Jocul, universul copilariei

JOCUL,UNIVERSUL COPILARIEI

Conceptul de "joc"

Jocul este o activitate specific umana in care copilul isi satisface imediat dorintele, actionand constient si liber cu ajutorul imaginatiei. Jocul are o valoare formativa deoarece are rolul de a dezvolta copiulului procesele cognitive, afectiv-motivationale psihomotrice si de modelare a personalitatii. Jocul presupune un plan, fixarea unui scop si fixarea anumitor reguli, ca in final sa se poata realiza o anumita actiune ce produce satisfactie.Copiii care sunt lipsiti de posibilitatea de a se juca cu alti copii de varsta asemanatoare fie din cauza ca nu sunt obisnuiti, fie din cauza ca nu au cu cine, raman nedezvoltati din punct de vedere al personalitatii Jocul este o metoda, care are un mare potential de formare si dezvoltare a personalitatii complete (corp - ratiune - suflet). Jocul ofera copiilor o suma de impresii care contribuie la imbogatirea cunostintelor despre lume si viata, totodata mareste capacitatea de intelegere a unor situatii complexe, creeaza capacitati de retinere stimuland memoria, capacitati de concentrare, de supunere la anumite reguli, capacitati de a lua decizii rapide, de a rezolva situatii - problema, intr - un cuvant dezvolta creativitatea. Fiecare joc are reguli. Atunci cand un copil vrea sa se joace cu un alt grup de copii, el accepta regulile in mod deliberat, voit.

Sistemul de educatie prescolara actual , pune joaca la baza educatiei, prin utilizarea materialelor de la centrele de activitate si cu spijinul educatoarelor. Copiii invata si unii de la altii, centrele de activitate si lucrul in grupuri mici le faciliteaza relatii interumane firesti.

Acest lucru le ofera ocazia de a rezolva diferite probleme, de a lua decizii, de a practica autoexprimarea, de a invata sa diferentieze, de a deveni mai independenti si de a invata din propriile experiente. Pe masura ce educatoarea planifica structura centrelor de activitate si le pozitioneaza in sala de grupa, ea trebuie sa aiba in vedere necesarul de spatiu, locul amplasarii , vecinatatea cu alt centru etc.

Deci, centrele de activitate, devin laboratorul procesului de invatare initiat de copilul insusi prin joaca si prin contactul cu materialele.

Centrele de activitate variaza de la o grupa la alta, insa principalele centre sunt :

Arta;

Materiale de constructii ( cuburi, jucarii cu care se poate construi);

Bucatarie ;

Joc de rol ;

Matematica/Jucarii manipulative ;

Muzica ;

Stiinta.

Una dintre responsabilitatile educatoarei este stabilirea sigurantei afective si fizice a copiilor in timpul jocurilor atat in sala cat mai ales in aer liber.

Jocul trebuie apreciat ca baza a conceperii intregii activitati instructive, ca fara joc toate eforturile depuse sunt zadarnice, formale si deci, lipsite de o reala finalitate.

Privit prin aceasta prisma, in procesul de invatamant jocul este conceput ca un mijloc de instruire si educare a copiilor, ca procedeu didactic de realizare optima a sarcinilor concrete pe care le prefigureaza programa prescolara, ca forma de organizare a activitatii de cunoastere si de dezvoltare a capacitatilor psiho-fizice pe toate planurile.

Jocul, ca mijloc de instruire si educare este conceput in literatura pedagogica si sub numele de joc didactic.Jocul didactic, datorita structurii lui deosebite reuseste mai bine decat oricare gen de activitate din gradinita, sa imbine elementele instructive cu cele educative si distractive. In gradinitele de copii, jocurile didactice au multiple modalitati de folosire :

jocul didactic ca activitate comuna ;

jocul didactic ca procedeu metodic;

jocul didactic organizat cu grupuri mici de copii in cadrul unor centre de activitate (in etapa jocurilor liber-creative).

