Operationalizarea obiectivelor standard in gradinita la copiii cu CES

Operationalizarea obiectivelor standard in gradinita la copiii cu CES

Cea mai mare bucurie a parintilor este aceea de a-si vedea odraslele sanatoase, cu vorbirea si scrierea "frumos curgatoare si limpezi ca cristalul", cum ar fi zis marele nostru povestitor Ion Creanga. Bucuria fireasca a parintilor este impartasita si de parintii lui spirituali: educatorii. Toti, parinti si educatori, isi fac un nobil tel din a dezvolta o personalitate armonioasa copilului.

Cum vorbesc copiii nostri? Unii vorbesc fara dificultati, cursiv, expresiv, atractiv, cuceritor de frumos. Altii, dimpotriva, se poticnesc si, desi fac eforturi vizibile, vorbirea lor este neclara, peltica sau balbaita. Cu timpul, ca urmare a reactiei celorlalti, la acesti copii se dezvolta un penibil sentiment de jena, un apasator complex de inferioritate. Ca urmare, ei se inchid in sine, se izoleaza de colectivul in care limbajul lor defectuos nu-i ajuta sa realizeze contacte sociale ori devin agresivi.

In grupa pe care o conduc sunt copii care au tulburari de limbaj (diagnosticate de logoped) si pentru acesti copii am realizat un program de corectare a vorbirii, venind astfel in sprijinul nevoii lor de comunicare. Activitatile ce compun programul se realizeaza in toate momentele zilei: la inceputul activitatilor de educare a limbajului, in timpul jocurilor, in conversatie libera la masa, la plimbare; nu am recurs la o planificare riguroasa pentru ca am dorit ca interventia mea sa fie discreta, sa nu provoace o reactie negativa a copilului fata de aceste activitati.

Activitatile trebuie realizate in colaborare cu logopedul si cu parintii pentru ca o buna colaborare a factorilor educationali va intari efectul benefic, determinand un progres vizibil in vorbirea copilului si in comunicarea sa, in general. Sigur, educatoarea trebuie sa se substituie logopedului, care cunoaste tehnici speciale, insa ea are avantajul ca-l cunoaste mai bine pe copil, ca este o persoana care se bucura deja de increderea copilului si, de asemenea, ca petrece mai mult timp alaturi de acesta.

Prezint in continuare structurarea programului de corectare a tulburarilor de limbaj ale copiilor, pe care l-am desfasurat la grupa mare.

Stabilirea nevoilor specifice

Nevoia de pronuntare corecta a sunetelor pentru a se face inteles de colegi;

Nevoia de exprimare corecta (in propozitii) pentru a putea sa-si exprime ideile, sa povesteasca si sa participe la activitatile grupei;

Nevoia de socializare, de integrare intr-un grup pentru a stabili relatii de prietenie cu ceilalti copii, pentru a nu fi considerat "altfel';

Nevoia de comunicare legata de celelalte nevoi, pentru ca trebuie sa-si invinga timiditatea si sa comunice prin cuvant, pentru a fi inteles mai bine;

Nevoia de a invata stiut fiind ca achizitia de cunostinte are la baza dezvoltarea limbajului;

Nevoia de afectiune; orice copil are nevoie sa fie pretuit si iubit;

Nevoia formarii unei bune imagini de sine, de a-si invinge timiditatea, de a capata incredere in fortele proprii si a participa, astfel, activ la orice activitate realizata in gradinita, dar si in familie.

In realizarea acestui plan educatoarea trebuie sa puna accent pe continuitatea activitatilor de la gradinita in familie si pe o implicare mai mare a familiei in realizarea obiectivelor.

Obiectiv: sa pronunte corect sunetele;

Activitati specifice obiectivului I:

Exercitii pentru gimnastica buzelor:

ridicarea buzei superioare, buza de jos ramanand pe loc;

lasarea pronuntata in jos a buzei inferioare;

sugerea buzelor pe rand, apoi una sub alta;

se fac buzele trompa, se misca la dreapta, la stanga si se rotesc etc.

Exercitii pentru gimnastica obrajilor:

suptul obrajilor printre masele;

ranjetul: buzele se intind puternic in parti, in sus, odata cu comprimarea obrajilor si dezvelirea dintilor;

umflarea obrajilor, pe rand;

in timpul acestor exercitii se pot pronunta sunetele: s, z, b, m etc.

Gimnastica limbii:

scoaterea limbii din gura, in forma de lopata in pozitie orizontala si strangerea ei intre dinti;

scoaterea mult din gura a limbii si apoi introducerea ei in fundul gurii cat mai mult si cu varful ridicat si facut ghem;

cu limba scoasa si gura putin deschisa copilul va duce varful limbii in sus, spre nas, in jos spre barba, la dreapta, la stanga;

lipirea limbii de cerul gurii si desprinderea ei cu zgomot.

