OBSERVATORUL ASTRONOMIC DE LA STONEHENGE

1.Stonehenge, "Templul Pietrelor Albastre"

2.Cercetarea monumentului ca un urias observator astronomic: "Observatorul celor 7 porti si al celor 7 ferestre":

2.1.Pozitionarea monumentului

2.2.Orientarea si latitudinea geografica

3.Calendarul lunisolar de la Stonehenge. Faze de constructie:

3.1.Stonehenge I

3.1.1.Amenajarea unui perimetru circular si a unei cai de acces

3.1.2.Monolitii pereche D si F

3.1.3.Piatra Calcai

3.1.4.Pietrele celor Patru Statiuni

3.1.5.Cercul gropilor lui Auhrey: un calendar lunar

3.2.Stonehenge II: Înaltarea Cercurilor Pietrelor Albastre Y si Z; amenajarea unei alei grandioase

3.2.1.Cercurile Pietrelor Albastre Y si Z

3.2.2.Amenajarea unei alei maiestuoase si adaugarea catorva menhire

3.3.Stonehenge III: Construirea Cercului Sarsenilor si cercetarea celor patru formatiuni concentrice centrale

3.3.1.Constructia Cercului Sarsenilor

3.3.2.Piatra Altar si Pietrele B si C

3.3.3.Absidele Pietrelor Albastre si ale celor cinci Triliti. Dispunerile centrale absidale: un templu solar

4.Stonehenge: un calculator antic din piatra. Polul functional multiplu al monumentului megalitic antic

5.Structuri megalitice descoperite si unitati de masurare

1.STONEHENGE - TEMPLUL PIETRELOR ALBASTRE

Enigmaticul monument din piatra de la Stonehenge a fost descris in "Bibliotheca", considerata drept cea mai veche scriere cu referire la acesta.

Datata din secolul I i.e.n. si atribuita istoricului grec Diodor din Sicilia, scrierea ne povesteste urmatoarele:

"Acolo exista, pe langa tara celtilor, in ocean, o insula la fel de mare ca si Sicilia. Aceasta insula, situata in nord, este locuita de hiperboreeni [ . ]. Se poate vedea in aceasta insula o imprejmuire vasta consacrata lui Apolo, ca un templu magnific in forma rotunda [ . ]."

Existenta constructiei a fost amintita si de istoricul Godefroi Moumouth in lucrarea din secolul al XII-lea "Istoria regilor Britaniei", ca datand din vremea regilor britoni Aurelius si Uther si fiind mentionata, de asemenea, si pe vremea succesorului regelui Arthur, Constantin. În secolul al V-lea, regii britoni cautau un mausoleu memorial necesar evocarii sacrificiului celor 300 de nobili britanici, referitor la batalia impotriva conducatorului saxon Hengest si a armatei sale.

Regele Aurelius Ambrosius a observat un asemenea monument impresionant situat pe un munte din Irlanda, numit Killaraus, incercand impreuna cu armata sa sa il dezasambleze dar fara a reusi.

Peste ani, expeditia condusa de regele Uther a avut succes datorita priceperii sfatuitorului sau, Merlin. Au devenit legendare cunostiintele tehnice si stiintifice uluitoare pentru acea vreme ale celebrului arhitect, inginer si astronom Merlin, care a reusit sa demonteze si sa transporte monumentul in vederea reinstalarii sale pe locul anticului templu Stonehenge.

Se presupunea ca pietrele inzestrate cu proprietati taumaturgice erau originare din Africa, fiind transportate pe acel munte de o civilizatie de uriasi. Constructia era cunoscuta ca "Însemnul Gigantului" sau "Inelul Uriasului", simbolizand evolutia magnificului Soare de pe cer. Monumentul cuprinde in structura sa din piatra un ghid al cerului care stabileste ritmurile vietii omenesti prin raportare la miscarile astrilor ceresti.

Picturile pastrate din acele timpuri si referirile legendei regelui Arthur despre "Templul Pietrelor Albastre" ne evoca neasemuita pricepere a lui Merlin la construirea monumentului.

2.CERCETAREA MONUMENTULUI CA UN URIAS OBSERVATOR ASTRONOMIC: "Observatorul celor 7 porti si al celor 7 ferestre"

2.1.Pozitionarea monumentului

Stonehenge a fost inaltat in centrul campiei Salisbury, in comitatul Wiltshire. Se presupune ca populatiile din neolitic au construit initial ansambluri de pietre si monoliti imprejmuite cu monile din pamant, spre care conducea o cale amenajata in mod fastuos in vederea celebrarii succesiunii anotimpurilor.

Din considerente astronomice, pozitionarea ansamblului era aleasa inspre rasaritul Soarelui din ziua de 21 iunie, pentru a se putea celebra intr-un mod popular sosirea solstitiului de vara.

