Rolul gradinitei in stimularea proceselor psihice ale copilului

Rolul gradinitei in stimularea proceselor psihice ale copilului

"Copilul care se joaca isi dezvolta perceptiile , inteli-

genta , tendinta de a-si exprima instinctele sale sociale"

J. Piaget

Invatamantul prescolar contribuie la dezvoltarea armonioasa a copiilor , la stimularea gandirii si inteligentei , la insusirea unor cunostinte necesare pentru scoala , la formarea trasaturilor de caracter si de comportare civilizata.

Perioada prescolara imprima cele mai profunde , durabile si fructoase amprente asupra individualitatii copilului. Sub influienta factorilor ambientali are loc expansiunea potentialului creativ al copilului , rasar mladitele "eului" cognitiv-afectiv-actional , se constituie si se consolideaza trasaturile de personalitate.

Gradinita asigura dezvoltarea normala a copilului si totodata satisface nevoile vitale ale prescolarului , prin variate forme si procedee de activitate in contextul relatiilor interpersonale (verticale si orizontale) de tipul "educatoare- copil" , "copil-educatoare" , "copil-copil".

In gradinita , clasa dulcilor emotii , a primelor amintiri placute , orele trebuie sa fie insorite de bucuria implinirii depline a copilariei fericite , de constinta raspunderilor iar unda de romantism trebuie sa fie vesnica.

Cadrul in care se desfasoara activitatea trebuie sa aiba o inzestrare aparte; o anumita vibratie interioara care sa intampine cu bucurie , cu dragoste si delicatete pe micile fiinte , sa li se deschida ca o floare , inmiresmandu-le dintr-odata inimile si privirile , sa-i imbratiseze din prima clipa.

In gradinita , copilul , aceasta fiinta vie , cu o "lume proprie" , aceasta fiinta activa , polivalenta totodata , aflata intr-o permanenta schimbare , trebuie sa fie "redescoperit" mereu de catre educatoare , in dinamica "ipotezelor" mereu inedite ale individualitatii in devenire.

Aici e locul in care invatamantul e slujit de elemente incercate si dezvoltate , nu cu pripeala fugitiva a orelor , aici e lacasul in cel sensul mai bogat al cuvantului unde dragostea se revarsa din belsug de fiecare in parte si intr-o armonie deplina cu menirea timpului ce-l traim.

Educatoarea este bine sa dispuna de capacitatea de intelegere a copilului , sa traiasca impreuna sentimente puternice, sa creeze situatii care sa imbogateasca constiinta copilului (venit din medii diferite) cu anumite reprezentari si obisnuinte, sa-si transforme ocupatia intr-o frumoasa misiune. La temeinica pregatire profesionala, largului orizont cultural ale educatoarei se adauga sentimentele sincere de dragoste fata de copil , fata de profesiunea aleasa. Cinste si sinceritate , principialitate , puritate de cristal i se cer educatoarei. Ea trebuie sa dispuna de o remarcabila stradanie a vietii spirituale , sa sadeasca in inimile copiilor dulci emotii , maine , la anul , peste ani. Sensibilitatea si delicatetea o ajuta sa simta si sa se manifeste cu caldura fata de copil. Calmul , echilibrul , stapanirea de sine contribuie in mod eficient la crearea celor mai bune conditii pentru dezvoltarea prescolarilor. Dragostea fata de copii nu inseamna , desigur , dulcegarii , sentimentalisme. Exteriorizarea mai intensa a sentimentelor , tonul , timbrul vocii , mimica , atitudinea egala fata de copii , increderea in acestia , vioiciunea , atmosfera de voie buna , afectivitatea maresc eficienta activitatii.

