Particularitatile prescolarului ca subiect ce este evaluat

Perioada prescolara, cuprinsa intre 3-6/ 7 ani este definita metaforic "varsta descoperirii realitatii externe' , "varsta micului faun' , "varsta gratiei'. Prima metafora evidentiaza faptul ca, datorita diminuarii treptate a egocentrismului, prescolarul descopera realitatea obiectiva, sociala si naturala, ceea ce ii impune respectarea anumitor reguli de manipulare a obiectelor si de relationare cu oamenii precum si utilizarea anumitor strategii specifice de explorare a lumii fizice si sociale. Atitudinea fata de aceasta realitate noua, uluitoare, complexa se exprima prin permanenta intrebare "de ce?'. Este o atitudine interogativa care, in timp, il va conduce pe copil la observare, reflectie, experimentare. Cea de-a doua metafora care apartine lui Maurice Debesse evidentiaza "ganguritul vesel al unui suflet care se deschide catre lume'. implinirea nevoii de afectiune declanseaza in copil stari afective pozitive (usor perturbate) care ii sustin energetic si ii regleaza actele motorii, actele cognitive, relatiile. A treia metafora recunoaste calitatea motricitatii prescolarului care devine acum principala sursa si instrumentul cunoasterii.

Aceasta perioada se caracterizeaza printr-o dezvoltare complexa (se dezvolta bazele personalitatii, capacitatile cognitive, capacitatea de comunicare, capacitatea de proiectare, se amplifica posibilitatile de independenta) care pregateste evolutia psihica viitoare. La baza dezvoltarii psihice stau transformarile biologice si, mai ales, contradictiile dintre solicitarile externe (din ce in ce mai multe si mai diverse) si posibilitatile proprii, dintre modul primar de satisfacere a trebuintelor si modul civilizat.

Activitatea fundamentala a prescolarului ramane jocul care contribuie la amplificarea, organizarea, valorificarea si exprimarea experientei personale, in timp, jocul se imbina din ce in ce mai mult cu elemente de invatare sistematica. Invatarea, conducand nu atat la insusirea cunostintelor, cat la transformari si acumulari psihice, este cu atat mai eficienta cu cat se realizeaza prin joc.

Relatiile in care copilul este implicat si pe care le exercita se multiplica (relationeaza cu membrii familiei si cu persoane din afara familiei, cu adultii, cu cei de aceeasi varsta), se diversifica (relatii de subordonare si afective cu adultii, de cooperare, de ajutor reciproc, de competitie cu covarstnicii), se nuanteaza.

Trebuintele specifice acestei perioade care, prin construirea instrumentelor psihice, conduc la dezvoltare sunt: de miscare, de cunoastere, de afectiune (nu numai de a primi ci si de a oferi afectiune), de relatie, de autoexprimare, de afirmare (existenta sub forma de a se simti util si placut pentru ceilalti si de a ocupa o pozitie centrala in grup).

Dezvoltarea cognitiva

J. Piaget, psihologul elvetian care a contribuit fundamental prin studiile sale experimentate la descifrarea ontogenezei cognitive, arata ca diferenta dintre un copil mai mic si unul mai mare ca varsta nu consta numai in nivelul de cunoastere a realitatii, ci, mai ales, intr-o diferenta calitativa in modul de a rationa.

Conform teoriei dezvoltarii stadiale a structurilor intelectuale a lui J. Piaget, varstei prescolare ii corespunde stadiul preoperator de dezvoltare cognitiva delimitat intre 18 - 24 luni si 6 ani, descris ca o etapa pregatitoare pentru stadiul operator urmator.

Prescolarul intelege lumea preponderent prin perceptie si actiune nemijlocita asupra ei, dar se detaseaza treptat de concretul obiectual, odata cu dezvoltarea reprezentarilor evocatoare, de completare, de anticipare, fantastice. Ele contin cunostinte, stratificate care sunt mediatoare ale cunoasterii, elemente de organizare, control si cenzurare ale perceptiilor. In aceasta perioada, copilul trece treptat de la o gandire situativa concreta spre o gandire cauzala, ilustrata de fenomenul "de ce - ului". Interogatia devine un instrument de ordonare, categorisire, clasificare a realitatii si de aceea ea trebuie incurajata de catre anturajul copilului.

Treptat se formeaza notiunile - o structura categoriala a lucrurilor si fenomenelor, proces care avanseaza spre construirea de sisteme, prin grupari supra si subordonate, categoriale sau ierarhice care consolideaza strategii de abstractizare. Se consolideaza generalizari cantitative - lung, lat, inalt, mult, putin, deloc - si spatiale - langa, pe, sub, aproape, departe - temporale - acum, dupa aceea, deodata - comparative - la fel, tot atat, mai mult, mai putin, in functie de care prescolarul este capabil sa-si ordoneze experientele si reprezentarile asupra realitatii.