Gimnastica maxilarelor:

inchiderea si deschiderea gurii cu putere, ajutandu-se de maini;

dupa ce se va deschide suficient, se va pronunta sunetul "c';

cu limba bine sprijinita in spatele dintilor incisivi inferiori, se va apasa puternic maxilarul, apoi se va impinge inainte in sus, se va trage inapoi.

Jocuri-exercitiu:

"Sforaitul calului", "Pasarica zboara", " Oprim calul'

"Bate gongul'     " Creanga se rupe ' " Catelul maraie'

"Fa ca mine' "Canta ca mine' "Copilul tremura'

Exercitii de pronuntare a sunetelor r, l, s, z, s,j, c, b, m.

Exercitii - framantari de limba (e.x. Rica nu stia sa zica ramurica', " Un pitic' etc.)

. Exercitii pentru corectarea auzului fonematic.

"Chemam pisica', "Zi ca mine', "Sa nu speriem pasarile'' ,Ce ai auzit?',imitarea onomatopeelor.

. jocuri exercitiu de emitere de sunete.

"Suiera ca mine' Cine suiera mai tare' etc.

Aceste exercitii se pot face in orice moment liber al educatoarei (in special dimineata) si la inceputul activitatilor de dezvoltare si educare a limbajului. Concomitent, se vor efectua saptamanal exercitii cu logopedul.

Obiectiv 2) sa se exprime corect in propozitii.

Obiectiv3) sa povesteasca in propozitii scurte.

Activitati specifice obiectivelor II si III:

. Jocuri didactice (pentru pronuntarea cuvintelor, denumirea obiectelor)

" Ce este aceasta? '    " Cine trimite cadoul? ' " Ce ne-a adus Mos Craciun?' " Cine a venit? ' " Cine face asa? '

. Jocuri didactice (ce vizeaza formularea de propozitii)

" Spune ce face? ' " Repeta dupa mine ' " Completeaza ce lipseste '

. Jocuri didactice (pentru despartire in silabe)

"Jocul silabelor ' " Cate silabe are? ' etc.

. Jocuri-exercitiu (pentru si prin citirea de imagini)

"Hai sa spunem o poveste!' " Ce vezi in imagine?'

" Ce obiect este acesta? ' " Sa citim imaginile din aceasta carte '

. Activitati de lectura dupa imagini ;

"Familia mea'    La magazin ' " O plimbare cu trenul' etc.

. Activitati de convorbire

" Cine e prietenul tau?

Activitati de memorizare

" Florile ii sunt surori'     " Prietenii curateniei' etc.

Corectarea pronuntiei se va face in modul cel mai firesc, in orice moment al zilei, pentru a nu le atrage atentia copiilor asupra deficientei respective si a nu-i stresa.

Obiectiv sa relationeze cu ceilalti copii, integrandu-se in colectivul grupei.

Activitati specifice obiectivului

. Participarea la jocuri de rol in care sa aiba un rol principal.

"De-a familia'    "De-a gradinita' "De-a doctorul' "De-a trenul'

. Participarea la activitati de serviciu pe o saptamana (lucrul in echipa)

"Si noi muncim'

Participarea pe rand, ca "ajutor al educatoarei', la unele activitati ale grupei, transmiterea de sarcini restului grupei;

Participarea la jocuri de constructii;

Participarea la activitati pe subgrupe, punandu-se accent pe munca in echipa si pe responsabilizarea membrilor;

Discutii ale educatoarei cu ceilalti copii din grupa pentru a-i determina sa-1 inteleaga pe copilul cu tulburari de limbaj si sa nu-1 evite in jocurile lor;

Activitati cu toata grupa pentru a responsabiliza copiii in respectarea regulilor;

Folosirea salutului si a formulelor de politete cu orice prilej.

Obiectiv sa comunice cu toti cei din jurul sau;

Activitati specifice obiectivului

Antrenarea copilului cu tulburari de limbaj in discutii libere, apeland la subiecte care il intereseaza;

Desfasurarea in cadrul "intalnirii de dimineata' a unor jocuri-exercitiu de dezvoltare a creativitatii: "Jocul intrebarilor' "Daca as fi'

Antrenarea in cadrul activitatilor alese a copiilor cu tulburari de limbaj pentru a-si exprima public o parere, a canta etc;

Derularea de activitati in care educatoarea sa-1 incurajeze sa povesteasca, sa comunice cu cei din jur;

. Antrenarea copilului de catre educatoare in discutii impreuna cu familia pentru a povesti ce a facut la gradinita.

Obiectiv sa precizeze sensul cuvintelor.

Obiectiv 7) sa caracterizeze fenomene, obiecte, fiinte, plante, animale, folosind cuvintele corespunzatoare.

