EPURAREA APELOR UZATE DE LA TERMOCENTRALE

EPURAREA APELOR UZATE DE LA TERMOCENTRALE

Dezvoltarea economiilor moderne presupune asigurarea cu precadere a bazei energetice si a productiei de energeie electrica, ansamblul preocupariolor de aceasta natura constituindu-se in etapa actuala ca ramura industriala prioritara la nivelul tuturor tarilor, indiferent de etapa de dezvoltare social-ecenomica pe care o parcurg. Tocmai pentru ca energie electrica foloseste direct in mai toate ramurile industriale, necesarul acesteia sporeste mai mult decat proportional, atingand ritmuri care nu se regasesc obisnuit in alte ramuri industriale.

Cu toate eforturile depuse pentru dezvoltarea productiei de energie hidroelectrica, caracterizata atat prin cost de revenire si de productie scazute, dar mai ales, prin stabilitatea in timp a sursei primare, ea ramane relativ redusa procentual (circa2%); ponderea principala, la nivelul anului 2000, ar reveni in continuare energiei termoelectrice (circa75%).

Prin specificul lor, termocentralele vehiculeaza in procesul tehnologic al productiei energetice cantitati importante de apa. Concentrarea productiei acestor centrale in unitati mari si foarte mari, propie economiilor moderne, racire tehnologice respective (30-80m³/s, la o putere instalata de 1 000 MW, depasesc cu mult necesitatile altor folosinte industriale.

Exista mai multe cai de producere a energiei electrice din sursa termica.

Unele dintre ele pot realiza producerea directa a energiei electrice din surse termice, iar altele se caracterizeaza prin procese care implica folosirea, drept etapa intermediara a lantului de transformari, a formelor de energie mecanica, de regula prin masini rotative.

Procesul tehnologic al productiei de energie termoelectrica cuprinde urmatoarele circuite principale:

-circuitul de combustibil, ce asigura un flux de materiale supus arderii in cazan;

-circuitul de aer, necesar arderii combustibilului in cazan;

-circuitul gazelor arse, evacuate in atmosfera prin intermediul cosurilor de fum;

-circuitul de evacuare a zgurii si cenusii, la centralele care folosesc combustibil solid;

-circuitul fluidului de lucru apa-abur, prin intermediul caruia aburul supraincalzit format in cazan ajunge in turbina la presiunea p₁ si temperatura t₁ (parametri initiali) si se destinde in turbina pana la presiunea p₂, inferioara presiunii atmosferice, sub diferenta de presiune ∆p=p₁-p₂ fiind antrenat rotorul turbinei in miscarea de rotatie;

-circuitul de racire, care aduce apa de racire la condensator si prin care apa este dirijata inapoi spre sursa, respectiv in sistemul de racire;

-circuitul de transmitere a caldurii catre consumatorii externi, prin care apa se transporta abur sau/si apa fierbinte catre consumatorii de caldura din retelele de termoficare;

-alimentarea cu apa de adaos in circuitul termic al centralei, pentru suplimirea pierderilor de abur tehnologic

-reteaua de transmitere a energiei electrice spre sistemul de electroenergetic la care unitatea este racordata;

-reteaua electrica pentru servicile interne ale termocentralei.

In functie de tipul centralei, unele circuite pot lipsi. Astfel daca centrala are numai turbine de condensatie (CTE), circuitul de transmitere a caldurii catre consumatorii externi lipseste, iar daca centrala este de termoficare (CET), toate grupurile fiind cu contrapresiune, circuitul de racire pentru racirea condensatoarelor poate lipsi complet, in schimb cresc in mod corespunzator sarcinile circuitului de alimentare cu apa de adaos privind apa de adaos la cazane, functie de pierderile nerecuperabile de apa sau abur la consumatorii din exterior.

Circuitele din termocentrala pe care se utilizeaza apa sunt conform celor descrise anterior: circuitul termic, al fluidului de lucru apa-abur, circuitul de alimentare cu apa de adaos si circuitul de racire, daca centrala functioneaza cu condensatie (CTE) si cu combustibil gazos sau lichid. La centralele pe carbune se adauga circuitul de evacuare hidraulica a zgurii si cenusii, iar in cazul folosirii turbinelor cu contrapresiune (CET) pentru furnizarea de abur si apa fierbinte consumatorilor externi, circuitul corespunzator de transport al energiei termice.

Debitele de apa vehiculate in circuitul termic (sub forma de apa fierbinte sau abur) si in circuitul de racire au valori ridicate. Debitele prelevate din sursa de apa pot fi insa, corespunzator posibilitatilor de alimentare, mai mici. Astfel, in circuitul termic (fiind circuit inchis) se adauga numai apa necesara suplinirii pierderilor de apa fierbinte sau de abur. In cea ce priveste circuitul de racire, volumul de apa prelevata din sursa poate fi variabila, in functie de posibilitatile sursei.

Se deosebesc, astfel: sisteme de racire in circuitul deschis, in care debitul de apa de racire este vehiculat o singura data prin sistemul de racire si se evacueaza in receptor dupa ce s-a prelevat necesarul de apa folosita pentru transportul zgurii si cenusii (la centrale pe carbune) si alte necesitati interne; in circuit inchis, in care acelasi debit este vehiculat in mod repetat prin condensatoare, cu o racire prealabila in sisteme speciale de racire, din sursa fiind prelevate numai debitele necesare suplinirii pierderilor; in circuitul mixt, in care numai o parte din debitul folosit se restitue sursei, cealalta parte fiind racita in sistemul de racire al centralei.

In turbinele cu contra presiune folosite pentru termoficare sau/si livrare de abur, debitul de racire se reduce mergand pana la necesitatile stricte ale racirii echipamentelor auxiliare, in schimb se mareste substantial debitul de adaos, pentru suplinirea pierderilor, respective a consumurilor nerecuperabile de abur sau apa fierbinte ale consumatorilor externi.

APELE UZATE PROVENITE DE LA TRATAREA APELOR DE

ALIMENTARE

Procesul tehnologic al tratarii apelor de alimentare si formarea apelor uzate. Schemele tehnologice ale tratarii apelor de alimentare pentru circuitele termocentralelor depinde de o serie de factori, cum ar fi:

-caracteristicile cantitative ale apelor la sursele de alimentare;

-rolul apei in procesul tehnologic al productiei energiei electrice;

-tipul centralei si al circuitelor de racire sau termice etc.

