Proiectarea si introducerea unor noi strategii evaluative

Proiectarea si introducerea unor noi strategii evaluative

Proiectarea si introducerea unor noi strategii evaluative reprezinta o cerinta in evaluarea didactica actuala. Strategiile de evaluare alternativa, spre deosebire de tehnicile traditionale de evaluare, cuprind pe langa evaluarea performantelor intelectuale si comportamentale ale prescolarilor si capacitatea acestora de a se autoevalua, de a se evalua reciproc, de a-si oferi sprijin in invatare, de a coopera in munca de echipa, de a se adapta eficient la sarcini scolare diverse.

Proiectarea noilor strategii evaluative are drept scop cultivarea unui sentiment de competenta la copil, crearea unui climat psihologic care sa diminueze stresul si sa asigure un sprijin copiilor care inregistreaza dificultati in adaptarea la cerintele evaluarii scolare.

O alta cerinta a modernizarii strategiilor evaluative accentueaza asupra exigentelor criteriilor de evaluare (claritate, transparenta, caracter flexibil, numar optim de criterii).

Schimbarile preconizate a se produce in plan docimologic trebuie sa tina seama de noile teorii ale invatarii. "Trebuie sa se asigure o continuitate de principiu intre conceptiile psihologice si pedagogice generale privind achizitia de informatii si cele ale evaluarii didactice, iar elaborarea criteriilor de apreciere a performantelor scolare ale elevilor va fi in permanenta corelata si armonizata cu teoriile asupra invatarii." (Torrance, H., apud 18)

In lumea contemporana, exista o criza ipotetica de ideal, care se datoreaza hiatusului crescand dintre mijloacele tot mai perfectionate si lipsa scopurilor clare in determinarea sensului vietii. Scopurile apartin educatiei fiecaruia - educator sau educat - capacitatii de a invata, ceea ce inseamna ca si un om care instruieste pe altul trebuie sa fie el insusi o persoana care invata.

Modernizarea invatamantului presupune necesitatea elaborarii unei politici nationale, concretizat intr-un set de decizii la nivel macrosocial, prin promovarea unor schimbari care sa conduca la cresterea performantelor intregului sistem de invatamant; ea vizeaza toate componentele sale: orice schimbare produsa la nivelul unor componente va avea repercursiuni asupra tuturor celorlalte datorita caracterului sistematic al invatamantului.

Modernizarea continuturilor procesului de invatamant s-a realizat la nivelul restructurarii activitatii si calitatii informatiei selectate si incluse in planurile si programele de invatamant, in manualele scolare alternative. Pe langa cerintele clasice - cu o rezolvarea noua -, apare nevoia introducerii problematicii lumii contemporane, a accentuarii functiei formative a invatamantului, iar modernizarea tehnologiei si a strategiilor didactice conduce la transformarea celui care invata in subiect activ al propriei deveniri si la apropierea cunoasterii didactice de cunoasterea stiintifica.

In concluzie, modernizarea invatamantului trebuie sa se produca pe toate planurile si sa actioneze asupra celor trei componente predominante ale sistemului: structura, proces, produs.

Atentia sporita acordata problemelor docimologiei didactice se inscrie in cadrul procesului global de restructurare a procesului de invatamant, restructurare deplin justificata de dorinta sporirii calitatii acestuia. Se impune astfel cu tot mai multa tarie constatarea ca daca vrem sa promovam un invatamant eficient nu trebuie sa ne rezumam la extinderea modelelor de instructie ci, concomitent, sa actionam in vederea impunerii unor forme noi si multiple de verificare si evaluare, in concordanta cu necesitatile invatamantului contemporan.

Sesizand tot mai mult faptul ca in interiorul sistemului traditional de evaluare, rigid si adesea ineficient, prescolarii achizitioneaza anumite cunostinte/deprinderi doar pentru ca acestea urmeaza a fi testate si nu pentru ca ele ar reprezenta niste valori intrinseci ca scopuri educationale, specialistii in domeniu s-au vazut confruntati cu necesitatea presanta de a oferi alternative eficiente si viabile.