"Cresterea calitativa in performarea activitatii cognitive este asigurata si de achizitia unor elemente incipiente ale metacognitiei si metamemoriei, categorii care definesc strategiile personale de informare si memorare".

Gandirii prescolarului ii sunt specifice trei tipuri de limitari:

Copilul prescolar are dificultati de integrare a mai multor tipuri de informatii in analiza unei situatii. Este o limitare cognitiva relevata de J. Piaget, lipsa operationalitatii si reversibilitatii gandirii asupra conservarii de ansambluri si cantitati de materie".[4] Prin "conservare", Piaget spunea ca un obiect isi poate modifica forma sau aspectul, pastrandu-si aceeasi masa sau volum.

Distinctia dificila intre real si aparent: este intalnita cu precadere la 3 - 4 ani, dar va fi depasita in mare parte la 5 - 6 ani.

Dificultati in rezolvarea sarcinilor de memorare si in concentrarea atentiei. Copiii prescolari nu detin, in general, strategii de memorare sau amintire a celor memorate sau le folosesc cu dificultate. Ei retin si reproduc poezii si cantece, dar fixarea lor in memorie este precara, fluctuanta, reproducerea lor este rigida si impregnata cu elemente afectogene.

O alta caracteristica majora a gandirii copilului prescolar este egocentrismul -

incapacitatea de intelegere a lumii exterioare ca diferita de extensia propriei persoane.

Egocentrismul este o caracteristica a gandirii umane in general, dar se manifesta mai evident la varsta prescolara si se afla in stransa legatura cu dificultatea distinctiei dintre aparent si real si cu tendinta de centrare a gandirii. Copilul considera ca lumea asa cum ii apare lui este aceeasi si pentru ceilalti.

Ca impresii ale gandirii egocentrice, J. Piaget teoretizeaza animismul, sincretismul, finalismul, realismul, artificialismul.

Animismul consta in tendinta copilului prescolar de a insufleti obiecte si/sau a atribui caracteristici umane lucrurilor si animalelor. Gradele de animism difera in functie de varsta copilului. Sincretismul consta in asocierea, in incercarea de a explica realitatea, a unor fenimene care nu au nici o legatura in contextul dat, unul neputand sa fie desemnat drept cauza sau consecinta a celuilalt. Finalismul inseamna ca totul si toate sunt pentru cineva sau pentru ceva, pentru copii nu exista intamplare si nici nu accepta. Realismul reprezinta imaterialitatea ce este permanent tradusa de copil im imagini materializabile, concrete, palpabile. Artificialismul consta in faptul ca realitatea inclusiv cea naturala este creata de cineva.

Dezvoltarea copiilor este dependenta in mare masura de domeniul dezvoltarii, context, medierea adultului, experiente de cunoastere si structurile cognitive individuale.

Dezvoltarea socio - afectiva a copilului prescolar

Dezvoltarea socio - afectiva este in stransa interrelatie cu procesul conturarii constientei de sine, dar si cu parametrii dezvoltarii intelectuale si morale. Integrarea sociala la aceasta varsta se face preponderent pe cale afectiva, cand copilul traieste o amplificare si o diversificare a starilor afective, dar "i se dezvolta si posibilitatea de evaluare interioara si comparativa a lor, ceea ce determina o educare a afectivitatii, o rafinare si intelectualitate a conditionarii afective".

Largirea mediului de apartenenta al copilului de la familie la gradinita, apoi la mediul stradal presupune, din partea prescolarului, eforturi mari de adaptare la cerintele noului spatiu social. Aceste situatii diverse cu care intra in contact ii dau copilului stari de neliniste, nervozitate prin ineditul lor si determina comportamente de retragere brusca din sfera lor de influenta cu preponderenta emotiilor negative.

Dupa varsta de 4 - 5 ani reusitele de autocontrol, insotite de cresterea increderii in fortele proprii pe fondul achizitiilor din plan psihomotor si cognitiv, determina reactii de multumire de sine si chiar mandrie. Toate achizitiile in plan socio - afectiv, specifice acestei varste constituie pasi catre maturizarea afectiva si spre conturarea inteligentei sociale si emotionale. Parintii si educatoarele trebuie sa inteleaga si sa intampine nevoile emotionale si sociale pe care prescolarul le resimte: nevoia de securitate afectiva, nevoia de a se simti util, de a avea constiinta propriei valori, nevoia de a intelege sensul propriei existente si al mediului in care traieste. Implinerea acestor nevoi ii asigura copilului climatul de siguranta in care acesta isi va gasi forta de explorare si curajul independentei.