Activitati specifice obiectivului

Antrenarea copilului cu dificultati de limbaj in activitatile din sfera stiintei (cunoasterea mediului, matematica), dar si in celelalte, in cadrul carora el invata, foloseste si exerseaza notiuni specifice;

Antrenarea copilului cu dificultati de limbaj in jocuri didactice care implica folosirea corespunzatoare a notiunilor specifice (in orice moment al zilei si nu neaparat planificat);

"Spune cum este? ' "Ce face.copilul' "Roata legumelor, a fructelor' Verbalizarea oricarei actiuni indeplinite.

Obiectiv 8) sa manifeste incredere in fortele proprii si in cei din jur (familie, cadre didactice, colegi); sa realizeze ca este iubit si pretuit si nu are vina pentru tulburarea sa de vorbire.

Activitati specifice obiectivului

Discutii ale educatoarei cu copilul pentru a-1 stimula sa se exprime liber, firesc si sa persevereze in a exersa pronuntia sunetelor si a cuvintelor;

Convorbiri cu copilul pentru a-1 convinge sa nu ezite sa vorbeasca si sa exprime ce doreste; :

Discutii cu restul copiilor grupei pentru a-i determina sa aiba un comportament apropiat fata de cel cu tulburari de limbaj, sa vorbeasca cu el, sa-1 corecteze fara a-i crea disconfort afectiv;

Desfasurarea de activitati in care copilul sa aiba rolul principal, sa conduca un joc, sa coordoneze activitatea dintr-un centru.

Discutii cu familia copilului pentru a continua activitatile din gradinita, insistand asupra limbajului si comunicarii si urmarindu-i o pronuntie clara tot timpul.

Dizabilitatea severa, profunda si/sau asociata prezinta, la prescolar, un tablou simptomatologie foarte larg, incluzand atat caracteristici generale pentru toti copiii cu acest tip de dizabilitate, cat si aspecte particulare, ce decurg, pe de o parte din combinatia deficientelor prezente, iar pe de alta parte din gradul/severitatea acestora. Majoritatea cazurilor sunt insotite de probleme medicale care influenteaza mult interventia psihopedagogica.

Referindu-ne la paleta manifestarilor comune tuturor copiilor cu deficiente severe profunde si/sau asociate, putem preciza cateva dintre acestea. Astfel, se pot observa:

dificultati ale mobilitatii fizice generale;

incapacitatea de autoingrijire si dificultati de autoservire;

dificultati majore in formarea constiintei de sine si in relationarea cu cei din jur;

nivel senzorial limitat, absenta oricarui mijloc de invatare spontana;

dificultati majore in sfera comunicarii (mergand pana la absenta oricarei modalitati de receptare si exprimare);

disconfort psihoafectiv si manifestari de automutilare, comportamente auto-stimulalive persistente si rezistente la interventie.

Toate aceste caracteristici au puternice repercusiuni asupra tipurilor de servicii educationale si de recuperare alocate copilului. Daca pana nu demult, copiii cu dizabilitati severe, profunde si/sau asociate erau considerati irecuperabili si plasati in structuri educationale rigide, de tipul caminelor-spital sau caminelor-scoala, in prezent se acorda o atentie sporita includerii acestora intr-o forma de educatie incluziva, ca o consecinta a recunoasterii drepturilor fundamentale ale acestora si a asumarii premiselor de unicitate, diversitate si educabilitate in invatamantul romanesc.

In cazul acestui tip de dizabilitate, prioritatile de dezvoltare ale prescolarului sunt limitate la fonnarea si dezvoltarea acelor abilitati fundamentale pe care copilul, in mod normal, le deprinde spontan. Prin urmare, inainte de a-l invata sa-si largeasca sfera cunoasterii si sa se exprime, copilul cu dizabilitati severe, profunde si/sau asociate trebuie ajutat sa-si formeze acele modalitati elementare de asigurare a confortului fizic si afectiv si trebuie indrumat catre achizitionarea unor instrumente care-i permit pentru inceput sa interactioneze, apoi sa exploreze si in cele din urma sa cunoasca mediul extern. Este important ca mai intai sa-si formeze o baza de cunoastere pentru ca ulterior sa aiba ce exprima.

Programa scolara pentru acesti copii se structureaza pe urmatoarele domenii curriculare, realizate de catre educatoare, respectiv: activitati de autonomie personala si sociala, activitati de comunicare, activitati de educatie fizica si senzorial-cognitiva, activitati de expresie psihomotrica, activitati ludice, activitati muzicale si activitati plastice. La aceste domenii se adauga terapiile specifice realizate de profesorii psihopedagogi, audiologi si kinetoterapeuti, dupa caz. Desi diferentiate prin obiective specifice, aceste domenii sunt intercorelate, influentandu-se si completandu-se reciproc, subliniind caracterul unitar al interventiei educative. De exemplu, in activitatile de expresie psihomotrica se formeaza abilitati motrice fundamentale care se regasesc in etapele preliminare ale invatarii, indice (jocul motor), iar continuturile activitatilor de cunoastere senzoriala se suprapun peste cele ale formarii autonomiei sociale si se regasesc deopotriva in joc si activitati de comunicare.