Demersurile intreprinse in acest sens cunosc o paleta larga de manifestare, osciland intre actualizarea partiala a unor elemente apartinand strategiilor traditionale de evaluare si propuneri de inlocuire totala a acestora. Astfel, cu toate ca nu se poate vorbi despre existenta unei unitati de opinie cu privire la restructurarea sistemului traditional de evaluare putem totusi constata manifestarea unei anumite convergente de idei in acest sens.

Spre deosebire de tehnicile traditionale, caracterizate prin utilizarea in mod curent a evaluarii dupa predarea unor unitati informationale masive, in prezent este acreditata tot mai mult ideea evaluarii permanente, 'din mers', pe parcurs, a competentelor preprimarilor.

Aceasta maniera de realizare a evaluarii didactice este caracterizata printr-o permanenta racordare a acesteia la procesul predarii, la obiectivele si la evolutia sa, permitand astfel, pe de o parte, profesorului utilizarea eficienta a informatiilor obtinute pe aceasta cale in proiectarea urmatorilor pasi ai predarii, iar pe de alta parte facilitand demersul de factura autoevaluativa al copilului.

Noua generatie a metodelor si modalitatilor de evaluare va face profesorul capabil de a sesiza nuantele dezvoltarii intelectuale a educabililor si de a identifica lacunele din pregatirea acestora la momentul oportun, elemente care sunt greu sau chiar imposibil de surprins prin intermediul tehnicilor traditionale de testare utilizate pana in prezent.

Actiunile intreprinse in acest sens se centreaza cu deosebire asupra evaluarii intr-o mai mare masura a cunostintelor procedurale (care presupun transferul informatiei prin intermediul unor structuri operationale complexe) ale elevilor in raport cu cele declarative (concretizate in informatii de factura punctuala), pe luarea in considerare a performantelor potentiale ale acestora si nu doar a celor efective.

Pornind de la constatarea ca dezvoltarea gandirii critice si mai ales a abilitatii de a stabili conexiuni intre informatii variate nu poate fi pusa in evidenta si nu se poate realiza efectiv pe baza evaluarii traditionale, in momentul de fata se militeaza pentru introducerea unor strategii evaluative mai putin deficitare in aceasta privinta.

Eforturile intreprinse pentru modernizarea si eficientizarea demersurilor de apreciere a performantelor si competentelor elevilor includ deasemenea si preocuparea pentru dezvoltarea unor noi strategii de colectare si interpretare ale informatiilor necesare realizarii evaluarii didactice.

Tehnicile traditionale de evaluare ale rezultatelor inregistrate de catre prescolari se dovedesc a fi deficitare nu numai din punctul de vedere al caracterului static, rigid si al incapacitatii lor de a surprinde cu acuratete evolutia intelectuala si comportamentala a subiectilor angajati in procesul de invatamant, ci si din perspectiva faptului ca limiteaza nejustificat sfera indicatorilor de progres a acestora.

Ne referim in acest context la frecventele situatii in care calificativele acordate au la baza aproape in exclusivitate capacitatea de memorare si/sau adaptare mecanica, reflexa, la sarcini indelung exersate, fiind astfel eliminate o serie de informatii cu adevarat relevante pentru inregistrarea progresului prescolarilor.

Pornind de la aceste constatari se impune tot mai mult necesitatea extinderii gamei de tehnici investigative si a modalitatilor interpretative la care poate si trebuie sa recurga profesorul pe parcursul demersurilor de evaluare didactica.

Evaluarea alternativa este rezultatul combinarii riguroase si eficiente a unor diferite strategii de colectare si interpretare ale informatiilor privitoare la progresul scolar al educabililor. Ne vom referi pe scurt in cele ce urmeaza la caracteristicile definitorii ale evaluarii alternative, prezentand principalele directii de actiune ce ghideaza aceasta maniera de evaluare.

Constatam in acest sens existenta unui efect de multiplicare a obiectivelor pe care si le propune spre realizare demersul didactic evaluativ. Astfel, odata cu performantele/competentele intelectuale si comportamentale ale educabililor sunt supuse evaluarii si alte aspecte corelative de ordin formativ cum sunt:

eficacitatea proceselor si mecanismelor prin intermediul carora invata copilul;

capacitatea de colaborare si munca in echipa a acestuia;

usurinta adaptarii eficiente la situatii si sarcini scolare diverse;

capacitatea de autoevaluare a copilului si de restructurare pe aceasta baza a stilului propriu de invatare.

