Biologie | Chimie | Didactica | Fizica | Geografie | Informatica | |
Istorie | Literatura | Matematica | Psihologie |
Intalnirea de dimineata
Intalnirea de dimineata este o activitate planificata, structurata pe patru momente specifice: salutul, impartasirea cu ceilalti, activitatea de grup si noutatile zilei. Intalnirea de dimineata contribuie la formarea unor clase responsabile, democratice, se formeaza comuniunea de grup. Copiii invata sa fie preocupati de ceilalti, dupa cum si ceilalti sunt preocupati de ei, se accepta unul pe celalalt si li se stimuleaza curiozitatea pentru diferentele dintre ei, impartasesc cu ceilalti impresii, dorinte, cunostinte, antrenandu-se in discutii interesante de tipul:, "Vreau sa am si eu o sora", "Secretul meu", "Am un prieten?", "Piramidele din Egipt", "Ce crezi ca spun florile?" Acest moment nu trebuie sa se transforme intr-o recapitulare sau verificare de cunostinte, deoarece copiii asteapta zilnic sa-si impartaseasca ideile, experientele, grijile, sa-si deschida sufletul in fata celor pe care ii considera prieteni. Asa au aflat copiii de ce e trist si dezamagit colegul lor care va avea o surioara ("N-o doresc, nu-mi plac fetele".) sau despre o fetita care era ingrijorata de sanatatea mamei ("Poarta haine negre si plange des dupa bunica".). Ascultandu-i, putem depista cauza modificarilor de comportament ale copilului si putem oferi sprijin.
Prezenta copiilor se poate face pe versurile unui cantec, de exemplu:
"Toate florile-s aici
Toate sunt prezente?
Colorate de pitici
Flori mai mari si
Flori mai mici
Toate sunt prezente?
Dar cine, cine,
Cine nu-i aici?"
Copiii se cauta cu privirea, isi adreseaza intrebari despre cei absenti, se numara si educatorul ii incurajaza sa-si telefoneze, cultivandu-se grija pentru cel de-alaturi, dobandesc abilitati de comunicare si sociale, manifesta mai multa deschidere fata de ideile colegilor, coopereaza si invata sa se respecte. In fiecare dimineata acest moment este tonifiant pentru activitatea din intreaga zi, se creeaza o atmosfera entuziasta, insa depinde de modul cum educatorul echilibreaza toate momentele pentru ca reteta zilei sa reuseasca pentru toti copiii.
Salutul
Sosirea si plecarea copiilor din gradinita e un moment prielnic pentru educator si parinti de a impartasi evenimentele de peste noapte sau de peste zi, cele care se refera la comportamentele copilului si-i pot influenta comportamentul diurn/nocturn. E necesar sa informam parintii regulat despre comportamentul copiilor la masa, despre meniul zilei, pentru a le suplimenta sau diversifica masa de seara, dar si despre starile lor in timpul somnului de dupa amiaza (unii sunt agitati, pot sa faca febra sau sa aiba varsaturi).
Prin salut copiii invata despre politete, insusindu-si expresiile specifice momentelor zilei, invata sa comunice cu adultii (educatoarea si parintii celorlalti copii). Desi pare simplu, trebuie exersat mult timp pana cand un copil sa simta ritmul zilei si sa inteleaga ca expresia ,,Buna dimineata!" nu se foloseste si seara, la plecare.
Gimnastica de inviorare
Gimnastica de inviorare se desfasoara zilnic pana la micul dejun, timp de 10-15 minute, in aer liber sau in incapere, in functie de conditiile atmosferice si contribuie la ridicarea tonusului emotional si muscular al copiilor. Efectuarea zilnica a exercitiilor fizice contribuie la manifestarea anumitor eforturi voluntare pentru a le forma copiilor deprinderea de a face zilnic gimnastica. Gimnastica de dimineata trebuie sa aiba un caracter distractiv, se poate face pe muzica deoarece acompaniamentul muzical creaza o ambianta placuta, de bucurie sau poate cuprinde exercitii distractive cu caracter imitativ. Pentru desfasurarea gimnasticii de dimineata se aleg exercitii specifice nivelului de varsta si poate include diferite exercitii de grupare, tipuri de mers, alergari, sarituri, exercitii pentru echilibru si dezvoltarea coordonarii care antreneaza tot organismul. Ansamblul de exercitii trebuie repetat pe parcursul a doua saptamani, apoi se pot introduce treptat si alte exercitii.
Copyright © 2024 - Toate drepturile rezervate
Gradinita | |||
|
|||
| |||
| |||
|
|||