Metode activ-participative utilizate in formarea deprinderilor de citit-scris

Metode activ-participative utilizate in formarea deprinderilor de citit-scris

Formarea personalitatii elevului activ, investigator, creator, participant constient la propria sa "daltuire" constituie nu numai un principiu, ci o orientare a educatiei contemporane.

Modalitatea cea mai eficienta de educare a elevilor in spiritul unei atitudini constiente si active in procesul de invatamant o constituie antrenarea permanenta a lor la un efort mintal sustinut, si inarmarea cu capacitatile necesare unei activitati de invatare productive, solicitare intensa a operatiilor gandirii logice, formarea unui mod de a gandi independent si creativ. In aceasta optica trebuie orientat stilul de lucru al invatatorului - comportamentul sau activizat si stilul de invatare a elevului - atitudinea participativa in procesul formarii si autoformarii sale.

Invatarea ca act personal este conditionata asadar de gradul de participare a elevilor la dobandirea cunostintelor. De gradul de participare, de angajare activa si intensa pe tot parcursul lectiei depind calitatea si eficienta acesteia. Cu alte cuvinte, efectele formative si educative ale unei lectii sunt in legatura directa nu cu efectul de predare al invatatorului, ci in raport direct proportional cu gradul de activizare si participare a elevilor la propria lor instruire.

Iata de ce fiecare elev trebuie sa fie pus in situatia de a participa prin efort personal la dobandirea de noi cunostinte, de a fi activ. Un elev care sta pasiv in banca doar urmareste cele predate, nu poate obtine rezultate bune la invatatura. De aceea invatatorului ii revine sarcina de a crea toate conditiile pentru schimbarea de comportamente ce se asteapta sa fie obtinute pe baza unei activitati efectuate direct de elevi.

"In spirala modernizarii strategiei didactice, metodele activ-participative reprezinta un nivel superior. Ele nu sunt noi dar au devenit actuale in fata cerintelor puse invatatorului, ele nu apar pe un teren gol metodic, ci reprezinta un salt calitativ".

In afara de folosirea metodei de baza - metoda fonetico-analitico-sintetica (pe care am prezentat-o in cadrul capitolului al II-lea) in vederea insusirii actului de citit-scris sunt utilizate si alte metode si procedee.

Voi prezenta in continuare cateva metode specifice perioadei preabecedare:

I. Metoda exercitiului

In activitatea didactica, exercitiul reprezinta o metoda fundamentala ce presupune efectuarea constienta si repetata a unor operatii si actiuni, in esenta mintale sau motrice in vederea utilizarii unor scopuri multiple ( Ioan Cerghit).

Metoda exercitiului este una din metodele de baza in insusirea citit-scrisului.

Principalele exercitii folosite in perioada preabecedara sunt:

Exercitiile fonetice sunt acelea prin care se realizeaza analiza si sinteza fonetica, compunerea sunetelor si descompunerea de propozitii, cuvinte, silabe; de identificare a sunetelor, a silabelor; de rostire (pronuntie) corecta, exercitii de respiratie, de articulare corecta, framantari de limba.

Exercitiile lexicale prin care se viseaza intelegerea, insusirea, folosirea corecta a cuvintelor. Aici se incadreaza exercitiile cu omonime, sinonime, paronime, antonime, diminutive

Exercitiile de punctuatie pe baza carora se formeaza deprinderea de a utiliza primul semn de punctuatie, "punctul".

Exercitii motrice prin care se perfecteaza activitatea motrica a mainii, se insuseste pozitia corecta la scris a corpului, instrumentului de scris, incalzirea mainii pentru scris si relaxarea muschilor mici ai degetelor dupa o secventa de scriere.

Exercitii grafice si pictografice pe baza carora se formeaza gestul grafic, se realizeaza analiza si sinteza elementelor grafice, dispunerea corecta in coroiaj si in pagina caietului.

