DIMINUAREA STRATULUI DE OZON; SCHIMBARI CLIMATICE GLOBALE; PIERDEREA IN BIODIVERSITATE, CA O CONSECINTA A ACTIVITATILOR ANTROPICE / ECONOMICE

DIMINUAREA STRATULUI DE OZON; SCHIMBARI CLIMATICE GLOBALE; PIERDEREA IN BIODIVERSITATE, CA O CONSECINTA A ACTIVITATILOR ANTROPICE / ECONOMICE

Protocolul de la Kyoto al Conventiei Cadru a Natiunilor Unite asupra Schimbarilor Climatice reprezinta raspunsul comunitatii internationale la schimbarile de mediu. Acesta a fost adoptat prin consens la cea de-a treia sesiune a Conferintei Partilor (COP3) in decembrie 1997.

Prin stoparea si chiar inversarea tendintei ascendente a emisiilor de gaze ce duc la aparitia efectului de sera, tendinta care a inceput cu 150 de ani in urma, Protocolul incearca sa aduca comunitatea internationala mai aproape de indeplinirea obiectivului principal al Conventiei, si anume prevenirea "periculoaselor interferente antropogene asupra sistemului climatic".

Tarile dezvoltate se obliga sa-si reduca nivelul emisiilor principalelor sase gaze responsabile de accentuarea efectului de sera cu cel putin 5 puncte procentuale. Aceasta tinta va fi atinsa prin reduceri de 8% pentru Elvetia, majoritatea statelor din Europa Centrala si de Est si Uniunea Europeana (8% reprezinta media la nivelul UE, procentul putand varia inte statele membre); 7% pentru SUA; 6% pentru Canada, Ungaria, Japonia si Polonia. Rusia, Noua Zeelanda si Ucraina trebuie sa-si stabilizeze emisiile, in timp ce Norvegia poate sa mareasca emisiile cu 1%, Australia cu pana la 8% si Islanda cu pana la 10%. Cele sase gaze vor fi combinate intr-un "cos", reducerile la fiecare gaz fiind convertite in "echivalenti CO₂", care vor fi adunate pentru a obtine o valoare unica.

Nivelul emisiilor pe care fiecare tara si l-a propus trebuie atins in perioada 2008-2012 si va fi calculat ca o medie a celor 5 ani. Un "progres demonstrabil" in vederea atingerii acestor obiective trebuie facut pana in 2005. Reducerile pentru cele mai importante trei gaze - dioxid de carbon (CO₂), metan (CH₄) si monoxid de azot (N₂0) - vor fi masurate relativ la anul de referinta 1990 (cu exceptia anumitor tari cu economii de tranzitie).

Reducerile pentru celelalte trei gaze industriale cu durata mare de viata - hidrofluorocarburi (HFC), perfluorocarburi (PFC), si hexafluorid de sulf (SF₆) - pot fi masurate relativ la anii de referinta 1990 sau 1995. (Un grup major de gaze industriale, clorofluorocarburi sau CFC intra sub incidenta Protocolului de la Montreal din 1987 asupra substantelor care diminueaza stratul de ozon.)

Reducerile efective de emisii vor fi mai mari de 5%. Comparativ cu nivelul emisiilor prevazut pentru anul 2000, tarile industrializate cele mai bogate (membre OECD), vor trebui sa-si reduca acest nivel cu 10% deoarece multe din aceste tari nu vor reusi sa-si atinga angajamentele anterioare de reducere a emisiilor la nivelul anului 1990 pana in anul 2000; de fapt nivelul emisiilor in aceste tari a crescut dupa 1990. Desi in tarile cu o economie in tranzitie nivelul emisiilor a fost intr-o continua scadere incepand cu anul 1990, acest trend este in curs de schimbare, fiind prevazute cresteri.

Deci, pentru tarile dezvoltate in ansamblu, tinta de 5% impusa de Protocol reprezinta o reducere efectiva in jurul valorii de 20% comparat cu nivelul estimat al emisiilor care ar fi fost atins in anul 2010 daca nu se adopta nici o masura de control a acestora.