Formatiile de pietre cu dimensiuni uriase au fost ridicate in vremuri preistorice, in anii 4500 i.e.n. si au fost denumiti menhiri. Dintre acestia s-au numarat pana in prezent 368 de formatiuni circulare din piatra , numite cromlenchs, in insulele britanice si in regiuni franceze precum Bretonia, ele fiind construite sub forma de mici grupuri, in diferite modele sau aliniate in siruri. Aranjamentele cromlenchs prezinta o forma eliptica sau circulara, asa cum este cazul celor de la Stonehenge. Rolul lor era de calendare astronomice si totodata de obiecte religioase, astfel incat cunostintele stiintifice si traditiile fuzionau intr-o mitologie coerenta transmisa prin obiceiurile populare despre succesiunea anotimpurilor, despre modul cum era constientizata si interpretata conditia efemera umana sau fenomenele fizice si astronomice care se produceau in functie de Soare si de Luna .

FIGURA 4

Ansamblul de la Stonehenge a fost ridicat in sudul Angliei, in comitatul Wiltshire, pe campia Salisbury, prezentandu-se ca o formatiune de forme megalitice si inele de piatra. El a fost construit in mai multe etape intre anii 3100-1600 i.e.n. Piatra-calcai (heel stone) si cele 56 orificii utilizate in scop religios dateaza din perioada 3100-2300 i.e.n., urmand construirea a doua siruri de pietre albastre intre anii 2150-2000 i.e.n. care au fost apoi inlaturate. În perioada 2100-2000 i.e.n. au fost ridicate pietrele sarsen (saracen sau sazarin se traduce prin strain), cele mari fiind pilonii celor 5 trilitioane originale iar cele orizontale cu rolul de praguri si dispuse in forma de potcoava; ele erau inconjurate de un cerc de pietre sarsen care prezentau si praguri. Mai tarziu a fost ridicat un inel de pietre albastre, in interiorul inelului de pietre albastre sarsen, fiind adaugate apoi piatra altar, pietrele station 91 si 93 , piatra abator si orificiile 92 si 94.

Cercetarile contemporane au relevat faptul ca digul original avea intrarea orientata in directia rasaritului de soare la mijlocul verii iar aliniamentele includeau pe langa semnificatiile calendaristice, rasarituri si apusuri de Soare in zilele solstitiilor de vara si de iarna (solstitiu -deriva din latinescul oprirea soarelui si este folosit pentru momentele la care Soarele se situeaza in cele mai departate puncte de pe ecuatorul ceresc; solstitiul de vara este considerat pentru cea mai lunga zi si noaptea cea mai scurta in timp ce la solstitiul de iarna este considerata cea mai scurta zi si noaptea cea mai lunga), prezicerea echinoctiilor (cele doua puncte in care se intersecteaza ecuatorul si ecliptica (planul orbitei Soarelui)), rasarituri si apusuri de Luna la impasurile minore si majore si prezicerea eclipselor. Aliniamentele intrebuintate pentru Soare puteau prevedea inceputul sau finalul anului neolitic [7].

Reconstruirea ansamblului de-a lungul timpului a implicat noi semnificatii si intrebuintari , un exemplu in acest sens fiind pietrele station; alinierea diagonalelor unghiurilor drepte a acestor pietre, 93-91 si 94-92 indica rasariturile si apusurile de Soare in 4 zile ale anului aflate aproximativ la jumatatea perioadei dintre solstitii si echinoctii: 5 februarie, 6 mai, 8 august si 2 noiembrie. Prin adaugarea pietrelor sarsen la ansamblu, pietrele station si-au pierdut semnificatia si utilitatea pentru observarea Lunii, a Soarelui si a celorlalte obiecte astronomice .

Rolul ansamblul de la Stonehenge s-a considerat a fi cel pentru studii astronomice , de prevestire a producerii eclipselor si de calculare a mareelor din Marea Nordului in vederea unei bune navigari .

2.2.Orientarea si latitudinea geografica

Stonehenge este situat in Anglia meridionala, orientarea sa spre nord-est fiind fundamentala pentru alegerea locatiei.

Profesorul american A. Thom argumenteaza faptul ca orientarea sa a fost precisa, datorita necesitatii efectuarii unor observatii astronomice detaliate si precise.

Alegerea latitudinii geografice de 51⁰11' a fost justificata de astronomul american G. Hawkins privitor la observatiile care puteau avea loc din ansamblul central de monoliti odata cu rasaritul Soarelui la solstitiul de vara, pozitionat exact prin Trilitul Central si prin amplasarea Pietrei Altar exact in centrul monumentului. El a considerat ca multe alte directii s-au regasit la unghiuri drepte exacte ca in cazul gruparii celor patru Pietre Stationare, care pot explica amplasarea Stonehenge-ului la aceasta latitudine si demonstreaza faptul ca populatiile Neoliticului detineau cunostinte astronomice avansate.

3.CALENDARUL LUNISOLAR DE LA STONEHENGE. FAZE DE CONSTRUCTIE

Cercetarile realizate prin analizarea diferitilor monoliti cu metoda carbonului radioactiv C14 au condus la datarea a trei faze constructive, admise ca valabile in prezent.

3.1.Stonehenge I

3.1.1.Amenajarea unui perimetru circular si a unei cai de acces

Populatiile neolitice ale culturii Windmill Hill au fost considerate de catre istorici fondatoarele ansamblului de monoliti de la Stonehenge. Numele sau de provenienta saxona semnifica o monila de pietre.

Constructia, in prima sa faza, a debutat prin nivelarea unei monile care cuprindea o arie circulara de pamant, avand un diametru de 97,5 m, inconjurata de un sant lat de 2 m si adanc de 1,5 m, spre care conducea o cale amenajata in mod fastuos.

