Evalauarea riscului poluarii apei potabile. Etape

Evalauarea riscului poluarii apei potabile. Etape

Riscurile rezultate din poluarea apelor vizeaza domeniul de utilizare al apei (ca apa potabila, apa de recreere sau alte utilizari) si gama extrem de variata de contaminanti din multiple surse (industriale, agricole sau menajere) care    ajung in apa pe variate si multiple cai.

O evaluare a riscului de poluare a apei presupune asadar niste scopuri precise, pornind de la anumite substante identificate prin identificarea unor activitati din care rezulta ele. Riscurile rezultate pot fi ierarhizate dupa cuantificarea fiecaruia prin evaluarea probabilitatii de poluare si a consecintelor sau a gravitatii contaminarii cu o substanta specifica. Consecintele vor fi evaluate pe baza studiilor ecotoxicologice, vizand in primul rand sanatatea omului sau afectarea ecosistemelor specifice apei.

Vom analiza asadar mai multe potentiale scenarii vizand poluarea apei potabile, avarierea retelei de distributie a apei potabile si contaminarea in general a apelor de suprafata si subterane, legata in final si de contaminarea terenurilor. Vor fi astfel prezentate si efectele diferitilor contaminanti ai apelor si in final ai solurilor.

Evaluand riscul contaminarii fizice, chimice sau biologice a apei, pornim de la identificarea oricarei potentiale actiuni poluatoare, de la simpla poluare prin eroziunea solurilor sau in cadrul inundatiilor, pana la descarcarea apelor uzate in emisar sau chiar la dezvoltarea unor accidente periculoase, cu consecinte dezastruoase in ceea ce priveste poluare apelor.

Exista domenii foarte diverse de evaluare a riscului de poluare a apelor: amintim doar poluarea apei potabile, poluare apelor de suprafata si subterane cu fertilizatori sau deseuri animaliere de la ferme sau deversarea unor substante din industria miniera (metale) sau substante foarte periculoase cum este mercurul, soldat cu dezastre de tipul accidentului de la Basel.

Riscurile implicate de poluarea apei sunt parte integranta    a studiilor privind sanatatea populatiei. Stabilirea standardelor pe categorii de ape porneste tocmai de la riscurile pe care le implica anumiti poluanti, in concentratii ce depasesc pragurile admisibile.

Evaluarea riscului poluarii apei potabile strabate cateva etape asemanatoare tuturor analizelor de risc.

I.            Primul pas consta in identificarea responsabilitatii privind calitatea apei potabile. In acest sens, se identifica zona de la suprafata sau din adancime care reprezinta sursa apei potabile; respectiva zona este analizata din punct de vedere geologic si geografic, pentru a se identifica posibilele surse naturale de poluanti (poluanti proveniti din sedimentele rezultate prin eroziunea rocilor sau poluanti proveniti din fondul geochimic natural al zonei).

II.         Dupa indentificarea posibililor poluanti naturali, se identifica orice sursa de poluare antropogena, fie ea industriala sau casnica, domestica. Acest lucru implica si o serie de analize efectuate pe corpul de apa, urmarindu-se respectarea unor standarde (specifice pentru sursa de apa).

Urmatorul pas este analiza cailor pe care le parcurge apa pana la utilizator, respectiv toate mecanismele, toata infrastructura si tot echipamentul.

III.             Analiza modului in care este tratata apa: procesul tehnologic, echipamentele utilizate, rezultatele sistemului de control a calitatii apei care intra, respectiv care iese din uzina de preparare. Se urmareste inclusiv calitatea echipamentului folosit, randamentul, eficienta calitativa, cautindu-se eventualele puncte slabe, care ar putea duce la contaminare. Se urmareste modul in care apa este transportata de la uzina de tratare la utilizator, gradul de etansare a conductelor, gradul de colmatare, compozitia sedimentului de pe peretii conductelor, eventualele influente externe, inclusiv verificarea sistemelor locale de canalizare.

Pe parcursul tuturor etapelor se fac analize de apa urmarindu-se si inregistrandu-se toti contaminantii si concentratiile lor, comparandu-le permanent cu standardele apei potabile. In final, se poate spune ca s-a stabilit care este calitatea apei potabile si care sunt posibilii ei contaminanti.

Aceasta conduce la urmatoarea etapa: evaluarea riscului privind sanatatea populatiei

IV Evaluarea riscului privind sanatatea populatiei implica evaluarea riscului fiecarui contaminant in parte, ceea ce va conduce in final la caracterizarea riscului de ansamblu. Se ierarhizeaza astfel toti contaminantii si, in functie de concentratiile lor si de standardele existente, se stabileste pentru fiecare contaminant ce riscuri implica, desigur dupa un raportarea la studiul toxicologic al fiecaruia; se urmaresc astfel raporturile doza-raspuns, pe baza gradului de expunere pe termen scurt sau lung, pe baza cailor de expunere a populatiei, ca de ex.:

cat de usor este asimilat respectivul contaminant din apa de catre organismul uman, ce cai parcurge el in organism, care organe il fixeaza si care sunt efectele pe termen scurt si pe termen lung;

dupa evaluarea tuturor riscurilor posibile si raportarea la standardele privind calitatea sanatatii populatiei, se intocmeste un raport in care sunt parcurse toate etapele amintite. Aceasta analiza de risc este prezentata organelor competente, urmand sa se solicite masuri de remediere in cadrul managementului riscului. Aceste masuri de remediere sunt concrete si repartizate pe fiecare etapa parcursa.