Programul educativ are caracter progresiv si se va centra initial pe stimulare si dezvoltare senzoriala si motorie, pentru ca ulterior sa fie extins pe cele cinci axe fundamentale ale dezvoltarii psihice, respectiv: comunicare, cognitie, psihomotricitate, autonomie personala si autonomie sociala. Daca initial activitatile de stimulare pot fi realizate independent una de alta, din momentul trecerii la etapa urmatoare, a formarii abilitatilor psihice fundamentale se impune intercorelarea subiectului, temei si obiectivelor cadru ale activitatilor pentru a facilita transferul de informatii si instrumente. Astfel, un exemplu practic este prezentat in cele ce urmeaza si constituie un punct de reper pentru organizarea altor etape ale invatarii.

Planificarea activitatii se face pe principiul "Plan de interventie personalizat" - coordonat de catre profesorul psihopedagog si elaborat in colaborare cu educatorul, cu medicul, psihologul, kinetoterapeutul si familia copilului - cu identificarea unor puncte-cheie de dezvoltare pe termen lung (ciclu scolar), a unor obiective tinta pe termen-scurt (perioada putand varia de la o saptamana la 3 sau 6 luni), fiecare din domenii fiind proiectat printr-un program de interventie personalizata (PIP) si cu operationalizarea atenta si corecta a obiectivelor din PIP pentru a facilita progresul.

Durata unei activitati frontale este de maximum o ora, pentru a se asigura stimularea tuturor copiilor pe durata desfasurarii ei; durata unei activitati individuale sau in grup mic este de maximum o jumatate de ora, dar respecta ritmul individual al fiecarui copil.

(Re)evaluarea programului se va face, in principiu, la finalul perioadei, dar poate fi efectuata ori de cate ori situatia o impune (de exemplu, daca obiectivul a fost atins mai repede sau daca, dimpotriva, se constata ca este o directie gresita sau ineficienta). O precizare importanta se refera la evaluarea initiala si subliniaza necesitatea unei evaluari totale pentru a identifica toate lacunele de dezvoltare ale copilului si nu doar pe cele superioare nivelului sau de dezvoltare din acel moment; este posibil ca, desi a ajuns intr-o anumita etapa, sa nu-si fi insusit corect si complet capacitatile premergatoare, iar aceasta situatie favorizeaza manifestarea unor accentuate regresii ori de cate ori se intrerupe repetarea acelor activitati (de exemplu, in vacantele scolare).

Un punct important al interventiei il reprezinta colaborarea cu parintii si consilierea acestora, implicarea directa a lor in lucrul efectiv cu copiii, nu doar in calitate de observatori, ci de participanti activi. Numai astfel se poate asigura continuitatea programului si se pun bazele unei invatari autentice si eficiente.Vom exemplifica, in continuare, specificul activitatilor ludice, insistand pe corelarea obiectivelor urmarite cu formele de realizare.

OBIECTIVE CADRU:

1. Formarea si dezvoltarea deprinderilor de joc

Formarea si dezvoltarea abilitatilor ludice primare - jocul primar senzorio-motor

activitati preferate si amuzante pentru copil (interactiune corporala - harjoneala, "de-a baba oarba", "de-a prinselea", jocuri de manipulare de obiecte, poezii si povesti etc.) - se adapteaza pentru fiecare copil;

Formarea si dezvoltarea capacitatii de a folosi instrumente ludice - jocul propriu-zis

activitati ludice ce presupun utilizarea specifica a unor jocuri si jucarii

jocuri imitative

jocuri simple cu subiect din viata cotidiana: leganam papusa, o imbracam etc.

Formarea si dezvoltarea unor deprinderi ludice -jocul imaginativ

joc simbolic

jocuri cu subiect din viata cotidiana

jocuri cu rol

activitati plastice sau jocuri de constructie si imbinare fara model

Stimularea, formarea si dezvoltarea unor forme complexe de joc -jocul in paralel (daca e cazul, mai ales la copiii cu dificultati de relationare si integrare in grup)

jocul solitar ce imita activitatea/ jocul grupului (prezent la copii cu slaba capacitate de relationare, cu tendinte de autoizolare)

Stimularea, formarea si dezvoltarea unor abilitati complexe de joc -jocul interactiv

jocuri frontale de miscare, de constructie, cu subiect

jocul cu reguli

jocuri in doi cu respectarea randului

mima si pantomima: "Ghici ce este / ce face?"

activitati colective de creatie

2. Consolidarea dezvoltarii senzoriomotorii si afective

Stimularea interesului pentru jocul care valorifica experienta senzorial-cognitiva

jocuri de sortare a jetoanelor

jocuri lacunare: "Ce lipseste?".

jocuri de reconstituire a intregului din partile componente: puzzle, cuburi cu imagini etc.