3.1.2.Monolitii pereche D si F

Intrarea monumentului a fost incadrata de doi monoliti pereche dintre care s-a mentinut, pana in prezent, doar unul, numit Piatra de Sacrificiu. Cei doi monoliti aveau rol astronomic, indicand rasaritul Lunii la impasul minor nordic - monolitul F - si, respectiv, rasaritul Lunii la impasul major nordic - monolitul D - care erau observate privind dinspre centru, de la Piatra Altar.

3.1.3.Piatra Calcai

Urmand calea de acces la monument, inspre exteriorul intrarii, a mai fost plasat central un monolit din gresie, inalt de 5 m si inclinat la 35⁰ fata pe pamant, numit, datorita formei sale specifice, Piatra Calcai. Ea era inaltata pe o monila de pamant, iar scopul sau astronomic a fost cel de ceas si de trodolit.

William Stukeley a observat pentru prima oara rolul astronomic al monolitilor pe data de 21 iunie, care este considerata cea mai lunga zi a anului, zi in care Soarele se ridica si se pozitioneaza in echilibru deasupra Pietrei Calcai. Remarcile sale au avut in vedere parcursul razelor solare pe cale, stiindu-se in prezent ca ele intra printre cele doua Pietre de Sacrificiu si ajung in centrul amplasamentului.

Piatra Calcai indica in mod exact apusul Soarelui, iar prin rotire cu un unghi de 90⁰ se aliniaza cu rasaritul sau in ziua solstitiului de iarna. Schimbarea sezonului era stabilita datorita observarii acestor fenomene luminoase, care erau indicate pe reperele stabilite, ceea ce semnifica necesitatea cunoasterii exacte a acestor zile.

În ziua mijlocului verii, astrul solar apare deplasat spre dreapta pietrei, marcand venirea solstitiului de vara, iar in directie opusa fenomenul poate fi observat la venirea solstitiului de iarna.

3.1.4.Pietrele celor patru statiuni

În secolul al XVIII-lea, arheologul John Aubrey a descoperit 56 de gropi dispuse in mod echidistant de-a lungul perimetrului initial, circular. Spre finalul fazei de constructie au fost adaugati, in interiorul cercului de gropi, patru monoliti numiti Pietre Stationare, presupunandu-se ca pietrele erau folosite pentru delimitarea celor patru anotimpuri. Doi monoliti au fost inaltati pe morile de pamant, in timp ce ceilalti doi au fost inconjurati de santuri. Axele lor se intalneau in centru, formand bazele a doua triunghiuri isoscele cu unghiuri de 45⁰. Pozitia si functia pietrelor au fost unele complexe, urmarind apusul Soarelui la solstitiul de vara, iar in cazul Lunii, rasaritul si respectiv punctele de rasarit la Sud si de apus la Nord.

Cele patru pietre au fost numerotate cu cifre de la 91 la 94 si au putut fi interpretate privind din pozitia uneia inspre cealalta, ca de exemplu, in pozitia pietrei 91 fiind observat dintre piara 93 rasaritul Lunii la impasul minor nordic.

Privind dispre piatra 91, in pozitia pietrei 92, putea fi privit apusul de Soare la solstitiul de iarna si dinspre piatra 93 spre 92, rasaritul Lunii la impasul major sudic.

Piatra H, aflata inspre pietrele 91 si 92, arata rasaritul de Soare la solstitiul de iarna, atunci cand era privita dinspre piatra 93.

Privind dinspre piatra 91 spre 93, se observa apusul Lunii la impasul minor nordic, iar dinspre piatra 93 spre 94, apusul de Soare la solstitiul de vara. Privind dinspre piatra 91 spre 94, se observa apusul Lunii la impasul major nordic. Dinspre Piatra G, aflata intre pietrele 91 si 94, era privit apusul de Soare la impasul major nordic, privind spre 94.

Amplasarea celor patru pietre a fost explicata de profesorul A. Thom, referitor la forma patratului perfect aflat in raport perfect cu centrul monumentului si cu Piatra Calcai, prin justificarea faptului ca diferitele unghiuri formate intre megalitii solitari indicau solstitiile, echinoctiile, rasariturile si apusurile Soarelui si Lunii.

3.1.5.Cercul Gropilor lui Aubrey: un calendar lunar

Acest cerc, descoperit in anul 1966, a fost studiat ulterior si de catre astronomul american G. Hawkins, fiind asociat fenomenelor lunare care se pot produce in decursul timpului in scopul calcularilor si a prevederii eclipselor. Mecanismul de calcul utilizat era considerat unul simplu, de rotire a catorva pietre, cu rol de marcatori in interiorul cercului de gropi.

El a fost astfel asociat unui sistem simplu de calcul al unei masini primitive precise si eficiente de proportii uriase. Ipotezele presupuse au fost testate de computerul I.B.M. smithsonian de la Harvard, fiind verificate cu succes. Conform teoriei sale, pentru folosirea gropilor in vederea anticiparii fenomenelor lunare, se putea considera ca la intervale de 9,9,10,9,9,10 puteau fi plasate sase pietre marcatoare alternative albe si negre, rotite in sens orar sau antiorar cu cate o groapa pe an.