Renuntarea la focalizarea exclusiva a evaluarii didactice asupra prestatiilor propriu-zise ale educabilului si coroborarea informatiilor obtinute pe aceasta cale cu rezultatele furnizate de catre tipurile de evaluare mentionate anterior permite conturarea unei imagini realiste si adecvate asupra progreselor scolare. Concomitent putem constata cresterea gradului de fidelitate si eficienta a evaluarii, crestere capabila sa conduca la optimizarea intregului proces de invatamant .

Modernizarea actuala a strategiilor de evaluare didactica include modificari semnificative si in ceea ce priveste reconsiderarea ariei competentelor si performantelor testabile ale prescolarilor. Comparativ cu modalitatile traditionale de evaluare surprindem o anumita extindere a sferei activitatilor prestate de prescolari ce urmeaza sa faca obiectul aprecierii scolare, extindere dublata de redistribuirea importantei acordate in notare diferitelor tipuri de sarcini.

Ne referim in acest sens la luarea in considerare, pe langa rezultatele inregistrate de catre copii la probele traditionale, a unor aspecte, numite in terminologia de specialitate performante efective cum ar fi: nivelul de prestatie in cadrul unor expuneri orale, creativitatea si originalitatea in elaborarea anumitor lucrari scrise sau capacitatea de realizare a unor jonctiuni si inferente informationale valide pe baza cunostintelor deja dobandite si de aplicare practica a acestora.

Un loc important in ansamblul performantelor efective propuse in vederea cresterii gradului de obiectivitate si eficientizarii evaluarii didactice este ocupat, alaturi de sporirea ponderii prezentarilor si dezbaterilor orale, a demonstratiilor si de introducerea portofoliilor de evaluare.

Portofoliul de evaluare presupune existenta unui set de sarcini complexe, axate pe o anumita tematica/disciplina si care sunt propuse spre rezolvare copilului de varsta prescolara la inceputul anului scolar sau a unei perioade determinate de instruire.

Referitor la tehnicile de investigare utilizate pentru colectarea informatiilor necesare realizarii evaluarii scolare putem constata ca in prezent, in paralel cu perfectionarea celor traditionale, asistam la un reviriment al examinarilor de factura orala. Ca modalitate de evaluare directa si completa a performantelor si competentelor elevilor, examinarea orala pare sa recastige din terenul pierdut in fata examinarilor scrise.

Acest fapt este justificat atat de complexitatea competentelor si abilitatilor pe care acest tip de evaluare le reclama din partea copilului cat si de feed-back-ul si posibilitatile interactionale sporite pe care examinarea orala le ofera.

Modernizarea tehnicilor de investigare integrate strategiilor evaluative include, alaturi de recursul sporit la examinarile de tip oral si utilizarea pe o scara tot mai larga a observatiei curente. Observatia curenta are drept scop realizarea unei monitorizari permanente a progresului scolar al subiectilor in vederea integrarii pe aceasta cale a performantelor conjuncturale ale acestora intr-un cadru-fundal de referinta care sa permita ponderarea acestora si emiterea unor judecati de valoare obiective.

Pentru evitarea aparitiei oricaror distorsionari interpretative in urma raportarii prestatiei copilului la cadrul-fundal de referinta specific se propune intocmirea si permanenta reactualizare a unui inventar al abilitatilor intelectuale si comportamentale ale copilului.

Concluzionand, putem spune ca pe baza realizarii acestui inventar si a observatiei curente in general este posibila inclusiv optimizarea actului de predare prin organizarea si structurarea de o maniera adecvata a ofertei informationale in raport cu caracteristicile individuale si/sau de grup ale prescolarilor.

Relativ la secventa interpretativa a rezultatelor inregistrate de catre copii, moment de o deosebita importanta in economia de ansamblu a oricarei strategii evaluative, consemnam manifestarea si producerea unor modificari semnificative in cel putin doua directii.