In jocul didactic, ca activitate comuna obligatorie, sunt antrenati toti copiii din grupa. El isi are locul in regimul zilnic, ca toate activitatile comune, dar prin continut, structura si desfasurarea specifica se deosebeste calitativ de celelalte activitati. Valoarea formativa a jocului didactic, ca activitate de sine statatoare, consta in faptul, ca el asigura conditii depline pentru aplicarea cunostintelor dobandite si exersarea deprinderilor si aduce un element de variatie in procesul de instruire facandu-l mai viu, mai atragatoare, mai interesant. In jocul didactic, ca activitate comuna obligatorie, sunt antrenati toti copiii din grupa. Jocul didactic este folosit in activitatea instructiv-educativa pentru a forma sau consolida anumite cunostinte, priceperi si deprinderi.

La varsta prescolara, trecerea de la o perioada de dominatie a unei activitati (jocul)la alta (activitatea comuna), se realizeaza treptat intr-o perioada destul de lunga, care nu presupune excluderea uneia si inlocuirea directa prin alta, ci dimpotriva- intre cele doua forme - joc - invatare- exista o imbinare armonioasa care inlesneste saltul de la o etapa la alta fara mari obstacole.Cea mai accesibila forma de trecere de la joc la invatare sistematica prin activitati comune este jocul didactic, care realizeaza un echilibru dinamic si stimulator intre cele doua forme de activitate. Relatia dintre joc si invatare, este conditionata de nivelul general de dezvoltare psihica a copilului. Ceea ce caracterizeaza jocul didactic consta tocmai in aceea ca, el imbina intr-un tot unitar atat sarcini si functii specifice jocului, cat si sarcini si functii specifice invatarii. Invatand prin joc, copilul trebuie sa se joace, sa se distreze si jucandu-se invata ce-i de invatat.

Jocurile didactice au un loc bine stabilit in cadrul procesului instructiv-formativ, deoarece ele ofera copiilor posibilitatea sa-si aplice cunostintele, sa-si exerseze priceperile si deprinderile insusite in cadrul actiunilor comune sub forma atractiva si placuta.Activitatile comune cuprind "mugurii invatarii" care se organizeaza si se desfasoara fara ca jocul sa-si piarda din valoarea sa educativa.

Invatarea "imbraca" haina jocului in functie de varsta psihologica a copiilor. Daca la varsta mica invatarea sistematica este ocupata in mare parte de jocurile didactice, treptat, trecand de la o grupa la alta, jocurile didactice scad din punct de vedere al numarului lor, iar activitatile de invatare sistematica castiga din ce in ce mai mult teren. Cresterea treptata a activitatilor de invatare de la o grupa la alta este consecinta dezvoltarii capacitatilor copiilor de a desfasura anumite activitati intelectuale si fizice. Procesul invatarii prezinta anumite particularitati ca efect al legaturilor functionale specifice dintre joc si invatare.Prin introducerea treptata a elementelor de invatare au loc insemnate modificari in activitatea psihica a copilului.

La varsta prescolara mica 3-4 ani, insusirea cunostintelor, formarea deprinderilor este indisolubil legata de joc, copilul transforma in joc activitatile comune, nu urmareste intrutotul indicatiile date, nu prezinta interes pentru rezultatele activitatii. Aceasta particularitate psihologica impune introducerea elementelor de joc in toate activitatile comune pentru a capta mai usor atentia copiilor, a-i antrena la participarea lui cat mai activa. Ponderea jocurilor didactice in gradinita, in special la aceasta varsta se explica prin particularitatile psihologice caracteristice acesteia . Perceptia, memoria, gandirea nu sunt desprinse de actiuni : procedeele de gandire nu apar ca operatii ajutatoare, cuprinse nemijlocit in activitatea practica ca "operatii mintale" pentru rezolvarea unei probleme , reactiile emotive sunt foarte vii in conduita prescolarului mic si mijlociu, predomina cele emotiv-impulsive, specifice activitatii involuntare, ei trec cu usurinta de la o activitate la alta, atrasi de stimulenti externi activitatii.

