Evaluarea traditionala - evaluarea moderna; analiza comparativa

Evaluarea traditionala - evaluarea moderna; analiza comparativa

Modernizarea procesului de invatamant din gradinita implica mai multe componente: proiectarea didactica, tehnici si instrumente de cunoastere si evaluare a copiilor, parteneriate educationale, activitati extracurriculare, o metodologie didactica activa. Pentru cresterea calitatii procesului instructiv - educativ din gradinita urmarim perfectionarea metodelor traditionale, dar si introducerea unor metode si procedee educative. Metodele implica mult tact pedagogic din partea educatoarelor deoarece stilul didactic trebuie sa-l adopte in functie de personalitatea copiilor. Regandirea educatiei formale duce la schimbarea relatiei cu copii promovand un dialog reciproc, constructiv. Proiectarea unui demers didactic, diferit de cel traditional da posibilitatea fiecarei educatoare sa-si valorifice propria experienta prin utilizarea unor metode moderne intr-o abordare interdisciplinara.

Daca pana acum educatoarea conducea activitatea in stil traditional, acum aplicand metode moderne interactive de grup, rolul educatoarei se schimba. Ea devine coechipier, ii orienteaza pe copii sa-si caute informatiile de care au nevoie, ii invata sa dialogheze cu colegii, sa aiba initiativa si rapiditate in gandire si actiune, le starneste interesul pentru competitii si nu in ultimul rand, ii consiliaza.

Intregul proces educativ are in centrul sau copilul cu nevoile, trebuintele lui si in consecinta se adreseaza fiecarui copil din gradinita. A individualiza invatamantul inseamna sa se tina seama de resursele autoeducative ale fiecarui copil, adica in fond de individualitatea sa. Procesul de individualizare este un proces dinamic in care se realizeaza dezvoltarea copilului de pe un plan inferior spre unul superior.

Programa activitatilor din gradinita ofera libertatea educatoarelor da a-si alege tipul de activitati, metode si procedee in acord cu particularitatile de varsta. Activitatea cu copiii trebuie desfasurata intr-o atmosfera destinsa unde copiii sa se manifeste spontan, sa gandeasca si sa actioneze in functie de situatie.

Prin metodele interactive copilul intra in necunoscut, intr-o aventura a descoperirii de noi cunostinte, deprinderi, el fiind participant activ. Copilul se descopera cu adevarat in universul copilariei, in cadrul colectivului de copii. In lumea minunata a copilariei exista comunicare interumana, prietenie, cooperare. Actionand alaturi de ceilalti din grup, incepe sa rezolve sarcini si sa se simta ca este persoana importanta, capabila sa ia decizii pentru bunul mers al activitatii de grup. In grupul de copii fiecare trebuie sa stie sa descopere, compare, clasifice cunostintele dobandite. Efortul copiilor este unul intelectual, prin care se exerseaza procesele psihice cognitive. Metodele interactive il motiveaza pe copil, ii ofera o incarcatura afectiva deosebita.

In gradinita principala activitate este jocul si bazandu-ma pe acest fapt, metodele interactive trebuie introduse ca niste jocuri cu sarcini si reguli care sa fie antrenante, atractive. Jocul, ca metoda, valorifica avantajele dinamicii de grup, independenta si spiritul de cooperare. Prin joc se afirma eul copilului, personalitatea sa.

Din perspectiva abordarii curriculare si sistemice a procesului de invatamant, evaluarea face parte integranta dintr-un tot, nu trebuie tratata izolat, ci in stransa corelatie cu celelalte activitati prin care se realizeaza procesul de invatamant, cu predarea si invatarea. Pe de alta parte, metodele, tehnicile si instrumentele de evaluare nu pot fi disociate de celelalte variabile ale evaluarii: obiectul evaluarii (ce se evalueaza), criteriile/ obiectivele educationale, strategiile evaluative. Toate acestea sunt ca elementele unui puzzle: pentru a-i intelege sensul, trebuie sa-i ordonezi partile.