Se ia in considerare, in primul rand, calitatea apei de alimentare de la sursa, in raport cu conditiile de calitate pe care trebuie sa le indeplineasca apa in cele doua circuite principale de apa ale unei termocentrale; circuitul termic (apa-abur) si circuitul de racire.

Apa de alimentare a circuitelor termocentralelor provine din surse naturale, de obicei de suprafata sau mai rar din subteran, cu continut variabil de impuritati, clasificabile in doua mari categorii: impuritati diverse in suspensie si substante chimice dizolvate, foarte variate.

Calitatea apei de alimentare a circuitelor termice ale termocentralelor.

Calitatea apei, din punct de vedere chimic, are o influenta hotaratoare asupra sigurantei in functionare a cazanelor, turbinelor si cailor de acces a aburului catre palete. In cazul turbinelor de condensatie, cazanele se alimenteaza cu condensate de la turbine, pierderile (in proportie de 1-5%) urmand a fi suplinite prin apa de alimentare. Proportia apei de adaos creste la 20-50% in cazul centralelor de termoficare si centralelor termice, functie de cantitatea de condensat returnata de consumatori.

La depasirea limitei de solubilitate sarurilor precipita, formandu-se depuneri pe circuitele de apa ale cazanului sau depuneri sub forma de namol. Concentratia acestor depuneri depinde de natura impuritatilor provenite din apa de alimentare sau de eventuale impuritati ale apei de racire in condensatul rezultat in condensator, eventual din apa returnata de la consumatorii de apa din exterior.

In functie de tipul cazanului, in special de presiunea de lucru, sunt prevazute conditii riguroase de calitate pentru apa de alimentare, care la cazanele de inalta presiune pot ajunge la cerinte apropiate de cele ale apei distilate.

Aceste conditii se refera, in principal, la:

-duritatea temporara (carbonatica) sic ea permanenta, precum si totala;

-alcalinitate;

-continutul de saruri, reprezentat ca totalitate a sarurilor dizolvate in apa (exprimat in mval/l, mg/l sau conductivitate);

-continutul de fier, cupru;

-continutul de substante organice;

-continutul in ulei, provocand spumegarea apei din cazane si murdarirea aburului; concentratia ionilor de hydrogen (indicatorul pH), cu limete intre 7 si 8 , pentru a evita agresivitatea apei fata de otel;

-continutul de cloruri, cu efecte similare prezentei uleiului sau de intensificare a fenomenelor de coroziune;

-continutul de fosfati in proportii care sa ajute la formarea namolului neaderent, usor de evacuate din circuite.

Calitatea apei de racire. Conditiile de calitate pentru apa de racire sunt mai putin severe decat cele pentru apa de alimentare a cazanelor. Se urmareste, in principal, evitarea infundarii tevilor condensatoarelor si a depunerilor de cruste sau de formare a peliculelor biologice pe peretii acestora, care sa inrautateasca schimbul de caldura, respective sa se evite eroziunea sau coroziunea lor. Ca urmare, apa de alimentare a circuitelor de racire nu trebuie sa contina:

-impuritati in suspensie, cu dimensiuni peste 0,1-0,15 mm, ce pot produce colmaterea zonelor in care apa circula cu viteze reduse;

-substante corrosive pentru partile metalice

-substante organice care participa la formarea peliculelor pe tevi, uleiuri etc.

Duritatea temporala a apei introduce in circuitul de racire trebuie sa fie, de asemenea , cat mai redusa, pentru evitarea depunerilor de cruste in circuitul de racire.

Necesitatile de tratare a apelor de racire se accentueaza pentru centralele in circuitul inchis, intrucat prin evaporarea apei in procesul de racire artificiala, cresc concentratiile in saruri si materii in suspensie, in raport cu calitatile initiale ale apei de la sursa si cu gradul de reciculare a apelor (tabelul 17.1).

In tabelul 17.1se prezinta dupa [6] pentru o termocentrala de 2 000 MW valorile raportului de concentrare , in functie de debitele apei de alimentare (completare) si de purjare (evacuare), considerand alte pierderi de apa neglijabile.

Valorile raportului de concentrare a apelor din circuitul de racire, functie de debitele de alimentare si evacuare (purjare) la o termocentrala de 2 000 MW

Tabelul 17.1

In tabelul 17.1, prima linie corespunde unui circuit deschis al apei de racire utilizata la condensatori, ce poate fi insa racita inainte de evacuare, dar fara a fi recirculata. Tabelul indica o mare reducere in cerinta de apa de alimentare, chiar la grade relative mai mici de reutilizare a apei, cu cresteri de 10% si mai mari ale concentratiei de saruri. Economii de apa suplimentare sunt posibile daca apa de alimentare initiala de la sursa sau dupa tratare este sufficient de pura; unele termocentrale mai mici au fost exploatate cu apa special tratata, la raportul de concentrare de peste 8. Principala limitare pentru economia apei se face din punct de vedere al sarurilor de calciu. Datorita eliminarii de CO₂ din apa in turnurile de racire, carbonatul de calciutinde sa precipite, mai ales in umplutura turnurilor.

In cazurile in care exploatarea centralelor este necesar a se face la raporturi de concentrare care ar putea conduce la depasirea limitei de solubilitate a sarurilor de calciu, este recomandabil sa se aplice tratari prin dedurizare apei. Degradarea se produce mai intai pe partile de lemn supuse la stropiri si uscari repetate.

Daca in tratarea apelor se utilizeaza schimbatori de ioni, este de preferat un system cu doua variante, in care o parte din calciu este schimbata cu sodium, pentru a se putea astfel controla pH-ul apei .

La raporturi de concentrare ridicate, debitul de purjare este redus si calitatea sa prezinta o importatnta relative minora, o data cu scaderea cantitatii de apa purjata (table 17.1).

Retinerea flotantilor continuti in apa sursei, care pot patrunde in circuitul de apa, se realizeaza in treapta de curatire mecanica, alcatuita din gratare rare, gratare dese, gratare fine si site rotative. Gratarele rare si dese se instaleaza la priza de apa, respective la intrarea in deznisipator, iar celelalte trepte sunt grupate in "casa sitelor", prevazuta cu site rotative de mare capacitate, cu autocuratire, spalarea acestora facandu-se, de obicei, hidraulic.