Tarile vor avea un anumit grad de flexibilitate in modul de realizare si masurare a reducerilor impuse. In particular se va instaura un regim international de "comert de emisii" care va permite tarilor industrializate sa cumpere si sa vanda credite de emisie intre ele. De asemenea vor putea sa obtina si "unitati de reducere a emisiilor" prin finantarea unor proiecte in alte tari dezvoltate printr-un mecanism cunoscut sub denumirea de "Joint Implementation". In plus, un "mecanism de dezvoltare curat" pentru promovarea unei dezvoltari sustinute va permite tarilor industrializate sa finanteze proiecte de reducere a emisiilor in tarile in curs de dezvoltare si sa primeasca credit pentru aceasta. Ghidul operational pentru aceste diverse scheme este in curs de elaborare pe baza unui plan de actiuni de doi ani cu care se incheie COP6.

Se va urmari reducerea emisiilor in majoritatea sectoarelor economiei. Protocolul incurajeaza guvernele sa coopereze intre ele, sa imbunatateasca eficienta energetica, sa reformeze sectoarele de energie si transport, sa promoveze forme de obtinere a energiei din surse inepuizabile, sa elimine treptat masurile fiscale neadecvate si imperfectiunile pietei, sa limiteze emisiile de metan din sistemele de energie si de management al deseurilor si sa protejeze padurile si alti consumatori de CO₂.

Masurarea schimbarilor emisiilor nete (calculate ca totalul emisiilor, mai putin CO₂ eliminat direct in natura) este un procedeu metodologic complex care inca necesita unele clarificari.

Protocolul va accelera implementarea angajamentelor curente ale tuturor tarilor. In cadrul Conventiei, atat tarile dezvoltate cat si cele in curs de dezvoltare s-au obligat sa ia masuri pentru limitarea emisiilor si promovarea adaptarii la impactul viitor al schimbarilor climatice; sa ofere informatii despre programele si observatiile nationale asupra schimbarilor climatice; sa promoveze transferul de tehnologii; sa coopereze la cercetarile tehnice si stiintifice si sa promoveze constientizarea, educarea si instruirea populatiei. Protocolul subliniaza necesitatea obtinerii de resurse financiare "noi si suplimentare" pentru a acoperi "intregul cost convenit" necesar tarilor in curs de dezvoltare pentru indeplinirea acestor angajamente.

Conferinta partilor (COP) din cadrul Conventiei va servi de asemenea ca Intrunire a Partilor (MOP) Protocolului. Aceasta structura trebuie sa reduca costurile si sa faciliteze managementul proceselor interguvernamentale. Partile din Conventie care nu sunt parti ale Protocolului vor putea sa participe ca observatori la intalnirile Protocolului. Noile angajamente vor fi revazute periodic. Partile vor lua "masuri corespunzatoare" pe baza celor mai bune informatii stiintifice, tehnice si socio-economice disponibile. Prima revizuire va avea loc la cea de-a doua sesiune COP a Protocolului. Discutiile despre angajamentele de dupa anul 2012 trebuie sa inceapa pana in anul 2005.

Protocolul a fost deschis pentru semnaturi un an de zile, incepand cu 16 martie 1998. Va intra in aplicare la 90 de zile dupa ce a fost ratificat de cel putin 55 de parti ale conventiei, inclusiv tarile dezvoltate care in 1990 reprezentau cel putin 55 % din totalul emisiilor de CO₂ ale acestui grup. Intre timp guvernele vor continua sa-si respecte angajamentele curente din cadrul Conventiei schimbarilor climatice. In concordanta cu un Plan de actiune convenit la cea de a patra Conferinta a partilor in Buenos Aires din noiembrie 1998, se lucreaza la numeroase probleme practice legate de Protocol si viitoarea sa implementare.

UE si statele membre au ratificat Protocolul de la Kyoto la sfarsitul lui mai 2002, indeplinind ambitiile Comisiei de a realiza punerea in aplicare a Protocolul de la Kyoto inainte de Summitul mondial al dezvoltarii sustinute care a avut loc la Johannesburg intre 24 august si 4 septembrie 2002.

Diminuarea stratului de ozon si cresterea radiatiilor UVB asociata acesteia a fost o preocupare importatnta dupa descoperirea "gaurii dn stratul de ozon" din Antarctica in anii '80.

Stratosfera (aproximativ 10-15 km deasupra suprafetei Pamantului) contine aproximativ 90% din intreaga cantitate de ozon din atmosfera si cea mai mare concentratie de ozon se gaseste in partea inferioara a acestei la o altitudine de aproximativ 19-23 km.

