Specificul jocului si metode de stimulare a invatarii la copilul prescolar

Specificul jocului si metode de stimulare a invatarii la copilul prescolar

Curriculumul pentru educatia timpurie reprezinta un instrument in experienta de cunoastere pe care o traverseaza copilul, fiind gandit, proiectat astfel incat sa raspunda obiectivelor educatiei timpurii si anume pregatirea copilului pentru scoala dar, mai ales, pentru viata.

Intelegerea curriculumului ca intreaga experienta de invatare a copilului, dobandita atat in gradinita, cat si in afara ei, prin activitati de tip nonformal sau extrascolar, planificate si aplicate de gradinita, aduce cu sine noi accente din perspectiva realizarii procesului de predare - invatare - evaluare in contextul noului curriculum.

Note definitorii ale noului curriculum

Centrarea procesului educational asupra copilului se reflecta in abordarea curriculumului din perspectiva dezvoltarii globale si vizeaza cuprinderea tuturor aspectelor importante ale dezvoltarii complete a copilului, in acord cu particularitatile sale de varsta si individuale.

Accentul plasat pe dezvoltarea capacitatilor, atitudinilor ce tin de dezvoltarea socio-emotionala (a trai si a lucra impreuna sau alaturi de altii, a gestiona emotii, a respecta diversitatea), dezvoltarea fizica (motricitate fina si grosiera, dar si sanatate si alimentatie sanatoasa) sau a atitudinilor si capacitatilor in invatare (curiozitate si interes, initiativa, persistenta in activitate, creativitate), alaturi de competente academice urmarite in mod traditional (din domeniul dezvoltarii cognitive si a limbajului si comunicarii) impun cadrelor didactice o regandire a demersului educational.

Conceptul de "dezvoltare globala a copilului" influenteaza in mod direct modul de organizare a educatiei din gradinita, stiut fiind ca toate experientele copilului sunt experiente de invatare care accelereaza dezvoltarea in diverse domenii. Proiectarea didactica este, inevitabil, profund influentata de aceasta conceptie. Experientele de invatare prin intermediul carora educatorii urmaresc dezvoltarea globala a copilului includ: activitati pe domenii experientiale, alaturi de jocuri si activitati didactice alese, completate de activitati de dezvoltare personala precum: rutine, tranzitii, activitati de dupa-amiaza si activitati optionale.

Noul curriculum poate fi transpus in practica prin intermediul activitatilor integrate, iar structurarea sa pe 6 teme integratoare (Cine sunt/suntem? Cand, cum si de ce se intampla? Cum este, a fost si va fi pe Pamant? Cum planificam/organizam o activitate? Cu ce si cum exprimam ceea ce simtim? Ce si cum vreau sa fiu?) reprezinta o incercare de a organiza continuturile curriculare, pe baza conceptului de "dezvoltare globala a copilului"

Jocurile liber alese ale copiilor de 3-6/7 ani

Ne propunem sa prezentam in continuare jocurile liber alese ale copiilor de 3-6/7 ani, rolul lor in dezvoltarea globala a copilului si metode active de stimulare a invatarii, din perspectiva noului curriculum, cu exemple de bune practici pentru facilitarea aplicarii acestuia.

Toti educatorii sunt de acord in privinta definirii jocului ca mijloc ideal de educatie in perioada copilariei. Totusi, nu intotdeauna, practica scolara plaseaza jocul ca instrument central de educatie, desi Comenius, in urma cu 300 de ani, prefigura aceasta idee. Ursula Schiopu (1975) in cartea "Probleme psihologice ale jocului" considera ca jocul indeplineste pentru toate varstele functii psihologice complexe, functii educative, intre care amintim: asimilarea de conduite, acumularea de experienta si informatie, functii de dezvoltare fizica prin antrenarea sau mentinerea capacitatilor fizice, functii sociale in dezvoltarea relatiilor sociale.

Jocul si procesul de crestere sunt strans legate intre ele, copilul mic are mai multe ocazii de a se juca liber, insa treptat, joaca libera a copilului este inlocuita cu activitati structurate, atat acasa cat si in institutiile de educatie.

Conceptul de joc liber este fundamental pentru curriculumul actual, iar cand spunem joc liber ne referim la jocul care este initiat de copil in centrele de interes/activitate. In jocul liber copilul decide ce se joaca, cu ce se joaca si cu cine se joaca.

Jocul reprezinta cea mai importanta sursa de invatare pentru copii, este activitatea care ii ajuta cel mai mult si eficient sa invete. Prin joc copiii invata sa interactioneze cu ceilalti, sa exploreze mediul, sa gaseasca solutii la situatiile problema, sa isi exprime emotiile, sa achizitioneze cunostinte si abilitati care ii vor fi necesare pentru adaptarea la cerintele scolii.

Copilul are nevoie nu numai de sprijin si indrumare, ci si de libertate si initiativa personala, iar educatorul trebuie sa inteleaga, sa accepte si sa incurajeze modalitatile specifice prin care copilul achizitioneaza cunostinte: imitare, incercare si eroare, experimentare.

