Trasaturile fundamentale ale animalelor din cartile cu povesti

Trasaturile fundamentale ale animalelor din cartile cu povesti

Vietuitoarele mici au inspirat povesti in care se evidenteaza fie asemanarea lor cu varsta copilariei, fie invataturile rezultate din viata lor in natura.

In povestile pentru copii, cei mai indragiti prieteni sunt cainele si pisica, raporturile cu acestea implicand tandrete, gingasie, responsabilitate, cunoastere.

Pasarile trezesc si ele in sufletele oamenilor sentimente de generozitate si altruism, cu deosebire in acele anotimpuri cand au nevoie de ocrotire si de protectie.

Povestiri despre animale si mici vietuitoare au scris:

1.in literatura universala:

Lev Tolstoi - Leul si catelusa, Cei trei ursuleti, Cainele lui Iacob;

Rudyard Kipling - Cartea junglei;

- Jack London - Colt alb;

- E.S.Thomson - Povestiri despre animale;

- W. Bonseles - Albina Maia si aventurile ei;

- J.H.Fabre - Din lumea insectelor.

2. in literatura romana:

Emil Garleanu - Din lumea celor care nu cuvanta;

- I. Al.Bratescu-Voinesti - Puiul, Privighetoarea, Moartea lui Castor, Bietul Tric;

- Mihail Sadoveanu - In padurea Petrisorului, Veverita;

- Ion Agarbiceanu - File din cartea naturii.

Emil Garleanu este cel care ,,inaugureaza" in literatura romana genul de povestiri inspirate din lumea plantelor, gazelor si animalelor prin publicarea, in anul 1910, a volumului Din lumea celor care nu cuvanta. Cu toate ca a avut ca model Histoires natureles a lui Jules Renard, Garleanu creeaza, o opera plina de originalitate, cu trasaturi proprii, manifestandu-si in ea individualitatea sa artistica .

Scriitorul, foarte bun cunoscator al naturii si inzestrat cu un exceptional spirit de observatie, creeaza adevarate lumi ce devin cuvantatoare, care se fac purtatoare ale unor trasaturi umane ce semnifica frumosul.

Ioan Alexandru Bratescu-Voinesti este si el unul din autorii de opere literare pentru copii. Creatia lui are valori didactice deosebite.

In povestiri ca Privighetoarea, Puiul, Moartea lui Castor, Bietul Tric autorul antropomorfizeaza natura sau surprinde anumite aspecte ale relatiilor dintre om si natura,aceste aspecte dobandind semnificatii profunde.

Tema povestirii Puiul este curiozitatea , neastamparul copilariei, naivitatea, iar ideea este necesitatea de a se ȋntelege si folosi experienta de viata a parintilor , respectarea sfaturilor acestora , cuprinsa ȋn motto-ul Sandi, sa asculti pe mamica.

La ȋnceput, viata prepelitei si a celor sapte puisori se desfasoara linistit, iar autorul foloseste miniaturalul , gratiosul, interjectia onomatopeica, pentru a ne introduce ȋn acel mic univers: Prepelita prindea cate o furnica ori cate o lacusta, le-o firimitea ȋn bucatele mici, si ei, pic! pic! pic!, cu cioculetele lor, o mancau numaidecat . Cand mama striga Pitpalac!,puisorii veneau repede langa ea.

Din dorinta de a cunoaste repede totul, puiul cel mare, nu tine seama de sfatul mamei de a sta ascuns, si este prins de un secerator. La rugamintea unui taran batran, puiul este eliberat. Intr-o dupa-amiaza puiul cel neascultator este ȋmpuscat ȋntr-o aripa de un vanator.

Viata prepelitei si a puilor ȋncepe astfel sa fie zbuciumata. Mama continua sa ȋnvete pe puii sanatosi sa zboare , dar sufletul ei se framanta dureros, pentru a gasi o solutie. In inima bietei prepelite era o lupta sfasietoare. Ar fi vrut sa se rupa ȋn doua: jumatate sa plece cu copiii sanatosi, care sufereau de frigul toamnei ȋnaintate, iar jumatate sa ramaie cu puiul schilod, care se agata de ea cu disperare.

