iarna apar in ianuarie. In Ungaria, luna ianuarie este, adesea, caracterizata de ingheturi puternice, prin urmare calculele noastre pot fi date peste cap. In functie de conditiile meteorologice, putem recolta trufe de iarna in cantitati mai mici chira si pana la sfarsitul lui februarie, inceptul lui martie.
Raspandire : Trufa de iarna creste, in general, in regiunile mediteraneene (Franta, Italia, Spania), in Europa centrala si in Peninsula Balcanica (Austria, Croatia, Serbia, Montenegro, Romania, Bulgaria etc.). Pana la sfarsitul anilor nouazeci s-au cunoscut prea putine date despre existenta ei. Abia dupa aparitia cainilor special dresati (mai ales a cainelui Lilla ) s-a descoperit ca este cea mai raspandita specie de trufa din tara. Se regaseste in cele mai multe zone ale Ungariei, desi doar sporadic si nu neaparat in cantitati mari. In regiunea Alföld este o aparitie rara, dar in zonele muntoase si deluroase trufarul o poate intalni frecvent.

Creste nu doar in solul format pe roca sedimentara al muntilor Buda, Bükk, Vértes, Aggtelek, Bakony , ci si in vaile de origine vulcanica din Börzsöny si Pilis .
Habitatele cele mai productive ale trufei de iarna se afla, insa, in judetele Veszprém, Tolna, Baranya si Somogy - recolta bogata este dublata, aici, de aparitia corpurilor de fructificatie mult mai dezvoltate decat cele ale exemplarelor gasite in alte regiuni ale tarii.
Pana in prezent, Transilvania n-a excelat in productia trufei de iarna. Aparitia speciei a fost extrem de rara, in conditiile in care nici trufarii n-au manifestat prea mult interes fata de ea. Totusi, trufa de iarna creste - probabil - in multe zone ale Transilvaniei. Cantitati insemnate s-au gasit, insa, pentru moment, doar in regiunea Sighisoarei.

Principalele specii-gazda si asocieri de plante : specii de stejar, pin negru, carpen, tei, alun. Se regasesc in numeroase tipuri de habitat. Perioada ei de crestere coincide cu aparitia precipitatiilor de toamna mai insemnate, astfel trufa de iarna supravietuieste si in locurile in general mai uscate. Alta cauza a raspandirii largi a speciei este data de preferinta pentru tipuri variate de soluri: din acest punct de vedere trufa de iarna este mai putin pretentioasa decat celelalte specii de trufa neagra. In zonele montane si dealuroase, specia prefera solurile formate pe roci de baza vulcanice. Adevaratul sau habitat se gaseste, insa, in locurile umede, in solul spalat de apa si ca atare mai putin acid al vailor sau albiilor paraurilor si raurilor, acolo unde asocierile de planta caracteristice sunt padurile de carpen si stejar.
Pe suprafetele montane formate pe roci de baza sedimentare aparitia trufei de iarna este limitata de lipsa de apa.
Dupa toamne ploioase devine o specie de stul de frecvent intalnita, preferand mai ales marginile de paduri cu expunere la soare ale unor regiuni montane cu climat mediteranean (calcaroase, cu insolatie pronuntata). In anii de seceta indelungata, cautarea ei trebuie concentrata asupra vailor si malurilor de apa. In regiunea Dunántúl gasim habitate cu productivitate crescuta in paduri de tei. Aparitia ei instejarisurile de pe Alföld e mai degraba rara si sporadica.

Solul : Prefera aceleasi soluri ca si celelalte trufe negre (francez, de vara), dar atat din punctul de vedere al raspandirii cat si al tipului de sol preferat, isi gaseste habitatul intr-un spectru mult mai larg decat trufa franceza sau trufa de vara.
Asemenea trufei franceze, prefera climatul mediteranean si solurile extrem de calcaroase. Cu toate acestea o regasim si in solurile de padure sau aluvionale cu aciditate neutra, capabile de o gestiune adecvata a apei, la fel ca in cazul solurilor de livada cu un continut de carbonat mai ridicat.
Tabelul de mai jos prezinta rezultatele analizelor de sol ale unor cuiburi de trufa de iarna din Ungaria. E bine de stiut, insa, ca o eventuala analiza efectuata pe un esantion mai mare ar putea modifica datele expuse aici. De exemplu, valoarea maxima a continutul de calcar fixat in tabel poate fi - cu siguranta - si mult mai mare. Trufa de iarna creste in soluri mai putin consistente decat trufa de vara. Rezumand cele spuse pana acum ajungem la concluzia ca trufa de iarna prefera solurile cu continut bogat de humus, mai putin argiloase si bine alimentate cu apa.

Subspecii, varietati : Tuber brumale var. moschatum Ferry de la Bellone
Ca specie individuala, trufa de iarna a fost descrisa, pentru prima oara, in 1888. Ferry de la Bellone realizase descrierea speciei - inainte de toate - pe baza unor caracteristici olfactive. La putin timp, in 1892, Chatin a considerat ca este vorba despre o varianta a speciei Tuber melanosporum. In 1897, Fischer a numit-o drept o forma a Tuber brumale, baza caracteristicilor olfactive ale trufei, asa cum procedase, cum am spus, si Ferry de la Bellone . Mattirolo (1933) il considera o specie autonoma, precizand ca e vorba de o trufa extrem de raspandita in centrul Italiei. Vezzola (2004) era de parere ca in tinutul Brescia, aparitia ei este mai frecventa decat acea a tipului de baza. Date despre raspandirea ei in Europa Centrala nu se cunosc. In ceea ce ne priveste, credem ca trufa de iarna cu gleba inchisa si cu parfum de pejma este frecventa mai ales in regiunea Dél-Dunántúl (Ungaria). Are gust si parfum pronuntat de pejma (sau de nucsoara, in opinia altora), spre deosebire de mirosul de fructe fermentat sau - dupa Vittadini - de coarna a speciei Tuber brumale . Metodele clasice de morfologie fac posibila separarea celor doua taxoane, dar analize biochimice sau moleculare nu prea releva diferentele specifice. Exigentele sale ecologice sunt identice cu cele ale tipului de baza, la fel cum coincid si partenerii de micoriza. Una dintre sursele italiene sustine ca spre deosebire de Tuber brumale, pata de ardere lipseste in jurul arborelui producator de moschatum .

Tuber hiemalbum Chatin 1869 Parfumul Tuber hiemalbum aminteste mai putin de parfumul de pejma, semanand mai degraba cu parfumul trufei franceze. Are un gust de alone. Corpul fructifer seamana cu cel al Tuber melanosporum, dar gleba se mentine alba, albuie si in cazul exemplarelor mature.
In baza analizei macroscopice e usor de confundat cu trufa de vara imatura, inainte de toate din cauza asemanarilor pe care le prezinta la nivelul peridiumului si al glebei. Sporele nu prezinta o tesatura impletita ca in cazul Tuber aestivum, ci sunt acoperite de spini si au culoarea galbuie, la fel ca sporele trufei franceze sau ale trufei de iarna.

Poate fi confundata cu T. brumale si cu T. melanosporum, mai ales cu acesta din urma, din cauza parfumului identic. Diferenta specifica fata de aceste doua specii este data de culoarea sporei si a glebei. Numerosi autori pun sub semnul intrebarii existenta autonoma a speciei, noi credem ca poate fi vorba de o varianta a trufei franceze.