Prin excelenta, jocul constituie cadrul specific unui antrenament al spontaneitatii si al libertatii de expresie, un stimul important in cultivarea receptivitatii si sensibilitatii, a mobilitatii si flexibilitatii psihice. E plin de promisiuni si surprize, poate sa se dezvolte liber, dar cand intervine controlul, jocul se incheie.

Copiii care se joaca par a fi inepuizabili, pierd masura timpului, fiind absorbiti cu totul de joc, caci resimt jocul ca ceva interesant, atractiv, frumos. Astfel se poate explica refuzul copiilor de a intrerupe jocul "De-a magazinul", "De-a soferii", "De-a animalele din padure", "De-a piata de flori" cand le propunem o activitate in alt centru pentru a rezolva, de exemplu, sarcini matematice, a picta, a scrie semne grafice sau a taia cu foarfecele.

Sugestii metodice:

1. Daca un copil petrece mai mult timp intr-un Centru de interes, de exemplu la Constructii si refuza activitati de matematica, pictura sau activitati practice, educatorul poate aduce materiale si instrumente de lucru in centrul de interes al copilului si poate initia activitati de tipul:

. sa scrie preturi pe hainele din magazinul improvizat sau sa scrie orarul acestuia;

. sa decoreze rochiile sau sa le coloreze;

. sa amenajeze o parcare si sa grupeze masinile dupa marime, culoare sau alte criterii;

. sa picteze padurea pentru animale;

. sa traseze drumul prin padure;

. sa taie cu foarfecele hartia pe contur pentru a-si confectiona bani.

2. Daca un joc se repeta prea des, e nevoie ca educatorul sa intervina prin schimbarea ambiantei si a materialelor.

3. Nu achizitionati jucarii ieftine, care se strica repede si pe care sa le tineti la pastrare incuiate.

4. Planificati sistematic cu copiii activitati de igienizare a jucariilor si a materialelor.

5. Responsabilizati copiii sa faca ordine si curatenie dupa joc.

6. Asigurati tuturor copiilor, inclusiv celor cu cerinte educationale speciale, un spatiu securizat de joc sau integrati-i alaturi de ceilalti, ajutandu-i sa gaseasca un rol potrivit in joc.

7. Inlaturati jucariile care incita la violenta si dati-le explicatii copiilor, chiar daca sunt reprezentanti ai dreptatii, despre tipul personajelor din desenele animate.

8. Incurajati fetele sa se joace alaturi de baieti la Centrul Constructii, iar baietii alaturi de fete la Centrul Coltul papusii si nu le ingraditi ideile si pornirile interioare cu prejudecatile noastre despre rolurile traditionale de gen.

9. Daca reproduc in joc aspecte negative din realitate (de exemplu un copil isi bate papusa) sunt necesare discutii de clarificare la sfarsitul jocului, dezaprobarea lor cu explicarea efectelor sau oferirea unor motivatii pozitive.

Invatarea prin cooperare

Invatarea cooperarii este o competenta sociala de baza in societatea contemporana. Formarea acestei competente trebuie initiata de la cele mai fragede varste fiind, in acelasi timp, un element cheie in devenirea individului.

Experienta invatarii prin cooperare a fost validata in ultimii 90 de ani de aproximativ 550 de studii (Johnson & Johnson, 1989). S-a constatat ca invatarea prin cooperare sporeste randamentul procesului de invatare, imbunatateste memorarea si creativitatea, genereaza relatii pozitive intre copii, dezvolta sanatatea psihica si respectul fata de sine si este un act de descoperire si reflectie pentru copii si educator, precum si o resursa importanta pentru acestia in proiectarea si conducerea instruirii.

Concepte sinonime: invatarea prin cooperare, colaborare, invatare in grup, invatare cooperativa

Invatarea prin cooperare este una dintre cele mai cercetate strategii de invatare. Este o metoda de a-i invata pe copii sa relationeze si sa-si dezvolte abilitatile de a lucra in echipa. Este o cale pentru copii sa invete, pe rand, diferite roluri: reporter, secretar, responsabil cu timpul etc. In grupurile specifice invatarii prin cooperare, fiecare copil are o indatorire specifica si astfel contribuie la reusita grupului din care face parte. Succesul grupului depinde de succesul in munca al fiecaruia. Se poate vorbi de invatare prin cooperare daca succesul/ performantele grupului se regasesc in succesele/ performantele fiecarui membru al grupului, iar succesele/ performantele fiecaruia din grup le regasim in succesele/ performantele grupului. Altfel spus, de reusita fiecarui membru depinde reusita intregului grup.

Caracteristici:

1. Scopul invatarii prin cooperare este de a face din fiecare membru al grupului o individualitate mai puternica, prin valorificarea potentialului fiecarui copil in contexte interactive reale.

2. Deviza invatarii prin cooperare: invatati impreuna, aplicati singuri!

3. Invatarea prin cooperare solicita educatorului sa structureze grupul cu mare atentie, astfel incat fiecare sa fie ajutat si incurajat sa reuseasca, sa fie responsabil de munca ce ii revine, sa-si exerseze aptitudinile de a relationa eficient in cadrul grupului.