Suflarea apriga a crivatului a facut-o pe biata mama sa hotarasca sa plece cu puii sanatosi si cu durere ȋn suflet ȋl lasa la marginea lastarului pe puiul ranit care striga cu deznadejde: "Nu ma lasati! Nu ma lasati!ˮ.

Intensitatea trairilor are puternice valente educative pentru cei mici; exemplele alegorice sunt reprezentative. Drama prepelitei si a puilor ei se prezinta pe fundalul general al anotimpurilor: primavara - nastere, vara - crestere, toamna - maturizare si iarna - moarte. Moartea va ȋnvinge numai ȋn cazul unui singur pui. Pentru ceilalti pui timpul continua, ȋncadrandu-se ȋn viitoare anotimpuri.

Povestile inspirate de fiintele mici si de raporturile omului cu acestea au rezistat pe parcursul timpului deoarece au si valoare artistica.

In timp, personajele-animale au devenit tipuri puternic conturate, ale caror trasaturi fundamentale se reliefeaza din epitetele si poreclele care li se dau in toate povestile si aproape la toate popoarele.

Basmele despre animale se disting prin stilul particular, cu deosebire concis. Sententiozitatea vine si din faptul ca unele din ele au zona comuna cu povestirile simple, fiind povestite cu evidente scopuri didactice. Imaginea animalului e alegorica, vizand direct pe omul viclean ori rapace , pe lacom etc.Caci viclenia vulpii, cruzimea lupului, prostia ursului sunt vicii proprii omului, iar ȋncorporarea lor ȋn animale corespunzatoare caracterului uman arata ca poporul ȋsi bate joc, rade , se ȋntristeaza ori pedepseste pe semenii lor .

Fiecare personaj are o caracteristica dominanta.

In povestea Ursul pacalit de vulpe vulpea este sireata si lacoma si incepe printr-o formula deosebita de cea a basmelor fantastice, dar care are acelasi scop, de a arata ca timpul actiunii povestii ce va urma este tot asa de indepartat ca cel al basmelor: In vremea de demult avea si ursu coada ca toate jivinele, coada lunga, stufoasa, coada-n lege . Iar povestea care urmeaza arata imprejurarile in care ursul si-a pierdut coada.

Incheierea reda deznodamantul intamplarii, cautand sa explice prin pacaleala pe care i-a tras-o vulpea ursului, de ce acest animal are coada scurta.

Intamplarea este desfasurata dinamic si caracterizeaza cu precizie personajele: vulpea vicleana, perfida si sireata, iar ursul lacom si credul pana la prostie.

Povestea le da o invatatura insemnata prescolarilor si anume, de a nu fi increzatori si de a nu fi condusi numai de lacomie, caci increderea fara discernamant in sfatul unori necunoscuti poate avea urmari nefaste.

Povestea explica, asemenea legendelor, pe intelesul lor de ce n-are ursul coada.

In povestea Capra cu trei iezi lupul este tot asa de lacom ca si vulpea, crud si fara mila fata de animalele mai slabe decat el, insa mai putin istet ca vulpea, de care uneori e pacalit, fiind adesea victima prostiei si a lacomiei sale.

Aici, Ion Creanga povesteste un fapt asemanator cu cele ce se petrec in lumea satului, infatisand o intamplare dramatica: nelegiuirea comisa din lacomie si cruzime, ca si pedeapsa binemeritata spre a razbuna pe cel nevinovat.

In povestea Capra cu trei iezi copiii recunosc cu usurinta pe mama iubitoare, care, in grija ei deosebita pentru copiii ramasi singuri acasa, le da sfaturi intelepte, spre a-i feri de nenorociri.