O estimare corecta a duratei medii a lunatiei se realiza prin observatii indelungate, calculand numarul de zile dintre eclipse si impartind rezultatul la numarul de luni noi observate. Pe baza observatiilor s-au fixat si pozitiile extreme ale lunii care rasare si apune, denumite opriri majore si minore. Unghiul dintre ele depinde de latitudine si poate fi variabil in timp. În decursul unui an, pozitiile Soarelui se modifica la rasarit si la apus, acelasi caz fiind intalnit si in cazul unei lunatii, atunci cand azimutul pozitiei Lunii intre rasarit si apus variaza.

Planul orbitei Lunii se afla sub un unghi de 5⁰ fata de ecliptica si se considera ca la fiecare traversare a orbitei, Luna poate atinge planul eclipticii prin doua noduri. Fenomenul este cunoscut ca precesia nodurilor; are loc la o perioada de timp de aproximativ 18,61 ani si consta in rotirea liniei care uneste aceste noduri.

Se considera ca o eclipsa se poate produce atunci cand Luna se afla simultan la un nod, in momentul conjunctiei sau opozitiei, si se poate repeta dupa un interval scurt de 18,03 ani, adica 18 ani si 11 zile, continand 223 de lunatii. Fenomenele astronomice rare au fost folosite in antichitate in scopul fixarii zilei de inceput a unei luni, adica a primei zile, unul dintre acestea fiind prezicerea eclipselor.

Se cunostea miscarea neuniforma a Lunii pe propria sa orbita si perioada de timp de o zi pentru o separatie unghiulara de 12 grade, dintre Soare si Luna. Odata cu fiecare Luna Plina, Soarele si Luna se afla in opozitie cu o separatie unghiulara de 0⁰ si s-a putut astfel considera, prin calcule, unitatea de timp medie de o zi.

Pentru cazul gropilor Aubrey, se considerau ca marcatori ficsi cele numerotate cu 51, 56 si 5. S-a observat faptul ca Luna Plina rasarea in acel an deasupra Pietrei Calcai, in momentul in care un marcator alb ajungea la groapa 56, iar urmatoarea Luna Plina era prevazuta in momentul cand un marcator alb ajungea la groapa 51.

Eclipsele de Luna se considera ca se produc in solstitiile de vara si de iarna, atunci cand oricare dintre marcatori ajunge la gropile 56 sau 28, in timp ce doua gropi pot stationa pe aceeasi axa cu cea a Stonehenge-lui.

Eclipsele de Luna se produc la fiecare 18,61 ani, pentru configuratia gropilor folosindu-se un multiplu de 3: 18,61 ani x 3=55,86 56 ani.

Se considera ca avea loc un echinoctiu de eclipse in momentul in care un marcator alb ajungea la golul 5 sau 51.

Profesorul Fred Hoyle a fost cel care a analizat o multitudine de grupari megalitice in Anglia, considerand ca sunt asemanatoare celor de la Stonehenge prin intrebuintarea astronomica si calendaristica. El a considerat monumentul un calculator analogic gigantic din piatra, care reprezenta un model de Sistem Solar. Modelul avea Pamantul in centru si era inconjurat de trei monoliti cu rolul Soarelui, Lunii si al unui nod al orbitei Lunii. Gropile lui Aubrey au fost considerate un model de calcul al eclipselor lunare. Prin deplasarea celor trei marcatori din piatra de-a lungul cercului, se putea produce o eclipsa numai in momentul in care fiecare dintre ei putea ajunge la aceeasi groapa.

Rotirea celor trei monoliti in jurul cercului poate fi considerata ca se efectua conform realitatii. Sezonul eclipselor se producea in momentul stationarii simultane sau opuse unul fata de celalalt a celor trei marcatori.

Eclipsele aveau loc in acest sezon atunci cand marcatorul Lunii era pozitionat aproape sau in opozitie cu cel al Soarelui.

Luna Plina se putea observa la o pozitionare a marcatorilor Soarelui si a Lunii la extremitatile aceluiasi diametru, iar cand directia corespundea exact cu cea a liniei nodurilor, se putea considera ca se produce o eclipsa totala de Luna.

Profesorul F. Hoyle a explicat numarul de 56 de gropi Aubrey ca fiind necesar preciziei de simulare apreciabile referitoare la miscarile Soarelui si Lunii, in urmatorul mod:

a)     prin avansarea unui marcator presupus ca fiind Soarele, cu cate doua gropi in 13 zile; el parcurgea traseul cercului in 364 de zile pentru a se putea determina faptul ca eroarea intr-un an era de o zi sase ore. Atunci era suficienta o corectie de o zi anual, aleasa la venirea solstitiului de vara.

b)     marcatorul Lunii era exact, prezentand un avans de doua goluri pe zi, in acelasi sens in jurul cercului, deoarece isi efectua traseul in 28 de zile. În prezent este cunoscuta durata de 27,3 zile, referitoare la ciclul Lunii.

c)     avansand in sens opus doi marcatori situati diametral opus, care figurau linia nodurilor cu cate trei goluri in fiecare an, acestia executau traseul cercului.