1.3. Dezvoltarea motricitatii copilului prescolar

In perioada prescolaritatii copilul se dezvolta atat in plan psihic, cat si in plan fizic intr-un ritm accentuat. Pe la 6 ani, cresterea in lungime se accentueaza, iar talia medie ajunge la 118 cm. Osificarea scheletului continua, atingand un grad avansat, se intensifica procesul de osificare si de crestere a oaselor mici ale mainii, ceea ce permite o coordonare mai buna a activitatilor degetelor.

Schimbarile in dimensiunile corpului si dezvoltarea sistemului osteomuscular permit efectuarea cu mai mare siguranta a miscarilor care reclama coordonarea concomitenta a mai multor muschi - mers, fuga, sarituri.

Sistemul nervos central al prescolarului atinge aproape dimensiunile adultului. Circumvolutiunile scoartei cerebrale sunt aproape definitive, iar substanta alba se distinge acum clar de cea cenusie. Aceste conditii asigura tot mai mult rolul coordonator al scoartei cerebrale asupra miscarilor, deci posibilitatea unui autocontrol sporit asupra acestora. Scoarta cerebrala inca nu domina complet toate impulsurile subcorticale. Acest fapt se manifesta adesea prin actiuni efectuate direct sub impulsul emotiilor sau al impulsurilor puternice.

Prescolarul consuma multa energie in actiunile sale, efectueaza multe miscari inutile, parazite. Se consolideaza treptat si formele de inhibitie conditionata, ceea ce constituie premisa posibilitatilor prescolarului de a se supune unei discipline, capacitate care ii va fi foarte necesara odata cu intrarea in scoala.

Toate trasaturile caracteristice ale prescolarului se manifesta, se intaresc si se dezvolta in activitatea specifica si preponderenta - activitatea de joc.

Jocul este considerat o forma de activitate tipic umana, voluntara, fara scop imedit, prin care copilul patrunde si ajunge sa inteleaga la un nivel elementar, fenomenele naturii si ale societatii.

La inceput, prescolarul mic se joaca singur cu jucaria lui, functie de jucarie avand orice obiect gasit la indemana. La prescolarul mijlociu apar jocurile cu subiect, jocurile de rol, cele cu reguli implicand din ce in ce mai mult necesitatea existentei unuia sau a mai multor parteneri.

Prescolarul isi insuseste in mod activ reguli de conduita obligatorii. Observarea incalcarii regulii de conduita de catre altii, produce revolta din partea prescolarului, care prin "denuntare" isi exprima indignarea fata de nerespectarea regulii, fara ca prin aceasta sa doreasca pedepsirea celui ce deviaza de la norma de conduita. Campul de percepere a prescolarului si atentia sunt orientate spre exterior. El sesizeaza mai usor ce face sau ce nu face altul si mai putin constientizeaza ceea ce face el si despre care in primul rand ar trebui sa relateze.

La sfarsitul gradinitei, copiii trebuie sa atinga o maturizare psihica care consta intr-o independenta relativa fata de adult, sa se adapteze la prezenta persoanelor straine, sa accepte restrictiile impuse fara a fi tulburat, sa poata accepta si ierarhia de prestigiu dintre colegii sai, in care el nu ocupa locul principal.

1.4. Dezvoltarea psihica si conturarea trasaturilor de personalitate

Perioada prescolara este una din etapele de intensa dezvoltare psihica. Aceasta are loc sub presiunea structurilor sociale, culturale, prin influentele mass-mediei si frecventarea institutiilor prescolare unde copilul ia contact cu cerinte multiple privind autonomia si adaptarea la mediul de viata.

In multe situatii apar diferente de cerinte in gradinita comparativ cu cele din familie, ceea ce presupune o mai mare varietate de conduite. Ca atare, contradictiile dintre solicitarile externe si posibilitatile interne devin mai active. Pot aparea si contradictii cum ar fi contradictia dintre cerintele interne, dorintele, aspiratiile, interesele copilului si posibilitatile de a fi satisfacute. Pe acest plan se dezvolta negativismul infantil, dar si o concepere mai profunda, de fond a intregii activitati psihice, asimilarea si intelegerea a ceea ce e permis si a ceea ce nu este permis, a ceea ce este posibil si a ceea ce nu este posibil, a ceea ce este bun si ce este rau.