Consolidarea deprinderilor si calitatilor psihomotrice prin jocuri de miscare si de constructii

jocuri: "Statuile", "Ursul doarme"

jocuri de tip concurs: "Stafeta", "Cine pune mai repede" -adaptate nivelului de dezvoltare motrica .jocuri de ritm, dans si miscare pe muzica

jocuri de compunere si descompunere a unor ansambluri prin suprapunere, alaturare, imbinare, insirare etc.

jocuri de constructie

Consolidarea dezvoltarii afective prin activitati ludice

Jocuri distractive cu valoare detensionala

jocuri cu reguli

jocuri cu rol

teatru (cu marionete), dramatizari

2.4 Stimularea formelor primare de imaginatie

jocuri reproductive cu subiect din viata cotidiana

activitati grafice reproductive

dans si miscare pe muzica

jocuri de constructie si imbinare dupa model propriu

3. Formarea si dezvoltarea initiativei, a manifestarii alegerilor si stimularea independentei in activitati si relatii

Formarea si dezvolturea initiativei si independentei in activitati si relatii

jocuri distractive preferate cu material si partener la alegerea copilului

exercitii grafice sau plastice, jocuri de constructie etc. realizate independent si evaluate colectiv

Stimularea insertiei in microgrup

activitati frontale de creatie plastica dirijata

mima si pantomima

jocuri cu subiect din viata cotidiana "De-a familia", "Avem musafiri", etc. jocuri de echipa si competitie

intreceri "Cine termina mai repede?"

CONTINUTURI DE INVATARE:

Formarea deprinderilor de joc - a invata sa se joace

Consolidarea dezvoltarii psihoafective:

Consolidarea deprinderilor si calitatilor motrice:

Posturi corecte

Echilibru static si dinamic

Prehensiune corecta (apucare, manipulare, controlul actului reflex - lasa obiectul din mana)

Coordonari oculo-manuale, bi-manuale si ochi-mana-picior (alaturare, suprapunere, prindere, aruncare, imbinare ele.)

Abilitati motrice de baza: mers, alergare, sariturf, tarare, rostogolire etc.

Calitati motrice: viteza, rezistenta, forta, indemanare.

Consolidarea achizitiilor perceptiv-cognitive

Perceptie globala

Memorie

Atentie

Reprezentare

Capacitati analitico-sintetice (diferentieri, sortari dupa diferite criterii, descompuneri, reconstituiri, asocieri)

Reducerea tensiunilor psihoafective pentru obtinerea de comportamente dezirabile

Initiativa in actiuni si relatii

Independenta in actiuni si relatii

Adaptarea si integrarea in mediu (microgrupul social)

INDICATII METODICE:

in activitatea cu copiii cu dizabilitati severe, profunde si/sau asociate nu se poate pleca de la premisa ca acesti copii invata spontan sa se joace; jocul este o activitate, o deprindere ce trebuie formata treptat, intr-o succesiune de etape cu grad progresiv de dificultate;

cel mai bine iese in evidenta functia terapeutic-compensatorie a jocului in activitatea cu prescolarii cu dizabilitati severe;

fiecare copil atinge un anumit nivel in invatatea actiunii de "a se juca', nu este obligatoriu ca toate etapele sa fie parcurse in,ciclul prescolar, ci se impune mentinerea ritmului propriu al copilului, evaluarea si respectarea nivelului sau real de progres si personalizarea activitatilor ludice;

in general, se recomanda observarea comportamentului copilului, care tinde sa se orienteze instinctiv spre obiectele, fenomenele sau persoanele care ii capteaza atentia la un moment dat; in felul acesta se stabileste un punct de pornire;

copilul trebuie invatat sa descopere placerea de a explora si manipula mediul, prin strategii in co-actiune;

demonstratiile frecvente trebuie insotite de stimulare emotionala pozitiva;

jocul didactic, avand ca scop organizarea invatarii ludice, trebuie adaptat la aptitudinile si preferintele copilului (cu alte cuvinte, metoda trebuie adaptata la copil si nu copilul la metoda).

Pentru reusita procesului de normalizare a vietii si succesul integrarii sociale a copilului slabvazator, este foarte importanta cunoasterea reala a particularitatilor sale, care sa stea la baza alegerii celor mai eficiente metode si procedee de educatie.