Prima dintre ele se refera la realizarea unei mai bune corelari intre componenta de apreciere interna curenta (ne referim la probele elaborate, administrate, cotate si notate la nivelul institutiei de invatamant) si componenta de apreciere externa periodica (probe elaborate, administrate, cotate si notate si interpretate cu concursul unor specialisti in domeniu). Coroborarea judicioasa a celor doua categorii de aprecieri/judecati de valoare, interne si externe, conduce la sporirea calitatii actului evaluativ, pe de o parte prin asigurarea unei corecte dimensionari a interpretarilor asociate rezultatelor inregistrate, iar pe de alta parte prin intermediul posibilitatii de raportare efectiva a performantelor locale la pretentiile unor standarde stabilite la nivel national.

Proiectarea noilor strategii evaluative are drept scop si asigurarea, cu precadere la nivelul educabililor, a unui climat psihologic adecvat testarii si aprecierii performantelor scolare ale acestora, aspect de cele mai multe ori total neglijat in cazul evaluarii de factura traditionala.

Este cunoscut faptul ca momentul evaluativ, ca parte integranta a procesului de invatamant comporta, in ceea ce-l priveste pe educabil, un grad ridicat de solicitare psihica si nervoasa, fapt ce se rasfrange negativ atat asupra performantei scolare de moment cat si, uneori, asupra performantelor scolare ulterioare.

Pornind de la constatarea ca o mare parte a insucceselor scolare isi are originea in adaptarea defectuoasa la situatia adeseori tensionata a examinarii, in prezent eforturile specialistilor se concentreaza nu doar pentru eliminarea subiectivitatii din notare ci si in directia inlaturarii efectelor nocive pe care inclusiv o evaluare obiectiva le poate genera la nivelul copilului.

Avand in vedere aceste consideratii se impune tot mai mult necesitatea de a diminua incarcatura emotionala negativa asociata evaluarii didactice si consecintelor acesteia prin intermediul estomparii deliberate a caracterului de 'sentinta definitiva' al aprecierii scolare. Concomitent se va actiona si pentru asigurarea unui suport adecvat prescolarilor ce inregistreaza dificultati in adaptarea la cerintele impuse de evaluarea scolara.

Pe aceste coordonate ale reducerii sau chiar eliminarii efectelor negative ale evaluarii didactice in plan afectiv-volitional se inscrie si recomandarea adresata profesorilor de a nota 'in pozitiv', prin insumare de puncte, performantele educabililor si, in acelasi timp, de a evita mediatizarea exagerata a rezultatelor slabe ale acestora.

Coroborand asigurarea unui climat psihologic adecvat cu celelalte directii de restructurare a strategiilor de evaluare didactica devine posibila optimizarea globala a procesului de evaluare a prestatiilor scolare ale copiilor si, in acelasi timp, modernizarea demersului instructiv-educativ in ansamblul sau.

Ca tendinta generala putem constata faptul ca schimbarile preconizate a se produce in plan docimologic vizeaza toate aspectele evaluarii didactice, incluzand schimbari adesea radicale atat in ceea ce priveste proiectarea si constructia testelor de cunostinte cat si la nivelul utilizarii rezultatelor acestora.

Un accent deosebit se va pune pe asigurarea validitatii educationale a evaluarii didactice, pe efectele instructiv-educative ale acesteia. Evaluarea didactica trebuie sa conduca la atingerea scopurilor prestabilite ale actului educational dar, in acelasi timp, sa contribuie substantial la imbunatatirea calitatii predarii, la dezvoltarea capacitatii individuale de invatare a educabililor si sa raspunda nevoilor reale ale acestora.

Evaluarea didactica va fi proiectata astfel incat sa asigure egalitatea sanselor educationale, avand drept scop principal sa surprinda mai degraba nivelul de pregatire si posibilitatile de dezvoltare ale subiectilor decat sa divizeze prescolarii pe categorii valorice si sa-i desemneze pe cei capabili de a promova intr-un nou ciclu de instruire. Pe aceasta cale devine posibila atat atenuarea factorilor de stres inerenti examinarilor scolare si optimizarea climatului psihologic al evaluarii cat si accentuarea dimensiunii formative a evaluarii didactice.

