Retezatul

Acolo-n hora vijeliei crunte

E clocotul visarii noastre sfinte.

O. GOGA

Primul indemn ca sa cunosc acest masiv muntos, podoaba impunatoare din Carpatii nostri sudici, a fost cetirea lucrarii "Cartea Muntilor" de Bucura Dumbrava, drumeata plina de insufletire, care cea dintii a cintat farmecul muntilor nostri. Nici in literatura straina nu se gasesc pagini de mai sincer entuziasm pentru drumetia in munte. La noi lucrarea ar trebui sa ramina drept biblia turistului roman, caci accentele de calda dragoste pentru munti devin mai patrunzatoare indeosebi prin infatisarea neinsufletitelor forme in lumina stralucitoare a insufletitului.

Cum se intimpla adesea la drum, una iti planuiesti, alta iese pina la sfirsit.

Calea apucata fu socotita drept lesnicioasa. Din salbateca taietura a Jiului, iesind la lumina larga a Petrosanilor, unde Retezatul te cheama, poposesti la Lupeni, cu zgomotul zanganiturilor de vagoane. De aici, asprul drum de munte, de pe valea din ce in ce mai strimta a Jiului romanesc, te face sa treci prin sate tot mai sarace, mai uitate in asezarea lor straveche, contraste intre civilizatia centrelor industriale si arhaismul inceputurilor. Retraiesti gama intreaga a prefacerilor din tara.

Ajungi astfel la Cimpului Neag, cu niste cetatui de lemn drept gospodarii. Casa, o stina scoborita-n vale, cu acoperis de dranita, formeaza latura unui ocol patrat. In odaia mare, cu mobile simple de lemn, doar "pliatarul', masina de gatit, arata patrunderea industriei moderne. Casa mica, despartita de cealalta prin tirnat, tinda, e incapere cu "caloniul', vatra primitiva, abia ridicata de o palma de la pamintul batatorit, ce formeaza dusumeaua. Ceaunul, tinut de un cirlig adeseori tot de lemn, se mentine deasupra focului prin doua bete puse in crucis in horn. Mai simplu nici ca se poate.

Drumul tot mai ingustat urca pe coasta muntelui, de unde revezi satul cu casele rasfirate; strabati finetele bogate din Cimpul Mielului; te infunzi printre pareti de calcar cu variatia ce procura ivirea acestor pietre. Un prim popas de odihna ti-l ofera intinsa poiana de la Cimpusel, in care flora bogata de pe Retezat este reprezentata prin tot ce muntele poate da drept mingiiere o-chiului in alinarea ostenelelor. In singuratatea de sihastrie, peste straja molizilor deplin dezvoltati, zidurile inalte de munti, maresc izolarea. Zbuciumul luptelor din trecut se arata prin pareti prapastiosi, rupturi de stanci golase, naruituri mereu improspatate, intr-o parte domina Oslea, unul din contraforturile masivului intins; an alta se inalta monolitul Scorotei, ce-ti aminteste de Panaghia Ceahlaului, dezgolit peste tot, numai pe pri-chiciuri inguste incondeiat cu o dunga verde.

La drum de munte asa e. Popasul e intremarea pentru continuarea urcusului. Ceea ce privesti nu te multumeste. Necunoscutul te cheama. Inainte, tot inainte !

Spre Dilma cu brazi te imbie taina pesterii, despre care localnicii stiu sa povesteasca minunate legende. Urcusul greu va fi rasplatit, iar Scocul Scorotei, tot mai impunator in singuratatea lui, iti promite rasplata multumirii. Muntele capata viata, caci altfel povestile n^ar fi fost nascocite. Ajuns la gura pesterii, nici nu-ti vine sa crezi schimbarea decorului. Abia ai patruns in larga deschidere a unei hrube, ce nu se infunda prea adinc, si uiti de realitate. Contrastul dintre verdele lasat afara, dintre albastrul boltii, ce se sprijina pe piscurile inalte si intre albul de marmora al palatului subpamintean, sculptat de maestrii fortelor naturii, te face sa treci in lumea inchipuirilor. Formele inerte prind a lua infatisari stranii, se desprind din parete, te inconjoara, te trag in lumea lor, in vraja murmurului infundat al apei nevazute. E o parte din prefacerea neasteptata pe care muntele ti-o procura. Pacat ca se ispraveste: la desteptare, te freci la ochi. A fost aevea ori vis ?