Instalatii de tratare a apei de alimentare, in termocentrale

Tabelul 17.2

Deznisiparea se realizeaza in deznisipatoare, care au rolul de a retine suspensiile avand dimensiuni peste 0,1-0,15 mm continute in apa de alimentare. In acest scop, apa parcurge bazine cu sectiunea transversala sufficient de mare, astfel incat sa se realizeze viteze reduse corespunzatoare, care sa permita depunerea particulelor in suspensie in bazinele respective. Colectarea si evacuarea depunerilor se face fie continuu, fie intermittent, de obicei pe cale hidraulica, rezultand ape uzate incarcate cu suspensii preponderant minerale.

Filtrarea constitue, de regula, treapta urmatoare decantarii si are rolul de limpezire a apei, retinand particulele cele mai fine. Ca material filtrant se utilizeaza nisip cuartos granulat, marmura granulate, sau carbine antracit.

Indepartarea substantelor retinute se face, de obicei, in contracurent, folosind in acest scop apa curata de spalare, care se incarca cu substantele retinute prin filtrare.

Eliminarea uleiului si grasimilor contine in apa sursei se face prin folosirea procedeelor mecanice, fizice sau chimice. Procedeele mecanice prevad trecerea apei prin bazine cu suprafata mare si inaltime mica, astfel incat uleiul sa se separe la suprafata apei, fiind apoi dirijat catre evacuare. Eficienta le recomanda ca sisteme de pretratare, atunci cand apele au continut mare de uleiuri sau grasimi (peste 10 mg/l).

Tratarea chimica a apei presupune, functie de gradul de tratare: treapta de dedurizare (partiala sau totala), de regula pentru reducerea, in special, a duritatii, demineralizarea partiala, constand in reducerea partiala a continutului de saruri (in paralel cu dedurizarea) si demineralizarea totala, constand in extragerea totala a continutului de saruri din apa.

Reziduurile obtinute in cadrul procedeelor de tratare chimica a apei sunt diferite, functie de procedeeul folosit. In cazul descompunerii termice a sarurilor, realizata la temperaturile inalte (100^oC), sarurile formand duritatea temporara (bicarbonatii de calciu si magneziu) se transforma in carbonati, care precipita.

In cazul procedeelor cu reactii chimice continue se folosesc reactivi, obtinandu-se precipitate insolubile care se depun si se evacueaza, usual, hidraulic. Instalatiile corespunzatoare acestui sistem sunt voluminoase, iar calitatea apelor obtinute astfel este corespunzatoare numai pentru cazane industriale de joasa presiune cu abur saturat sau pentru vaporizare.

Procedeele fizico-chimice de tratare presupun limpezirea si filtrarea prealabila a apei, astfel incat acestea san u contina decat in cantitati minime impuritati organice, care pot bloca porii maselor ionice folosite. Se folosesc procedee cu mase cationice sau anionice, tratarea facandu-se, usual, la temperature de 20 . 25^oC, datorita stabilitatii termice reduse a maselor ionice.

Tratarea termica constitue o alternativa a tratarii chimice si se realizeaza prin vaporizare, urmata de condensare. Ea devine economica in raport cu demineralizarea chimica, numai daca continutul total de saruri depaseste 600-800 mg/l, functie si de costul combustibilului folosit in procesul tratarii.

Apele uzate obtinute in cadrul procedeeului se caracterizeaza prin concentratii mari ale sarurilor in raport cu concentratiile initiale ale apei supuse demineralizarii.

Caracteristicile apelor uzate si influenta lor asupra receptorilor.

Apele uzate provenite de la tratarea apelor de alimentare se pot grupa in doua mari categorii:

-ape uzate cu caracteristici similare apelor sursei, respectiv ale receptorilor (daca apele uzate respective se restitue sau nu in sursa de apa din care s-a facut alimentarea);

-ape uzate cu caracteristici modificate in raport cu caracteristicile apei de alimentare.

Apele uzate cu caracteristici similare apelor provenite de la sursa de alimentare rezulta, de regula, de la tratarile fizice, de la evacuarea flotantilor, de la treptele mecanice, de la evacuarea namolurilor din deznisipare si de la filtrele care retin suspensiile din ape netratate anterior chimic. Ele presupun, in cazul restituirii in receptor, o marire a concentratiilor initiale cu materii in suspensie ale apei din sursa de alimentare. In raport cu debitul de dilutie al receptorului, de regula incarcarea cu materii in suspensie nu depaseste concentratiile acestora din apele de viitura.

Apele uzate provenite de la tratarea chimica pot avea caracteristici mult diferite de caracteristicile initiale ale apei brute de sursa, datorita influentei produselor chimice introduce in procesul tehnologic de tratare. Ele pot avea influente negative asupra apelor receptorului natural, putandu-i afecta semnificativ calitatea.

Astfel, namolurile provenite din operatiile de decantare cu coagulanti sunt, de obicei, alcaline, iar apele uzate respective rezultate de la decantoarele de namol au caracter alcalin; in functie si de debitul de dilutie al receptorului, apele pot necesita o neutralizare corespunzatoare inainte de evacuare.

De asemenea, apele rezultate din spalarea filtrelor ionice pot avea alternativ caracter acid sau bazic si necesita, de asemenea, operatii de neutralizare inainte de evacuarea lor in receptorii naturali, in raport si cu debitele de dilutie ale acestora.

Procedee, constructii si instalatii de epurare; valorificarea apelor uzate. Apele uzate provenite din tratarea fizica a apei de alimentare, in special in cazul circuitelor deschise sau mixte, cand numai o mica parte din apa sursei este consumata, iar apa restituita are caracteristici similare cu apa receptorului, se evacueaza fara o tratare prealabila, admitandu-se o ridicare nesemnificativa a concentratiei de suspensii si de saruri solvate in apa receptorului, comparative cu apa de alimentare. In cazul in care aceste mariri ale concentratiei vor depasi limitele admise in receptor, se poate prevedea ca o prima masura diluarea prealabila a acestor ape cu apele calde din circuitul de racire, inainte de evacuarea lor in receptor.

Singurele ape uzate care pot ridica probleme in cazul termocentralelor sunt apele uzate provenite de la tratarile chimice, pentru care trebuie realizate instalatii speciale de neutralizare.

Pentru siguranta in exploatare, instalatia se executa, de obicei, cu doua linii paralele, fiecare dimensionate pentru tot debitul evacuate la un ciclu complet de functionare a instalatiilor de tratare.

Rezervele se executa, de obicei, in subteran sau semiangropate, intreaga instalatie trebuind protejata anticorosiv.

APELE CALDE DE LA TERMOCENTRALE

Procesul tehnologic si formarea apelor calde. Transformarea energiei termice in energie mecanica presupune cedarea obligatorie a unei importante cantitati de caldura in mediu inconjurator (circa 2/3 din energia produsa din combustie se evacueaza in mediu). Din totalul puterii primare N_t rezultate din combustie, puterea utila este mai mica, conform relatiei.

