Geografia mediului - Notiuni introductive

Geografia mediului - Notiuni introductive

Obiectul de studiu

Geografia mediului in sens larg inglobeaza o problematica extrem de ampla, implicand o abordare interdisciplinara, in care diversele ramuri ale geografiei fizice se imbina strans cu cele ale geografiei umane dar care implica si asimilarea unor informatii din diverse alte ramuri ale stiintei. Este un domeniu foarte dinamic, in care, pe masura cresterii si diversificarii presiunii antropice, se ivesc continuu noi probleme iar multe dintre informatiile mai vechi isi pierd valabilitatea.

In prezent a devenit mai evidenta decat oricand necesitatea unor masuri ferme, coordonate si perseverente pentru protectia mediului. In trecut deteriorarea mediului din cauze naturale sau antropice a afectat civilizatii intregi, dar la nivele locale sau regionale. Asa a fost de exemplu cazul populatiilor de pastori din Sahara, care au realizat celebrele picturi rupestre de la Tassili dar au disparut apoi fara urma pe masura ce s-a produs aridizarea climei, al unor populatii din America precolumbiana, al stralucitelor civilizatii ale lumii antice mediteraneene si din Orientul Mijlociu. In viitor insa amploarea fenomenelor negative poate pune in pericol chiar existenta societatii omenesti, ca urmare a modificarilor globale ale mediului care au inceput sa se manifeste cu o intensitate tot mai mare.

Pentru a impiedica degradarea tot mai accentuata a mediului este nevoie pe de o parte de masuri administrative si de solutii tehnico-ingineresti dar un rol important revine si cercetarii stiintifice, care poate pune in evidenta in timp util aparitia unor dezechilibre. De exemplu subtierea stratului de ozon din stratosfera sau cresterea concentratiei de dioxid de carbon si de metan din troposfera au fost semnalate de oamenii de stiinta inainte ca efectele sa se faca clar simtite la nivelul suprafetei terestre. S-a tras astfel un semnal de alarma, care din pacate a fost prea putin luat in seama de factorii de decizie.

Pe de alta parte cercetarea stiintifica pune in evidenta interactiunile diverse si mecanismele complexe de autoreglare existente in natura, modul in care se declanseaza dezechilibrele si principiile pe care trebuie sa se bazeze eforturile de redresare a situatiei. Masurile de "protectie a mediului" pot fi ineficiente sau chiar daunatoare daca nu se bazeaza pe o foarte buna cunoastere a structurii interne a geosistemelor. De aceea geografia, care studiaza structura si dinamica peisajelor geografice, in stransa colaborare cu numeroase alte ramuri ale stiintei, a ajuns sa fie intens implicata in diversele probleme legate de protectia mediului.

Alaturi de rezultatele cercetarii stiintifice si de activitatea organelor administrative, o importanta tot mai mare o are actiunea cetateneasca, fie prin intermediul unor organizatii neguvernamentale, fie prin implicarea comunitatilor locale sau a unor persoane cu spirit de initiativa in sesizarea si chiar rezolvarea unor situatii care afecteaza calitatea mediului. Este deci necesara si o actiune de educare a publicului larg, de constientizare si in consecinta de mobilizarea sa in activitati de protectie a mediului si ocrotire a naturii. Societatea civila poate interveni atat prin actiuni de protest cat si prin diverse initiative bazate pe voluntariat, dar fiecare dintre noi contribuie direct fie la agresarea fie la protectia mediului prin modul in care isi desfasoara propria activitate.

Din pacate in prezent pentru paturile largi ale populatiei protectia mediului este un subiect caruia nu i se acorda prea mult interes, desi multe dintre problemele cu care ne confruntam cu totii sunt legate de diverse comportamente neadecvate. Aceasta se explica probabil si prin trecerea rapida, pe parcursul sec. 20, de la o societate predominant rurala la o societate cu pondere ridicata a populatiei urbane insuficient asimilate, dar si cu structuri rurale profund dezechilibrate, o societate care isi pierde rapid traditiile dar isi insuseste doar partial normele de comportament necesare in conditiile lumii moderne. Au crescut mult cazurile de infractionalitate care au efecte negative asupra mediului (taieri in delict ale arborilor, depozitarea dezordonata a deseurilor, inclusiv a celor toxice, furturi din conducte insotite adesea de pierderi de combustibil care duc la poluarea solului).

Sunt pe cale de disparitie unele reguli de comportament traditionale care asigurau o oarecare protectie a mediului. De exemplu in trecut se respecta obligatia de a pastra puritatea surselor de apa potabila, se facea in mod regulat "curatenia de primavara" in curti si gradini, existau unele reguli pentru a se evita suprapasunatul. Respectarea acestor reguli era determinata atat de educatia in familie cat si de controlul moral exercitat de comunitatea sateasca. Pe de alta parte in gospodaria taraneasca nu se acumulau aproape deloc deseuri; exista un mod empiric de "reciclare" - resturile comestibile erau folosite pentru hrana animalelor, cele care puteau fi arse erau puse pe foc, gunoiul de grajd se utiliza pentru fertilizarea ogoarelor si nu existau ambalaje de unica folosinta, care acum reprezinta o mare parte a reziduurilor menajere. Desi in prezent este sufocata de astfel de reziduuri, si in ciuda diverselor eforturi indreptate in acest sens, societatea moderna nu a gasit inca o cale eficienta de reciclare a lor.

