Cap Sunion

Dupa-amiaza atica, de lumina si soare bland, ne-a imbiat spre Cap Sunion, pe o lunga strada, panglica neintrerupta la tarmul marii albastre ca scrobeala inchegata, pe langa vile sudice, elegante, cu gradini de verdeata, ca in Italia.

Templul se ridica deodata, alb, cu silueta lui schematica, pe promontoriul

care inainteaza in apa, deschizandu-si fatadele spre rasarit si apus.

Inspre rasarit, marea se intinde departe, trup fluid, nestingherita decat din stanga de o ingusta limba de pamant. In spatele acesteia, mai in fund, se desfasoara o coama subtire si dreapta, de insula topita in brume fine la orizont.

Inspre apus, cateva insule se rotunjesc ca niste spinari de balena. Destul de apropiate, ele sunt despartite intre ele parca de mici lacuri calme, aurii acum in asfintitul usor innorat. Marea este iar treierata de cutele acelea subtiri ca niste riduri care o fac razatoare si misterioasa ca o femeie, si cu care, zburand incet in ceturile albastrui transparente se confunda pescarusii. Caci norii sunt ca ceturile apei, iar apa ca cerul.

Pe latura sudica, noua coloane din tambururi mici suporta usor arhitrava din opt lespezi. Si paralel cu fata aceasta se arata iar in mare, departe, o insula cu creasta mijlocie, de marime tipic greceasca.

Nimic nu se misca, nici soarele cu ultimele luciri, nici barca alba pe marea din latura sudica, iar putina verdeata pare neagra in razele intarziate.

Totul in templu e spatiu zvelt, luminos, organizat, geometric, pe potriva omului si a naturii, a divinitatii, toate inrudite aci. Terase line coboara dinspre templu inspre mare la soare-rasare. Parca vezi pe marele hieros al lui Poseidon dimineata, la rasaritul soarelui, pe intinsul albastrului reinviat de lumina, inaltand mainile rugatoare cu paosul ritual catre redutabilul zeu, dusmanul lui Ulisse si tatal lui Polifem ciclopul.

Aci nu mai esti izbit de un sens al sacrului, ca pe Acropole sau la Delphi, nu mai simti pietatea si spaima aceea interioara care depasesc puterile obisnuite ale omului. Totul e limpede, in plin uranic si neptunic, in elementele usoare ale universului. Pamantul, subpamantul si istoria grava a pietrei au ramas pe Acropole.

Marea s-a decolorat fara incetare, cuprinsa de oboseala, pe masura ce soarele a coborat, devenind tot mai palida, iar relieful insulelor s-a intunecat, pierzandu-se in tainicele tenebre ale apei noptatice.

Umbrele acesteia se schimbau la tot pasul, de-a lungul plimbarii noastre tarzii pe autostrada de la marginea marii. Odata doar s-au imbujorat delicat talazurile marunte de razele soarelui apunand intr-o glorie, miraculos, brusc, reaparuta. Dar indata, pline si trandafirii, in partea cealalta a orizontului, a redat marii albastrul. Nu acelasi, ci unul intunecat si rece, caci schimbarile la fata ale neptunicului sunt fara sfarsit si noua, oaspetilor de departe, gazda prea puternica si destul de binevoitoare ne harazise cateva infatisari intru frumusete ale epifaniei sale perpetue.

Daphni - Eleusis

O lunga excursie cu masina ne poarta la inceput spre Daphni. Locul e destul de salbatic, cu maci si musetel care miroase puternic si amarui, incins de soare. Dar amintirile se imbulzesc pe drumul acesta care vine dinspre Athena si trece printre ramasite venerabile, pline de valorile Greciei clasice si ale hegemoniei atice. Pasii ne poarta prin gradina lui Akademos, pe sub al carei chiparosi si maslini inchinati Athenei, Platon statea inconjurat de alumni. Si gandul ni se exalta reconstituind aci, in preajma manastirii Sf. Trifon, un peisaj al frumusetii ideale.

