Biologie | Chimie | Didactica | Fizica | Geografie | Informatica | |
Istorie | Literatura | Matematica | Psihologie |
ABILITATI IN COMUNICARE
Privita ca proces in desfasurare, comunicarea consta in transmiterea si schimbul de informatii (mesaje) intre persoane, in circulatia de impresiii, in impartasirea de stari afective, de decizii si judecati de valoare care au ca scop final obtinerea de efecte la nivelul particular, interior al fiecarui individ, cu alte cuvinte, comunicarea inseamna a spune celor din jur cine esti, ce vrei, pentru ce doresti un anume lucru si care sunt mijloacele pe care le vei folosi pentru a-ti atinge scopurile.
De aceea este foarte important sa cunoastem caile prin care elaboram un mesaj si sa-i invatam pe elevi modul in care acesta ajunge la destinatar, sa analizeze felul in care isi pastreaza sau nu sensul initial, subliniind posibilitatile de imbogatire si receptarea mesajului in diverse medii.
Omul isi doreste sa-si comunice experienta sa: ce a vazut, auzit, simtit sau gandit mai inainte, dar uneori descopera ca el nu este ascultat. De ce ? Nu are abilitatea de a incepe exact de unde trebuie relatarea, nu poate sintetiza experienta, nu reuseste sa transmita esenta mesajului. .
Iata cat de important este sa-i invatam pe copii, inca de mici sa comunice corect. Asa a luat nastere revista clasei : Aschiuta.
Am cerut elevilor mei sa redacteze texte atunci cand doresc sa scrie despre subiecte care ii inspira. Aceste texte sunt de fapt exprimarea libera a copilului, oglindind un interes pentru viata sa si raporturile sale cu mediul. Nu a fost de ajuns sa spun copiilor ,,sunteti liberi sa scrieti cand si ce vreti,, pentru a obtine o productie de texte libere bogate din punct de vedere al cantitatii si calitatii. E necesara implicarea copilului in situatii stimulatoare si motivate, incepand cu conversatia cu care incepe ziua de scoala, discutia asupra invatamintelor trase din lecturile si textele studiate, descrierea unor experiente traite in excursii, in vizite in timpul unor spectacole sau serbari.
Copiii isi pot scrie acasa sau la scoala, in orele de limba si comunicare, ori de cate ori au ceva de povestit.Textele sunt citite de catre autori intregii clase. Dintre ele se vor alege cele mai reusite care vor aparea in revista clase si pe panoul special creat in fata salii de clasa.
Primii mei elevi au hotarat ca revista sa poarte numele de Aschiuta. L-au desenat, au realizat insigne, iar elevii care au urmat au prelaut aceasta denumire, ea ramanand asa pana astazi.
Pentru a ajunge la panou, textul trebuie de cele mai multe ori sa fie pus la punct pentru a alcatui un articol, care sa pastreze din gandirea copilului tot ceea ce este unic, original, si care totusi sa fie prezentat intr-o forma expresiva asa incat sa ajute copilul sa avanseze cu ajutorul tatonarii experimentale, in domeniul cunoasterii si al intrebunitarii limbajului.
Textele alese sunt citite si puse in discutie de intreaga clasa. Este clarificata punctuatia, sintaxa, lexicul, continutul este conturat mai bine si daca este necesar, imbogatit. Problemele gramaticale si de ortografie sunt reluate si fixate prin diferite exercitii. Prin discutiile care au loc, am posibilitatea de a patrunde in lumea reala a copilului pentru a-l forma prin activitati educative. Textul este rescris pe hartie colorata, infrumusetat cu desene si afisat pe paniu.