În prezent este cunoscuta cifra exacta de 18,61 de ani. Se efectuau calcule complicate prin mutarea unui marcator cu cate trei goluri pe an, pentru a completa tot traseul in 18,61 ani in vederea mentinerii parcursului nodurilor.

Se cunostea parcursul nodurilor in functie de punctele in care puteau fi intersectate, in mod aparent, traiectoriile Soarelui si ale Lunii in vederea producerii unei eclipse.

Rotatia Lunii avea loc pe traiectoria sa specifica in timp ce nodurile strabateau traseul Soarelui, iar cercuitul complet al fiecaruia se producea pe o durata de 18,61 de ani. S-a determinat astfel faptul ca astronomii de la Stonehenge puteau calcula punctele nodale in vederea prevestirii eclipselor lunare.

Metoda presupusa de F. Hoyle a fost considerata mai precisa prin simplitatea sa, comparativ cu cea prezentata de astronomul G. Hawkins.

3.2.Stonehenge II: inaltarea cercurilor Pietrelor Albastre Y si Z; amenajarea unei alei grandioase

Populatia Beaker a fost reprezentativa prin indeletnicirile legate de extractia si prelucrarea metalului, in perioada culturii "paharelor in forma de clopot".

3.2.1.Cercurile Pietrelor Albastre Y si Z

În aceasta perioada a avut loc constructia megalitica centrala, numita "Cercurile Y si Z ale Pietrelor Albastre". În centrul imprejmuirii de pamant initiale au fost amenajate doua semicercuri paralele construite din 82 de santuri dispuse in forma de potcoava, pentru instalarea menhirelor (????) albastre de diferite forme si inaltimi. Ele au fost denumite "Pietre Albastre" datorita culorii doleritului albastru. Au fost instalate 80 de menhire, fiind lasate libere doua santuri laterale.

În prezent se considera ca cele 59 de santuri ale cercurilor Y si Z formau un calendar lunar pentru doua luni, de cate 29,5 de zile fiecare.

Ele au fost demontate ulterior si folosite in interiorul noii constructii de triliti.

3.2.2.Amenajarea unei alei grandioase si adaugarea catorva menhire

Calea existenta de acces la monument a fost reamenajata sub forma unei alei rectilinii largi, cu o lungime totala de 600 m, care a fost prelungita pana la malurile fluviului Anon. Aleea a devenit lata de 12 m, respectiv de 22 m, prin considerarea celor doua santuri laterale. La intrarea pe alee au mai fost inaltate diferite menhire din piatra de gresie Sarseu. Axa monumentului strabatea aleea exact la jumatatea sa, deci si Piatra Calcai, iar orientarea sa era exact inspre nord-est.

3.3.Stonehenge III: construirea Cercului Sarsenilor si cercetarea celor patru formatiuni concentrice centrale

Constructia centrala monumentala care este admirata in prezent, a fost inaltata de arhitectii chemati de catre conducatorii razboinici in perioada culturii Wessex. Cei 30 de megaliti inlantuiti intr-un cerc printr-o constructie circulara, impreuna cu cei 5 triliti dispusi central sub forma de potcoava au devenit simbolul monumentului Stonehenge datorita gradului tehnic si arhitectonic deosebit etalat.

3.3.1.Constructia Cercului Sarsenilor

A treia faza constructiva se refera la ansamblul concentric central care s-a mentinut pana in zilele noastre. Ne este prezentata astfel o transformare a monumentului in formatiile circulare impresionante, numite "Cercul Sarsenilor", referitoare de fapt la Cercul Planetelor Calatoare: Saturn, Jupiter, Marte, Venus si Mercur. Constructorul si totodata arhitectul si inginerul Merlin a cladit aici "Observatorul celor 7 porti si al celor 7 ferestre", asa cum ne amintesc legendele tinutului. Au fost instalate 30 de blocuri verticale mari din gresie Sarsen, de aproximativ 4 m si 25 de tone fiecare, care au fost prelucrate cu grija in scopul fixarii, dedesubtul unei arhitrave (?????) continue. Aceasta era formata din blocuri orizontale de 3,20 m lungime fiecare, prezentand forme cioplite putin curbat. Fiecare monolit curbat orizontal avea in varf doua protuberante necesare introducerii in cavitatile sapate ale blocurilor dispuse in fata lor. De asemenea, blocurile orizontale erau aranjate in forma de cal, in vederea maririi stabilitatii structurii, prin imbinarea protuberantelor in cavitatile sapate, de asemenea, in cele 30 de blocuri verticale de dedesubtul lor.

Structura a ajuns astfel la o inaltime totala de 5 metri.

În interiorul ansamblului masiv de triliti au fost dispusi inca 5 triliti mai inalti, sub forma de potcoava. Compozitia centrala de monoliti a inclus in interiorul cercului sau inca un cerc format din 40 de Pietre Albastre si, de asemenea, si o potcoava albastra interna de 19 pietre. În centrul celor doua cercuri concentrice si al celor doua potcoave a fost amplasat un bloc urias din piatra, denumit "Piatra Altar" datorita pozitionarii sale unice, aflata exact in centrul intregului ansamblu de la Stonehenge.