Deoarece stratul de ozon protejeaza viata pe Pamant de efectele daunatoare ale radiatiilor ultraviolete ale soarelui, pastrarea acestuia este esentiala. Cu toate acestea, clorofluorocarburile (CFC) folosite la curatarea semiconductoarelor, compresoarelor, spray-urilor, etc, pot distruge ozonul cand sunt transportate in stratosfera.

Legatura dintre diminuarea stratului de ozon si radiatiile UVB

Reducerea nivelului de ozon va duce la o cantitate mai mare de radiatii UVB care ajung la suprafata Pamantului. Cantitatea de radiatii UVB emise de soare este aproximativ constanta, dar mai putin ozon inseamna mai putina protectie si deci, mai multe radiatii UVB care ajung la suprafata Pamantului. Studiile au aratat ca in Antarctica nivelul radiatiilor UVB masurat la suprafata se poate dubla din cauza gaurii din stratul de ozon. Un alt studiu a confirmat legatura dintre reducerea stratului de ozon si cresterea nivelului radiatiilor UVB in Canada in ultimii cativa ani.

Efectele asupra sanatatii omului

Studiile de laborator si epidemiologice au demonstrat ca radiatiile UVB cauzeaza cancer de piele si joaca un rol important in evolutia melanomului malign. Mai mult, radiatiile UVB au fost asociate si cu cataractele. Toate razele solare contin radiatii UVB, chiar si la un nivel normal de ozon. Intotdeauna este importanta limitarea expunerii la razele solare, dar diminuarea stratului de ozon va duce la cresterea nivelului acestor radiatii si a riscului aparitiei unor efecte negative asupra starii de sanatate.

Efectele asupra plantelor

Procesele fiziologice si de dezvoltare ale plantelor sunt afectate de radiatiile UVB, chiar si de nivelul de radiatii UVB din prezent. In pofida mecanismelor de reducere sau remediere a acestor efecte si a unei abilitati limitate de adaptare la un nivel sporit de radiatii UVB, dezvoltarea plantelor poate fi afectata direct.

Schimbarile indirecte cauzate de radiatiile UVB (cum ar fi schimbari in forma plantelor, in modul in care nutrientii sunt distribuiti in interiorul plantelor, in diferite faze de dezvoltare sau in metabolismul secundar) pot fi la fel de importante sau chiar mai importante decat efectele negative directe ale radiatiilor UVB. Aceste modificari pot avea implicatii importante in pastrarea echilibrului sistemului ecologic.

Efectele asupra ecosistemelor marine

Fitoplanctonul sta la baza lantului trofic in ecosistemele marine. Productivitatea acestuia este limitata la stratul superior al apei acolo unde prezenta razelor solare favorizeaza acest lucru. Pozitia organismelor in aceasta zona este influentata de actiunea vantului si a valurilor. In plus, multe sunt capabile de miscari active care le sporesc productivitatea si astfel supravietuirea. S-a demonstrat ca expunerea la radiatii solare UVB afecteaza atat mecanismele de orientare cat si mobilitatea acestora, avand drept efect o reducere a ratei de lor de supravietuire. Cercetatorii au demonstrat o scadere directa a productiei acestora cauzata de cresterea radiatiilor UVB, generata de diminuarea stratului de ozon. Un studiu a indicat o scadere de 6-12% in zona polara marginala.

S-a constatat ca radiatiile solare UVB sunt daunatoare in fazele initiale de dezvoltare ale pestilor, crevetilor, crabilor, amfibiilor si a altor animale. Cele mai importante efecte negative sunt scaderea capacitatii reproductive si dezvoltarea deficitara a larvelor. Chiar si la nivelul curent radiatia solara UVB este un factor limitator, orice crestere cat de mica a expunerii la aceste radiatii putand avea drept efect reducerea semnificativa a numarului de animale care se hranesc cu aceste organisme.

Efectele aupra ciclurilor biogeochimicale

Cresterea radiatiilor UVB poate afecta ciclurile biogeochimicale terestre si acvatice, alterand astfel atat sursele cat si consumatorii principalelor gaze responsabile de aparitia efectului de sera, cum ar fi dioxidul de carbon (CO₂), monixidul de carbon (CO) si altele. Aceste potentiale schimbari vor contribui direct la mecanismul care micsoreaza sau mareste cantitatea in care aceste gaze exista in atmosfera.