Pastrarea sanatatii si recuperarea copilului ambliop presupune asigurarea conditiilor care sa conduca spre dezvoltarea optima - fizica, intelectuala si emotionala - care sa-l faca asemanator cu ceilalti copii de care nu se deosebeste; caci personalitatea umana se dezvolta la fel, pe etape de varsta, in functie nu numai de zestrea ereditara, ci si de bogatia relationarii cu ceilalti si influentele care se exercita asupra lui. In procesul educarii copiilor ambliopi se vor urmari, cu precadere, urmatoarele aspecte:

cresterea si dezvoltarea armonioasa;

identitatea personala si formarea imaginii de sine;

perceperea corecta a realitatii;

adaptabilitate in relatiile interpersonale;

autonomie, independenta, capacitate libera de actiune;

integrare, echilibru si perceptie unitara si reala despre viata si valorile acesteia;

interactiune sociala si comunicare.

Lasat singur in fata imprejurarilor cotidiene care sunt cu atat mai dificile, adesea slabvazatorul nu reuseste sa-si valorifice resursele; ca urmare, capacitatile sale, nesolicitate si neexersate, nu se dezvolta suficient. Cand insa educatorul desfasoara o exersare rationala si creeaza imprejurari favorabile, dezvoltarea proceselor comportamentale, cognitive, afective si volitive este intai totul normala.

Astfel, pentru socializarea si castigarea autonomiei personale a copilului mic slabvazator, este necesar si benefic sa i se vorbeasca mult, expresiv, bland, cu o voce din care sa se degaje afectiune, sa fie dirijat sa perceapa realitatea inconjuratoare prin cat mai multi analizatori, sub indrumarea si explicatiile clare si afectuoase ale mamei si, mai tarziu, ale educatoarei.

Inca din primii ani ai prescolaritatii este important pentru copil sa invete cat mai multe moduri eficiente de relationare cu ceilalti (frati, parinti, copii cu care se joaca, educatori, musafiri, vanzatori, medici etc), sa fie ferit de inchiderea in sine, de introversia exagerata. Pentru aceasta li se vor oferi ocazii sa desfasoare activitati puternic motivate, care sa le mobilizeze atentia si vointa, dorinta de a se autoperfectiona.

Trebuie evitat ca activitatea sa se desfasoare in conditii de tensiune, cu crispare; trebuie formata obisnuinta de a percepe atent, prin cat mai multi analizatori. De asemenea, vom evita atitudinea de resemnare a copiilor in fata incapacitatii lor vizuale, atitudine care constituie o piedica in calea dezvoltarii lor. Avizi de afectivitate, copiii ambliopi se ataseaza puternic de cei care le arata grija si dragoste, manifestarile lor afective fiind sub nivelul varstei (infantilism afectiv), si solicita exagerat ajutorul nostru si confirmarea ca si-au indeplinit bine micile lor sarcini de inceput. Este normal ca ei sa aiba mai multa nevoie de a fi asistati, incurajati, iar exteriorizarea afectivitatii de catre educator va trebui sa nu fie exagerata, pentru a nu le crea dependenta, ci folosita ca mijloc de incurajare si recompensare. Pe de alta parte, trebuie sa intervenim cu parghiile pedagogice si in cazul manifestarilor de negativism, de impulsivitate si instabilitate.

Pentru formarea si dezvoltarea comportamentelor de autonomie personala si sociala, in gradinita de ambliopi urmarim cu preponderenta:

adaptarea conditiilor invatarii la posibilitatile vizuale ale copiilor;

sprijinirea mai indeaproape a activitatii vizuale;

asigurarea preponderentei mijloacelor vizuale si preocuparea excesiva pentru conditiile vizuale optime in raport cu celelalte cai aferente procesului didactic;

stricta individualizare si gradarea riguroasa a sarcinilor didactice, in functie de deficienta si varsta;

strategia concentrarii;

asigurarea stabilitatii achizitiilor cognitive, afective si comportamentale;

ordinea si organizarea precisa a fiecarei activitati;

respectarea raportului optim dintre activitate si joaca.

Astfel, referitor la autonomia personala, avem in vedere urmatoarele obiective, dzand comportamente observabile:

sa isi recunoasca propriul corp: "Eul concret';

sa identifice si sa exprime nevoile personale (foame, setei nevoia de toaleta etc.)

sa identifice si sa utilizeze corect principalele obiecte de toaleta si instalatiile snitare;

sa posede deprinderi igienice (e. g. a se spala singur pe maini cu apa si sapun);

sa manance si sa bea singur;

sa se imbrace/Mezbrace singur, aranjand frumos hainutele pe scaunel;

sa-si stearga lentilele de la ochelari, la nevoie.

Referitor la autonomia sociala, avem in vedere urmatoarele obiective:

sa cunoasca si sa identifice membrii familiei (numele parintilor, fratilor, bunicilor, profesia parintilor, adresa);

sa stabileasca contacte sociale, sa salute;

sa lucreze in grup pentru indeplinirea unei sarcini;

adaptarea afectiva si sociala a copilului la conditiile impuse de viata in grup;

formarea deprinderii de a se orienta intr-un spatiu nou;

sa recunoasca principalele sarbatori religioase;

sa stie principalele reguli de circulatie si mijloace de transport;

formarea unor deprinderi de comportament adecvat si civilizat, in diverse situatii de viata.