Absida centrala cuprindea in structura sa trilitul central cu o inaltime de 7,7 m si o greutate de 50 de tone, cat si trilitii laterali intermediari de    6,5 m fiecare, in timp ce trilitii exteriori aveau inaltimile cele mai reduse. Stalpii orizontali superiori erau fixati pe dublura de monoliti de dedesubt in acelasi mod amintit, care folosea sistemul de rezistenta a structurii, bazat pe protuberantele si concavitatile imbinate.

S-a presupus ca cele 30 de ferestre ale Cercului Sarsen au fost utilizate in vederea observarii fenomenelor luminoase solare si lunare. Prin considerarea faptului ca la fiecare 29,53 de zile se putea observa Luna Plina, al saptesprezecelea marcator de Luna, din exteriorul Cercului Central, putea fi mutat o data pe zi in jurul sau, pentru mentinerea traseului fazelor lunare.

Constructia circulara de triliti a fost supranumita in antichitate "Însemnul Uriasului" sau "Inelul Gigantului", pentru a descrie evolutia astrului gigantic pe bolta cereasca.

În interiorul sau au fost instalate cele 40 de Pietre Albastre sub o forma circulara, dispuse astfel incat apareau opuse in perechi, comparativ cu centrul. Cele 40 de pietre erau neprelucrate si de inaltimi diferite, cuprinse intre 70 cm si 2 m, provenind din desfiintarea cercurilor Y si Z anterioare. Restul pietrelor recuperate au fost in numar de 19, de forma conica, inalte de 1,83 si ajungand pana la 2,83 m, dispuse in interiorul celor 5 triliti astfel incat sa respecte formatia de absida deschisa a trilitilor din interiorul Cercului Sarsenilor.

Astfel, a fost observata precizia amplasarii anticului observator astronomic, justificata prin orientarea exacta spre ziua speciala a solstitiului de vara, atunci cand primele raze solare se inalta direct de pe Piatra Altar (situata exact in centrul monumentului) strabatand apoi aleea grandioasa printre cele doua Pietre de Sacrificiu si oprindu-se, in final, intr-un echilibru perfect deasupra Pietrei Calcai din centrul aleii. La solstitiul de iarna, primele raze solare puteau strabate calea pentru a ajunge in final intre cei doi triliti exteriori mai mici care erau plasati la extremitatile absidei interne.

G. Hawkins a considerat ca amplasamentele din piatra au fost necesare unor calcule astronomice avansate si l-a considerat un calendar astronomic antic.

Stonehenge este tratat in prezent de catre astronomi ca un observator astronomic din piatra autentic, care a putut fi construit datorita stapanirii remarcabile a unor cunostinte tehnice si arhitectonice foarte precise.

3.3.2.Piatra Altar si Pietrele B si C

Piatra centrala a fost dispusa in centrul absidelor duble de triliti si de Pietre Albastre, exact pe mijlocul axei monumentului. Blocul din gresie are dimensiunile de: 4,80 metri lungime, 0,5 metri grosime si un metru latime.

Luna Plina se putea observa situata exact deasupra acestei pietre si putea fi totodata previzibila si urmatoarea Luna Plina, care urma sa fie eclipsata.

De asemenea, s-a observat ca pietrele B si C erau folosite astfel:

privind dinspre Piatra Stationara numarul 94, la piatra B putea fi observat echinoctiul de la rasaritul Lunii Pline;

privind dinspre Piatra Stationara numarul 94, la piatra C putea fi observat echinoctiul de la rasaritul Soarelui.

3.3.3. Dispunerile centrale absidale - un templu solar -

sunt cele doua dispuneri centrale ale celor 5 triliti si a celor 19 Pietre Albastre (pentru calcularea Ciclului Metonic)

Se presupune ca formatiile de Pietre Albastre erau necesare calculului perioadei Lunii Pline, intr-o aceeasi zi speciala care erau considerata odata la 19 ani. Perioada avand aceasta durata era cunoscuta ca ciclu metonic si continea 12 ani obisnuiti cu 12 luni (sau lunatii) fiecare, in timp ce anii intercalati in numar de 7, contineau cate 13 luni. Anii comuni erau formati din cate 6 lunatii de cate 29 de zile, numite lunatii goale si 6 lunatii pline de cate 30 de zile, pentru anii intercalati considerandu-se ca mai aveau o lunatie plina suplimentara intercalata.

Saltul lunii (numit saltus lunae) reprezinta o exceptie in cel de-al saptelea an intercalat, referitor la lunatia suplimentara care este considerata goala.

În total, cei 19 ani includ 235 de lunatii de cate 6935 de zile, conform urmatoarelor calcule:

235 lunatii = 12 x 12 + 7 x 13

6935 zile = [(19 x 6 x 29)+(19 x 6 x 30)+(6 x 30)+29]

Determinarile presupuse de catre M.W. Postins au demonstrate faptul ca puteau fi efectuate calcule destul de precise, eroarea fiind de aproximativ doua ore.

Putea fi calculate si ciclul nodal al Lunii pentru o perioada de 18,61 de ani. Extremele traseului Lunii puteau fi observate pe orizont direct prin cei doi triliti intermediari si Pietrele Sarsen numerotate cu cifrele 8, 9, 10 si 20, 21, 22.