Efectele asupra materialelor

Polimerii sintetici, biopolimerii care apar in mod natural in natura, ca si cateva alte materiale de interes comercial sunt afectate negativ de radiatiile solare UVB. Materialele din ziua de azi sunt protejate partial de radiatiile UVB prin tratarea cu aditivi speciali. Aceasta sensibilitate la radiatiile solare UVB inseamna de fapt ca orice crestere a nivelului acestora va accelera procesul de degradare a materialelor, limitand astfel perioada de timp in care acestea pot fi utilizate in aer liber.

Schimbarile climatice reprezinta una dintre cele mai mari amenintari ecologice, sociale si economice cu care se confrunta societatea.

In decursul ultimului secol temperatura medie la suprafata Pamantului a crescut cu aproximativ 0.6°C. Exista dovezi din ce in ce mai puternice ca cea mai mare responsabilitate pentru procesul de incalzire globala care s-a produs pe parcursul ultimilor 50 de ani au avut-o diverse activitati umane. In cel de-al treilea Raport de evaluare, publicat in 2001, IPCC (Intergovernmental Panel on Climate Change) estimeaza ca temperaturile medii la suprafata Pamantului vor creste cu inca 1.4 - 5.8 °C pana la sfarsitul acestui secol. Aceasta crestere globala de temperatura va fi responsabila de numeroase consecinte grave asupra tuturor formelor de viata, inclusiv o crestere a nivelului marii cu 9-88 cm pana la sfarsitul acestui secol    - crestere care va periclita zonele de coasta si chiar anumite insulele mai mici - cat si o crestere a frecventei si puterii evenimentelor meteorologice extreme.

Dintre activitatile umane care contribuie la schimbarile climatice, cele mai importante ar fi arderea combustibililor fosili si procesul masiv de despadurire, ambele ducand la existenta in atmosfera a unui nivel ridicat de dioxid de carbon (CO₂), principalul gaz responsabil pentru actualele schimbari climatice, si a altor gaze care contribuie la producerea "efectului de sera". Pentru a opri aceste schimbari climatice, emisia tuturor acestor gaze trebuie redusa in mod semnificativ, la nivel global.

Uniunea Europeana (UE) este in fruntea efortului international de combatere a schimbarilor climatice si a jucat un rol important in dezvoltarea celor doua tratate principale care au abordat aceasta problema, Conventia Cadru a Natiunilor Unite asupra Schimbarilor Climatice si Protocolul de la Kyoto.

UE a facut de asemenea pasi importanti in directia reducerii propriilor emisii de gaze cu efect de sera. In martie 2000 Comisia a lansat Programul european asupra schimbarilor climatice (ECCP) care a dus la adoptarea unei serii de noi reglementari si masuri, printre care si schema de "comert cu emisii" a UE care va fi operationala incepand cu 1 ianuarie 2005, Program care va juca un rol important pe viitor. Ca rezultat al actiunilor UE si a statelor membre ale acesteia, ultimele date de monitorizare arata ca Uniunea Europeana si-a respectat angajamentele de a stabiliza emisiile de CO₂ la nivelul anului 1990 pana in anul 2000. UE-15 s-a angajat prin Protocolul de la Kyoto sa reduca emisiile cu 8% in perioada 2008-2012. Similar, noile state membre sunt hotarate sa-si atinga tintele convenite prin Protocolul de la Kyoto.

Protocolul de la Kyoto reprezinta doar primul pas in vederea rezolvarii serioasei amenintari a schimbarilor climatice. Masuri suplimentare trebuiesc luate dupa 2012, sfarsitul "primei perioade angajate" prin Protocolul de la Kyoto. Pentru a se pregati in vederea implicarii UE in dezvoltarea viitoarelor reglementari asupra schimbarilor climatice globale "post 2012", Comisia a inceput deja un dialog cu membrii pentru pregatirea contributiei UE la crearea viitoarelor reglementari privind schimbarile climatice globale.