Amurgiul se lasa, dind sceneriilor o noua imbracaminte. Formele pierd deslusirea lor; se contopesc unele cu altele in umbre tot mai dese, care te invaluie tot mai aproape. Drumul spre popasul primitiv pare cu mult mai lung, chiar nesfirsit uneori, la intoarcere. Odihna te cuprinde; cazi butuc, iar laita de scinduri e pat moale. Din pacate, tocmeala cu vremea nu se poate face. O ploaie marunta, mocnita, porunceste sa ne multumim cu ce ani vazut si sa ne cautam de intoarcere. Pe scaunelele cu trei picioare, sau pe capetele de butuc drept scaune trairam astfel seara, in jurul "caloniului' primitiv, viata de toate zilele a celor veniti murati de ploaie, de la munca cositului. De sub capra piramidala de nuiele impletite, fumul cu acreala umeda, nefiind tras pe horn, da navala in incaperea fara pod, inecindu-ne. Doar laptele pus la fiert, raspindea un miros placut.

Sus a fost visul; aici realitatea. Dincolo izolarea in spatiuri eterate; dincoace traim viata zilnica a semenilor, sortiti sa-si duca zilele in lupta cu vremea aspra si stincile colturoase.

Pastrezi in suflet, oricit de departe te-ai intoarce, simpatia suferintei si incolteste in tine gindul, cit de slab, de a contribui in orice masura ca urmasii gazdei de o noapte sa cunoasca trai mai omenos, sa ajuti ca distanta de la neolitic la era otelului sa se scurteze cit mai repede.

Alta chemare mi-a facut-o muntele insusi, cind am avut ocazia sa-i vad din plin impunatoarea lui faptura. Ma aflam pentru citeva zile linga Hateg, la vila pe care generalul Berthelot[1], ca cetatean de onoare al Romaniei, o capatase drept dar din partea tarii. La rindul lui, prin testament, o lasa Academiei Romane. Asezata pe terasa Streiului, din cerdacul casei vedeai in fata partea centrala a masivului, deschisa prin valea Riului Mare. Si muntele are toanele lui, ai zice cochetarii voite spre a se face mai dorit sau spre a destepta mai viu curiozitatea. Cu o zi mai inainte se lasase o cortina deasa de ceata, prin care nu se zarea decit silueta-i, cu un mic netezis la virf, ceea ce-i lamureste numele. E retezat ca de un palos urias. A doua zi in rasarit de soare era altul; stralucea in lumina ce-l invaluia. Atmosfera limpezita lasa sa i se vada contraforturile ce-i sustineau temelia. Aparea in toata masivitatea de mod muntos, lung de peste 25 kilometri, care a facut sa fie asemanat ba cu Tatra, ba cu Pirineii, ba cu Alpii bernezi.

Chemarea lui fu de asta data hotaritoare, mai ales ca ceva mai inainte cetisem frumoasele rinduri scrise despre el de catre regretatul Mihai Haret, un pasionat alpinist, caruia turismul roman ii datoreste inceputul lui temeinic in Carpatii, romanesti. A ramas credincios Retezatului, si cel mai bun cunoscator al ademenirilor de tot felul ascunse in taina virfurilor lui.numeroase. "Retezatul - nume sonor, armonios, minunat - este muntele mare cu numeroase lacuri alpine superbe; este haosul de stinci cu greutati de neinchipuit; este viata alpina in toiul manifestarii ei; este frumusetea salbatica si placerea unei osteneli invioratoare; este urcusul spre adevar prin stiinta alpina; este, in sfirsit, setea de a cunoaste si bucuria de a privi'.

Cu citiva localnici, care stiau potecile, am pornit la drum mai pe ocol. Dorind sa cistig vreme, la munte nu o poti cintari, si sa tai din osteneala, am apucat cu automobilul pe valea Streiului, pe la Pui. Odihna de sara de la Casa Beleia repede a fost atinsa. La fiecare cotitura de drum, privelistea, tot mai larga spre Tara Hategului facea sa nu simti trecerea vremii.

