Metode traditionale de evaluare

Metode traditionale de evaluare

Metodele traditionale de evaluare au capatat aceasta denumire datorita faptului ca, in timp, ele au fost cel mai des utilizate. Din aceasta categorie fac parte: probele orale, probele scrise si probele practice, probe desemnand orice instrument de evaluare proiectat, administrat si corectat de catre profesor.

1. Probele orale

Probele orale reprezinta metoda de evaluare cel mai des utilizata la grupa, dar sunt recomandabile in principal disciplinelor care presupun demonstrarea unor capacitati si abilitati dificil de surprins prin intermediul probelor scrise (de exemplu, capacitatea de comunicare verbala). [1]

Aceste probe au avantaje, dar si dezavantaje. Principalele avantaje ar fi urmatoarele: au o mare importanta in stabilirea interactiunii educator - educabil, care trebuie sa stimuleze modul de structurare a raspunsurilor de catre elev, incurajand si manifestari ce permit evaluarea comportamentului afectiv - atitudinal; ofera posibilitatea modularii intrebarilor in functie de raspunsurile copilului, ofera posibilitatea de a clasifica si corecta imediat eventualele greseli sau neintelegeri ale prescolarului, ofera mai multa libertate de manifestare a originalitatii educabilului, a capacitatii sale de argumentare.

Trebuie avute in calcul si dezavantajele pe care probele orale le au. Acestea ar putea fi:

• evaluarile orale au o validitate redusa datorita imposibilitatii acoperirii uniforme a continuturilor predate si a verificarii tuturor componentilor grupei, privind asimilarea continutului supus verificarii;
• ele opereaza un sondaj in continuturile predate si in rand prescolarilor. Niciodata nu pot fi obtinute pe aceasta cale informatii complete privind asimilarea unei ari de continut de catre o grupa de prescolari;
• raspunsurile au fidelitate redusa datorita multor circumstante: durata scurta a examinarii; raspunsurile nu se conserva, variatia comportamentului evaluatorului, precum si influenta exercitata asupra acestuia de opinia formata asupra copilului;
• nu se acorda sanse egale tuturor elevilor, gradul de dificultate al intrebarilor fiind diferit;
• sunt cronofage, utilizand mult timp;
• dezavantajeaza copiii timizi si pe cei care elaboreaza mai greu raspunsurile.

Din perspectiva caracteristicilor acestui mod de evaluare si, indeosebi, a neajunsurilor acestuia, unele cerinte urmeaza sa fie avute in vedere in utilizarea lor:

• utilizarea lor este necesara pentru abordarea capacitatii de exprimare verbala, orala, mai ales la disciplinele la care aceasta capacitate constituie un element de specificare curriculara;
• in realizarea ei, este necesar sa fie folosite forme combinate, pentru ca efectele pozitive sa se produca asupra intregii grupe, adica atat verificari frontale, cat si individuale;
• pentru cresterea nivelului de consistenta si de precizie al aprecierii sunt necesare elaborarea si utilizarea unor scheme de cotare, recurgandu-se la stabilirea elementelor dorite a raspunsului. De asemenea, este utila stabilirea unor liste de descriptori cu ajutorul carora pot fi departajate mai exact nivelurile performantelor copiilor;
• conditia generala pentru o evaluare eficace este o buna pregatire a educatorului ca evaluator. Ea presupune un antrenament specific in tehnica formularii intrebarilor, a conducerii interviului, ca si in cotarea raspunsurilor (intrebarea sa fie adresata intregii grupe de ele, apoi sa fie numit un copil care sa raspunda si care sa nu fie intrerupt decat daca face greseli sau se indeparteaza de la intrebare, intrebarile sa solicite gandirea independenta, inteligenta si creativitatea copilului, educatorul sa creeze o atmosfera destinsa, fara critici la adresa educabililor, iar raspunsurile sa fie apreciate cu un calificativ, cat se poate de obiectiv).

Trebuie sa tinem seama de aceste cerinte, deoarece, de multe ori, un raspuns gresit poate veni nu neaparat din necunoasterea materiei, ci pentru ca subiectul evaluat nu a inteles corect, nu a interpretat corect intrebarea primita.

2. Probele scrise

Probele scrise reprezinta o modalitate de evaluare foarte des practicata, uneori chiar preferata deoarece prezinta mai multe avantaje pe care nu ar trebui sa le ignoram daca se doreste realizarea unui proces de instruire eficient si sa creasca gradul de obiectivitate in apreciere.