Elementele de joc pe care educatoarea le poate folosi sunt: surpriza, asteptarea, folosirea pentru prezentarea temei a unei jucarii indragite.

Metode, mijloace si procedee folosite in cadrul jocurilor didactice

Metodele de invatamant constituie instrumentele de lucru in care sunt corelate in mod organizat eforturile educatoarelor cu ale copilului, fapt ce angajeaza acest cuplu intr-o munca activa si creatoare. Intreaga metodologie pe care o folosesc educatoarele, este orientata pentru a determina schimbari in favoarea factorului copil, a pregatirii si formarii lui pentru a fi apt integrarii scolare, chiar si la 6 ani.

In practica educationala, metodele mai vechi sufera un proces de reinnoire, pentru a raspunde cerintelor invatamantului modern, activ, iar in optica acestor schimbari, abordarea si valorificarea jocului ca forma, mijloc si mai ales ca metoda de invatamant, a fost cel mai profund reformat. Datorita caracterului activ al jocului (sub toate formele sale de organizare) datorita metodologiei organizarii si folosirii spatiului de joc educatoarea de azi poate reusi cu succes sa activizeze copiii in procesul instructiv-formativ, contribuind la dezvoltarea gandirii, a spiritului de observatie, a curiozitatii, a spiritului de investigatie si independenta precum si a spiritului creativ.

Exemple de metode folosite in invatamantul modern(activ- participative):

cubul

ciorchinele

mozaic

bulgarele de zapada,etc

Avantajele metodelor active

Transforma elevul din obiect in subiect al invatarii;

Este coparticipant la propria formare;

Angajeaza intens toate fortele psihice de cunoastere;

Asigura elevului conditii optime de a se afirma individual si in echipa;

Dezvolta gandirea critica;

Dezvolta motivatia pentru invatare;

Actul invatarii este cu atat mai eficient, cu cat stabileste o relatie nemijlocita intre copil si obiectul cunoasterii, dandu-i posibilitatea sa observe, sa compare, sa retina esentialul. Aceasta actiune il angajeaza pe copil in cautarea adevarului, determinandu-l sa formuleze ipoteze si sa verifice , sa caute pentru diferite probleme.

Problema pe care o ridica metodologia si tehnologia jocului didactic este asigurarea unei depline corelatii intre elementele structurale specifice: continutul jocului, scopul urmarit, sarcina didactica, actiunea de joc, regulile. Neglijarea uneia dintre aceste elemente structurale dauneaza bunei sale desfasurari. De exemplu, in jocurile didactice in care elementul de joc este slab reprezentat , accentul cazand numai pe rezolvarea sarcinii instructive isi pierde caracterul ludic, se transforma pur si simplu, in exercitii cu materialul, in convorbiri dupa imagini si invers, atunci cand actiunea ludica este cu totul predominanta, jocul didactic se transforma intr-o activitate pur didactica, pierzandu-si caracterul instructiv.

Elementele de joc prezente in cadrul jocului didactic sunt:

Surpriza contribuie la trezirea curiozitatii copiilor si dorinta de a cunoaste materialul care urmeaza sa fie prezentat:"Ce-a gasit ursuletul?", "Cu ce imbracam papusa?", "Cu ce plecam la plimbare ?", "Spune ce-ai gustat ?" sau fata de actiunea jocului "Cine face asa ?", "Sa impodobim bradul", "Ghici cum face?".

De exemplu, in jocul didactic, "Ce-a gasit ursuletul ?"- care se poate organiza cu grupa mica, se povesteste copiilor ca in gradinita a venit sa-i viziteze un ursulet. El a gasit in sala de joc mai multe jucarii, care i-au placut foarte mult. Le-a strans intr-un saculet si acum a venit sa le arate lor. Dupa aceasta introducere, se prezinta ursuletul si saculetul. Copilul trebuie sa introduca mana in saculet si sa scoata jucaria care o doreste si o asaza pe masa. Intrebarea : "Ce a gasit ursuletul ?"- este utilizata de fiecare data cand copiii trebuie sa scoata jucaria din saculet, curiozitatea si dorinta de a cunoaste jucariile fiind persistenta pana la sfarsitul jocului.