Cresterea continua a populatiei globului, corelata cu dezvoltarea exploziva a industriei si transporturilor, agricultura intensiva, puternic chimizata si mecanizata, au determinat modificari profunde ale circuitelor naturale ale materiei si energiei. Specialistii avertizeaza de ani de zile ca daca omenirea nu va intreprinde actiuni preventive si de adaptare majore, se vor produce perturbari profunde ale mediului la scara planetara. Desi unele modificari au inceput deja sa se manifeste, inca nu se poate spune cu precizie care va fi natura lor, ce teritorii vor fi mai profund afectate, dar este clar ca vor avea o mare amploare si implicatii serioase asupra societatii omenesti.

Desigur aceste probleme nu pot fi analizate in toata complexitatea lor in cuprinsul acestui curs, care si-a propus sa prezinte indeosebi aspectele generale ale raporturilor dintre societatea omeneasca si mediu. S-au evidentiat diverse fatete ale presiunii antropice asupra mediului si caracteristicile generale ale principalelor tipuri de mediu la nivelul globului terestru. In schimb nu ne-am oprit asupra unor domenii care fac obiectul unor alte cursuri cum sunt cele referitoare la hazardele naturale, managementul mediului, poluarea si protectia mediului (inclusiv legislatia de mediu) si ocrotirea naturii, iar cele legate de efectele proceselor actuale de modelare au fost doar foarte succint semnalate.

Notiunea de mediu geografic, in sens larg, se identifica cu insusi obiectul geografiei fizice, mediu insemnand de fapt tot ceea ce ne inconjoara. In sens restrans, geografia mediului are obiect, metode si principii care o individualizeaza ca disciplina de sine statatoare. Aceasta disciplina a fost definita ca o ramura a geografiei care studiaza structura, functiile, raporturile reciproce si repartitia spatiala a factorilor de mediu, naturali sau antropici, care determina modul in care oamenii isi duc viata si isi obtin cele necesare existentei. In acest spirit, mediul geografic este un macrosistem alcatuit din mai multe componente (relief, apa, aer, sol, plante si animale, inclusiv omul) intre care s-au stabilit relatii multiple de natura spatiala, temporala, cauzala, evolutiva.

Cuprinde trei categorii de componente: abiotice (care alcatuiesc potentialul ecologic al mediului); biotice (comunitati de plante si animale - numite biocenoze, reprezentand exploatarea biologica a potentialului ecologic) si antropice (actiunile umane care determina modificari ale mediului). Dintre componentele abiotice, roca, relieful, apele, clima, constituie factori primari pe cand solul, alaturi de elementele biotice, intra in categoria factorilor derivati (dependenti de factorii primari si ale caror caracteristici sunt expresia interactiunilor cu acestia si a conexiunilor reciproce).

Locul de viata al unei comunitati de plante si animale poarta denumirea de biotop (bios - viata; topos - loc); include totalitatea factorilor abiotici care determina particularitatile locului luat in analiza. Complexul alcatuit din biotop si biocenoza poarta numele de ecosistem si are o structura bine definita.

Ecosistemele se incadreaza in unitati spatiale mai largi, numite geosisteme, care implica nu numai legaturile dintre biotop si biocenoza, ci si interactiunea complexa a factorilor de mediu care constituie cadrul existentei societatii omenesti

Geosistemul este un sistem deschis, aflat intr-un schimb permanent de materie si energie cu sistemele tot mai complexe in care se incadreaza, pana la nivelul sistemului planetar. Este un sistem organizat, cu o structura verticala si orizontala clara, incluzand diverse subsisteme. In cadrul geosistemului se produce un flux permanent de materie si energie, intre componentele biotice si cele abiotice si intre sistemul respectiv si sistemele subordonate si supraordonate, ceea ce asigura echilibrul dinamic al sau. Sursa primordiala de energie este radiatia solara. Principalele modalitati prin care se realizeaza transportul materiei in interiorul geosistemului si in relatiile acestuia cu sistemele invecinate sunt pe calea aerului, prin apa si prin intermediul organismelor. Aerul furnizeaza plantelor si vietuitoarelor gazele vitale, iar prin procesele de convectie si circulatia maselor de aer transfera energie calorica si transporta diferite particule. Apa transporta materia in forma solida, coloidala sau dizolvata, atat ca urmare a infiltrarii in sol (de unde antreneaza saruri minerale si alte substante, fiind preluata apoi de radacinile plantelor, sau alimenteaza scurgerea subterana), cat si a scurgerii de suprafata. Prin intermediul organismelor materia circula de-a lungul lanturilor trofice (de la plantele care preiau apa cu saruri minerale din sol si realizeaza compusi organici prin procesul de fotosinteza, la animalele ierbivore, de la acestea la carnivore si necrofage).