Eclipsele de Luna puteau fi calculate in functie de cei 18,61 ani din ciclul trecerii Lunii, prin punctele de rasarit si de apus (orizont). Azimutul se refera la deschiderea unui compas intre pozitiile Lunii la rasarit si la apus, observate la trasarea lor, de exemplu, pe o hartie si care se poate schimba in timpul unei lunatii la fel ca si modificarea pozitiilor Soarelui la rasarit si la apus pe durata unui an. Pozitiile extreme au fost numite opriri minore si majore.

Deoarece planul orbitei Lunii nu este paralel cu ecliptica, planul eclipticii este atins de Luna in doua noduri la fiecare traversare a orbitei, linia care le uneste fiind numita precesia nodurilor si rotindu-se cu o perioada de aproximativ 18,61 de ani. Atunci cand Luna se afla simultan la un nod in momentul conjunctiei sau al opozitiei, se va putea produce o eclipsa repetabila dupa un interval de 18,03 de ani. Perioada a fost numita Saros si continea 18 ani si 11 zile sau 223 de lunatii. Ea era folosita ca metoda de numarare a eclipselor de Luna care se produceau o data la cei 18,03 ani sau 223 de lunatii de cate 29,53 de zile fiecare. Pentru prevederea producerii unei eclipse trebuia numarata perioada de 223 de Luni Pline inainte de revenirea in aceeasi pozitie a Pamantului, Soarelui si a Lunii.

Prin urmarirea acestor fenomene astronomice rare se putea fixa ziua de inceput a unei luni ca fiind prima zi din ciclul de calcul al unei lunatii. S-a ajuns, inca din antichitate, la utilizarea unui calendar lunisolar care avea anul lunar de 354 zile si 8,876 ore si anul solar de 365,25 zile, in vederea compensarii diferentei dintre cei doi ani folosindu-se acest ciclu metonian de 19 ani. Pentru perioadele mai mari de timp se putea considera ciclul Calippic de 76 de ani, format dintr-un multiplu de 4 al numarului 19:

76 = 4 x 19

Cu timpul, s-a putut observa ca unele cicluri de 19 ani contin 4 ani bisecti in timp ce urmatoarele contin 5, iar ciclul lunatiilor revine la aceleasi zile ale anului, dupa acest interval de timp, de 76 de ani.

4.STONEHENGE, UN CALCULATOR ANTIC DIN PIATRA. ROLUL FUNCTIONAL MULTIPLU AL MONUMENTULUI MEGALITIC ANTIC

Pentru prima data, Stonehenge a fost asociat astronomiei de catre reverendul E. Duke, care a considerat monumentul din piatra un urias planetariu. Ideile sale nu au fost luate in considerare, fiind tratate ca neavand niciun suport stiintific. De abia in secolul al XVIII-lea a fost luata in considerare descoperirea arheologului britanic W. Stukeley, care a observat orientarea sa astronomica.

Aceasta a fost considerata cea mai importanta asociere a aliniamentelor de piatra fenomenelor astronomice, fiind bazata pe justificarea ca Soarele rasarea deasupra Pietrei Calcai strabatand aleea cu megaliti, pornind din centrul monumentului la venirea zilei solstitiului de vara.

Motivul orientarii Stonehenge-lui a fost demonstrat la rasaritul Soarelui care se situa, de altfel, pe aceeasi axa cu apusul, in acea zi speciala din an, in secolul al XX-lea, de catre N. Lockyer. El a privit formatia de megaliti si triliti ca un templu solar al populatiei neolitice, datorita orientarii simbolizand o conexiune ritualica cu fenomenele solare.

Fenomenele sunt observate si in prezent in acelasi mod ca in mileniile III si II i.e.n.

N. Lockyer si-a publicat presupunerile intr-o carte in anul 1906. În anul 1973 si profesorul american A. Thom a ajuns sa asocieze orientarea respectiva in functie de amplasarea precisa a locatiei monumentului megalitic.

M. W. Postins a considerat, in cartea sa "Stonehenge: Soarele, Luna, stelele calatoare", publicata in anul 1982, faptul ca in fazele sale de constructie puteau fi regasite doua modele: cel referitor la Stonehenge I si II, numit "Modelul imprejmuit", cuprinzand gropile Aubrey si Pietrele Stationare, si respectiv cel numit "Modelul Templului", referitor la Stonehenge III, urmarind explicarea constructiei centrale concentrice de triliti si de menhiri albastri.

Cartea publicata in Marea Britanie de catre astronomul american G. Hawkins, "Descifrarea Stonehenge-ului", a prezentat o diferentiere referitoare la 165 de repere din piatra ale acestuia, care au fost asociate Soarelui si Lunii.

Metoda lui Hawkins a tratat ipotezele de calculare a eclipselor. Acestea au fost verificate de un calculator analogic de la Harvard in anul 1960, ajungand sa fie interpretate intr-un mod stiintific. De asemenea, el a studiat rolul astronomic al aranjamentelor de piatra si a semnalat coincidenta uluitoare dintre directiile precise si 12 fenomene majore lunare si solare. Rezultatele studiilor sale au fost publicate in anul 1963 in revista "Nature", iar in cartea publicata in anul 1966 a considerat faptul ca eclipsele lunare puteau fi calculate utilizand un sistem de pietre, numite marcatori, prin rotirea lor de-a lungul cercului de gropi Aubrey.