Schimbari importante sunt preconizate si in ceea ce priveste sfera criteriilor de evaluare. Constatam in acest sens existenta unor preocupari constante pentru combinarea claritatii criteriilor utilizate in evaluarea didactica cu utilitatea efectiva a acestora. Transparenta criteriilor incorporate demersului evaluativ este in masura sa faciliteze o mai buna dobandire de cunostinte si abilitati, contribuind in acelasi timp la motivarea directa a educabililor pentru invatare.

Este necesara de asemenea stabilirea unui numar optim de criterii evaluative si asigurarea unui caracter flexibil al acestora. Sarcinile supuse prescolarilor spre rezolvare vor fi sarcini realiste, menite sa dezvolte abilitati intelectuale si comportamentale relevante si folositoare. Prezentarea acestor sarcini de munca se va face intr-un context semnificativ, identic sau chiar similar cu situatiile din viata reala in care acest tip de probleme ar putea fi intalnite, fapt ce induce efecte pozitive in planul motivational si performantial al copilului.

Directiile de modernizare ale strategiilor de evaluare didactica se refera si la racordarea aprecierii prestatiilor copiilor la contextul social in care acestea se produc sau, mai exact spus, la contextualizarea sociala a sarcinilor. Avem in vedere in acest sens cresterea ponderii situatiilor in care examinarea performantelor/competentelor elevilor se realizeaza pe baza unor activitati de grup care reclama munca in echipa, impartirea de sarcini, schimbul de informatii si colaborarea in vederea atingerii unui scop comun.

Extinderea domeniului prestatiilor supuse evaluarii didactice nu se rezuma insa la trecerea de la aprecierea performantelor individuale la corelarea acesteia cu aprecierea capacitatii de adaptare la munca de grup.

Asistam astfel in prezent la un adevarat proces de multiplicare al activitatilor pe baza carora este evaluat copilul. Probele scrise, predominante pana acum atat ca frecventa cat si ca importanta, sunt tot mai mult alternate, datorita complexitatii abilitatilor reclamate din partea copilului si caracterului lor interactiv, cu examinarile de factura orala.

La acestea se adauga cresterea ponderii activitatilor de munca independenta, gen portofoliu, care necesita creativitate si originalitate in elaborare, si care permit realizarea unei evaluari didactice de profunzime. Performantele inregistrate pe baza acestor categorii de probe vor fi corelate in vederea formularii unei aprecieri finale cu datele furnizate de observatia curenta.

O atentie speciala in elaborarea noilor tehnici de evaluare este acordata si modului in care acestea pot contribui, prin modul lor de constructie si/sau utilizare, la dezvoltarea capacitatii de autoevaluare a educabililor. Se urmareste in aceasta directie promovarea acelor tipuri de evaluare didactica in masura sa furnizeze copiilor suportul unor procese autodeliberative oferind astfel acestora posibilitatea de a-si aprecia corect performantele, de a-si stabili standarde individuale si de a-si dezvolta strategii proprii de atingere ale acestora .

Se opteaza astfel tot mai mult pentru utilizarea unor strategii de evaluare interactive, construite astfel incat sa permita atat maximizarea functiilor si valentelor pozitive ale evaluarii didactice cat si o mai buna corelare cu demersul autoevaluativ al educabilului. Numitorul comun care sta la baza modernizarii tehnicilor si metodelor de evaluare in invatamant este reprezentat in fapt de sporirea utilitatii efective a acestora, de elaborarea si construirea unor modalitati de evaluare didactica capabile atat de a releva cu fidelitate ceea ce stiu copiii la momentul prezent cat si de a facilita predictii valide cu privire la performantele viitoare ale acestora. Se impune in acest sens integrarea adecvata a restructurarilor sistemului de evaluare didactica in contextul mai larg al reformei educationale si nu in ultimul rand asigurarea unei mai bune pregatiri docimologice a viitorilor profesori. Este demn de remarcat in acest sens faptul ca solutiile propuse vizeaza nu doar perfectionarea strategiilor efective de evaluare, ci si formarea unei noi conceptii privind locul si rolul evaluarii didactice in economia de ansamblu a procesului de invatamant.