- Dragii mamei copilasi ! Eu ma duc in padure ca sa mai aduc ceva de-a mancarii. Dar voi iicuieti usa dupa mine, ascultati unul de altul, si sa nu cumva sa deschideti pana ce nu-ti auzi glasul meu. - Cand voi veni eu, am sa va dau de stire

Dupa ce lupul ii mananca pe cei doi iezi, capra, indurerata, stie sa se razbune cu hotarare:

Ei las', ca l-oi invata eu! Daca ma vede ca-s o vaduva sarmana si c-o
casa de copii, apoi trebuie sa-si bata joc de casa mea ?

Aha ! ia, acu i-am gasit leacul, zise ea in gandul sau. Taci ! ca i-oiu face eu cumatrului una de si-a musca labele!

La cada cu dubala, cumatre lup, ca nu-i de chip! Ia, de-acu sa-ncepe
fapta : Hai la treaba, cumatrita, ca lupul ti-a dat de lucru!

Si asa zicand, pune poalele-n brau, isi sufleca minicele, atata focul si s-apuca de facut bucate.

Face ea sarmale, face plachie, face alivenci, face pasca cu smantana Si cu oua si fel de fel de bucate. Apoi umple groapa cu jeratic si cu lemne putregaioase, ca sa arda focul mocnit. Dupa asta asaza o leasa de nuiele numai intinata si niste frunzari peste dansa ; peste frunzari toarna tarna si peste tarna asterne o rogojina. Apoi face un scauies de ceara anume pentru lup. Pe urma lasa bucatele la foc sa fearba si se duce prin padure sa caute pe cumatru-sau si sa-1 pofteasca la praznic

Dupa ce lupul a cazut in groapa cu foc, cuvintele caprei subliniaza pedeapsa binemeritata data lupului : -Arzi, cumetre, mori, ca nici viu nu esti bun Moarte pentru moarte, cumetre, arsura pentru arsura[8]

In aceasta poveste-fabula, Creanga a pus "masti pe caracterele omenesti'.

Capra e o "vaduva sarmana', avand trasaturi de caracter specifice femeii din popor: harnicie, stapanire de sine, darzenie, sete de dreptate si iscusinta. Razbunarea ei elimina din societatea fiintelor pasnice elementul negativ si daunator, care tulbura bunul trai, viata si munca celor din jur.

Lupul reprezinta forta malefica, oarba, rastoarna legile bunei coexistente si ale solidaritatii intre animale, mancand doi din iezii caprei.

Acesta este considerat un parazit al satului parca, nu numai lenes, dar si profitor si pe deasupra si crud.

Lupul este prezentat de scriitor cu trasaturile caracteristice oamenilor rai: e siret, fatarnic, crud si las, viclean, el profita de naivitatea iezilor lipsiti de aparare si ii ataca fara mila, rapunandu-i. Apoi, cu o ticaloasa prefacatorie, se arata indurerat de moartea iezilor si in mod perfid incearca sa arunce vina pe seama ursului.

Pe urma, cand cade in groapa cu jaratec, cere indurare fara a se gandi ca implora mila unei fiinte fata de care se purtase atat de crud. Pedepsirea lui se cere, sub raport etic, la fel de imperios ca si aceea a lenesului.

Iezii sunt caracterizati cu trasaturile proprii copiilor. Cei doi mai mari dau prin bat de obraznici, sunt naivi, incapatanati si ingamfati. Iedul cel mare, natang si neastamparat, nu vrea sa asculte povata mezinului de a nu deschide usa. Iedul cel mic, intocmai ca si fiul cel mic din basmul popular, este cel mai istet, dar si cel mai ascultator si mai cuminte. El sfatuieste pe fratii sai mai mari sa nu deschida usa, iar cand este in primejdie, stie sa se ascunda bine.

Purtarea iezilor din poveste arata copiilor urmarile nenorocite ale neascultarii si zburdalniciei fara masura.

