Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
Doar rabdarea si perseverenta in invatare aduce rezultate bune.stiinta, numere naturale, teoreme, multimi, calcule, ecuatii, sisteme




Biologie Chimie Didactica Fizica Geografie Informatica
Istorie Literatura Matematica Psihologie

Gradinita


Index » educatie » » didactica » Gradinita
» Metode de invatare active


Metode de invatare active


Metode de invatare active

Asaltul de idei (Brainstorming)

Asaltul de idei este o metoda de grup prin care se dezvolta spiritul creativ si se formeaza comportamente creative prin exersarea gandirii divergente, care invita la elaborarea unor solutii personale pentru problemele identificate. Global, metoda implica trei momente:

1. generarea ideilor prin eliminarea cenzurarii acestora in prima faza in favoarea cantitatii (faza de divergenta);

2. evaluarea calitatii ideilor;



3. selectarea celor mai importante idei (faza de convergenta).

Eficienta acestei metode este conditionata de respectarea celor 4 reguli:

. emiterea si inventarierea ideilor si solutiilor in ordinea in care vin, fara cenzurarea si evaluarea acestora;

. incurajarea preluarii ideilor emise de altii, prelucrarea si (sau) realizarea de asocieri pe baza acestora in scopul sporirii valorii lor sau al realizarii unui produs cognitiv original si cu calitati noi; eliminarea autocenzurii si incurajarea spiritului creator;

. incurajarea ideilor si solutiilor originale, nonconformiste, generate prin manifestarea libera

a imaginatiei.

Modalitati de utilizare:

Utilizarea metodei intr-o activitate de predare􀙶invatare ofera copilului posibilitatea de a reactualiza informatiile pe care le detine despre o anumita tema si solutiile pe care le identifica pentru problema in dezbatere. Informatiile, ideile, solutiile pe care le lanseaza fiecare copil pot fi comunicate colegului cu care lucreaza sau intregii grupe. Indiferent daca sunt corecte sau nu, ele vor fi acceptate si cuprinse in lista de informatii, idei sau solutii a grupei, evaluarea acesteia facandu-se in faza de Reflectie. In acelasi timp, este un punct de plecare in construirea invatarii, bazat pe cunostintele copilului, cunostinte de care acesta devine constient si la care se vor adauga ulterior altele noi. Astfel, la sfarsitul activitatii, copiii pot compara informatiile initiale cu cele pe care le-au obtinut pe parcursul activitatii, isi pot modifica ideile sau solutiile de la debutul investigatiei in lumina noilor date si perspective rezultate din cercetare.

Ciorchinele

Ciorchinele este o metoda prin care copiii organizeaza in categorii informatia obtinuta. Procesul de organizare este vizualizat grafic si stimuleaza identificarea conexiunilor dintre idei (de exemplu: dupa o excursie la un muzeu sau dupa o activitate la grupa in care s-au vehiculat multe informatii, putem organiza informatia obtinuta acolo intr-un ciorchine).

Sugestii metodice:

Metoda "Ciorchinele" poate fi utilizata in etapa initiala a activitatii (ciorchine initial), pentru structurarea informatiei initiale despre o anumita tema si/sau in etapa finala, cea de reflectie, pentru organizarea grafica a informatiei despre tema respectiva, informatie dobandita in cursul activitatii. Evaluarea "ciorchinelui initial" din perspectiva noilor date obtinute in cursul activitatii, permite corectarea informatiilor gresite, completarea acestora sau identificarea unor directii noi de investigare pe care urmeaza sa se deruleze investigatia copilului. In etapa de reflectie se organizeaza grafic informatia corecta si se integreaza in retelele cognitive proprii ale celor care invata.

Etapele metodei:

Aratati copiilor pe o foaie mare de hartie cum trebuie realizat un ciorchine sau realizati unul . impreuna.

Scrieti sau ilustrati in mijlocul foii subiectul ce trebuie discutat (de exemplu: "Albinele")..

Formulati intrebari care sa faciliteze identificarea categoriilor centrale. In exemplul "Albinele" acestea . ar putea fi: caracteristici, forma, hrana, adaposturile, dusmanii, foloasele.

Definiti impreuna cu copiii aceste categorii pentru a putea integra corect informatia sub forma ciorchinelui.

Scrieti aceste categorii in jurul subiectului folosind culori diferite pentru fiecare categorie. Legati-le de subiect printr-o sageata. Puteti folosi si simboluri sau reprezentari grafice care sa insoteasca aceste categorii.

Prin intrebari potrivite, dezvoltati fiecare categorie in functie de continutul ei si de informatiile detinute de copii. Limitele dezvoltarii fiecarei categorii sunt cele date de obiectivele de invatare urmarite in cadrul proiectului din care face parte secventa respectiva.

Ciorchinele realizat in etapa de reflectie va arata relatiile corecte existente intre categoriile centrale si informatiile incluse, dar si posibilitatile de extindere ale invatarii in viitor.

Ganditi - Lucrati in perechi  Comunicati"

"Ganditi - Lucrati in perechi - Comunicati" este o modalitate simpla si rapida de invatare care poate fi folosita de mai multe ori in timpul unei lecturi pentru a dezbate o problema interesanta sau pentru a reflecta la textul respectiv, beneficiind, insa, de ajutorul unui coleg.