N=N_t-N_r-N_a

in care r este indice pentru pierderi prin intermediul circuitului de racire;

a - indice pentru alte pierderi.

Cea mai mare parte a caldurii reziduale este evacuate prin circuitul apelor de racire, care o cedeaza functie de sistemul de racire, fie integral intr-un receptor de apa naturala (circuit deschis), spatial fie integral direct in atmosfera (circuit inchis), spatial fie intr-un system combinat (circuit mixt), functie de posibilitatile surselor naturale de apa. Pentru producatorul de energie este economica solutia circuitului deschis, care asigura apa cu temperature pana la un anumit nivel, mai joase, deci o buna condensare a aburului, avand ca effect scaderea pronuntata a presiunii la iesirea aburului din turbina, deci cresterea diferentei de presiune sub care acesta se evacueaza. Astfel se permite folosirea unui debit mai mic de abur si deci, in final, rezulta o economie de combustibil (care poate ajunge la 5-6% din consumul total).

In principiu, se allege circuitul deschis atunci cand macar o parte a anului sursa poate asigura necesarul de apa, urmand ca in celelalte perioade functionarea centralei se realizeaza in circuitul mixt sau chiar inchis, functie de conditiile hidrografice sau de alte conditii particulare de amplasament. In tabelul 17.3 se prezinta situatia existenta in unele tari europene, in raport cu solutiile privind sistemele de racire adoptate.

Solutii de racire adoptate, raportate la puterea instalata total

Tabelul 17.3

Situatia particulara a Romaniei, privind ponderea mare a circuitului mixt, este datorata marii variabilitati a debitelor cursurilor interioare de apa in lungul carora centralele sunt amplasate.

Dupa cum s-a mentionat, in procesul tehnologic din centralele termice apa este transformata la presiune inalta in abur, datorita caldurii obtinute de la combustibilii fosili sau de la reactoare nucleare. La o presiune scazuta si la o temperatura intre 45^o si 60^oC, aburii se transforma din nou in apa, extragandu-se in final caldura respectiva in condensatoare. Condensatoarele centralelor termice necesita o alimentare cu apa de racire la o temperatura mai scazuta decat a aburului, pentru extragerea caldurii din abur. Daca apa de racire nu este disponibila la temperatura scazuta optima, turbina nu va mai genera intreaga putere pentru care a fost proiectata. In cazul in care apa de racire este la o temperatura mai scazuta decat cea optima, aburul condensat este subracit si va fi necesara o cantitate mai mare de caldura pentru a se ajunge din nou la punctul de fierbere pentru refolosire intr-un nou ciclu de productie. Este uzual ca centralele termice sa se proiecteze astfel ca scaderea randamentului in perioada de vara sa fie tolerabila, iar exploatarea iarna sa se faca la un debit mai redus de apa de racire, pentru evitarea subracirii.

In cazul unor rauri cu debite suficiente sau al unor intinderi de apa cu o suprafata corespunzatoare, dupa opinia unor specialisti, o crestere a temperaturii apei de pana la 8^oC ar putea fi admisa, in general, fara a rezulta nocivitati deosebite in cazul in care apa acestor receptori naturali nu este afectata de surse importante de impurificare.

Rezulta, deci, ca apele calde de la termocentrale se formeaza aproape in exclusivitate ca ape de racire dupa trecerea prin condensatoarele turbinelor, fiind de evidentiat nu atat cresterea de temperatura, care este, de obicei, de 8 . 10^oC, cat mai ales valoarea debitelor mari de ordinal a 30 . 80 m³/s pentru o putere de 1 000 MW.

Caracteristicile apelor calde si influenta lor asupra receptorilor.

Asa cum s-au aratat, apa de racire iesita din condensator prezinta o crestere de temperatura de 8 . 10^oC si se returneaza in receptor cu acest nivel de temperatura sau mai mare, in functie de solutia adoptata pentru circuitul de racire: deschis (cu sau fara recirculare), mixt (cu sau fara recirculare) sau inchis, functie de debitul si temperatura apei receptorului si, in unele scheme, de temperatura aerului. Daca functionarea are loc in circuit deschis, apa arovizionata din sursa pentru racire se returneaza cu un nivel de temperatura de 8 . 10^oC, mai mare decat temperatura apei (T_R) la priza. Tinand insa seama de faptul ca nu este recomandabila intrarea in condensatoare a apei de racire cu un nivel de temperatura T_R inferior unei limite anumite (de regula 15^oC), in cazul in care temperatura apei la sursa de alimentare este mai scazuta, se aplica circuitul deschis cu recircularea unui Q_A, pentru a asigura minimul de temperatura admisibil la intrare. Atunci, temperatura minima T_a la iesirea din condensatoare este de 23 . 25^oC si deci la limita daca temperatura apei receptorului este de T_{R =} 1^oC; apa calda restituita in receptor va avea un nivel de temperatura de 24 . 26^oC. Debitul Q_RC prelevat la priza va fi insa corespunzator mai mic, la limita, pentru T_R ≈ 1^oC, Q_RC 0,4 Q_C (Q_C este debitul de intrare in condensator).

Influenta apelor calde asupra receptorilor naturali. Supraincalzirea ∆T_R a apei receptorului in raport cu apa returnata de la condensatoare, dupa ce s-a realizat complet amestecul debitului Q_R al sursei, aflat la temperatura T_R, cu debitul Q_RC returnat, rezulta dintr-o ecuatie de bilant termic.

Descarcarea apelor calde poate produce fenomene negative complexe de poluare termica a acestor receptori.

Poluarea termica reprezinta o insumare a efectelor negative asupra calitatii apelor si, in general, asupra mediului, consecinta a cresterii importante a temperaturii apelor naturale.

Acest tip de poluare a apelor a aparut intr-o perioada relative mai recenta, ca urmare a realizarii unor mari termocentrale care, asa cum s-a aratat, evacueaza debite foarte mari de ape calde in receptorii naturali.