De partea cealalta a drumului te intampina o marunta colina si ea cu nemuritoare faima: facea parte din Colonos, suburbie a Athenei in care Sofocle s-a nascut. In cinstea acestui loc de nastere, autorul tragic a inchipuit misterioasa apoteoza a celui mai stralucit si mai nefericit erou al sau, in crangul sfant al Eumenidelor. Aci a facut ultimul sau popas Oedip, in lumina blanda a unui ,,pamant sfintit'', ,,plin de lauri, de maslini si de vii'', bogat in cai, aparat de teribilele fecioare, fostele Erinii, zeitati ale sangelui si razbunarii, transformate in benefice protectoare ale cetatii zeiesti de catre Apollo si Athena insasi.

Timp de cateva minute, meditatia umbrita de melancolie a poetului tragic este si a noastra. Caci, asa cum spuneam intr-o carte pe care I-am inchinat-o, spiritul sau predomneste peste ruine de temple armonioase acoperite de flori si ierburi cu arome amare, peste livezile de maslini si dafin, peste teatrele in trepte risipite pe toata fata Greciei unde se mai agita inca peplum-uri si coturni, aratand pana azi suprema indrituire a Eladei la regalitatea tragica. Sofocle s-a adaugat, printr-o unanima acceptare a divinitatilor tutelare ale locului, permanentelor naturii si spiritului grecesc, ca si intregii umanitati. De aceea el poate fi gasit pretutindeni, dar mai cu seama aci la Colonos, in orice rasuflare a vazduhului, a apelor, a pamantului. Si trecand peste Kiifissia, murmuram versurile lui Jean Moreas :

" Oliviers de Cephise, harmonieux feuillage

Que l'esprit de Sophocle agite avec le vent ! "

Ne apropiem de manastirea Daphni, in care mai multe straturi de arhitectura par sa se suprapuna. Mozaicurile, in cea mai mare parte deteriorate, au o gratie usor academizanta, relief coloristic aproape tactil resimtit, cu albastru si verdele de apa. Curios lucru, Nasterea imi aminteste de Giotto, vag si avant la lettre, desigur, prin decupajul peisajului (costise in care e sapata pestera) si al volumelor in general.

Alt mozaic ma face sa ma gandesc la Cimabue prin fondul de aur stins pe care se profileaza o madona cu coafa rotunda. Iar Botezul, cu apa transparenta si dispunerea personajelor din planul superior, ma duce inspre Fra Angelico si unele din frescele de la San Marco din Florenta.

Urmeaza Eleusis, patria celuilalt mare tragic, a lui Eschil, nascut si, probabil, initiat aci. Caci Eleusis e toposul inchis al misterelor, inchinat Demetrei, zeitei graului si fertilitatii, fiica lui Cronos si a Rheei, sora lui Zeus, deci descendenta din vechea generatie de zei. Aci s-au intamplat cateva lucruri consemnate de mitologia greceasca in mai multe feluri, pe aceeasi canava supranaturala. In vreme ce fiica ei, frumoasa Core-Persephone (Proserpina la romani) culegea narcise pe campurile eleusine, intunecatul zeu Hades, al subpamantului, a rapit-o si a dus-o in intinderile presarate cu asfodele ale ,,celor de jos''. Auzind strigatul de groaza al fetei, Demeter a coborat iute din Olimp si a inceput grozava ei cautare. Noua zile a ratacit indurerata pe tot pamantul, din Sicilia pana la Eleusis, fara sa manance, fara sa se odihneasca. De durerea ei, pamantul a incetat sa mai rodeasca, pustiindu-se. Si mare a fost spaima zeilor si a oamenilor. Abia in a zecea zi (Helios dupa unii, Hecate dupa altii) I s-a spus unde ii e fiica. Atunci au inceput ,,tratativele'' cu Hades pentru recapatarea Corei, grea, fiindca muscase din rodie si astfel nu se mai putea intoarce pe pamant. O intelegere a urmat, dand pamantului inapoi rodnicia, caci sase luni pe an Core urma sa stea cu mama ei, zeita, iar alte sase, cu sotul ei in tenebrele Hadesului. Primele sase sunt, fireste, cele ale germinatiei primavaratece si varatece, celelalte figureaza ingroparea semintelor in caldura materna dar de bezna a pamantului.