Astronomul a stabiulit faptul ca functionarea ansamblului putea fi asemanatoare unui calculator antic. De asemenea, putea fi folosit cu rolul unui calendar astronomic pentru a carui utilizare trebuia avuta in vedere cunoasterea evolutiei Soarelui, a Lunii si descifrarea modelelor celeste inscriptionate in Pietrele Stationare si ferestrele Cercului Sarsen.

Cel care a presupus faptul ca monumentul putea reproduce un model al universului a fost profesorul de astronomie F. Hoyle, de la Universitatea din Cambridge. Analizand teoriile lui G. Hawkins, profesorul a expus propriile sale teorii despre fenomenele lunare observate, care puteau fi calculate folosind gruparile de monoliti de la Stonehenge.

Structura sa indica o functie remarcabila de calculator antic, modelul de Sistem Solar considerat avand in centrul sau Pamantul. Simbolul monumentului a devenit cel de observator astronomic si de calendar lunisolar, fiind intrebuintat pentru masuratori precise ale unor perioade de timp la diferite scale.

Profesorul F. Hoyle a evaluat si alte dispuneri de piatra preistorice britanice, observand faptul ca Stonehenge I includea in compozitia sa de monoliti o functionalitate astronomica precisa si complexa, diferita de cea a Stonehenge III care ne infatiseaza o arhitectura minunata cu rol astronomic mult simplificat.

În prezent se considera ca formatiile din piatra au fost pozitionate cu un scop precis de observator astronomic, inzestrat cu functii multiple de prevestire a eclipselor solare si lunare si de calculare precisa a sosirii zilelor de solstitii si echinoctii.

Stonehenge este considerat de astronomi un observator astronomic din piatra, inaltat prin mijloace constructive si arhitectonice remarcabile, folosind cunostinte tehnice si stiintifice precise. Vor putea fi enuntate ipoteze si teorii cat se poate de originale sau de controversate in vederea explicarii orientarii gruparilor megalitice, al rolului astronomic complex sau al calcularii si utilizarii sale drept instrument de masurare a timpului.

5.STRUCTURI MEGALITICE DESCOPERITE SI UNITATI DE MASURA

Perfectiunea constructiei s-a putut remarca prin considerarea cunostintelor aprofundate de matematica si geometrie. Unitatile de masura utilizate la construirea monumentului studiat au fost:

piciorul megalitic numit si stanjen, care reprezinta 31,7 cm actuali si

yardul megalitic, care reprezinta 81,6 cm, aceste unitati fiind regasite de altfel la construirea multor monumente megalitice de pe continentul european si din bazinul Mediteranei.

Cunostintele de geometrie au fost folosite si in cazul perimetrului Cercului Sarsen, care cuprinde in total 30 m, deci o zecime din cel inscris in interiorul piramidei lui Keops si respectiv, in cazul inaltimii sale de 4,90 m, corespunzatoare unei a treia parti din cea a acestei piramide.

Profesorul A. Thom a regasit astfel yardul megalitic in spatiul Cercului Sarsen. Orientarea sa astronomica a fost remarcata datorita preciziei sale necesare unor masuratori astronomice avansate ale populatiei neolitice.

Echivalentul monumentului de la Stonehenge a fost gasit la cromlehul de la d'Er Lannic.

O structura megalitica asemanatoare a mai fost descoperita in Marea Britanie, la Callanish, ea reprezentand functii astronomice care puteau fi necesare populatiilor de agricultori din zona.

În nord-vest de Scotia a devenit cunoscut Cercul Megalitic din Western Isbs, acesta fiind format din doua cercuri concentrice care il inconjurau pe cel central. Cercurile erau unite prin patru drumuri orientate, fiind interpretate drept un calendar solar primitiv si eficace care putea fi observat datorita umbrelor lasate de monoliti in diferitele momente importante. S-a ajuns la concluzia ca rolul monolitilor era de indicatoare ale pozitiilor Soarelui, Lunii si, in mod implicit, ale alternantei anotimpurilor. Cercurile au putut fi interpretate si ca observator lunar.

În Anglia au mai fost descoperite ansambluri din pietre asemanatoare si la Avebury si Silbury Hill.

În Franta au fost descoperite astfel de structuri la Carnac, in sudul Bretaniei.

În Germania a devenit cunoscut observatorul astronomic de la Goseck, acesta reprezentand o constructie de cercuri concentrice asemanatoare celor de la Stonehenge si de la Sarmizegetusa - Regia.

Raspandirea unor asemenea sanctuare - calendare, numite si temple solare, care erau similare conceptual prin formele constructive circulare, absidale si dreptunghiulare, pe intreg teritoriul a indus ideea existentei mai multor centre care utilizau un sistem calendaristic (standard).

Simbolizarea calendarelor sub formele cercurilor si ale absidelor au determinat o serie de proprietati:

pentru masurarea timpului a fost folosit un numar mic de pietre care erau sumate prin procedeul rotirii continue;

s-au materializat notiunile de timp trecut, prezent, viitor si in mod implicit termenul de infinit;

scurgerea timpului a fost reflectata de ciclicitatea fenomenelor naturale care erau observate in mediul inconjurator.