Jocul - Activitate specific umana

Jocul - Activitate specific umana

Motto: "Jocul este munca, este binele, este datoria, este idealul vietii."

Ed. Claparide

Importanta deosebita a jocului pentru varsta copilariei este astazi un adevar incontestabil. Dar inainte de a prezenta rolul sau in formarea capacitatilor si deprinderilor copilului, socotim necesar sa-i fixam locul pe scara unei realitati mai cuprinzatoare decat prescolaritatea deci in ansamblul umanului, tocmai pentru a localiza mai precis, apoi caracteristicile varstei intre 3-6 ani.

Jocul are un caracter universal, fiind o manifestare in care este evidenta o lupta a contrariilor, un efort de depasire, avand rol de propulsare in procesul obiectiv al dezvoltarii, jocul este o realitate permanenta, ca mare mobilitate pe scena varstelor.

Evolutia sa in raport cu dezvoltarea prescolaritatii, cu alte activitati umane, cu unele mecanisme ale vietii sociale, ii determina, in diverse momente, loc si rol diferite, dar cert este faptul ca el nu lipseste indiferent de varsta omului. Creatorul S. Ilion    afirma ca "jocul are un caracter polivalent, fiind pentru copil si munca si arta si realitate si fantezie".

In consens cu aceasta caracteristica pedagogul elvetian Ed. Cloparide precizeaza ca "jocul este insasi viata". Din punct de vedere semantic am putea face unele distinctii, intelegand sa exemplificam prin ele ideea complexitatii rolului acestei activitati pentru formarea si comportamentul omului. Astfel, joc inseamna vorbind la modul general, o varietate de semnificatii de la sensul pozitiv pana la cel negativ. De exemplu a juca sah, joc didactic, dar si a juca de-a scoala, de-a munca, a se juca cu viata etc.

Jocul poate numi o activitate cu caracter constructiv, distractiva, placuta sau dimpotriva, joc de hazard, joc de carti etc.

a) Raportul om-joc. Pe parcursul vietii omului, evolutia jocului inseamna o serie de modificari atat in sens progresiv cat si regresiv, determinate de o multitudine de factori. Putem astfel vorbi de evolutia continutului jocului ca reflectare directa a factorului social (jocul de-a betivii, de-a razboiul, de-a cosmonautii ) sau de evolutia motivatiei jocului influentata de factorul social al varstei.

Raportul dintre si celelalte activitati conditioneaza eficient planul formarii personalitatii pe etape de varsta. In plan ontogenetic, transformarile jocului pot viza mai multe aspecte :

Ø      Schimbarea functiei jocului in raport cu etapele de varsta. Asa, de pilda, functia de reflectare si functia distractiva prezinta grade diferite de la copil la adult, functia motrica se schimba odata cu inaintarea in varsta, iar functia formativa scade ca pondere odata cu depasirea copilariei

Ø      Modificarea locului jocului in procesul adaptarii si al educarii morale

b) Raportul joc-dezvoltare. Jocul reprezinta o forta cu caracter popular in procesul dezvoltarii copilului (mai ales in prescolaritate ). Jocul capata o pondere si un rol deosebit, ca o valoare formativa, bine determinata in momentul cand cadrul relational al copilului se largeste prin intrarea lui in gradinita. Posibilitatile sporite de contact si cu alti adulti din afara cercului familial (avem in vedere, in primul rand, educatoarele), determina un proces de emancipare afectiva reflectata in joc.

Prin intermediul jocului, copilul dobandeste deprinderea modului de autoservire in satisfacerea propriilor trebuinte, ca apoi insusi jocul sau sa devina mai complex, sa se structureze tocmai datorita actiunii cu diverse instrumente.

In procesul de integrare a prescolarului in viata si programul de activitate in gradinita, in conditiile noilor relatii dintre copil si adult (educat-educator), treptat, jocul de actiune, de simpla manuire a obiectelor la inceput simple, apoi mai complexe, se transforma in joc cu tema, cu subiect si roluri, cu relatii bine stabilite intre partenerii de joc. Contactul dintre adult si copil ofera in mod curent copilului modele de conduita stimuland dorinta copierii acestora (J. Chateau apreciaza acest aspect drept "tendinta de adulterism"). Jocul evolueaza odata cu constituirea primelor reprezentari ce permit copilului sa opereze pe plan mintal cu experienta pe care o dobandeste in fiecare zi.

J. Piaget acorda un rol deosebit factorului "imitatie" in evolutia jocului, in timp ce alti psihologi socotesc de maxima importanta evolutia proceselor de cunoastere si mai ales trecere de la planul concret la cel abstract al actiunii.

Avand in vedere ca esenta jocului este concentrata in procesul de reflectare si transformare pe plan imaginar a realitatii concrete, proces prin care devine posibila si placuta patrunderea copilului cu realitatea imediat apropiata lui imbracand forma unor contradictii.

Ne referim la urmatoarele contradictii cu rol de factori:

Ø      Contradictia dintre nivelul deprinderilor si dorinta copilului de a le stapani, de a utiliza obiectele conform destinatiei lor;

Ø      Contradictia dintre tendinta copilului catre o viata care sa reproduca viata adultilor si posibilitatile lui limitate;

Ø      Contradictia dintre aspiratia copilului si posibilitatile lui de a le implini;

Ø      Contradictia dintre libertatea de actiune a copilului si necesitatea de a se conforma cu regulile jocului;

Ø      Contradictia dintre imitatie-creativitate (in discutie fiind problema acomodarii "eu" - lui la realitate sau asimilarea realitatii la "eu");

Ø      Contradictia intre planul real si cel fictiv (jocul stimuleaza procesul dezvoltarii imaginatiei obligandu-l pe copil sa faca apel la imaginatie fara a fi un efect al acesteia );

Ø      Contradictia intre elementul de invatare, de asimilare prin joc si jocul propriu-zis;

Ø      Contradictia intre planul concret si cel mental in joc, considerand jocul o forma de trecere de la actiuni exterioare la actiuni interioare;

Ø      Contradictia dintre caracterul concret al jocului didactic cu obiectele si caracterul abstract, determinat de actiunea mentala a insusirii regulilor de joc.

c) Directii de evolutie a activitatilor ludice la prescolari. Jocul se constituie ca activitate fundamentala la varsta prescolara.

Diversitatea jocului manifesta prin aparitia unor noi forma de joc;

Modificarea structurii jocului in sensul aparitiei unor noi elemente (subiectul, rolul, regulile);

Trecerea jocului de la actiuni disperate la actiuni inchegate, care dau unitatea si identitatea unui anumit tip de joc;

Trecerea de la reflectarea externa a actiunii indivizilor, fara o semnificatie majora, catre o reflectare a acelor actiuni care au semnificatie sociala la nivelul posibil de intelegere a copilului prescolar;

Trecerea de la atitudinea de identificare a planurilor    real-imaginar la disocierea pana la opunerea lor;

Aparitia constiintei situatiei de joc ("este de adevaratelea sau ne jucam").