Odata, pe cand isi cauta fiica, marea zeita a ajuns si la Eleusis, deghizata intr-o faptura umila. Regele Keleos si sotia sa, Metaneira, au primit-o ca dadaca a fiului lor nou-nascut, Demophon. Dar dorind sa le rasplateasca zeieste ospitalitatea, Demeter a trecut copilul prin foc pentru a arde reziduurile muritoare din fiinta lui. In aceeasi clipa regina intrata in camera s-a speriat, iar Demeter, pierzand de uimire stapanirea practicilor magice, a lasat copilul sa cada in foc. Si ca sa aline durerea parintilor, a daruit altui fiu al lor, Triptolem, primul bob de grau si taina muncilor agricole, a cultivarii cerealelor. Le-a poruncit de asemenea sa instituie misterele ei si sa practice initierile in cultul eleusin pe care l-a fundat, aratandu-se lor intr-o adevarata epifanie pentru a-I convinge de divinitatea ei.

De fapt Demeter, a carei durere pusese capat rodirii pamantului, a lasat oamenilor amintirea unei alte divinitati suferitoare, apropiate deci de conditia umana, si le-a daruit (poate tocmai din aceste ratiuni) riturile initiatice (deci cunoasterea si puterile) care sa asigure buna intocmire si germinatia sanatoasa a pamantului, a batranului si obositului pamant ce se cere anual intinerit.

Invierea fortelor roditoare, de regasit in cele mai multe mituri cosmice, afla in misterele eleusine o particularitate dramatica, cu atat mai mult cu cat doua personaje feminine sunt implicate in inalta lor poezie.

De aceea ajungand in incinta vechii asezari de la Eleusis cu fiorul patrunderii intr-un loc interzis, simteam o irezistibila nevoie interioara de a primi, in ordinea vizualului, macar odata, o reprezentare, o imagine care sa-mi sugereze incarcatura de sacru a acestor mistere. Am suit pe terasele cenusii pe care piatra sura contrasteaza cu galbuiul palid al zidurilor romane, surmontate de chiparosii de pe varful acropolei. Suim scarile spre propileele mici, trecem pe langa cele doua pesteri prin care Pluton a rapit-o pe Perssephone in Infern si a readus-o la suprafata. Iar din telesterion, din sanctuarul propriu-zis al misterelor, pe o scara larga, intram in muzeul ce da spre mare. Miscatoarea imprejmuire se vedea, de data aceasta inca nerelevanta, lucru rar in peisajul elenic. Aci, nu pe ea o cautam, caci cu Demeter si Persephone si Pluton, cu graul, rodia si asfodelele suntem in imparatia pamantului si a subpamantului. Dar purtandu-ne privirile printre piesele locului, printre cele romane distonand oriunde cu splendoarea simpla a proto-Greciei, printre cele eline care poarta semnele influentei cretane cu stilizari de flora si fauna marina sau arata, ca o mare amfora din secolul VII i.e.n., intr-o ritmica de coregrafii statice, lupta lui Ulysse cu Polyphem ciclopul, se iveste deodata imaginea pe care-o asteptam. E basorelieful care consacra amintirea unei initieri (de fapt e o copie excelenta, originalul aflandu-se la Muzeul national din Athena), cea dintai in Eleusis. Icoana se inalta puternica, maiestuoasa, supradimensionata, cu trupurile celor doua zeite strajuind cele doua margini ale cadrului. Una din ele, in stanga, neclintita in lungile falduri ale unui peplum ce o cuprinde ca o hieratica pavaza, se sprijina cu mana stanga pe sceptru, oferind cu dreapta un bob de grau copilului Triptolem. Inserat intre cele doua personaje zeiesti, intors cu fata uimita si grava inspre Demeter, acesta intinde cu sfiala rotunjita mana spre a primi grauntele. Elegant si solemn, gestul schitat de bratul cu linii pure al zeitei ce face un unghi frumos cu peplumul, intrerupand monotonia lui, se impune totusi ca un gest ireversibil, cu valoare imperativa, de porunca, pe care nici parul lung, tinereste inelat, al Demetrei, nici expresia ei materna, dar concentrata, nu-l dezmint. Trupusorul drept si plin al copilului e vag drapat de o usoara mantie tinuta in fervoarea emotiei sau a timiditatii, cu cealalta mana. In spate, mai aproape de el, sta Persephone a carei monumentalitate ocrotitoare e construita mai cu seama din rotunjimi, de la faldurile vesmantului, la pieptanatura. O torta lunga sprijinita lenes pe umar taie oblic masiva silueta a carei mana dreapta incununeaza capul baiatului. Piciorul stang al Persephonei, incaltata cu sandale, ridicat usor pe varf, schimba ceva in orizontalitatea ultimului plan inferior si scade putin ponderea siluetei, altfel prea grele. Dar jocul cel mare se desfasoara in triunghiul intors, alcatuit din cele trei capete prinse in tainica ceremonie. Intre fata ridicata a copilului si figurile inclinate ale zeitelor se naste un camp de forte ascunse, dar active. Ele circula pe laturile magicului triunghi savarsind un transfer, ca un botez de cunoastere si putere, ca o misterioasa investitura, ca o coborare a unui har particular intr-o scena solemna. Sensul misterelor eleusine ti se releva astfel in valori estetice cu percutanta tulburatoare. Si adevarul e ca totul se strange aci, in acest relief, facandu-te sa uiti deprecierea semnificatiilor risipite printre galbuile fragmente romane care acopera mandra amintire a locului numit Eleusis.