II. Convorbirea

Aceasta este una din metodele mult utilizate in perioada preabecedara. Pe baza acestei metode se realizeaza citirea corecta a ilustratiei (comunicare imagistica), se verifica gradul de intelegere a celor citite, se realizeaza participarea afectiva a elevilor la comunicarea verbala. Foarte importanta este antrenarea elevilor in formularea intrebarilor. Este cunoscut faptul ca de mai multe ori este mai greu de formulat o intrebare decat un raspuns, iar adresarea intrebarii presupune deja cunoasterea raspunsului de catre cel care intreaba.

Convorbirile purtate se pot referi la subiecte ca: "Inceperea scolii", "Clasa si colegii", "Obiectele scolarului", "Drumul de acasa la scoala", "Familia", etc. Cu ocazia convorbirilor de inceput se pot consolida notiunile sus-jos, la stanga, la dreapta, aproape, departe, mult, putin, etc. Convorbirea este un bun prilej de exersare a vorbirii. Ea trebuie sa antreneze pe toti elevii si sa respecte unele cerinte:

Copiii trebuie sa invete sa vorbeasca suficient de tare, de clar si in propozitii complete; sa asculte cu toata atentia pe cei care vorbesc, sa nu-i intrerupa in momente nepotrivite;

Nu trebuie sa se rada de unii colegi, de anumite defecte din vorbirea lor;

Invatatorul sustine permanent, cu atitudinea sa binevoitoare convorbirea, incurajand fiecare copil, contribuind direct la crearea unor atmosfere placute, in care sa nu existe retineri din teama de a nu gresi, ci numai dorinta de a comunica si de a redescoperi bucuria acestei comunicari.

III. Jocul didactic

"Copilul rade:

Intelepciunea si iubirea mea e jocul"

(Lucian Blaga - Trei fete)

Jocul didactic inlesneste invatarea de placere si cu placere. Jocul reprezinta un ansamblu de operatii si actiuni care, paralel cu destinderea, buna dispozitie si bucuria, urmareste obiectivele precise de pregatire (intelectuala, tehnica, morala, fizica) a copilului.

Incorporat in activitatea didactica, elementul de joc imprima acesteia un caracter mai viu si mai atragator, aduce varietate si o stare de veselie, divertisment si de destindere, ceea ce previne aparitia monotoniei si a plictiselii, a oboselii. Restabilind un echilibru in activitatea scolarilor, jocul fortifica energiile intelectuale si fizice ale acestora, furnizand o motivatie secundara dar stimulatorie, o prezenta indispensabila in ritmul muncii scolare.

"Jocul didactic este activitatea prin care se consolideaza si se verifica cunostintele elevilor, se imbogateste sfera lor de cunostinte, se pun in valoare si se antreneaza capacitatile creatoare ale acestora.

Asadar, atunci cand jocul este utilizat in procesul de invatamant, el dobandeste functii pedagogice, asigurand participarea activa a elevului la lectii, sporind interesul pentru cunoastere".

Particularitatile psiho-individuale si de varsta ale elevilor de clasa I impun folosirea jocului didactic in oricare secventa a orei de citire sau de scriere.

Aceasta metoda imbraca forma specifica de exercitiu-joc. Mentionez faptul ca in timpul jocului elevul trebuie sa fie actor, nu spectator. Sarcina invatatorului este de a opta pentru forma de joc care se potriveste cel mai bine colectivului de elevi pe care ii conduce.

IV. Povestirea: este o forma de activitate frecventa. Abecedarul sugereaza teme de povestit pe baza imaginilor din povestile: "Punguta cu doi bani", "Povestea gastelor", "Ursul pacalit de vulpe", "Alba ca zapada", s.a.m.d.

Cand invatatorul povesteste, efectul asupra copiilor este deosebit, oferindu-se permanent un model de exprimare coerenta si expresiva.

V. Repovestirea: se face de catre elevi, cu ajutorul intrebarilor invatatorului sau al unor imagini ce pot asigura o succesiune logica a episoadelor. De asemenea, copiii pot reda unele intamplari la care au participat sau pe care le-au auzit, ceea ce constituie o modalitate de verificare a exprimarii lor.

VI. Memorizarea: poeziilor, cantecelor, proverbelor, ghicitorilor face mare placere copiilor, scolarii mici dovedind usurinta in memorare si bucurie in rostirea versurilor.