In continuare se prezinta principalele efecte negative ale poluarii termice:

-depasirea valorilor limita ale temperaturii apei, care poate produce direct mortalitatea vietuitoarelor acvatice, precum si difilcutati ale folosintelor de apa mai pretentioase, cum ar fi captarile de apa pentru potabilizare;

-cresterea nocivitatii si toxicitatii majoritatii substantelor poluante din ape, o data cu cresterea temperaturii, concentratiile admisibile ale unor substante la temperature normale devenind toxice la temperature ridicate;

-reducerea concentratiei oxigenului dizolvat din ape, o data cu cresterea temperaturii si, in plus, accelerarea consumului biochimic de oxigen, care pot conduce, datorita dezvoltarii unor procese anaerobe, la situatii critice, cu mortalitati masive ale vietuitoarelor acvatice si producerea unor gaze toxice, rau mirositoare;

-dezvoltarea si accelerarea fenomenelor de "inflorire" a apelor, cu efecte suplimentare celor aratate mai inainte, de poluare secundara

-degradarea calitatii apelor folosite pentru potabilizare, datorata atat cresterii temperaturii apei, cat si aparitiei gustului, si mirosului neplacut al apei, generate mai ales de fenomenele de "inflorire";

-cresterea fenomenelor de coroziune si de colmatare, in special biologica, a instalatiilor care functioneaza cu ape poluate termice;

-cresterea concentratiei apei in ioni de fier si mangan, ca urmare a activitatii termice a proceselor de reducere ce au loc in zona de fund a albiei, ca si a concentratiei ionilor de amoniu si de nitriti;

-dezvoltarea ferobacteriilor in apa subterana si aparitia fenomenelor de precipitare a fierului si manganului in apa subterana din apropierea puturilor alimentate prin infiltratie de mal din receptorii unor ape calde, inclusive inrosirea apei captate.

In plus fata de cele aratate, in literature de specialitate sunt citate si alte influente negative ale poluarii termice a receptorilor naturali;

-influentele negative asupra tratarii apelor de suprafata poluate termic, prin cresterea consumului de reactivi de tratare;

-necesitatea extinderii sau completarii statiilor de tratare a apelor respective, ca urmare a concentratiei sporite de compusi organici dizolvati in apa, a compusilor de amoniu, ai fiecarui si manganului;

-consum sporit de clor in tratarea apelor, ca urmare a concentratiei crescute a compusilor organici solviti; eventual, necesitatea modificarii procesului de tratare, sau inlocuirea clorarii prin alte procese cu efecte similare;

-consumul sporit de reactivi pentru coagularea apei si, eventual, necesitatea trecerii la procese mai complexe de tratare;

-influente negative asupra proceselor de filtrare a apelor, cresterea necesarului de apa de spalare a filtrelor si scurtarea ciclului activ al filtrelor;

-probleme deosebite ce apar pentru tratarea namolurilor rezultate, in special in cazul tratarii apelor cu continut sporit de compusi organici, cu fier si mangan;

-aparitia necesitatii unor noi trepte de tratare costisitoare, prin utilizarea carbunelui active sau a unor statii noi de dezinfectie a apei, de deferizare sau demanganizare;

Influenta asupra apei din retelele de distributie ale alimentarilor cu apa, ca urmare a poluarii termice:

-pericol sporit de dezvoltare a germenilor in apa din reteaua de distributie;

-disparitia sau diminuarea accentuate a oxigenului dizolvat in apa si, eventual, aparitia hidrogenului sulfurat;

-aparitia de substante cu gust si miros neplacut in apa din reteaua de distributie;

-cresterea fenomenelor de coroziune in reteaua de distributie, in special prin cresterea vitezei reactiilor chimice la temperatura mai ridicata si prin efectul indirect al reducerii mai rapide a continutului de oxigen.

Pornind de la cuantificarea cresterii unor efecte ale poluarii apelor ca urmare a poluarii termice, cum este de exemplu reducerea concentratiei oxigenului dizolvat in apa din aval, unii autori au calculate numarul suplimentar de locuitori echivalenti corespunzator indicatorului CBO₅, care la temperatura naturala a receptorului ar produce o scadere similara a oxigenului dizolvat. Valoarea CBO₅, astfel determinate, ar reprezenta prin diferenta fata de situatia la temperatura naturala, masura in locuitori echivalenti, corespunzatoare poluarii termice respective.

Printre efectele negative deosebit de complexe ale poluarii termice se citeaza, totodata, alaturi de fenomenele de synergism in cresterea toxicitatii majoritatii substantelor toxice-nocive si perturbarea echilibrului ecosistemelor acvatice, in sensul disparitiei speciilor mai sensibile si astfel, al reducerii diversitatii speciilor in general. Pot fi generate, in consecinta, situatii de dezechilibru ecologic, cu consecinte negative uneori imprevizibile.

Pentru a evita efectele negative pe care le poate avea variatia brusca a regimului termic al receptorilor naturali asupra vietuitoarelor acvatice, acesta nu trebuie sa depaseasca 12^oC /h.

Procedee, constructii si instalatii de epurare-racire a apelor uzate calde; valorificarea acestora. Dupa cum s-a aratat mai inainte, in multe situatii procesele tehnologice de producere a energiei electrice in termocentrale impugn necesitatea aplicarii unei trepte speciale de racire a apelor calde, inainte de a fi refolosite in ciclul de productie.

La realizarea unei mari instalatii cu turnuri de racire, este necesar a se pune si problema efectului pe care il vor avea acestea asupra calitatii apei.

De exemplu, descarcarea apelor calde de la o centrala, se poate reintoarce intr-un receptor natural, formand o parte din debitul de alimentare cu apa pentru potabilizare; de asemenea, descarcarea apelor calde se poate face in efluentul unei mari statii de epurare, de unde se obtine debitul de alimentare al unei alte centrale din aval, fiind necesar sa se mentina calitatea acestui efluent in limitele minime acceptabile. Putine lucrari au tratat aceste aspecte, astfel incat in lucrarea de fata se sintetizeaza datele cunoscute, evidentiindu-se totodata unele probleme ce necesita cercetari suplimentare in continuare.

Marile instalatii de racire prin turnuri trebuie sa descarce aerul incarcat cu umiditatea provenita din apele calde inaltime considerabila de la suprafata terenului, pentru a evita recircularea lor in sistemul de racire.

Concentrarea sarurilor in apa sistemului de racire trebuie controlata, pentru a evita formarea de cruste si depuneri. Aceasta se realizeaza prin purjarea unei anumite parti din apa de completare este, deci, egala cu suma pierderilor prin evaporatie si a purjelor; in plus, sunt si unele pierderi din instalatii sau de la sistemul de stropire din turnuri.

Raportul dintre apa de alimentare pentru completare si apa de purjare, denumit si raport de concentrare, reprezinta un parametru important pentru exploatarea turnurilor de racire.