Se produc deja schimbari importante in compozitia atmosferica. Aceasta inseamna cresteri ale concentratiilor din atmosfera a principalelor gaze responsabile de efectul de sera inca din perioada pre-industriala, si la nivelul solului cresteri cantitative ale surselor de oxizi de azot, compusi organici volatili si alti agenti poluanti cum ar fi aerosolul si metalele grele. Schimbarile chimice au loc la nivel local, regional si global, si o mare parte a problemelor cauzate de poluare sunt legate de acestea. Reglementarile internationale privind schimbarile de climat se concentreaza asupra gazelor cu durata mare de viata responsabile de efectul de sera, cum ar fi: dioxidul de carbon (CO₂), metanul (CH₄) si oxidul de azot (N₂O), care au o contributie importanta la procesul de incalzire globala. In ultimii ani rapoartele guvernamentale arata ca o gama variata de activitati umane afecteaza direct sau indirect climatul. Aceste activitati includ arderea de combustibil fosil si de masa biologica, activitati industriale, agricultura, toate acestea fiind responsabile atat de cresterea emisiilor de gaze responsabile de efectul de sera cat si de alte efecte negative asupra climatului.

Temperatura medie a Pamantului a crescut cu aproximativ 1 ⁰C de la inceputul erei industriale. Aceasta crestere de temperatura este in legatura directa cu emisiile de gaze responsabile de efectul de sera si/sau alte activitati umane. Predictiile pentru urmatorii 100 de ani ne arata o crestere a temperaturii medii a Pamantului cu inca 2 - 5 ⁰C, ceea ce va avea o influenta negativa asupra vietii pe Pamant.

In 2001, nivelul emisiilor de gaze responsabile de efectul de sera la nivelul Uniunii Europene (UE) a crescut pentru al doilea an consecutiv. S-a estimat ca acestea au fost cu 2.3% mai mici in 2001 decat in 1990 dar cu 1.0% mai mari decat in anul precedent. Actualmente nivelul emisiilor este cu 2.1 procente mai mare decat tinta propusa prin Protocolul de la Kyoto^[1], aratand in mod clar ca inca mai este necesar un efort mult mai mare pentru implementarea unor reglementari si masuri mult mai puternice. Statele membre trebuie sa implementeze efectiv aceste reglementari si masuri. CE si statele membre trebuie sa ia masurile necesare asa cum au fost ele identificate de Programul european asupra schimbarilor climatice pentru a se conforma cu angajamentele asumate prin Protocolul de la Kyoto.

Nivelul de performanta intre statele membre variaza in limite destul de mari. Luxemburg si Suedia si-au scazut nivelul emisiilor facand acum parte din grupul statelor membre care sunt chiar sub tinta impusa pentru 2001. Majoritatea statelor membre nu au avut insa aceleasi performante, mai mult de jumatate fiind inca peste tinta asumata. Mai mult, toate aceste state membre, cu exceptia Spaniei, au deviat si mai mult fata de tinta asumata intre 2000 si 2001.

Cifrele pentru anul 2001 arata ca majoritatea statelor Uniunii Europene se indeparteaza in continuare de tinta asumata, unele inregistrand chiar depasiri semnificative, cum ar fi in cazul Austriei, Belgiei, Danemarcei, Irlandei, Italiei, Portugaliei si Spaniei (mai mult de 10 %).

Spania este cea mai departe de tinta asumata cu un nivel al emisiilor in 2001 cu 32.1% mai mare decat in 1990, inregistrandu-se astfel o valoare mai mult decat dubla fata de maximul de 15% care este permis pentru diferenta dintre 1990 si 2008-2012.

La polul opus se situeaza Germania, cea mai mare sursa de emisii din UE, care a reusit cea mai semnificativa reducere a emisiilor dintre toate marile state membre, cu o cifra record de 18.3% inregistrata in ultima decada.

Ecosistemele terestre formeaza o mare parte a mediului nostru natural si ne ofera functii vitale, bunuri si servicii. Acivitatile umane au inceput sa afecteze ciclurile de baza de care depind ecosistemele. Schimbarile climatice regionale sau globale si reglementarile ce afecteaza folosirea pamantului, modifica peisajul european si functonalitatea ecosistemelor. Oamenii de stiinta se concentreaza pe evaluarea starii acestora, predictii asupra vulnerabilitatii lor si dezvoltarea de concepte integrate pentru a adopta strategii ce vor asigura un viitor sigur.