Evaluarea riscului de poluare a apei potabile, vizand in final riscul de sanatate a populatiei, este completata de o evaluare a riscului retelei de distributie a apei, cel mai adesea legat de degradarea pana la spargerea conductelor, evenimente incerte datorita unei combinatii de factori.

Degradarea, afectarea retelei de distributie poate conduce la intreruperea furnizarii apei si /sau la degradarea inacceptabila a calitatii apei. Reactia va fi de reparatie, inlocuire, modificarea parametrilor operationali sau monitorizarea starii retelei. Desigur, managementul riscului are in vedere consecintele si costurile in alegerea unei optiuni. In general, se urmareste asigurarea unei dezvoltari durabile a sistemului, evaluandu-se si costurile sociale si chiar potentialele consecinte viitoare.

Analiza riscului prezentat de poluarea apei se concretizeaza in final in analiza efectelor impurificatorilor.

Exemplificam in continuare, cu cei mai frecventi impurificatori ai apelor de suprafata.

Accidentul petrolierului Exxon Valdez - 24 martie 1989: deversarea unei cantitati uriase de titei in mare.

Accidentul a fost unul dintre cele mai dezastruoase accidente de mediu determinate de om, afectand pe termen scurt si lung o mare varietate de ecosisteme marine. Zona afectata este habitat pentru somon, vidre de mare, foci si pasari marine.

Accidentul a avut loc in 24 martie 1989, cand petrolierul Exxon Valdez a pornit de la terminalul Valdez din Alaka, in cea de-a 28-a calatorie, incarcat cu 53 milioane galoane de petrol.

Capitanul a schimbat usor cursul datorita prezentei unor iceberguri desprinse din ghetarul Columbia. O manevra gresita sau intarziata a dus vasul spre ciocnirea cu reciful Bligh, in apropierea stramtorii Prince William. Explicatiile au fost legate de oboseala, alcool, prezenta unui echipaj insuficient si a unui echipament neadecvat, printre care un radar care nu era reparat putand fi folosit la navigare dar fara posibilitatea depistarii submarine. Din 53 milioane galoane de titei, 10.8 dupa unii investigatori si 30 dupa altii, au fost deversate in ocean afectand 1900 km din coasta Alaskai.

Masurile de reducere a efectelor au fost luate imediat. S-a incercat izolarea zonei printr-o explozie rezistenta la foc, dar, desi testul a fost reusit, nu s-au mai organizat alte explozii si arderi din cauza vremii nefavorabile. A inceput insa curatarea mecanica a zonei, arderea si razuirea petrolului, dar in 24 de ore patura de petrol era asa de groasa incat bloca echipamentul. O companie privata a inceput aplicarea dispersantilor, dar in lipsa valurilor care sa amestece dispersantul cu petrolul din apa, nu s-a ajuns la un rezultat.

Impactul accidentului a fost studiat atat pe termen scurt cat si pe termen lung. Mii de animale au murit imediat. Cele mai bune estimari se refera la 250000 de pasari de mare, 2800 vidre de mare, 300 de foci, 250 de vulturi plesuvi, 22 de balene ucigase si miliarde de oua de somon si hering.

Chiar daca urmele accidentului au fost sterse destul de repede, efectele sunt resimtite si astazi. Astfel, pe termen lung a aparut o descrestere vizibila a populatiei de animale oceanice. A crescut mult rata de mortalitate la vidrele de mare si rate, datorita ingerarii de hrana contaminata. Habitatele expuse la titei sunt partial distruse si unele, ca de ex. habitatele molustelor, necesita 30 de ani de recuperare.

Actiunile legale efectuate vizau plata a 287 mil dolari pentru pagube si 5 miliarde dolari penalitati pentru firma Exxon (pe baza profitului ultimului an). In urma recursului, pagubele s-au redus in 2002 la 4 miliarde, dar la repetarea recursului, suma a crescut la 4.5 miliarde. In ianuarie 2006, procesul era inca pe rol.

Pozitia oficiala a firmei este ca penalitatile nu trebuie sa depaseasca 25 milioane dolari deoarece a cheltuit 2 miliarde pentru curatarea zonei si 1 miliard pentru daune civile si criminale. In acelasi timp s-a recunoscut si vina capitanului, cunoscut ca alcoolic notoriu.

Totusi, exista cateva elemente care nu pot fi neglijate. Firma a recuperat din asigurari si din cresterea pretului produselor, sume semnificative. Suma de 5 miliarde stabilita pe baza profitului din 1989, la profitul din 2005, ar trebui sa se ridice la 30 de miliarde. Pe de alta parte, considerand rata inflatiei, 4.5 miliarde in 1989 inseamna 7 miliarde in 2005.

In 1990, congresul SUA a aprobat Actul de Poluare cu Titei, cu o clauza referitoare la vasele care au provocat deversari masive de peste 1 milion de galoane (3800 m3). S-a cerut in plus dublarea stratului de pe fundul petrolierelor. Exxon a initiat o actiune impotriva guvernului, considerand ca sunt direct vizati fiind singurii afectati.

Superpetrolierul a fost reparat pana in iulie 1989, inlocuindu-se 1600 tone de otel si platindu-se 30 milioane de dolari pentru reparatii.

In 1990, redenumit SeaRiver Mediterranean, a parasit portul