2. Particularizarea procesului didactic in gradinita

In cadrul programului desiasurat in gradinita, educatoarea are posibilitatea sa moseasca activitatile si strategiile cele mai potrivite pentru a forma si dezvolta copiilor cu deficiente de vedere comportamentele dorite, de autonomie personala si sociala.

Activitatile libere/alese ofera o larga arie de manifestare a autonomiei, atat in ceea ce priveste manifestarea capacitatilor de autoorganizare si autoorientare, cat si in gasirea unor noi modalitati de actiune independenta.

Activitatile didactice comune pot oferi copilului posibilitatea de a se manifesta independent, realizandu-se o relatie optima intre dirijare si autonomie. Acumuland o serie le cunostinte, copiii isi formeaza numeroase deprinderi si capacitati care le confera libertate in actiune, invata sa comunice si sa colaboreze cu altii, initiind apoi jocuri in care investesc intr-un cadru ludic tot ce stiu si pot, in mod independent si autonom.

Eficiente in acest sens sunt:

cantecele: "Un copil politicos", "Un iepuras poznas", "Hai, copii, in pas vioi", ,Stopul";

poeziile: "Prietenii curateniei", "Trei exemple de urmat", "Buna dimineata, "Soare!", "Hai la drum mici pietoni", "Ce e bine, ce e raii";

povestirea dupa ilustratii: "O fapta buna";

povestirea pilda: "Maricica", "Greseala Cuminticai", "Visul lui Ionel";

povestirea incompleta: "Povestea unei mingi", "Dorinta lui Ionel".

Deoarece jocul - activitatea predominanta la varsta prescolara - il ajuta pe copil sa-si exprime gandurile, emotiile, temerile, dorintele, ii ofera sentimentul autonomiei si este perceput ca o activitate placuta in care se poate manifesta, acesta se aplica in terapia cognitiv-comportamentala a copilului cu deficiente de vedere. Jocul ii da copilului siguranta si increderea de a trece la actiuni prin care i formeaza autonomii din ce in ce mai ample; este cadrul sigur, unde erorile nu au consecinte, unde initiativa fiecaruia isi gaseste loc si unde se dezvolta abilitati prin care sa-si castige independenta, manifestarea libera.

Jocurile de creatie ofera posibilitatea formarii deprinderilor de asumare si indeplinire a unor sarcini elementare, legate de adaptarea la viata cotidiana, prin transformarea jocului in activitate cu finalitate practic-adaptativa. Caracterul jocului de creatie este unul imitativ, atractiv, distractiv si emotiv-pozitiv. Continutul reflecta impresiile pe care le furnizeaza copiilor realitatea sociala, relatiile de famijie si sociale, normele si cerintele moralei. Functiile jocului de creatie sunt de integrare in colectiv, de modelare a comportamentului, de rezolvare a contradictiei intre ceea ce este (copil) si ceea ce doreste sa fie (adult).

Prin jocuri de creatie ca: "De-a familia", "De-a gospodinele", "De-a mama", "Spalam rufe", "De-a doctorul", imitand diferite activitati umane specifice adultilor, copiii isi formeaza deprinderi practice elementare privind activitatea gospodareasca (maturatul, stersul prafului, aranjarea mesei, spalarea veselei); deprinderi de ordine (a camerei, a mesei, a spatiului de joaca, a dulapului de haine); deprinderi de igiena si intretinere personala (curatenia corporala, a vestimentatiei, a obiectelor de uz personal); deprinderi de autoservire (ordinea de servire a mancarii, folosirea corecta a tacamurilor si a veselei). Aceste jocuri ofera, totodata, posibilitatea adaptarii copiilor la viata in colectivitate. Copiii isi formeaza deprinderi de comportare in familie, in gradinita, la cabinetul medical, stabilesc relatii interpersonale corecte, diferentiate in functie de varsta si de rol social.

Jocurile cu rol contribuie la formarea unor conduite de viata civilizata, prin imitarea modelelor comportamentale si implementarea unor norme de comportare: formule adresative, respect, politete, responsabilitate, intrajutorare, principialitate; la formarea unor comportamente adecvate si civilizate in ocazii diferite si speciale, la formarea unui comportament civilizat in institutii publice, precum si a deprinderilor de respectare a normelor de circulatie rutiera.