In domeniul evaluarii scolare asistam la un proces de imbogatire a acesteia si tranzitia de la manifestarea ei ca instrument de masura si control la un demers centrat pe invatarea de catre elev, pe procesele cognitive ale acestuia, pe reglarea si pe autoreglarea cunoasterii. Din perspectiva acestor idei, evaluarea scolara trebuie sa devina dinamica, centrata pe procesele mentale ale elevului, sa favorizeze autoreglarea, autoreflectia, sa inlocuiasca acea conceptie statica, bazata pe control, examinare, sanctiune. In acest fel se poate ajunge la "invatarea asistata de evaluare".

Evaluarea traditionala

expresiile cele mai frecvente folosite pentru denumirea activitatii de evaluare sunt: examinare, verificare, ascultare, control, chiar daca aceasta activitate se desfasoara intr-un context cotidian, si nu la finalul unui program de instruire;

aprecierea scolara sau verificarea se constituia ca moment separat de activitatea de predare-invatare;

actiona cu precadere periodic, realizand, de regula, o evaluare sumativa;

este sinonima cu aprecierea clasica, cu notatia sau corectia, cu controlul continuu al invatarii scolare;

se finalizeaza cu clasificarea (clasamentul elevilor) (evaluare comparativa);

nota sau calificativul sanctiona invatarea de catre elev;

selecteaza si exclude anumite domenii ale invatarii mai greu de evaluat: atitudini, comportamente, trasaturi de personalitate;

este centrata pe cunostinte;

notarea este un scop in sine, un mijloc de clasificare sau de certificare;

este sinonima cu notiunea de control al cunostintelor;

evaluatorul constata, compara si judeca; este centrata deci pe elev si apreciaza conformitatea cunostintelor predate (lectia invatata) cu o scara de valori care este lasata la aprecierea profesorului si care ramane in mare parte implicita, nu se comunica elevilor

incrimineaza doar elevul nu si criteriile de apreciere desi de multe ori criteriile sunt insuficient definite sau confuze.

Evaluarea moderna

este asociata grijii fata de masurarea si aprecierea rezultatelor;

nu este un scop in sine, un simplu control, ci se realizeaza in vederea adoptarii unor decizii si masuri ameliorative;

pune accent pe problemele de valoare si pe emiterea judecatii de valoare;

acorda preponderenta functiei educative a evaluarii;

incearca sa devina o interogatie globala, preocupata de promovarea aspectului uman in general;

acopera atat domeniile cognitive, cat si pe cele afective si psihomotorii ale invatarii scolare;

se ocupa atat de rezultatele scolare cat si de procesele de predare si invatare pe care le implica;

se constituie parte integranta a procesului didactic, nu mai este privita din exteriorul acestuia;

dezvolta tot timpul o functie de feed-back pentru elev;

tinde sa informeze si personalul didactic asupra punctelor tari si punctelor slabe ale eforturilor depuse, asupra eficientei activitatii didactice;

isi asuma un rol activ, de transformare continua a proceselor de predare si de invatare, de interventie formativa;

devine un proces continuu si integrat organic procesului de instruire;

evaluarea devine un mijloc de comunicare de informatii asupra stadiului invatarii, in vederea ameliorarii sau reorganizarii acesteia;

evalueaza elevii in raport cu o norma, cu criterii dinainte formulate;

aceste criterii sunt cunoscute si de evaluator si de evaluat;

solicita o diversificare a tehnicilor de evaluare, a metodelor si cresterea gradului de adecvare a acestora la situatii didactice concrete;

vizeaza deschiderea evaluarii spre mai multe perspective ale spatiului scolar (competente relationale, comunicare profesor-elev; disponibilitati de integrare sociala);

centreaza evaluarea pe rezultatele pozitive, fara a sanctiona in permanenta pe cele negative;

elevul devine partener cu drepturi egale, intr-o relatie educationala care are la baza "un contract pedagogic";

ofera transparenta si rigoare metodologica;

cauta sa aprecieze si eficacitatea ansamblului de procese care trebuie sa conduca la invatare.