In aceeasi ordine sunt si contradictiile legate de modaliati mai simple si primitive de satisfacere a trebuintelor si cerintelor implicate in trebuinte noi, complexe si civilizate. Astfel apar conduitele de pe axa ordonat-dezordonat, conduite civilizate-conduite infantile. Exista si o alta categorie de contradictii specifice ce se constituie in planul cunoasterii. Dezvoltarea imaginatiei ii permite copilului sa descopere faptul ca imaginar el poate sa se transpuna in orice situatie, chiar si fantastica, dar in realitate situatiile de viata sunt mai restranse si nu au semnificatia banuita. In raport cu contradictia respectiva se dezvolta si dorinta de a crea, schimba si transforma viata.

Prescolarul mic (3 - 4 ani) este instabil, foarte impresionabil, plange razand si trece usor de la o dispozitie la alta traind exploziv si total evenimentele ce il impresioneaza. Totusi copilul devine mai insensibil la semnificatia evenimentelor si adopta conduite mai adecvate la convergentele sociale pe un fond de fragilitate afectiva cu unele manifestari ale crizelor de prestigiu.

Prescolarul mijlociu (4 - 5 ani) devine mai sensibil la evenimentele din jurul sau si este capabil sa faca aprecieri, relativ corecte fata de comportamentul altora. Prin structurarea unor trasaturi volitionale, copilul se poate antrena in activitati de mai lunga durata si se straduieste sa-i fie de folos adultului.

Prescolarul mare (5 - 6/7ani) manifesta in ansamblu o mai mare adaptare si inteligenta, reticenta in situatii usor penibile ca urmare a intelegerii mai adecvate a situatiilor si a raporturilor de cauzalitate in producerea evenimentelor. Copilul mentine o oarecare opozitie fata de adult, opozitie ce se manifesta spontan, dar urmata de dorinte vadite de reconciliere. Se manifesta evident dorinta copilului de a fi de folos adultilor. Devine mai atent, imita discret conduitele adulte si participa la activitatile ocupationale ale adultului. Capacitatea de invatare devine activa si este dublata de interese de cunoastere unde sunt prezente forme mai evoluate de simbolizare in care actioneaza integratori verbali.

O dezvoltare spectaculoasa priveste planul senzorio-perceptiv. Perceptia devine observatie perceptiva si este implicata in toate formele de invatare. Copilul prescolar este preocupat de cunoasterea interiorului si exteriorului locuintei si al gradinitei, al strazii, al magazinului, al mobilierului si sa identifice locul diferitelor obiecte. Este atent la caracteristicile fiecarui membru al familiei, la identitatea acestora si comportarea lor precum si la conditiile de viata in activitatile, profesiunile umane. Incep sa se consolideze generalizari cantitative, logica practica a relatiilor, marimea (lung, lat, inalt), cantitatea (mult, putin, deloc), succesiunea si simultaneitatea (acum, dupa aceea, intai, dupa, deodata), comparatia (la fel, tot atat).

Se dezvolta diferite forme ale reprezentarilor dintre care cele mai importante sunt ale memoriei si ale imaginatiei. Memoria capata caracteristici psihice si sociale importante, mai cu seama datorita vorbirii. Imaginatia contribuie la constructorii posibilului, la intelegerea vietii interioare. La randul ei atentia este importanta in asigurarea desfasurarii oricarei activitati focalizand si centrand energia psihicului. Atentia volutara este alimentata de dorintele si intentiile copilului de a finaliza activitatea.

Dezvoltarea inteligentei intra intr-o noua etapa. De la faza simbolica, dupa 3 ani, inteligenta parcurge o etapa de inventivitate ce pregateste gandirea operativa, complexa. Gandirea inregistreaza totusi progrese evidente. Ca forma intuitiva, ea opereaza cu ajutorul reprezentarilor si perceptiilor. Intrebarile frecvente "de ce?" sunt destinate cunoasterii si sesizarii relatiilor dintre obiecte sau situatii.

Ca fenomen al vietii de relatie dezvoltarea afectivitatii trebuie raportata in aceasta perioada, la procesul identificarii care trece prin cateva faze. La 3 ani identificarea se manifesta prin cresterea starilor afective difuze in care copilul plange cu lacrimi si rade cu hohote, dupa care manifesta o retinere vinovata, iar la 4-5 ani identificarea devine mai avansata. Identificarea se realizeaza cu modelele umane cele mai apropiate, modele parentale. Conditia de identificare parcurge 4 cai. Prima se realizeaza pe seama perceperii unor similitudini de infatisare cu modele parentale (parul, ochii), a doua pe seama perceperii unor similitudini de caracteristici psihice (este tot asa de inteligent ca tata sau tot atat de frumos ca mama), a treia se realizeaza prin adoptarea de conduite, atribute si gesturi ale modelelor, iar ultima prin insusirea de conduite, gesturi si atribute din ceea ce spun altii ca seamana copilul cu modelul. In mod obisnuit identificarea mai activa este cu parintele de acelasi sex.