Nu am nici gindul, nici putinta sa dau mai in amanunt frumusetile drumului facut pina la Stina din Riu, pe creasta tot mai inalta. N-ar avea nici un rost, caci numai vazuta se prinde farmecul realitatii, lumea piscurilor, fiecare cu individualitatea lui. Acum trece cararea prin desisul moliftilor ca printr-un tunel din care nu se vede decit ingusta trimba de lumina ce-ti arata iesirea; acum la luminis se desfasoara privirea peste intinsul virfurilor, care golase, care cu mantie mohorita. Partea zbuciumata din relieful Retezatului sta ingramadita in jurul virfurilor celor mai inalte: Papusa, Pelegea[2], Bucura, Retezatul. Si, in adevar, nu poate sa fie mai mareata panorama, asemenea celor descrise de Taine din Pirinei, decit privelistea ce se desfasoara ochiului, de la Stina Papusa de pe coasta vaii Lapusnicului Mare.

Trei virfuri inalte marginesc adinca vale; Pelegea - "pelegea ca oaia de pe care a cazut lina' - spre rasarit, cel mai inalt din regiune (2 509 m); in fund Bucura, ceva mai scund (2 439 m), spre apus Slaveiul si mai scund (2 346 m). Poalele Bucurei sint scobite ca o larga covata pietroasa, cu paretele povirnit format din stinci rotunzite, luciate, goale, ca de un aluat gros, care in alunecare se valureaza.

Urmele ghetarului, care a scobit valea, sint proaspete, pare ca ieri s-a topit, lasind semnele puterii lui. Mai jos, trepte largi ca niste mari zagazuri, se pun in curmezisul vaii. Sint morenele, pietrisurile rupte, lasate in cale dupa topire. In susul acestor stavilare, intre gheburi de pietre, odihnesc lacuri limpezi, in scobiturile capetelor de ghetari. Iezerul Bucurii e cel mai intins (11 ha), nu numai din Retezatul, dar din Carpatii romanesti in general.

Farmecul lui sta in grandioasa.panorama ce-l inconjoara, un amfiteatru maret, linga care alte cladiri mai marunte maresc impresionanta.panorama glaciala. Dar nu e singur. Peste un pinten de piatra, cu un sirag de margele, vin unul dupa altul alte cinci lacuri mai marunte, incepand au micul lac Portii pina la lacul Lia ca un ciob de oglinda triunghiulara.

De la stina de pe Papusa nu le vezi decit locul unde se afla.

Spre marele lac te atrage vraja. Scobori panta impadurita a Lapusniuiui. Admiri chipul moliftilor sanatosi, arborii care lupta cu sulita virfurilor lor. Sint mindri in izolarea adincii vai, neatinsi inca de distrugere Urci din nou.pe celalalt versant. Ultimii molifti ramin razleti; pe urma dau locul desisului de jnepeni mari printre care cu greu poti razbate. Ei formeaza cadrul intunecat al lacului Lia, de-i apare fata prin contrast, mai limpede, mai alba. In sfirsit, ajungi la locul visului urmarit. Realitatea e mai frumoasa chiar decit visurile, mai ales cind se nimereste ca cerul sa mareasca podoaba pamintului. In singuratatea desavirsita in care te afli, in linistea deplina a dupa-amiezii, domolita prin racoreala inaltimii, traiesti in lumi vrajite. Osteneala ti-e rasplatita. Ai vrea sa tii timpul in loc. In fata se intinde pinza ce pare fara margini a lacului cristalin. Drept decor stincile din fund a paretilor povirniti, imbujorati usor de razele piezise ale soarelui. Se oglindesc in marginea lacului, cladind in taina lui fantastice podoabe.