Copilul , aceasta "entitate vitala" , acest "unicat" cu particularitati "originale" riguros individualizate , trebuie sa beneficieze de atentie si in jurul acestuia sa graviteze toate interventiile formative ale educatoarei , sa se dezvolte frumos , sub scutul rabdarii si al cugetarii iubitoare. Cresterea lui cere paza si grija. El trebuie alimentat inainte si lasat sa lucreze in libertate: libertate in gandire , libertate in miscari , dar sa fie observat , incurajat , indrumat si indemnat sa se manifeste sub forma de lectie sau joc , ocupatie. Aceste "nimicuri" scumpe copilului sunt pentru el ceea ce pentru floare este soarele , apa si aerul. Educatoarea are o sfanta datorie de a se cobora la nivelul copilului, de a-l intelege, a-l iubi si a-l ajuta nesilit in dezvoltarea lui.

Rolul gradinitei este sa pregateasca copilul pentru o viata completa; sa nasca in spiritul fiecaruia din copii ideea ca ei au sarcini de indeplinit.

Tinand seama ca dezvoltarea psihica a copilului nu constituie un proces uniform este necesar ca educatoarele sa-si formeze o imagine cat mai fidela despre "realitatea psihologica , despre "stadiile normale ale vietii copiilor" despre procesele interactionale ale socializarii si umanizarii naturii biologice a fiintei umane in devenire.

Odata intrat in gradinita copilul devine obiectul unor influente , mai complexe si mai bine organizate. Toate acestea creaza conditii pentru noi achizitii si progrese in sfera cognitiva , afectiva si psihologica.

Automatizarea si personalizarea copilului devine posibila de indata ce el invata in gradinita sa perceapa , sa recunoasca si sa actioneze , nu in rolul de simplu "actor" , ci de "autor" al propriei sale impresii si gandiri, trairi emotionale si fapte de conduita. Educatoarea pe aceasta linie, trebuie sa incurajeze modalitatile de exprimare personal-originale ale copilului: motrice , muzicale , grafice-figurale, imaginativ-constructive , verbal-orale , etc. Copilul insa trebuie sa fie lasat sa actioneze nu sa fie actionat , sa aiba o traire afectiva deplina. Sentimentele copilului prezinta o mare varietate si complexitate , de la trairile afective cu caracterbiologic mai pronuntat , legate mai ales de activitatea centrilor subcorticali (emotii) pana la sentimentele estetice , morale. Sentimentele sunt provocate de catre obiectele si fenomenele lumii reale , in functie de semnificatia acestor obiecte si fenomene pentru viata si activitatea copilului. Acele obiecte si fenomene care corespund trebuintelor copilului , produc sentimente de placere , bucurie , dragoste , admiratie , ect. Acestea apar si se dezvolta sub influenta conditiilor de viata si activitate a copilului , dar in acelasi timp sentimentele , la randul lor , influienteaza viata si activitatea copilului. Astfel egoismul brutal , invidia , frica in fata greutatilor il impiedica pe copil sa vada si sa actioneze just , pe cata vreme sentimentele dragostei fata de munca , al iubirii de tot ce-l inconjoara , toate aceste sentimente ajuta copilul sa lupte cu succes impotriva greutatilor.

Relatia pozitiva sau negativa dintre copil si realitatea inconjuratoare este determinata , in primul rand , de consecintele sau efectele actiunii lui , de efectele unor stimulenti. Astfel copilul incepe sa manifeste neplacere fata de o activitate in care a avut de mai multe ori insucces , dupa cum un succes intr-o anumita directie duce la dezvoltarea unei atitudini pozitive a copilului (interes , placere , etc.) , in directia respectiva.

Dragostea de copii , increderea in posibilitatile de afirmare ale fiecaruia pentru un viitor loc de munca , util siesi si societatii , daruire , modestie , cumpatare , rabdare , indulgenta , model de comportare , afectivitate sunt calitati ce se cer aceluia ce preia stafeta de la clasa dulcilor emotii. Dragostea este o forta si o garantie. Cel ce nu gandeste la altii si nu traieste decat pentru sine , probeaza o mare saracie sufleteasca , este un om sterp , un om nenorocit , caci nu are nimic de dat. Totul dar , prin dezvoltarea sentimentelor altruiste si a energiei voluntare , prin zambet , suras si ras , prin dragoste de semeni.