Ghicirea face apel la reprezentarile si cunostintele anterioare a copiilor, stimuland memoria, imaginatia copilului. acest element contribuie si la realizarea sarcinii de joc. De exemplu: in jocul "Ce-a gresit pictorul ?"- am prezentat pe rand jetoane cu imagini, redand animale salbatice cunoscute de ei cu unele parti specifice a altui animal (vulpe cu coada de urs, iepuras cu coarne de cerb etc.), fiecare jeton a fost insotit de intrebarea "Ce a gresit pictorul?".

In jocul "De-a libraria"- copiii trebuie sa ghiceasca despre ce obiect(carte) este vorba, ascultand atenti descrierea cartii pe care o facea fiecare copil cand pleca la librarie. Acest element a fost folosit si in jocul "Ghici cine lipseste ?", "Ghici ce-ai gustat?", "Ghici din ce e facut?" , "Cate tractoare au plecat la arat?".

Intrecerea constituie un mijloc de a educa una din calitatile gandirii si anume rapiditatea ei, concentrarea tuturor fortelor ratiunii in vederea rezolvarii problemei date. Se foloseste cu succes in jocuri ca : "Cine castiga intrecerea?", "Cine aranjeaza mai bine obiectele perechi?", Cine stie- castiga!".

Miscarea ii pune pe copii in situatia de a actiona intr-un anumit sens, in vederea dezlegarii problemei (de a muta, amesteca, adauga, asorta) se poate folosi mai multa la grupa mica, deoarece emotivitatea la aceasta varsta este mai intensa, iar atentia mai instabila. Caracterul actiunii jocului este simplu, copiii rostogolesc bilele colorate prin portitele de aceeasi culoare, asaza diferite obiecte de o anumita culoare, marime sau forma in cutii asemanatoare (bile albastre in cutii albastre). La copiii mari, actiunea este de alta natura deoarece pe acestia nu-i satisface actiunea simpla cu jucariile. Caracterul emotional al jocurilor didactice a fost obtinut prin alte mijloace: prin regulile precise ale jocului si prin sarcinile didactice puse in joc.

Regulile trebuie sa fie imbracate in actiuni verbale si in semnale auditive si sonore. Toate acestea ajuta educatoarea la urmarirea interesului pentru joc la mobilizarea atentiei copiilor asigurand o mai buna intelegere si indeplinire a sarcinilor didactice.Instruirea copiilor cu privire la regulile jocului se face in functie de cerintele sarcinilor didactice, de obiectivele operationale propuse spre rezolvare prin joc.Prin intermediul lor, copiii invata sa-si fixeze atentia, sa-si stapaneasca instabilitatea naturala, sa faca un efort. Sarcina didactica conduce in mod activ la dezvoltarea copilului, ii dirijeaza activitatea mintii lui, ii dezvolta organizat atentia indreptand-o spre un anumit scop, ii disciplineaza si le dirijeaza gandirea spre rezolvarea anumitor probleme.In unele jocuri didactice, sarcinile constau in punerea problemelor si ghicirea raspunsurilor.

J. Chateu afirma in cartea sa "Jocul si copilul" ca: "A te juca inseamna in general a-ti propune o sarcina de indeplinit si a te obosi, a face un efort pentru a indeplini aceasta sarcina". Jocul didactic in procesul de invatamant este conceput ca un mijloc de instruire si educare a copiilor, ca procedeu metodic de realizare optima a sarcinilor concrete pe care si le propune procesul de invatamant si ca forma de organizare a activitatii de cunoastere si de dezvoltare a capacitatilor psiho-fizice pe toate planurile.