Elevul traieste o experiena democratica cand este chemat sa judece si sa aleaga un text care va aparea pe panou, iar mai apoi cele mai reusite vor alcarui revista clasei. Si daca, la inceput, va alege textul unui prieten, alegerea va deveni cu timpul tot mai matura, mai responsabila si mai motivata. Pana acum compozitia era destinata doar corectarii si cenzurii din partea dascalului, ramanand o tema scolara, Copilul scrie acum pentru a fi citit de catre educatori si de catre colegi - si in sfarsit, pentru a fi tiparit, pentru ca textul sau, devenit astfel peren, sa fie cunoscut de cei ce-l vor citi.
Pentru a scrie corect articolele revistei, le-am sugerat elevilor sa respecte urmatoarele:
Imi dau seama ca pentru a scrie bine trebuie sa am un scop clar,
Evit toate greselile gramaticale, de punctuatie si de ortografie.
Stiu ca mai putin inseamna mai bine - prea multe cuvinte pot plictisi cititorul.
Imi dau seama ca cea mai importanta informatie isi are locul la inceputul articolului.
Nu folosesc cuvinte complexe atunci cand pot folosi cuvinte simple.
Exclud toate informatiile care nu au legatura cu scopul principal.
Folosesc cuvinte descriptive pentru a da viata scrisului.
Daca realizarea articolelor revea individual elevilor clasei si pentru selectarea celor mai bune isi spuneau democratic parerea, atunci cand au avut de realizat proiecte si au lucrat pe grupe modul de lucru s-a schimbat.
Inainte de a incepe elaborarea unui proiect, grupul trebuie sa aiba o intalnire in care sa clarifice atributiile si limitele si sa aleaga o metoda de elaborare.
In proiectul intitulat ,,Bucuriile iernii,, elevii au fost grupati cate patru si au avut urmatoarele teme: ,,Omul de zapada,, , ,,Iarna,, , ,,Fulgii de nea,, , ,,Mos Craciun,, , ,,Bradul,,, Traditii de iarna.
Au avut de realizat un afis, o miniexpozitie de lucrari si desene, o revista si un jurnal in care au fost mentionate toate activitatile zilnice desfasurate de-a lungul celor trei saptamani cat s-a derulat proiectul.
Procesul redactarii in grup solicita activitati speciale. In faza de inceput, grupurile trebuie sa-si aleaga un lider si sa puna la cale un plan. De asemenea, trebuie sa aleaga metode de eliminarea divergentelor si sa clarifice atributiile si limitele. In timp ce lucrarea progreseaza, membrii trebuie sa se intalneasca regulat pentru a completa jurnalul activitatilor, sa adopte decizii in legatura cu stilul si sa impartaseasca informatia.
Pentru redactarea in grup elevii au respectat urmatoarele etape:
Etapa planificarii
a- alegeti un lider;
b- impartiti activitatile membrilor grupului;
c- clarificati limitele si sarcinile;
d- intalniti-va regulat.
2 Etapa scrierii:
e- selectati o metoda de elaborare (va scrie fiecare cate o sectiune sau vor colabora la fiecare sectiune).
f- elaborarea afisului, articolelor pentru revista, jurnalului, selectarea lucrarilor si desenelor pentru miniexpozitie.
3 Etapa post-scrierii:
a- dupa realizarea tuturor sarcinilor este important cum vor comunica celorlalti colegi ceea ce au realizat lucrand in grup.
Comunicarea este o umbrela uriasa care acopera si influenteaza tot ceea ce se intampla intre fiintele umane .
Arta de a comunica nu este un proces natural ori o abilitate cu care ne nastem . Noi invatam sa comunicam . Orice comunicare implica creatie si schimb de intelesuri .
Comunicarea este esentiala ,prin ea se creeaza si se mentin relatiile interpersonale .
BIBLIOGRAFIE
Anghel Petre - Stiluri si metode de comunicare - Bucuresti, Aramis, 2003
Macavei Elena -Pedagogie - Teoria educatiei - Bucuresti, Aramis, 2001
Copyright © 2024 - Toate drepturile rezervate
Gradinita | |||
|
|||
| |||
| |||
|
|||