Jocurile cu roluri dau ocazia pentru aprecierea altora si aprecierea de sine. Deoarece rolurile sunt solidare cu regulile, copilul se familiarizeaza cu lumea valorilor. Normele ce reglementeaza jocul sunt imprumutate din sfera sociala si, exersandu-le, copiii le vor regasi si aplica in viata sociala. Rolul constituie modelul pe care copilul si-1 selectioneaza pentru a-l reproduce intr-un anumit joc. Prezinta interes angajarea copiilor in rol si conduitele ce se structureaza odata cu aceasta angajare.

In sensul celor afirmate, reprezentative sunt jocurile cu rol: "La magazin", "La cabinetul medical", "La telefon", "Agentul de circulatie", "La teatrul de papusi", "Avem musafiri", "La multi ani, Maria!".

De exemplu, prin jocul cu rol "La multi ani, Maria!", copiii isi reactualizeaza si precizeaza regulile de comportare adecvata in ocazii speciale, isi insusesc unele formule de politete, li se educa spiritul de ospitalitate, sociabilitate si relatia de prietenie. Rolurile ce apar in acest joc sunt determinate de imaginile pe care copiii le-au pastrat despre anumite actiuni, de particularitatile lor de intelegere si patrundere in lume, in viata sociala, precum si de particularitatile individuale si de varsta, de preferintele lor.

Jocurile didactice influenteaza comportamentul copiilor, mai ales prin intermediul regulilor; acestia invata conduita civilizata si, totodata, se realizeaza o forma de socializare a relatiilor in cadrul grupei. Jocul didactic impune actionarea independenta pentru rezolvarea sarcinilor didactice, putere de autostapanire, spirit disciplinat, respectarea partenerilor de joc, spirit critic, autocontrol, cultivarea relatiilor pozitive in colectiv si a modului cooperant de relationare cu colegii. in jocul didactic colectiv, copiii invata sa se ajute unii pe altii, sa se bucure de succesele colegilor, sa aprecieze si sa recunoasca nepartinitor succesele altora.

Exista o gama foarte variata de jocuri didactice pe care le putem desfasura cu copiii ambliopi; enumeram ca exemple jocurile didactice: "In vizita", "Jucariile", "Postasul", "Ce este si ce faci cu el?" , "Alege-ti perechea", "Chici cine este", "La plimbare".

Jocurile-dramatizari (scenetele) ca, de exemplu: "Iedul cu trei capre", "Greierele si furnica", "Ridichea uriasa", "Casuta din oala", "Cei trei fluturasi", precum si teatrul de papusi sau marionete (cu scenarii pe diferite teme), care le ofera copiilor multiple posibilitati de a-si castiga independenta si de a progresa, trecand la o autonomie din ce in ce mai ampla. Pus in situatia de a practica o diversitate de comportamente, de a se transpune in "pielea" unor personaje, copilului i se solicita un anumit mod de comportare, i se ofera prilejuri de a actiona efectiv pe baza unor reguli de comportare civilizata, de a exersa in mod direct deprinderi, comportamente, relatii sociale.

Un exemplu in acest sens este sceneta "Cei trei fluturasi", foarte indragita de copii. Interpretand rolurile celor trei fluturasi - Rosior, Galbior, Albisor - copiii inteleg Ce inseamna ingamfarea si laudarosenia intruchipate de Albisor, constientizeaza ca aceste trasaturi nu sunt acceptabile. Ei invata sa ierte si sa fie solidari atunci cand este nevoie - aici, in fata primejdiei pe care o reprezinta amenintarea norilor. Relatia de prietenie este foarte bine subliniata in finalul scenetei, cand razele de soare "salveaza" fluturasii - tocmai datorita sentimentului puternic de prietenie care ii leaga pe parcurs.

Putem sa afirmam cu toata convingerea ca astfel de jocuri au o eficienta sporita si marcheaza puternic comportamentul personal si social al copilului cu deficiente de vedere.

Fiecare copil prezinta particularitati individuale de relationare cu mediul, dar acestea necesita in permanenta o evaluare. Ca strategii de evaluare a comportamentelor de autonomie castigate de copii am folosit:

jocurile-test: "Pranzul papusii", "De ce plange iepurasul?", "Politetea lui Ionel", "Sa ne jucam impreuna!", "Ce am uitat sa spun?", "Unde am gresit?";

convorbirile tematice: "Cand spunem asa?", "Cine a gresit?", "Asa da, asa nu!";

concursurile cultural-artistice si sportive: "Cine stie, raspunde!", "Cine stie sa?".

Toate aceste strategii de evaluare pot fi incluse in diverse momente ale programului didactic, atat in activitatile libere cat si in cele frontale sau individuale.

Cunoasterea obiectivelor precum si a strategiilor privind programul adaptarii-integrarii, permite analiza si proiectarea programelor educationale raportate la specificitatea si individualitatea copilului cu CES. Acestea ii vor asigura in primul rand terapia si recuperarea, facilitandu-i adaptarea si integrarea de care are nevoie ca membru al societatii.