In apropierea lacului, valurile de pietre rotunjite s-au oprit, ingradindu-i apa cu straturi de verdeata ce le acopera spinarea. Jenuperi pitid si jnepenis mia! rarit se intind in jur, iar dintr-un cultuc de verdeata rasar citeva flori cu petale ca sofranul. Salbaticia stincilor, ce par ca se naruie, se imbina cu gingasia florii, catre care intinzi mina fara sa o rupi, caci pare ca s-ar narui prin distrugerea ei toata cladirea visului implinit din jur. Amurgul se lasa incet, incet, dind rarilor arbori indepartati fantastice chipuri. Linistea devine tot mai adinca, odata cu stravezia ceata ce invaluie totul. Numai piriitura focului intrerupe pacea; de undeva, din taina tabloului tot mai estompat, se aude Un susurul unui piriias in neodihna-i vesnica.

Mai pe urma adoarme si lacul sub haina cenusie a noptii. Privirea ti se indreapta spre cer, urmarind scanteile focului. Seninul e intunecat, fara fund; candelele cerului sclipesc mai cu tarie; desenind ipe cerul curat acele figuri ce au dat atita de gindit si atita inchipuire tuturor celor care au trait mai mult sub farmecul, lor. Dispari ca fiinta; se topeste forma omeneasca in imensitatea noptii. Numai vesnicia gindurilor care navalesc, haotice, unele dupa altele, in viltoarea impresiilor traite, iti ramin dovada existentei. Truda invinge. Racoreala te invaluie, inchizi ochii fericit, ca pe vremea cind adormeai in poala bunicii, urmarind tot mai intrerupt sirul povestei, care a incetat inainte de a se sfirsi.

Ai vrea sa nu te mai desparti de feerica priveliste ce incepe din nou, o data cu rasaritul soarelui. Ceata noptii se topeste in vazduhul stralucitor de lumina. Stelele de pe cer s-au mutat pe pamint. Pe fiecare frunza straluceste un strop de roua, pinza tesuta cu diamante. Dinspre coasta surpata a virfului se scoboara o turma de pachiderme, in cirduri mari, la adapat. Sint stincile rotunjite, unele dupa altele, a caror spinare straluce la bataia soarelui. De undeva, din vreun cotlon tainuit, se inalta in vazduhul limpede, in largi rotiri, un zagaz, vulturul cu barba, curatitorul locului de starvuri, "crematoriul viu', cum a numit Michelet[3] semenii lui din pustiul Saharei. E cel mai mare rapitor de la noi, pastrat inca in destul de mare numar in singuratatea labirintului de virfuri pietroase, de naruituri de stinci din Retezatul, imparatul pasarilor, trezit dis-dendimineata, se ridica in inspectia-i zilnica, un aeroplan cu zbor lin. Privirea-i agera cauta spre fundul vailor, pe plaiurile netede, prada sau cadavrul, ospatul trebuitor.

Spre Poarta Bucurii suisul e destul de anevoios. Naruiturile de piatra, colturoase, proaspat surpate, se pun la tot pasul in cale. Coastele muntilor sint si mai prapastioase, colti de zeci de metri, lespezi rasturnate, la picioarele carora au alunecat nameti de grohotis, pina-n marginea lacului Poarta.

De sus insa privelistea se intinde peste siragul de lacuri marunte, care stralucesc ca petece mari de zapada. Spre nord, virful Retezatului se inalta ca o piramida. Spre el duce cararea tot la-naltimi de 2 000 m. Peste tot nu zaresti decit framintarile aduse masivului de ultimii ghetari ce l-au acoperit in era cuaternara. Sub virfurile ramase au fost sapate caldarile, ici mai adinc, dincolo mai grandioase, intre ele ramin creste, "cusuturi' in popor. De pe virful Retezatului apare in toata maretia ei asemenea panorama glaciara, ruinele lasate de viltoarea unui razboi. Cusuturile radiaza in jur, despartind caldarile, in care stralucesc cele patru lacuri din Valea Bucurii, ca si acele din Stinisoara, Genunile, intr-o mareata panorama apropiata. Sceneria e unica nu numai de la noi. Padurile umbresc coastele naruite; virfurile se inalta goale; podisuri netede alterna cu Zanoagele.