Probele scrise au urmatoarele avantaje:

economia de timp care o realizeaza in cadrul bugetului alocat relatiei predare - invatare - evaluare. Probele scrise permit evaluarea unui numar mare de prescolari intr-un timp relativ scurt;

acoperirea unitara ca volum si profunzime pe care o asigura la nivelul continutului evaluat. Probele scrise fac posibila evaluarea tuturor prescolarilor asupra aceleiasi secvente curriculare, a ceea ce fac comparabile rezultatelor prescolarilor, iar evaluarea in sine este mai obiectiva;

posibilitatea cadrului didactic de a emite judecati de valoare mult mai obiective, intemeiate pe existenta unor criterii de evaluare clar specificate si prestabilite;

posibilitatea educabililor de a-si elabora raspunsul independent, fara niciun fel de interventie din afara, reflectand cunostinte si capacitati demonstrate intr-un ritm propriu;

diminuarea starilor tensionale de stres, care pot avea un impact negativ asupra performantei prescolarilor timizi sau cu alte probleme emotionale. Probele scrise au ca dezavantaj relativa intarziere in timp a momentului in care se realizeaza corectarea unor greseli sau completarea unor lacune identificate.

3. Probele practice

Probele practice sunt utilizate in vederea evaluarii capacitatii de a aplica anumite cunostinte teoretice, precum si a gradului de stapanire a priceperilor si deprinderilor de ordin practic.

In prezent, accentul se pune pe trecerea progresiva de la "a sti" la " a sti sa faci" si " a sti sa fii". Se evalueaza atat procesul (actiunea realizata), cat si produsul (rezultatul). Aceasta metoda de evaluare ofera posibilitatea prescolarului de a-si verifica competentele generale (comunicare, analiza, intelegere, sinteza, evaluare), cat si pe cele specifice, aplicative (capacitatea de a utiliza instrumentele de lucru, capacitatea de a inregistra rezultatele).

Acestea cuprind forme de realizare, experiente de laborator, lucrari experimentale, lucrari in atelier, desene, creatii personale ale copiilor, performantele sportive, performantele muzicale, modul de utilizare al instrumentelor scolare. Rezultatele educationale care evidentiaza capacitatile de aplicare privesc mai ales unele discipline aplicative (tehnologice, artistice, de educatie fizica, practica pedagogica) si pe cele care cuprind continuturi cu caracter experimental (stiintele naturii).

Pentru creearea conditiilor necesare desfasurarii probelor practice educatoarea trebuie sa aiba in vedere urmatoarele aspecte:

• sa selecteze experimentele relevante in raport cu obiectivele care vor fi evaluate;
• sa elaboreze cerintele sarcinii;
• sa pregateasca echipamentele si materialele necesare prescolarilor;
• sa stabileasca criteriile de evaluare, incluzand schema sau baremele de notare care pot fi: de apreciere a lucrarilor/probelor; de timp (timpul necesar efectuarii cerintelor sau in cazul probelor sportive, timpul minim/maxim de strabatut o distanta, de realizat o proba), de calitatea lucrarilor efectuate, de respectarea normelor de securitate si protectia muncii;
• sa proiecteze o strategie generala de evaluare;
• sa presteze experimentul ori de cate ori este posibil.

Pe langa toate acestea, elevii trebuie sa cunoasca din timp tematica lucrarilor practice, pentru a realiza o buna planificare a lucrarilor si, uneori, confectionarea de catre elevi a unor materiale necesare desfasurarii acestor probe .

Educatorul trebuie sa explice sau sa demonstreze mai intai cum trebuie realizate lucrarile respective, iar in timpul evaluarii sa urmareasca aceste cerinte. Lucrarile practice pot fi realizate individual, pe perechi sau in microgrupuri, aceasta modalitate de evaluare avand un pronuntat formativ - educativ pentru copii.

Evaluarea prin probe practice prezinta si unele dezavantaje: sunt mari consumatoare de timp; sunt greu de organizat in multe domenii; lucrarile copiilor sunt apreciate subiectiv, in functie de preferintele sau gusturile cadrului didactic; notarea este greu de facut pentru a elabora si formularea descriptorilor de performanta sunt deficitare.

In concluzie, noi, cadrele didactice, trebuie sa asiguram un echilibru intre probele orale, scrise si practice, pentru ca fiecare metoda are avantaje, dar si dezavantaje. Instrumentele de evaluare pe care le utilizam trebuie sa fie de calitate, sa stabilim scopul probei pornind de la obiectivele operationale ale activitatii de predare-invatare, iar itemii alesi sa corespunda fiecarui obiectiv operational. Rezultatele evaluarii trebuie comunicate si discutate cu prescolarii si parintii acestora si fiecare actiune de evaluare trebuie urmata de strategii de ameliorare a dificultatilor constatate.

Metodele traditionale sunt importante pentru testarea unor cunostinte si capacitati de baza, dar nu mai sunt eficiente atunci cand dorim sa le dezvoltam prescolarilor unele capacitati intelectuale care au un caracter complex si interdisiciplinar.

Strategiile de evaluare trebuie selectate in functie de obiectivele propuse si particularitatile de varsta si psihologice ale educabilului.

Criteriile de apreciere si de notare ale prescolarilor trebuie formulate clar si temeinic, iar rezultatele evaluarii trebuie comunicate si discutate periodic atat cu subiecti evaluati, cat si cu parintii acestora.