Managementul grupei de prescolari

MANAGEMENTUL    GRUPEI DE PRESCOLARI

Managementul educatiei reprezinta acea stiinta pedagogica, elaborata interdisciplinar, pentru studierea evenimentelor care intervin intr-o activitate pedagogica: decizie, organizare, gestiune. In sistemul social de educatie si invatamant, educatorii trebuie sa se raporteze la cei pe care ii educa, sa stabileasca relatii de cooperare cu parintii acestora si cu alti factori interesati ai societatii. Ei nu educa numai la catedra sau in clasa, ci, prin fiecare contact relational cu copiii si parintii, desfasoara o munca de crestere si dezvoltare, de conducere si directionare.

Educatorul-manager isi creeaza conditiile necesare pentru reusita activitatilor la grupa, nu numai sub aspectul precizarii clare a obiectivelor, prelucrarii continutului tematic, alegerii strategiilor, etc., ci si al celorlalte date care faciliteaza desfasurarea optima in plan pedagogic: conditii ergonomice, psihologice, sociale, operationale, inovatoare, normative.

Dimensiunea ergonomica asigura conditiile materiale, de confort actional: dispunerea mobilierului in sala, adaptarea spatiului la necesitatile somato-fiziologice de sanatate ale elevilor, pavoazarea salii de grupa.

Dimensiunea psihologica se refera la modalitatile de respectare, utilizare, antrenare, stimulare a particularitatilor individuale ale copiilor, a capacitatilor de joc si invatare (distribuirea ratinala a sarcinilor de invatare, organizarea conditiilor necesare, a timpului, stimularea si atribuirea de responsabilitati, utilizarea relatiilor de cooperare in rezolvarea sarcinilor, in coordonarea ritmurilor, in luarea de decizii).

Dimensiunea sociala asociaza grupa de copii si grupul social. Ca grup social, grupa de copii ridica probleme precum: componenta numerica a grupei, interactiunea membrilor grupei, scopurile comune pe termen scurt si lung, compozitia si organizarea, dinamica, coeziunea ca rezultat al interactiunilor, sintalitatea ca personalitate a grupului, problematica liderilor formali si informali, modul de circulatie al informatiilor in grup, realizarea comunicarii, directii de transmitere si receptare.

Dimensiunea normativa indica normele, regulile, cerintele care stau la baza constituirii grupei, reglarii desfasurarii activitatii sale, manifestate sub forma unor obisnuinte, uzante, constante si stereotipuri comportamentale.

Dimensiunea operationala arata modul de percepere, aplicare, interiorizare, respectare a normelor in grup. Educatorul recurge la o serie de proceduri de interventie: recompensa sau sanctiune, conduita de dominare, de negociere-intelegere, terapia ocupatinala, sustinerea morala. Toate acestea reduc situatiile de criza normativa, de inadaptare scolara, previn starile tensionale, efectele psihologice ale inadaptarii la grup si activitate.

Dimensiunea inovatoare implica intelegerea necesitatii de ameliorare, schimbare, perfectionare a vietii si activitatii grupei si luarea de decizii adecvate, aplicarea lor progresiva.

In problematica managementului grupei de copii, un loc aparte, alaturi de disciplina, il reprezinta inceputul anului scolar, dar si prevenirea comportamentelor negative, interventia si tratarea acestora. Educatorul-manager, interesat de prevenire, are ca barometru de control climatul de activitate din clasa, disciplina, atentia.

Consecintele unui management defectuos sunt reprezentate de: lipsa de motivare, oboseala, deprecierea climatului educational, atitudinea copiilor de ignorare si indiferenta, agresivitate si violenta. Mecanismele de a preveni, interveni si rezolva aceste consecinte nefaste presupun anumite strategii de interventie ale cadrului didactic, strategii de sorginte manageriale. Succesul unui management al grupei de copii presupune, pana la un punct, si preventie inainte de dezvoltarea situatiei problematice. Abilitatea de detectare a crizelor in fazele initiale este de foarte multe ori mai valoroasa decat tratamentul interventionist postfestum.

Spre deosebire de managementul scolii sau al altor medii educationale, managementul grupei de copii este definit de doua aspecte: de specificul relatiei educator-copii, al carei scop este formarea dezvoltarii personalitatii copiilor si de problematica specifica - pedagogica si metodica. Iar aceste doua aspecte genereaza maxima responsabilitate in ceea ce priveste comportamentele si interventiile educatorului.

BIBLIOGRAFIE

• Paun, E., 1999, "Scoala - abordare sociopedagogica", Polirom, Iasi;
• Tomsa, Ghe., 2005, "Psihopedagogie prescolara si scolara", Bucuresti.