Iezii infatiseaza zburdalnicia si naivitatea copilareasca. Aceasta ii impinge adesea sa nu asculte de sfaturile mamei lor. Cel mai mic dintre ei este mai intelept si mai cuminte; el da indemnuri bune fratilor sai si stie sa se fereasca de pericol.

Copiii isi insusesc una din notiunile morale specifice varstei lor : necesitatea de a fi ascultatori si de a respecta sfaturile si invataturile celor mai in varsta si cu mai multa experienta decat ei.

In povestea De ce n-are ursu coada ?, ursul, doritor de lucruri dulci, este greoi la minte si la trup. Uneori el isi intrebuinteaza prosteste forta lui fizica. Este adesea pacalit de alte animale.

Iepurasul cenusiu sau alb este un alt personaj care este sprinten si gata oricand sa fuga, laudaros cu vitejiile sale, dar fricos si de umbra lui.

Berbecul sau mielul sunt de obicei victime blande si nevinovate ale lupului.

Compozitia acestor povestiri este simpla, lipsita de formule traditionale. Actiunea scurta si clara se desfasoara dinamic. Ea este inviorata de dialoguri atractive, care ajuta la conturarea mai precisa a personajelor. Povestirile cu animale au intotdeauna un evident talc moral.

Limba acestor povesti, ca a tuturor creatiilor folclorice, se caracterizeaza printr-o mare bogatie de procedee stilistice:

► comparatii;

► metafore ;

► hiperbole.

Constructia sintactica este foarte apropiata de procedeele limbii vorbite, ceea ce da un caracter dinamic si viu povestirii faptelor.

Stilul oral al povestilor cu animale le face si mai accesibile si mai atractive pentru copii si le memoreaza cu usurinta:

Intr-o alta poveste a lui Ion Creanga, Punguta cu doi bani, copiii isi dau seama ca izbanda este de partea celor cinstiti si ca cei lacomi, avizi sa rapeasca bunurile altora, cruzi si rai sunt pana la urma infranti.

Copiii invata astfel sa fie de partea adevarului si a dreptatii si sa dispretuiasca si sa lupte impotriva minciunii, asupririi si nedreptatii.

In literatura noastra contemporana s-au creat numeroase povesti care personifica animalele, urmand modelul povestilor cu animale din folclor.

Povestile cu animale create de scriitorii actuali aduc o contributie insemnata la formarea notiunilor morale ale copiilor de 6-9 ani.

Alte povesti cu animale mai putem mentiona: Ciubotelele ogarului de Calin Gruia, Povestea motanului, Povestea lupului, Povestea purcelului de Dimitrie Goga, precum si povestile din volumele De ce nu mai are puricele potcoave de argint de Viorica Huber si Zece povesti pitice de Vladimir Colin.

Majoritatea povestilor care personifica animalele au un puternic substrat etic, prezentand si unele aspecte caracteristice ale infatisarii diferitelor vietuitoare, acest gen de lectura constituie si un mijloc de imbogatire a cunostintelor prescolarilor.

Motanul incaltat de Ch. Perrault are la baza un mit vechi si de o circulatie mai larga.

Mitul motanului nazdravan e cunoscut in folclorul mai multor popoare si il intalnim si in folclorul nostru, de unde a cules Petre Ispirescu povestea Cotosman nazdravanul.

Povestea poarta in ea desigur un mit stravechi din perioada cand se zeifica pisica, despre care avem marturii in istoria artei Egiptului antic. Din acest mit stravechi s-a pastrat in folclorul popoarelor de azi personificarea motanului nazdravan, care este iscusit si stie sa iasa din toate incurcaturile.

In povestea scriitorului francez Charles Perrault, motanul este protagonist, jucand intr-o oarecare masura rolul cocosului din povestea Punguta cu doi bani. Subiectul povestii este atragator si actiunea se desfasoara cu mult dinamism, fiind deosebit de atractiva pentru prescolari.

Lupta dintre bine si rau se da si in aceasta poveste in limita relatiilor de familie si a relatiilor sociale.