Dificultatile de a obtine probe reprezentative ale apei de alimentare au fost examinate de mai multi cercetatori; au fost stabilite si sub forma de ecuatii, corelatii intre rezultatele determinarilor chimice prelucrate dupa o anumita asigurare statistica. Dar metodele utilizate care se bazeaza pe corelarea calitatii apei de purjare cu calitatea apei de alimentare rezultata din probe prelevate timp de saptamani, conduc la relatii diferite pentru diferitii ioni determinati. Variatii ale incarcarii centralelor termice, sau datorita schimbarii conditiilor meteorologice, ca si modificati ale debitelor de alimentare sau de purjare, conduc la modificari ale raporturilor de concentrare de la o zi la alta, asa incat ecuatiile de regresie stabilite reprezinta doar indicatii privind modificarea calitatii medii a apei.

Urmarirea calitatii apei de alimentare prin instalatii de control automat care inregistreaza continuu valorile pH si ale conductivitatii apei de alimentare.

Deosebit de aceasta, o determinare a concentratiei sodiului in apa de alimentare si in cea de purjare ar putea da indicatii relative bune cu privire la valoarea raportului de concentrare, in conditile meteorologice si de exploatare date, dupa o perioada suficient de lunga, in care calitatea apei de alimentare este relative constanta..

Dintre ceilalti ioni, calciul poate sa precipite sub forma de namol sau crusta, iar fosforul poate fi incorporate in procesele biologice sau poate fi precipitat o data cu calciul. Sulfatii pot creste peste si sub raportul real de concentrare, in cazul in care aerul atmospheric contine bioxid de sulf. Aerul de la baza turnurilor de racire contine foarte rar SO₂ provenit de la cosurile centralei termice; acest gaz, insa, poate ajunge in turnuri din zonele invecinate.

La o centrala unde se utilizeaza efluentul unor ape uzate ca ape de racire, prin oxidarea amoniacului s-a obtinut un control al pH-ului in scopul de a retine fosfatul de calciu in solutie. Daca a fost necesara adaugarea unui acid, s-a introdus sulfat de amoniu. Cand s-a incercat acest procedeu la un nou turn de racire al centralei respective, s-a observat ca in acest turn nu se producea nitrificarea, desi atribuit arseniatului de crom-cupru aplicat pentru tratarea umpluturii de lemn in scopul conservarii sale; de abia dupa aproximativ un an, bacteriile nitrificatoare s-au stability pe suprafata umpluturii de lemn astfel tratate.

Datorita faptului ca turnurile de racire alimentate cu apa care contine ioni de amoniu sunt aproape sigur infectate cu bacterii nitrificatoare, utilizarea indicatorului CBO₅ ca un criteriu de calitate al apei poate conduce la erori. O determinare uzuala, a CBO₅, fara precautiile de valori mai ridicate ale acestui indicator.

Daca se iau aceste masuri de precautie, oxidarea substantelor organice biodegradabile exprimata prin CBO datorita evaporatiei este relative usor de indeplinit, in cazul unor raporturi de concentrare scazute. Cu toate acestea, cand apa de racire provine din efluentul unei canalizari sal al unui receptor de ape uzate, substantele organice continute sunt in majoritate cele care au rezistat la oxidarea din statiile de epurare biologice.

Determinarea consumului de oxigen prin metoda cu permanganate poate conduce ocazional la rezultate eronate. La o determinare s-a gasit un consum de oxygen de trei ori mai mare decat cel al apei din canalul de alimentare. Un asemenea rezultat este poate posibil daca reactiile chimice din turnuri conduc la hidroliza unor substante cum ar fi cele celulozice.

Concentratia oxigenului dizolvat din apa de circulatie dintr-un sistem cu turnuri de racire tinde in mod inevitabil catre saturatie la o temperatura intructiva mai ridicata decat temperatura efluentului la iesirea din turnuri.

Daca apa de alimentare este saturate sau suprasaturata cu oxygen, o anumita cantitae de oxygen se va pierde. Daca apa de alimentare are un deficit de oxygen, apa de purjare va contine mult mai mult oxygen dizolvat. S-a gasit ca la o trecere prin turn rezulta o imbogatire in oxigen corespunzatoare la 40% din deficiul initial.

La o alta centrala, unde oxigenul dizolvat in apa de circulatie nu depasea 50% din saturatie, s-a presupus ca oxidarea microbiologica utilize oxigenul pe masura vitezei de absorbtie a acestuia in apa. La sfarsitul sirului de turnuri, departe de locul de alimentare si de purjare, s-a gasit in apa valoare pH = 3, ca rezultat al formarii si concentrarii acidului azotic, urmare a proceselor de nitrificare.

La o centrala care utilizeaza un sistem mixt de racire ce preleveaza 50% din debitul de vara al unui rau si 30% din cel de iarna, s-au pus in evidenta aporturi nete de oxigen in apa acestui rau, de circa 3,9 si, respective, 2,4 t/zi.

La o centrala, apa de alimentare provenita din efluentul unei canalizari de ape uzate este trecuta in prealabil prin filter de nisip, pentru a se asigura o apa de purjare acceptabila si pentru reducerea continutului de suspensii din apa ce trece prin condensatoare.

Cu toate ca bazinele turnurilor servesc ca decantoare pentru suspensii, de obicei nu exista prevederi de evacuarea namolurilor, semnalandu-se doar in putine cazuri probleme in exploatare. Astfel, in cazul unei fabrici de hartie situate in amonte de alimentarea unor turnuri de racire, s-a produs umplerea in cativa ani a bazinelor cu suspensii de caolin provenite de la fabrica; a trebuit ca acestea sa fie evacuate manual.

De asemenea, la o centrala situate in aval de o zona industriala, a rezultat un namol foarte gelatinos, continand in cantitati toxice metale grele, namol ce a trebuit sa fie evacuate periodic si tratat in mod special.

In general, insa, acumularea de namol in bazinele turnurilor de racire pare fi mai redusa decat ar rezulta dupa continutul de suspensii al efluentului acestor bazine, ceea c ear putea fi explicat ca un efect al faunei din apa bazinului.