Ecosisteme fragile pot fi intilnite peste tot pe Pamant. Degradarea terenului si desertificarea rezultate dintr-o interactiune complexa intre clima globala si factorii antropici, sunt probleme climatice importante care afecteaza capacitatea de folosire durabila a suprafetelor de pamant.    In sprijinul conventiilor internationale (incluzand biodiversitatea), activitatea stiintifica analizeaza tendintele, urmarile si dinamica fenomenului si dezvoltarea de strategii, metode si instrumente pentru o mai buna gestionare a mediului. De asemenea trebuie incurajat dialogul constructiv intre oamenii de stiinta si cei ce iau decizii / reprezentantii acestora.

Pierderea biodiversitatii este o problema locala cu cauze de obicei regionale    sau globale. Conventia Natiunilor Unite asupra Diversitatii Biologice si multe alte reglementari juridice internationale cer suport stiintific asupra reglementarilor referitoare la biodiversitate si folosirea durabila a componentelor sale. Stiinta trebuie sa gaseasca o cale de mijloc intre conservarea biodiversitatii si activitatile umane potential contradictorii, si de a permite celor ce iau decizii sa tina cont de valoarea biodiversitatii.

In conformitate cu cerintele Protocolului de la Kyoto, cercetatorii contribuie la intelegerea, cuantificarea si predictia schimbarii asupra fondului biosferic si surselor de carbon si azot. De asemenea se va analiza impactul schimbarilor climatice, a gestiunii suprafetelor de pamant si a schimbarii utilizarii acestora asupra rezervelor de carbon si azot. Tinta este de a asigura puncte de plecare pentru negocierile de implementare a protocolului in faza post-Kyoto.

In cadrul Uniunii Europene, reducerea de emisii la nivelurile tinta asumate prin Protocolul de la Kyoto este unul din cele mai importante obiective ecologice. Oamenii de stiinta anlizeaza strategii si solutii pentru a controla efectul de sera datorat emisiilor de gaze, astfel incat sa minimizeze impactul negativ al aplicarii acestora asupra economiei globale si sa obtina totodata acceptul politic si social. Printre punctele luate in considerare se afla combinarea optima a reducerii emisiilor din diferite surse si retinerea carbonului, regulile si impactul determinat de mecanismele Protocolului (comertul cu emisii, mecanisme de dezvoltare curata, implementare comuna). De asemenea, o activitate importanta este cea de adaptare: crearea de strategii pentru managementul eficient al resurselor naturale si a sectoarelor economice cheie si investigarea cailor de a imbunatatii capacitatea societatii de a se adapta la schimbarile climatice.

Cum cererea de informatii obiective asupra schimbarilor climatice creste, exista riscul ca masuri importante vor fi intrerupte, vor fi limitate geografic, sau nu vor fi corespunzator aplicate. Exista modalitati de a coordona eforturile la nivel international. De notat in acest cadru cele trei "sisteme de observatie globale": Sistemul Global de Observatie Climatica, Sistemul Global de Observatie Oceanica, Sistemul Global de Observatie Terestra. Sistemul de Observatie Golbala asigura un forum pentru mai multe agentii pentru sintetizarea cererilor si implementarea activitatilor.

Plecand de la acesta fundatie, oamenii de stiinta asigura o dimensiune europeana a efortului de cooperare internationala, prin dezvoltarea, testarea si demonstrarea elementelor necesare pentru o monitorizare pe timp indelungat. Aceasta activitate ar trebui sa duca la o capacitate de observare pre-operationala pentru a asigura si anticipa nevoile europene derivate din implementare sau din tratatele internationale, un parteneriat real intre colectorii de date, autoritatile de mediu si alte parti implicate, si o pozitionare mai buna a industriei europene pe piata mondiala a sistemelor de observare. In aceasta idee se va contribui la initiativa de Monitorizare Globala pentru Mediu si Securitate (GMES). Aceasta initiativa a fost lansata in 1998 pentru a apropia utilizatorii si ofertantii de informatii derivate din observatiile obtinute din satelit.

European Commission - Global change, climate and biodiversity - FP6 thematic area;

European Commission - Global Monitoring for Environment and Security;

US Environmental Protection Agency - Ozone depletion (https://www.epa.gov/ozone/);

European Commission - DG Environment - Policies - Climate Change (https://europa.eu.int/comm/environment/climat/home_en.htm)

(https://europa.eu.int/comm/environment/climat/kyoto.htm)