Victoria binelui, care aduce recompensa si asigura viata fericita a omului sarac are loc mai intai cu pedepsirea indirecta a lacomiei celor doi frati mai mari, care-si luasera unul moara si celalalt magarul, lasand fratelui lor mai mic doar motanul. Dar pana la urma tocmai fiul cel mai mic, prin ajutorul acestui motan, reuseste sa-si asigure o situatie fericita.

Ideea victoriei binelui, ridicarea omului din popor lipsit de mijloace da existenta la o buna situatie materiala, fie chiar prin mijloace fantastice, oglindeste nazuinta milenara a popoarelor spre o viata fericita si de aceea prezinta insemnatate educativa si pentru prescolari.

Personajele, caracterizate prin portretele si actiunile lor, precum si prin dialogul viu pe care il intretin, subliniaza notiuni morale usor accesibile copiilor, contribuind la educatia morala a acestora.

Si in literatura universala povestile cu animale au o larga raspandire. Dintre creatiile Fratilor Grimm, povestile cu animale ocupa un loc mai modest, dar nu lipsit de interes pentru prescolari. Ele sunt scurte povestiri din lumea animalelor, morala fiind deosebit de clara, pe intelesul copiilor.

O poveste deosebita prin subiect si morala este Muzicantii din Bremen. Aici, spre deosebire de majoritatea povestilor cu animale, personajele nu se mai dusmanesc, nu lupta unele impotriva altora, ci se imprietenesc, se aliaza pentru a se salva fiecare de la moarte si printr-o intamplare contribuie la infrangerea unor raufacatori din lumea oamenilor.

Primul animal care are initiativa este magarul, tocmai el, care intruchipeaza prostia.

Povestea Muzicantii din Bremen este atractiva pentru copii, mai ales prin umorul si ironia cu care sunt narate faptele. E un umor sec, specific literaturii germane. Chiar ideea alcatuirii unui taraf de muzicanti format din animale e hazlie pentru copii.

Totusi, cateva invataminte cititorii trag fara sa-si dea seama: sa pretuiasca prietenia, sa fie convinsi ca un colectiv inchegat poate infaptui mai multe realizari decat o singura persoana,de asemenea, sa existe o disciplina incetatenita in colectivul respectiv. Cand se adapostesc in padure animalele se asaza fiecare la locul preferat: Magarul si cainele isi facura culcusul sub un copac mare, iar cocosul si pisica se catarara in ramurisul bogat.

La fel procedeaza si cand devin stapanii casei: Dupa ce s-au ospatat in lege, cei patru muzicanti stinsera luminile si-si alesera culcusul dupa pofta inimii si dupa cum le era firea

Animalele din poveste au denumiri familiare copiilor, care exprima caracteristica lor dominanta: pisica - Linge-Barba; cocosul - Creasta-Rosie; magarul - Urechila.

In povestea Ratusca cea urata de H. Christian Andersen nota dominanta este duiosia, intelegerea si compasiunea pentru vietatile slabe, neajutorate.

Prescolarul este introdus chiar de la inceput in lumea plina de intamplari gingase a pasarilor. Sub un brusture, in apropierea unui elesteu, o rata plictisita isi clocea ouale. Dupa un timp ouale incep sa crape si ratustele scot capul din gaoace. Doar un singur ou, cel mai mare, intarzie si, cand crapa, iese din gaoace un pui mare si urat.

Naratiunea intamplarilor se axeaza, in continuare, pe surprinderea contactului cu viata a acestui pui deosebit de fragil sufleteste si cu o constitutie diferita de a fratilor sai, fapt care-i produce un permanent boicot din partea vietatilor din jurul sau.

Dupa ce-i invata sa inoate, rata-mama ii duce sa vada lumea in curtea ratelor. De aci incep dezamagirile, clipele grele pentru ratusca mare si urata.