In afara de insecte, celelalte organisme pot ajunge in bazine numai prin pompare de la sursa de apa. De obicei, alimentarea cu apa se face prin pompe in care se produce o crestere brusca a presiunii si unde organismele mai mari pot fi serios afectate de tuburile condensatoarelor cu diametrul usual de 25 mm. Afectarea acestora se poate produce si printr-o crestre de temperatura cu circa 810^oC, la o viteza de 1^oC/s precum si prin duzele de stropire din care apa iese sub forma de picaturi si, in final, cade pe umplutura turnului de care se izbeste in cadere de la o inaltime in jur de 5 m inainte de a atinge suprafata apei bazinului. Cu toate intreruperile in functionare ale centralelor, datorita practicii de a se porni regulat pompele de alimentare cel putin cateva minute pe zi sau cateva ore pe saptamana, se poate trage, concluzia ca o mare varietate de specii ar putea prospera daca ar fi introduce in bazinele turnurilor de racire.

La o termocentrala cu sistemul de racire plasat pe un estuar, s-au produs in evidenta destul de numerosi pesti din specia cambula, in cazul unor ape salmastre. Este interesat de semnalat ca pe un rau, o zona foarte poluata, apropiata de confluenta sa, era complet lipsita de pesti; in sistemul de racire al unei termocentrale ce se alimenteaza cu apa din aceasta zona, s-au gasit numerosi pesti din specia Rutilus (babusca), in conditi foarte bune de viata.

Se poate trage concluzia ca turnurile de racire pot contribui la imbunatatirea calitatii apelor poluate cu substante organice si ammoniac, care au un defict important de oxigen, maximum de avantaje putand fi obtinut prin trecerea unei proportii cat mai mari din debitul raului prin turnuri, combinata cu un anumit grad de recirculare pentru mentinerea unei floare microbiene active.

Procedee si sisteme de atenuare a efectelor negative rezultate din evacuarea apelor calde in receptorii naturali. Deosebit de limitarile privind temperatura apelor calde inainte de evacuarea in receptorii naturali si, respective, de normarea cresterii temperaturii maxime premise, mentionate mai inainte, sunt de luat in considerare si urmatoarele procedee si sisteme de atenuare a efectelor negative din evacuarea apelor calde.

O prima categorie de procedee se refera la realizarea unor constructii si sisteme de evacuare care sa dirijeze curentii calzi separate de cei reci, pe o lungime sufficient de mare a receptorilor naturali, astfel incat amestecul si cresterea temperaturii sa se faca treptat, evitandu-se socurile termice, deosebit de periculoase pentru vietuitoarele acvatice mai sensibile.

In ceea ce priveste descarcarea apelor calde in lacuri de adancime mica sau medie, in raport cu cele aratate mai inainte, convine sistemul stratificat, datorita diferentelor termice si, respective, de densitate, cu evolutia curentilor calzi la suprafata, fiind, de asemenea, accelerat procesul de racier prin schimb termic cu atmosfera.

O alta categorie de procedee se refera la constructiile de stimulare a reoxigenarii apei. Aceste constructii au in vedere realizarea unor caderi de apa pe traseul evacuarii apelor calde. Existenta de praguri in receptorii naturali, in aval de evacuarea apelor calde, stimuleaza, de asemenea, efecte similare. Determinari efectuate in aval de evacuarile apelor calde de la mai multe termocentrale au pus in evidenta aportul pozitiv in cresterea oxigenului dizolvat si reducerea CBO₅ al unor asemenea trepte (tabelul 17.6)

Determinari ale concentratiei oxigenului dizolvat si ale CBO₅ din apa

unui rau prevazut cu trepte de cadere pentru stimularea reoxigenarii

apelor calde provenite de la o mare termocentrala

Tabelul 17.6

Valorificarea apelor calde. Cantitatile mari de energie termica evacuate in mediul inconjurator, in special in ape, ca urmare a productiei de energie termo, pun in mod acut problema folosirii acestora in scopuri utile. Termoficarea si folosintele industriale in conditiile actuale au limitary zonale, neputandu-se valorifica decat o mica parte din caldura reziduala furnizata de o mare centrala, astfel incat evacuarea in mediul inconjurator nu poate fi evitata.

Dintre procedeele de valorificare a apelor calde reziduale ce pot fi luate in considerare in stadiul actual de dezvoltare tehnica, se citeaza:

-utilizarea apelor calde pentru activarea dezvoltarii de biomasa, cu diverse folosinte pentru hrana, pentru obtinerea de energie prin procedee neconventionale, la irigatii cu ape calde pentru combaterea inghetului si obtinerea de recolte timpurii, etc. Se mentioneaza, totusi, ca pana in present nu sunt puse la punct procedeele corespunzatoare acestor genuri din valorificare a apelor calde;

-o varianta a procedeelor mentionate mai inainte, reprezentata de utilizarea apelor calde pentru eclozarea timpurie a icrelor si activarea cresterii reziduale. Ambele variante mentionate implica utilizarea unor iazuri de racier cu amenajari corespunzatoare utilizatorilor preconizate;

-utilizarea apelor calde reziduale pentru asigurarea conditiilor de navigabilitate in tot timpul iernii, prin evitarea fenomenelor de inghet pe apele navigabile.

Modelarea fenomenelor de poluare termica. Complexitatea deosebita a fenomenelor de poluare termica si dificultatile studierii in natura a acestora intr-o gama larga de situatii caracteristice ce pot sa apara in conditiile unui numar ridicat de parametri semnificativi, ce pot prezenta variatii mari, face necesara utilizarea modelarii matematice pentru studiul acestor fenomene.

In principiu, modelele matematice cele mai complexe cuprind trei parti principale: partea hidraulica, termica sic ea privitoare la calitatea apelor. Se au in vedere conditiile de regim permanent cat si nepermanent, nu numai pentru partea hidraulica, dar si pentru cea termica sau cu privire la calitatea apei, precum si posibilitati de introducere a efectelor reaerarii artificiale a apelor poluate termic sau a efectelor dezvoltarii algelor etc.

APELE UZATE DE LA EVACUAREA HIDRAULICA A ZGURII SI CENUSII

Procesul tehnologic si formarea apelor uzate. Volumul mare de combustibil solid necesar termocentralelor (circa 2 800 t la o centrala de 1 000 MW pentru un coeficient de utilizare zilnica de 20/24 h si un consum specific de lignit de 1 kg/k Wh) face ca la centralele ce functioneaza un carbine, mai ales inferior, volumul de zgura si cenusa sa fie deosebit de mare.

Aceasta pune probleme cu totul deosebit in gasirea unor zone adecvate pentru depozitarea deseurilor respective, pe toata durata de functionare a centralei, dar si probleme de transport a acestor deseuri pana in zona de depozitare, pe langa aspectele privind protectia mediului inconjurator. Date fiind volumele mari de transportat ca si distantele, uneori apreciabile, intre centrala si zonele de depozitare, sistemul cel mai utilizat ramane evacuarea hidraulia a zgurii si cenusii.