Corinth

Plecam mai departe, printre livezi cu maslini si pe drumuri marginite cu picrodafini care-si misca veseli manunchiurile de flori trandafirii si frunzele fine, ascutite. Pe uscatele versante de coline, ocru si ruginiu colorate, se vede rar cate un pin cu coroana rotunda. Maslini pun pete verzi palide pe aurul putin dar intens al lanurilor de grau.

In Megara nu se mai deosebeste cerul de mare, in intinsul de unde albastrui sidefii.

Autostrada alearga intre munte si mare, pe o faleza serpuita, fara caderi de stanci abrupte. Pe cate o minuscula peninsula, rau de pamant, cate o gradina de maslini. Plajile se impodobesc cu pini ca niste intunecate umbrele.

Apoi iar se inverzesc colinele si de departe se vede acropolea Corinthului celui vechi. Marea e acum sinilie, nemiscata, semn al adancimii. Canalul de Corinth pare o taietura facuta cu o subtire sabie albastra printre peretii de piatra. Thalassa e ingrozitor de albastra, ca nicaieri in lume. Cerul e alburiu si palid pe langa ea, iar muntii se sterg, decolorati, ca si cum s-ar afla intr-un plan mult mai departat. Ne oprim in Corinthul nou si, pe o terasa care da spre mare, gustam o specialitate culinara greceasca, suvlachi, frigarui subtiri, foarte piperate.

Plin de un farmec linistit, satul Corinthul vechi se odihneste sub soarele tare al amiezii. Doi greci batrani, cu mustati groase, rasucite, ca de clefti legendari, stau la o masa in fata cafenelei, sub un platan ocrotitor, tolaniti fiecare pe cate trei scaune. Mainile lor noduroase prefira , in tacere, nelipsitele matanii. Cafeaua si paharul cu apa le stau inainte ceasuri intregi, vecinii vin, mai schimba o vorba, pleaca. Un dulau lenes doarme sub masa pe pietrele calde ale drumului. Timpul pare sa curga incet aci, obosit de propria-I vechime.

Intr-adevar, coltul de viata de la poalele Acrocorinthului supravietuieste parca dintr-o istorie foarte lunga si agitata. Inaltandu-te spre fosta acropole, strasnic fortificata, astazi, vazuta de departe, doar promontoriul pietros, iei cunostinta de succesiunea straturilor de existenta. Cel mai batran dintre ele se revela in frumusetea aleasa, severa, a celor sapte coloane dorice monolitice ramase din templul lui Apollon construit pe la mijlocul secolului VI i.e.n., adica in vremea in care Corinthul se bucura de reputatia cetatii cu cel mai infloritor negot, cand faima vaselor de bronz, de ceramica, a oglinzilor, a parfumurilor, a covoarelor si a purpurei faceau pe mari si pe uscat mandria acestei lumi deschise, voioase si harnice. Contemporane cu arhaicul templu sunt, se spune, si doua fantani, Glauke si Pirene, metamorfozate in repetate randuri in arhitectura lor initiala. De asemenea, de atunci ar data urmele unei piste de alergari, traditional greceasca. In secolele V si IV, inca bogat, Corinthul a intrat in rivalitate cu Athena care, aparand cetatile elene si continentul de invazia persana, aspira la (si a si dobandit) suprematia maritima. Un oarecare declin a afectat economia, dar, dupa dovezile pietrei, agoraua a continuat a se intesa de cladiri, alte temple, mai multe fantani si mai cu seama numeroase pravalii.