Iarasi nicaieri ca aice nu poti admira zimbrul maiestos, arborele virfurilor cu ghetari. In Retezat s-au mai pastrat aceste domuri de ramuri intinse, ce ies chiar de linga paimiint. Trunchiul albicios sau acoperit cu un usor strai galbui al unui lichen veninos contrasteaza cu aburul albastrui al frunzelor, ca presarate cu rasina. In Alpi e podoaba.mairginilor de ghetari. In Retezat a ramas amintirea peisajului alpin de odinioara.

Mai mult decit bradul impune prin maiestoasa-i infatisare. E tipul arborelui care invinge gerul, ca si na-praznicele vinturi. Nu stii cum traieste. Enigma vietii lui de lunga durata, si 1000 de ani, iti apare privindu-l, intr-un veac, din saminta abia ajunge gros cit inchietura miinii. El, nemiscat, si zaganul falnic sint cele doua fiinte care dau caracteristica Retezatului, din aceasta pricina, tarcuit cu parc natural de la noi.

Dar ceea ce-ti atrage mai mult privirea de pe Retezat, nu este numai soborul virfurilor printre care ai strabatut, ci intinsul cimp deschis la piciorul lui catre nord, cit si larga priveliste, din ce in ce mai inecata-n ceata, asupra muntilor Ruscai si ai Sebesului, innegriti de invelisul padurilor. Tot coltul muntos al Romaniei din nordul ei vestic te inconjoara. Te socoti in mijlocul marii furtunoase, cu valuri rascolite si impietrite. Din Tarcul-Godeanu spre Cerna, din valea Jiului Romanesc pina departe, spre taietura Muresului, e un cimp intreg de munti, in mijlocul carora ca un golf se intinde depresiunea triunghiulara a Hategului.

Pe panta domoala a naruiturilor asternute de apa s-au ingramadit sat linga sat pina unde incepe pieptul muntelui. Le vezi ca niste pete insirate in lungul apelor sau aburcate si pe versantul opus al muntilor Ruscai. () Uiti zbuciumul naturii care a ramas impietrit in marea de munti dindaratul tau. Privelistea iti fura gindurile spre trecutul zbuciumat al neamului nostru, spre icoana inca vie a inceputurilor lui de inchegare, evocata prin petele verzi ce se insira pina-n Cetatea Hategului, din triunghiul inchis de munti.

S-au pastrat in maretia lor primitiva urmele capitalei romane zidita in aceasta larga depresiune. Acolo unde se strimteaza spre a trece prin Poarta de Fier s-a dezgropat din tarna asternuta de vreme, Sarmisegetuza romana, asezare temeinica, cu un larg circ cu trepte de piatra, cu urmele palatelor impodobite cu statui de marmura, au bai ce nu lipseau din o asezare oraseneasca romana. Mai incolo, intre livezi de pruni spinosi, sta ascunsa biserica din Densus, unul din monumentele cele mai originale de pe pamintul tarii, cu turn prismatic; pietrele de temelie pastreaza inscriptii romane, iar pe caramizile din pardoseala este sapata pecetea originii lor: Proces, din Sarmisegetuza.

Lumina nu patrunde in incaperea scunda decit prin niste ferestruici, care rotunde, care gotice. Amurgul vesnic din interiorul bisericutei, cu iconostas si sfesnice de lemn, te transporta cu gindul la hrubele din catacombele Romei.

Foarte probabil si aice reprezinta primul altar ridicat la inceputul crestinitatii, la care se inchinasera cei dintii locuitori romani ai locului. Aice, ca, si in muite alte depresiuni carpatice, a fost unul din simburii ce au dus la intemeierea Munteniei. Litovoi[4] stapineste tara Hategului (Terra Harsoc) pina la sfirsitul veacului al XIII-lea..