In depozitul de zgura si cenusa se depune, prin procesul de decantare simpla, zgura si cenusa evacuate si transportate hidraulic, iar apa limpezita de la suprafata iazurilor decantoare constitue apa uzata de la transportul hydraulic al zgurii si cenusii de termocentrala.

Caracteristicile apelor uzate si influenta lor asupra receptorilor. Prin procesele de antrenare si transport hidraulic precum si de separare decantare in depozitele de zgura si cenusa, apele uzate rezultate dupa decantare si limpezire prezinta o incarcare minerala ridicata, cu reziduul fix cuprins intre 1 500 si 2 000 mg/l, din care circa 1 300 mg/l sulfati si un pH ridicat pana la valoarea 10. Cercetarile effectuate in conditiile termocentralelor din Romania, care folosesc drept combustibil carbunele inferior, au pus in evidenta un potential de poluare sulfatica characteristic de circa 15 kg SO^2-₄ si, respective, 20 kg reziduu fix, la o tona de zgura si cenusa la umiditatea naturala.

In conditiile infiltrarii apei din depozit in mediu anaerob, datorita prezentei bioxidului de carbon liber din apele freactice, valoarea pH in apa subterana fratica a fost de cel mult 7-7 . Efluentul descarcat in rau, functie de dilutie, poate insa afecta reactia pH a apei si concentratia sulfatilor, mai ales la apee cu continut mai ridicat de sulfati, sau alcalinitate crescuta, ajungand a fi depasite limitele admisibile pentru o apa potabila sau chiar pentru asigurarea unor conditii normale de mediu pentru vietuitoarele acvatice la dilutii reduse.

APA POTABILA

Determinarea turbiditatii

1 GENERALITATI

Obiect si domeniu de aplicare

Prezentul standard stabileste metodele de determinare a turbiditatii apei potabile si anume:

- metoda cu etalon suspensie de caolin;

- metoda cu etalon suspensie de formazina.

Definitie

Prin turbiditate se intelege efectul optic de imprastiere a unui flux luminos la trecerea lui printr-un mediu cu particule in suspensie.

Turbiditatea apei se datoreste prezentei in suspensie a materiilor organice si anorganice fin divizate.

Turbiditatea apei se exprima in:

- Grade de turbiditate sau miligrame de dioxid de siliciu la un decimetru cub de apa. Un grad de turbiditate reprezinta dispersia razei incidente la trecerea ei printr-o suspensie ce contine un miligram de dioxid de siliciu intr-un decimetru cub de apa. Un grad de turbiditate corespunde la 1 mg SiO₂/dm³.

- Unitati de turbiditate de formazina (U.T.F). O unitate de turbiditate de formazina reprezinta dispersia razei incidente la trecerea acesteia printr-o suspensie de formazina ce contine 0,5 mg formazina intr-un decimetru cub de apa.

1 UTF corespunde la 0,5 mg formazina/dm³.

Indicatii generale

La efectuarea determinarii se vor folosi reactivi de calitate pentru analiza (p.a) sau de calitate echivalenta si apa distilata cu turbiditate neglijabila, obtinuta conform pct. 4.2, in text-apa cu turbiditate neglijabila.

Operatiile cu sulfatul de hidrazina se fac respectarea normelor de tehnica securitatii muncii pentru substante toxice si cangerigene.

Ca rezultat se ia media aritmetica obtinuta la doua determinari efectuate in In caz de litigiu se foloseste metoda cu etalon suspensie de formazina.

paralel, care sa nu difere intre ele cu mai mult de un grad de turbiditate.

2 LUAREA SI CONSERVAREA PROBELOR

Luarea probelor de apa se efectueaza conform STAS 2852-87, in sticle cu capacitatea de 100 cm³, cu dop slefuit, fara a lasa spatiu liber intre dop si suprafata apei.

Determinarea turbiditatii se efectueaza, pe cat posibil, in ziua luarii probei; in caz contrar, proba se conserva maximum 24 h la intuneric si la temperatura de + 4^oC.

TURBIDIMETRU

Aparatul se aprinde de la ON/OFF;

Afisajul arata T₁;

Se selecteaza gama testului utilizand MODE astfel:

- T₁ pentru 0-2 NTU;

- T₂ pentru 2-20 NTU;

- T₃ pentru 20-200 NTU;

- T₄ pentru 200-2000 NTU.

MOD DE LUCRU:

se clatesc capsulele de mai multe ori cu apa inainte de a le umple pana la semn cu proba (Atentie - se toarna usor pe peretele vasului pentru a nu face bule de aer);

- se inchide capacul capsulei si se sterge exteriorul capsului dupa care se introduce in compartimentul de testare;

- pe capsula se gaseste un inel incomplet. Partea incompleta a inelului trebuie sa fie in dreptul zonei albe a compartimentului de testare, si ∆ in dreptul ∆;

- se pune capacul;

- se apasa pe ZERO/TEST.

Gama de masurare va fi luminata intermitent 9 secunde. Afisajul va arata rezultatul in NTU. Este de preferat sa se calibreze instrumentul inainte de fiecare masurare.

Daca temperatura de la ultima calibrare nu variaza mai mult de ± 3^oC, masurarea este buna. Daca temperatura variaza, aparatul trebuie recalibrat. Daca recalibrarea este necesara, afisajul arata performanta analizei, acuratete redusa.

- se apasa din nou ZERO/TEST.

CALIBRAREA PENTRU PROBELE STANDARD

CU VALOARE DEFINITA

apasa MODE si tine apasat;

-apasa ON;

-elibereaza MODE dupa 1 secunda;

-apasa MODE pentru a schimba gama de masurare;

-introduce capsula cu probele standard, alineaza probele si inchide compartimentul de testare;

-apasa ZORO/TEST;

-afisajul clipeste 9 secunde dupa care arata "confirm calibrarea";

-apasa ON/OFF, noul factor de corectie este memorat;

-se introduce T₁;

-se apasa ON/OFF-are T₁ pe ecran;

-se seteaza din ZERO/TEST apare pe ecran set;

-se introduce proba de apa de analizat;

-se apasa MODE -se tine apasat 9 secunde;

-se apasa ZERO/TEST;

-se citesc valurile turbiditatii in NTU.

T₂

-se apasa ON/OFF;

-se apasa MODE-apare T₂;

-se apasa ZERO/TEST-apare set;

-se introduce proba.