Cand Filip al Macedoniei a invins cetatile grecesti la Cheroneia, in 338 i.e.n., el a desemnat Corinthul drept loc de intalnire a membrilor ligii pan-elenice atunci infiintate. O noua epoca de prosperitate s-a deschis pentru avutul oras, durand aproape doua sute de ani, in care s-a construit porticul de miazazi, cu un prim sir de coloane in stil dori (71), un al doilea in stil ionoc (34) si, in spatele lor, magazine (33).

In rastimpul acesta, Corinthul a intrat in competitie nu cu o alta cetate greceasca, ci cu insasi Roma, care-si incepuse marea cursa istorica. Un general roman, Lucius Mummius, a sters, cu o forta putin obisnuita, de pe harta lumii, razatorul oras. Asa incat intre 146 i.e.n., cand un general roman purtandu-se ca un barbar, l-a distrus, si 44 i.e.n. cand un conducator de armate, dar umanist, Iulius Cesar, a poruncit reconstructia lui, Corinthul n-a fost decat o ruina. Se spune ca nu-l bantuiau decat hotii de morminte care, scotand vasele de ceramica, mult cautate, le trimiteau la Roma spre a fi vandute in anticarii.

Reedificat dupa 44 i.e.n., capitala a Greciei devenita provincie romana, Corinthul cunoaste o noua inaltare pe scara vanitatilor lumesti, cu opulenta si frivolitatea amenintand sa se transforme in coruptie. Constructiile s-au facut de atunci dupa modelele arhitecturii romane. Dar marmura folosita cu profuziune pentru drumuri, bai, porticuri si temple nu salveaza de la mediocritate monumentele ramase, evident, si ele in fragmente. O contrapunere expresiva are forta de simbol : cele trei coloane corinthice ale unui templu roman, cu trupul lor otova si capitelurile inzorzonate cu trei randuri de frunze de acanta nu rezista comparatiei cu cele sapte coloane ale templului grec arhaic, in barbateasca lor soliditate simpla, sustinuta de drumul vertical al canelurilor care inalta calm deschisul lotus al capitelului doric.

Dealtfel si in muzeul plin ochi de exponate din toata istoria (si chiar din preistoria) Corinthului, printre pietre, lespezi de marmura, sculpturi, vase, monezi, arta romana se separa net de cea greaca, de nobletea si austeritatea epocii arhaice. Vasele de Corinth, de pilda, de alabastru ori de argila, cupe, ulcioare cu una sau doua toarte, cratere, cani reunesc eleganta formelor perfecte, rotunde si elipsoidale, desavarsit strunjite, cu originalitate motivelor decorative preponderent animaliere, cu delicatetea coloritului. Un intreg bestiariu, si real, si fantastic, de la lei, cerbi, himere si gazele, la caracatite, lebede, porumbei si cele mai de rand pasari, se desfasoara in stilizari pline, pe suprafetele bombate. Alternand plastic pe orizontala, siluetele sunt despartite intre ele de motive florale, functional dimensionate si stilizate. Pe verticala, uneori, decoratia are motive animaliere si cuprinde intregul vas, adica e constituita din doua etaje, despartite printr-o linie, alteori (si eleganta rafinata a acestor vase e parca superioara) o singura banda ilustrata se intinde pe partea cea mai bombata a vasului, restul insemnand pauze si grupe de linii. Coloritul de mov palid si roz sters pune o nota de singularitate dulce, feminina, acestei ceramici celebre vreme de atatea secole in antichitatea greco-latina.

Larga vale a Corinthului, verde si inflorita acum in primavara, are loc si pentru maslini, si pentru grane, si pentru vita de vie, lucrata cu grija de oamenii de aci.