Teorii despre joc
Importanta locului pe care il ocupa jocul in
viata copilului este conferita de faptul ca jocul satisface dorinta fireasca de
manifestare, de actiune si de afirmare a independentei copilului. Prin joc,
copilul invata sa descifreze lumea reala, motiv pentru care H. Wallon apreciaza
jocul ca o activitate de preinvatare. Continutul principal al tuturor jocurilor
este viata si activitatea sociala a adultului, copilul fiind, in primul rand, o
fiinta eminamente sociala. Prin intermediul se realizeaza nu numai cunoasterea
realitatii sociale, ci si imitarea unor anumite tipuri de relatii sociale
dintre adulti. Astfel, prin intermediul jocurilor, copiii deprind modele de
conduita si ajung sa reflecte pana la nivel de intelegeri comportamentale.
Din pricina acestor multiple valente ale
jocului, vom intelege de ce sunt necesare indrumarea si controlul acestuia de
catre adult. Nu putem fi de acord cu acele pozitii care proclama neinterventia
absoluta a adultului in jocul copilului.
a) De pilda, St. Hall punea la baza explicarii
jocului legea biogenetica a lui Haeckel (dupa care autogeneza reflecta
filogeneza), de unde reiese ca jocul ar fi reflectare a instinctelor si
formelor de viata primitiva in ordinea cronologica a aparitiei lor. Acestei
teorii i-am putea reprosa simplismul explicatiei, ingustimea locului pe care il
ofera jocului in evolutia individului.
b) Conform teoriei biologice a lui Karl Gross,
jocul ar fi un exercitiu pregatitor pentru viata adultului prin faptul ca jocul
ar fi un mijloc de exersare a predispozitiilor in scopul maturizarii. Astfel,
el ajunge sa identifice jocul copiilor cu cel al animalelor, biologizand esenta
sociala a jocului. Se spune ca autorul in discutie, subordoneaza copilaria
jocului, apreciind ca copilul se joaca nu pentru ca este copil, ci, este copil
pentru ca se joaca.
c) S. Freud atribuie jocul unei tendinte refulate
ce isi gaseste concretizarea prin intermediul acestei modalitati de exprimare.
d) A. Adler apreciaza ca jocul ar fi o forma de
exprimare a "complexului de inferioritate", o forma prin care copilul ar
exprima incapacitatea de a se afirma in viata. Conform careia se stie ca prin
joc copilul cunoaste realitatea si capata incredere in fortele proprii.