Notiunea de mediu geografic este considerata de unii autori sinonima cu cea de peisaj geografic, pe cand altii fac o distinctie clara intre acestea, definind peisajul ca o manifestare concreta, vizibila in teritoriu, a interactiunilor complexe din natura. Consiliul Europei, in Rezolutia cu privire la conservarea siturilor culturale integrata in politica de peisaj, a adoptat urmatoarea definitie: "Peisajul este rezultatul multiplelor relatii care exista intr-un timp dat intre un individ sau o societate si un spatiu definit din punct de vedere topografic, al carui aspect rezulta din actiunea, in timp, a factorilor naturali si umani si din combinarea lor".

Starea de echilibru a unui geosistem consta in capacitatea acestuia de a efectua schimburi de materie si energie cu mediul inconjurator, fara a-si pierde individualitatea. Fenomenele de autoreglare, prin mecanisme complexe, realizeaza un echilibru intre cantitatea de energie intrata in geosistem, productia primara de biomasa, consumatorii de diferite ordine si descompunatori. Omul a urmarit in general optimizarea proceselor ce au loc in natura, obtinerea unei productii mai ridicate de biomasa sau a unor produse adecvate nevoilor sale de consum. Efectele actiunii antropice au fost in general pozitive, transformarea antropica a peisajului fiind in ansamblu o actiune care a permis o dezvoltare crescanda a societatii omenesti. In aceste cazuri putem vorbi de o dezvoltare durabila, in care resursele naturii sunt utilizate rational, ele asigurand in mod corespunzator necesitatile materiale ale societatii pentru generatiile actuale si viitoare. Adesea, insa, actiuni omenesti defectuoase si suprasolicitarea resurselor au produs dezechilibre, uneori de foarte mare amploare, mergand pana la diminuarea substantiala a a bioproductivitatii si declansarea unor fenomene cu profunde repercusiuni asupra vietii oamenilor.

Protectia mediului are in vedere totalitatea factorilor de mediu, implicand protectia calitatii aerului, a apei, a solului, in toate tipurile de peisaj, inclusiv, si chiar prioritar, in cele intens antropizate. In cadrul ei se individualizeaza insa si o directie aparte, conservarea naturii, care are in vedere actiunile de ocrotire a ecosistemelor naturale si a biodiversitatii.

Preocupari pentru protectia mediului la nivel international.

In anul 1972, a avut loc, la Stockholm (Suedia), Conferinta Natiunilor Unite cu privire la mediul inconjurator, sub deviza "Avem un singur pamant", care a adoptat o ampla rezolutie referitoare la obligatiile ce revin natiunilor participante in vederea protectiei mediului.

Articolul I afirma : "Omul are un drept fundamental la libertate, la egalitate si la conditii de viata satisfacatoare, intr-un mediu inconjurator a carui calitate sa-i permita sa traiasca in demnitate si in bunastare. El are datoria solemna de a apara si a imbunatati mediul inconjurator pentru generatiile prezente si viitoare".

Articolele urmatoare se refera la protectia resurselor naturale ale Globului (regenerabile si neregenerabile), lupta impotriva poluarii, trans­ferul de ajutor financiar si tehnic care sa completeze efortul national al tarilor in curs de dezvoltare.

Se remarca si necesitatea de a se asigura educatia in problemele mediului inconjurator, de a lamuri opinia publica, de a li se crea indivizilor, institutiilor si colectivitatilor simtul de raspundere in ceea ce priveste apararea si imbunatatirea mediului inconjurator in toata diversitatea sa. Se considera ca organismele internationale trebuie sa joace un rol coordonat, eficient si dinamic in apararea si imbunatatirea mediului ambiant.

In 1987 in cadrul Comisiei Internationale a Mediului si Dezvoltarii este prezentat Raportul Brundtland care scoate in evidenta necesitatea corelarii dezvoltarii economice cu masuri ferme de protectie a mediului, pe baza principiului dezvoltarii durabile, definita ca "acea dezvoltare care satisface nevoile prezentului fara a compromite posibilitatea generatiilor viitoare de a-si acoperi propriile nevoi".

In 1992 a avut loc Conferinta mondiala de la Rio de Janeiro cu tema dezvoltarii durabile. Printre obiectivele acesteia, inscrise in Agenda 21, s-au evidentiat coordonate sociale si economice, probleme legate de conservarea si gospodarirea resurselor, necesitatea instruirii studentilor, pe durata cursurilor, asupra problemelor de mediu si dezvoltare durabila. Problematica dezvoltarii durabile a facut si obiectul intalnirii la varf de la Johannesburg din 2002, unde au fost puse in evidenta o serie de probleme actuale ce constituie amenintari grave la adresa bunastarii oamenilor si dezvoltarii economico-sociale.