Anticipat, educatorul pregateste, de obicei, o intrebare cu mai multe raspunsuri posibile, la care copiii vor formula individual un raspuns scurt pe care il vor prezenta unui partener pe care l-au gasit singuri sau le-a fost desemnat. Prezentandu-si raspunsurile unul altuia, copiii vor incerca sa elaboreze un raspuns comun integrand raspunsurile individuale. Puteti prelungi activitatea cerand perechilor sa faca echipa cu o alta pereche pentru a discuta problema in continuare si a identifica solutii sau perspective noi. Si in acest caz, un reprezentant al celor doua perechi va rezuma discutiile purtate.

4. Colturile

Lectura unui text sau vizionarea unui film care solicita opinia copiilor, poate fi urmata de "colturi", aceasta fiind o activitate prin colaborare menita sa genereze dezbateri. Dupa alegerea temei, copiii vor reflecta asupra ei pentru a trage o concluzie in final. Fiecare copil va exprima un anumit punct de vedere formuland argumentele care i se par cele mai convingatoare. Educatoarea va realiza o lista care va rezuma toate aceste opinii. Copiii se vor orienta fizic in favoarea unei opinii, formand grupuri si schimband argumente. Un grup va ocupa un colt al incaperii, altul un alt colt etc. Fiecare grup va gasi argumente, reprezentative pentru grup si va alege unul sau doi purtatori de cuvant, care vor reprezenta grupul la dezbateri. Dezbaterea propriu-zisa va fi urmata de o rezumare a punctelor de vedere si a argumentelor de catre fiecare grup.

Sugestii metodice:

. Scopul dezbaterii este de a oferi fiecarui participant posibilitatea de a-si gasi grupul a carui pozitie o impartaseste, nu de a participa la o competitie care sa atraga cat mai multi participanti.

. Dezbaterea negociaza pozitii, fara a degenera in dispute personale.

. Impuneti dezbaterii o anumita politete solicitand un limbaj si o gestica potrivite

Harta povestirii

"Harta povestirii" este o forma de organizare si sintetizare a continutului unui text. Aceasta include:

a. Localizarea evenimentului (spatiul fizico-geografic, cultural, social);

b. Problema, motivul, aspectul generativ;

c. Evenimentele, etapele, fragmentele;

d. Personajele;

e. Solutia;

f. Concluziile.

O alta harta a povestii sau povestirii poate compara din anumite perspective, doua sau mai multe opere literare. Puteti folosi simboluri sau imagini (desene, jetoane) cu care sa construiti impreuna un colaj care sa prezinte harta povestirii.

Sugestii metodice:

. Daca este necesar, modificati itemii de mai sus in functie de textul in discutie.

. Implicati copiii in elaborarea unor asemenea itemi (Exemplu: Ce am invatat din asta?)

6. Diagramele Venn

Folosite preponderent in matematica, digramele Venn pot fi valorificate cu succes si la alte discipline, pentru a evidentia mai bine asemanarile, deosebirile si elementele comune in cazul a doua idei, concepte sau fenomene studiate. Ele sunt eficiente dupa lectura unui text, dupa o discutie sau dezbatere, deoarece organizeaza grafic materialul, permitand o mai buna intelegere a acestuia.

Sugestii metodice:

. Desenati pe tabla sau pe o foaie mare de hartie diagrama grupei. Completati-o impreuna cu copiii.

Educatoarea poate scrie elementele comune in spatiul destinat intersectiei.

. Sugerati copiilor sa foloseasca creioane colorate.

. Puteti compara doua obiecte sau fiinte, pentru a identifica elementele comune si cele diferite (de exemplu culoare sau forma).

. Diagramele pot constitui o buna modalitate de evaluare

Stiu - Vreau sa stiu - Am invatat

"Stiu - Vreau sa stiu - Am invatat" (Ogle, D., 1986) este o strategie care poate fi folosita pentru ghidarea copiilor in timpul unei activitati cu continut stiintific care poate dura mai multe zile.

Se imparte o foaie de hartie in trei coloane dupa modelul de mai jos

Palariile ganditoare

Metoda "Palariilor ganditoare" reprezinta o tehnica interactiva de stimulare a creativitatii initiata de Edward de Bono. Participantilor li se solicita sa interpreteze roluri in functie de palaria aleasa. Sunt sase palarii ganditoare, fiecare de cate o culoare: alb, rosu, galben, verde, albastru si negru. Culoarea palariei este cea care defineste rolul, iar participantii trebuie sa cunoasca foarte bine semnificatia fiecarei culori pentru a gandi din perspectiva acesteia:

. palaria alba - gandire obiectiva;

. palaria rosie - gandire sentimentala

. palaria neagra - gandire negativa;

. palaria galbena - gandire optimista;

. palaria verde - gandire creativa;

. palaria albastra - controleaza procesul de gandire.

Fiecare palarie ganditoare reprezinta un mod de gandire oferind o privire asupra informatiilor, sentimentelor, judecatilor, atitudinii pozitive, creativitatii si controlului

Lotus

Tehnica "Lotus presupune deducerea de conexiuni intre idei, concepte, pornind de la o tema centrala care determina cele 8 idei secundare ce se construiesc in jurul celei principale, asemeni petalelor florii de nufar. Cele 8 idei secundare sunt trecute in jurul temei centrale, urmand ca apoi ele sa devina la randul lor teme principale pentru alte 8 idei secundare. Aceasta tehnica stimuleaza munca de colaborare in echipa si efortul creativ al fiecarui membru al grupului in solutionarea sarcinii date.





Politica de confidentialitate





Copyright © 2024 - Toate drepturile rezervate