Pe langa aspectul sau instructiv, cunoasterea de catre copii a vietii pasarilor cu obiceiurile lor, povestea are un pregnant caracter educativ. Copiii invata sa nu aprecieze niciodata sau sa judece pe semenii lor numai dupa infatisare.

Prescolarul va fi fermecat nu numai de neprevazutul intamplarilor si de dialogul sprinten si familiar dintre pasari, ci si de frumoasele descrieri de natura, care formeaza cadrul vietii de fiecare zi a acestor vietati.

Descrierile sunt construite mai ales cu imagini vizuale, accesibile prin concretetea lor, dezvoltandu-le acestora simtul estetic.

Alte animalele domestice apreciate in povestiri sunt vaca si oaia, vitale pentru gospodaria taraneasca. De aceea, vaca este asociata belsugului si docilitatii. In nenumarate basme, vaca fermecata invinge fortele raului, ara pamanturile imparatului bun si ii sporeste averea, dand nastere unor turme (averi) nesfarsite.

Folclorul romanesc a conservat si numeroase practici magice (descantece, ritualuri) menite sa protejeze acest animal de fortele raului.

Cel mai important ritual agrar al fertilitatii in lumea veche era legat de Rusalii, cand se impodobea un bou cu beteala, coronite de flori si clopotei, era purtat prin sat din gospodarie in gospodarie de catre cete de feciori, era stropit boul cu apa (alt simbol al fertilitatii) si seara coronita era pusa in casa si pastrata, pentru ca ogorul (arat de plugul tras de bou) sa fie imbelsugat.

Oaia este creatie a lui Dumnezeu, buna si blanda. Intr-o civilizatie pastorala, la inceputurile ei, asa cum a fost cea romaneasca, oaia a fost pretuita, fiind un ajutor si protector al omului si, uneori, transmitator al vointei divine.

Porcul este un animal mai sarac din punct de vedere al semnificatiilor simbolice pe care i le confera povestirile pentru copii. Amintim Povestea celor trei purcelusi de unde prescolarii au foarte multe de invatat despre convietuirea in societate

De imaginea magarului se leaga mai multe povesti . Poate cea mai cunoscuta este cea pe care ne-o spune textul biblic. Magarul este binecuvantat de Fecioara Maria pentru ca a purtat-o in spate in timpul fugii in Egipt si apoi l-a dus pe insusi Iisus in Ierusalim.

In plan simbolic, ideea este ca, asemenea magarului, si copilul trebuie sa fie simplu, modest si devotat, pentru a gasi calea spre mantuire.

Cainele si pisica, in reprezentarile mitologice intra intr-o categorie separata, pentru ca nu aduc "produse" legate de hrana, dar sunt strans legate de gospodarie.

Cainele este perceput, fara exceptie, ca simbol al devotamentului, al prieteniei si increderii, este bland si puternic, apare ca protector al omului.

Pisica, spre deosebire de caine, are insa si valente negative: bucuria cu care isi chinuieste prada (soarecele), ochii si scanteile din blana atunci cand este mangaiata. De aici si superstitia ca este semn rau.

Dusmania consacrata dintre caine si pisica este explicata in folclor prin faptul ca trebuie sa imparta aceeasi hrana aruncata de stapan si pisica se dovedeste a fi mai iute si mai vicleana, iar, pe de alta parte, multe legende pun in opozitie faptul ca pisica sta in casa, bucurandu-se de toate favorurile stapanului, in timp ce cainele trebuie sa pazeasca afara gospodaria.

Animalele salbatice sunt si ele foarte bine reprezentate in bestiarul mitologic romanesc, fiind marturia unei gandiri magice de o extraordinara bogatie si profunzime.

Caprioara subliniaza puterea dragostei materne duse pana la sacrificiul suprem.

Puiul caprioarei are ca si carecteristica naivitatea, curiozitatea, neastamparul copilariei, iar ideea este necesitatea de a se intelege si folosi experienta de viata a parintilor, respectarea povetelor acestora.