Consideratii psihopedagogice privind dezvoltarea intelectuala a copilului

Consideratii psihopedagogice privind dezvoltarea intelectuala a copilului

Prin codul genetic nu se transmite nimic din experienta acumulata de omenire, nici un continut ideatic nu este ereditar. Nici un geniu nu s-a nascut invatat. Fiecare se naste cu potentialitati latente ale viitoarei posibile dezvoltari.

Important este de subliniat si faptul ca fiecare copil se naste cu predispozitii polivalente. Zestrea genetica a viitoarei posibile dezvoltari psihice este uriasa. Fiecare adult este unic ca dezvoltare intelectuala, cam a zecea parte din ceea ce ar putea fi. Dezvoltarea psihica depinde si de zestrea genetica, de starea de sanatate nativa, dar dezvoltarea este mai ales rolul mediului social educational si al efortului personal de invatare, al exercitiului, al solicitarii intelectuale si fizice.

Educatia este un fenomen complex care este dominat de atributele intentionalitatii, al scopului si al participarii constiente active.

Intelegerea presupune motivatie, stare activa, participarea constienta, urmarirea unui scop, solicitarea proceselor psihice cognitive, actiune, acte de vointa, procese nervoase, activitate epistemica, etc.

Momentul optim al achizitiilor biopsihce este la nastere. Chiar si perioada intrauterina imprima in fat impulsuri favorabile sau nefavorabile viitoarei dezvoltari nu numai sub aspect somatic al starii de sanatate ci si psihic al dezvoltarii neuropsihice.

Cu cat copilul este mai solicitat de factorii excitanti cognitivi, psihomotori, afectivi de intensitate optima, cu alternanta tonica, cu atat acumularile asimilatorii sporesc, se formeaza structurile intelectuale si, prin consum energetic se dezvolta functiile segmentelor psihice receptoare si prelucratoare de informatii si ale capacitatilor intelectuale de conexiune si sinteza.

Pentru realizarea unui invatamant modern, invatatorul este solicitat sa aprofundeze cunoasterea elevilor, stabilirea particularitatilor acestora. La varsta claselor I-IV elevii au cateva trasaturi dominante, dar acestea imbraca forme individuale de manifestare. Copiii de aceasta varsta si-au atenuat mult caracteristicile stadiului egocentric, gandirea sincretica. Se impune mai pregnant gandirea rationala care apropie copilul de gandirea oamenilor maturi si-l poate ajuta sa surprinda cauzalitatea corect si alte legaturi logice.

Se naste stadiul national si se poate trece la procesul de formare a notiunilor, chiar si la formarea celor de mare generalitate, cum afirmam mai sus: timp, spatiu, miscare, cauza.

Un demers eficient de formare a capacitatilor mintale cerute de activitatea din orice domeniu intr-o societate competitiva, concurentiala nu se poate organiza si desfasura fara ca modul de a tine lectiile sa fie adecvat nivelului de evolutie al elevilor, mereu altul determinat de maturizarea lor psiho-fizica si de avansarea lor in cunoastere, de experienta lor imbogatita zi de zi.

In raport cu permanenta schimbare a particularitatilor elevilor, invatatorul trebuie sa organizeze si sa desfasoare stimularea posibilitatilor de gandire, de aplicare, de a crea ale elevilor. Aceasta activitate trebuie in asa fel infaptuita incat sa se respecte realitatea ca invatarea este munca elevilor, invatatorul este cel care ii ajuta pe elevi sa o desfasoare. De fapt, elevul invata fara sa isi dea seama pe deplin ca este invatat sa invete.

Adaptarea treptata a copiilor la regimul scolar se poate realiza in mod adecvat numai prin stabilirea unui continut si a unor forme de organizare a procesului de invatamant in care sa imbine in mod armonios elementele specifice invatamantului prescolar cu elementele muncii scolare. Numai prin organizarea unei activitati ritmice in care cerintele didactice sa creasca in mod treptat se poate mentine si stimula interesul copiilor de 6 ani pentru activitatea intelectuala.

Intre 6-7 ani se accentueaza si dorinta copiilor de a desfasura activitati intr-un cadru organizat si cu multe rezultate concrete, pe baza carora ei sa-si poata afirma posibilitatile fata de colegii lor sau fata de cei mai in varsta. De aceea pentru cei mai mari prescolari, scoala constituie idealul a carui realizare o asteapta cu nerabdare si pentru care nutresc sentimente frumoase.

La aceasta varsta copiii se caracterizeaza prin intense trairi emotionale, se bucura de cele mai mici succese pe care le obtin si isi manifesta foarte dinamic si zgomotos bucuriile, cu aceeasi intensitate se intristeaza in caz de esec, se descurajeaza, isi pierd increderea in ei insisi.

Totodata se ataseaza puternic de educatorul lor ale carui cuvinte si aprecieri sunt foarte importante.

Din aceasta cauza, invatatorul trebuie sa acorde o atentie deosebita modului in care se adreseaza copiilor, pentru a nu distruge increderea, siguranta si creditul pe care copilul mic i le acorda.

Studierea atenta a psihologiei copilului precum si a unor probleme de pedagogie constituie treapta de pornire in realizarea invatarii de tip scolar pentru ciclul primar.

Din punct de vedere al dezvoltarii psihice, caracteristica varstei scolarului mic o constituie intensificarea rolului coordonator si reglator al scoartei cerebrale. Paralel cu aceasta se dezvolta si procesele de cunoastere, determinand functia si precizia senzatiilor si perceptiilor.

La scolarul mic, un progres simtitor se remarca in procesul dezvoltarii memoriei, o grija deosebita trebuie acordata retinerii si reproducerii noilor cunostinte, care trebuie impletite cu grija, pentru intelegerea fiecarei notiuni noi. Cresc mult posibilitatile memoriei si el invata mult pe dinafara, multe lucruri inutile, chiar daunatoare. Memoria, desi necesara in invatare, este daunatoare cand este mecanica.