Aice se afla inca sate cu viata legata si de munte, cum e Clopotiva, de curind amanuntit studiata.[5] Urmele nedeielor, cu grija stabilite, arata importanta centrului asezat aproape de granita dintre Banat, Oltenia si Transilvania, loc de infratire si de comunitate, la gura vaii pe unde, la 102, ostile romane au inaintat spre cetatile lui Decebal. Caci ceea ce da privelistii o importanta deosebita, concretizind sinteza inceputului nostru ca neam, este faptul ca in apropiere, ti se arata directia, peste valurile pietroase mai aproape de Orastie, unde s-a dat peste urmele cuiburilor dace, cetati pe pisc de munte, zidite din blocuri de piatra, carate cu grea casna, puse unele peste altele, necimentate. Aduc aminte de uriasele sfortari ale incasilor din Anzi, care tot asa au tras ziduri de blocuri uriase, transportate de peste vai, de nici tehnica moderna n-ar fi in masura sa savirseasca. Aice este inca pastrata viata adevarata a tarii, de unde trebuia sa plecam spre organizarea ei generala. Aice e munca aspra, lupta cind cu pamintul arabil nu prea gras, cind cu muntele pe plaiurile caruia stau risipite salasurile, uneori locuinte si de iarna. "Eu dac-as potea n-as cobori niciodata din munte' repeta dl. I. Conea in descrierea satului Clopotiva, vorba din inima, cu convingere spusa de Adam Orasovan. Muntele e paza, el e hrana, el imbracamintea, el uneori bucuria sociala. Sesul e pinea si fericirea familiei. Unul cu altul se imbina, intepenind ca un tarus in pamint, legatura omului de munte cu locul unde s-a nascut.

Iar cind, dupa scoborisul pe valea Nucsoarei, Sarmisegetuza de la capatul "drumului lui Traian', nume ce a ramas pastrat in popor, m-a indemnat spre un popas mai lung, citeva zile am trait in familia lui Stefan-Mitulescu viata primitiva, care nu cred ca e mult prea deosebita de aceea din casa unui dac de pe vremuri. Si infatisarea stapinului iti aducea aminte de unele tipuri de pe Coloana lui Traian. De statura mijlocie, indesat, ciolanos, lat in spate, cu grumazul scurt si gros, poarta capul putin aplecat inainte. Nu are barba, nici mustati; neras de citeva zile, firele de par tapos si rar, il incadreaza gura relativ mica, cu o usoara umbra.

Arhaismul cel mai curat era pastrat in casa lui, adevarata Cetatuie, imprejmuita cu zid de piatra, cladita i a intregime de el cu al lui. Imbracamintea tuturor era tesuta-n casa. Camasa din pinza de cinepa, cu fire noduroase, aspra, lunga pina la genunchi, nu era incheiata la git. Lasa sa se vada pieptul ars de soare, cu par ca de urs. In picioare purta incaltamintea strabuna din piele de porc abia rasa, cu virful indoit si lung ca un bot de nava. Din chimirul de piele ce-i incingea mijlocul nu lipsea cutitul, arma de aparare, dar si instrument universal. Pe vreme rea, un pieptar fara mineci, cu mitele intoarse-n afara, il apara de umezeala. Numai palariuta oa un ceaun era cumparata din oras.

In casa la fel. Pe patul in care am odihnit, o nasalie larga, ca saltea si plapuma serveau poclazi mitoase, calduroase si moi, batute-n piua de linga sat. Doar lampa de luminat si soba de tuci erau singurele semne ale fazei de otel in care traia. Nimic de prisos. Laitele de lemn, masa de lemn, lingurile sint de lemn.

Simpla si patriarhala e viata familiara. De stapin asculta cei trei feciori. Toti il respecta. Mama batrina cata spre el cu drag, ca spre stilpul casei. Pina si dragutul plod, de vreo trei ani, isi ineaca scincitul cind "tatucul' zicea "sss', punind degetul la gura. Fiul cel mai mare, macar ca era insurat si cu copii, nu se aseza pe scaun decit dupa ce-i facu semn capul casei.

Sfint tabloul al vremurilor stravechi, pastrat inca, din fericire, in coltul Hategului. Sanatatea sufleteasca si trupeasca mai salasluia in cuprinsul zidurilor ca de cetate, care apara familia romana (). Dragostea de pamint o tine locului; munca, sfinta osteneala ce aduce linistea somnului, din zori si pina-n noapte, iarna si vara, este calauza vietii, dusa cu cinste si credinta.

Aceasta e temelia sanatoasa a vietii de neam, la picioarele masivului impozant, care ascunde in cuprinsul lui atitea taine, asprime si mingiiere, frumuseti si clocotis, ca si in sufletul omului.