Factori interni si externi (de mediu) cu consecinte destabilizatoare asupra echilibrului ecologic al ecosistemelor forestiere

Factori interni si externi (de mediu) cu consecinte destabilizatoare asupra echilibrului ecologic al ecosistemelor forestiere

Dezechilibrarea ecologica a ecosistemelor forestiere este rezultanta negativa a unor procese complexe, declansate si intensificate de actiunea necontrolata a unei mari diversitati de factori, care pot fi grupati in trei mari categorii:

a.    factori interni, proprii fitocenozei (insecte, ciuperci, pasari, vanat etc.);

b.    factori externi, de mediu (vant, zapada, seceta etc.);

c.    factorul antropic (actiuni constiente si inconstiente, poluare etc.).

Factorii interni sunt de fapt componente firesti ale diversitatii biologice normale specifice oricarui ecosistem aflat in echilibru ecologic, situatie in care efectivele populatiilor respective sunt la nivelul optim de suportabilitate al ecosistemului. Parte dintre organisme (insecte, ciuperci) constituie produsul ecosistemului, altele sunt atrase de ecosistem (pasari, animale), acesta constituind suportul existentei lor (adapost si hrana). Factorii interni se gasesc in raporturi de interconditionare. De exemplu, marimea populatiilor de pasari este direct influentata de oferta de hrana pentru ele, reprezentata in mare masura de populatiile de insecte. Cresterea exagerata a populatiilor de insecte, semnaleaza insa aparitia unui dezechilibru ecologic la nivelul ecosistemului, insectele devenind daunatoare pentru componenta principala a biocenozei, reprezentata de speciile arborescente. Pe de alta parte, inmultirea exploziva a populatiilor de insecte presupune aparitia unor conditii interne propice dezvoltarii lor la nivelul biocenozei. Asemenea conditii interne favorizante pentru insecte sunt de regula intrunite in cazul arboretelor dezechilibrate structural, rarite, puternic luminate, alcatuite din exemplare (arbori) in mare parte dezechilibrate fiziologic cu o stare relativ lanceda de vegetatie. In astfel de conditii are loc inmultirea in masa si a speciilor de ciuperci, parazite si semiparazite, care contribuie la accentuarea dezechilibrului fiziologic al arborilor. Totodata, in asemenea situatii cresc si efectivele de vanat peste capacitatea de suportabilitate a ecosistemelor respective, deja puternic dezechilibrate ecologic, care contribuie la alterarea tot mai pronuntata a principalelor componente ale ecosistemului (biocenoza si biotop).

Factorii externi de mediu, in marea lor majoritate de ordin meteorologic, pot avea consecinte catastrofale asupra ecosistemelor forestiere, in masura in care regimurile lor se abat mult de la normalitate. Sunt cunoscute in acest sens doboraturile de vant pe mari suprafete, in regiunea de munte, manifestate in ecosistemele forestiere de molid. Instabilitatea acestora este cu atat mai pronuntata cu cat vanturile de intensitatea mare, batand in rafale, sunt asociate si cu caderi mari de zapada, cu deosebire de primavara, incarcate de apa, care in buna parte se mentine in coroana arborilor, deplasand centrul lor de greutate spre partea superioara. Daca in acelasi timp incepe si dezghetul solului, vulnerabilitatea arboretelor de molid la doboraturi este si mai mare, cunoscuta fiind inradacinarea superficiala a arborilor apartinand acestei specii.

In regiunea de campie, ecosistemele forestiere alcatuite din trupuri de padure cu mica extensiune in suprafata, distribuite neuniform si izolate intre ele prin culturi agricole, sunt expuse, la randul lor, unor excese si carente ale regimurilor de precipitatii si de temperatura. De exemplu, primavara, in urma topirii bruste a zapezii in regiunea de munte, ecosistemele forestiere din zona de campie, in special cele de lunca, suporta consecintele inundatiilor. In perioada activa a sezonului de vegetatie (vara), padurile, urmare a distributiei dezechilibrate a precipitatiilor in aceasta zona climatica, trebuie sa faca fata, dimpotriva, la un pronuntat deficit de umiditate, atat in atmosfera cat si in sol. Aceasta alternanta anotimpuala a regimului de umiditate afecteaza echilibrul ecologic realizat la nivelul ecosistemelor forestiere, fenomenul fiind cu atat mai accentuat cu cat deficitul de umiditate are loc pe fondul unui spor semnificativ al regimului termic al atmosferei. In astfel de conditii climatice, de seceta atmosferica si in sol, procesele fiziologice la nivelul biocenozei sunt mult diminuate, faptul fiind usor sesizabil prin starea relativ lanceda de vegetatie a arboretelor. La o asemenea stare de vegetatie sunt asigurate conditiile interne ale biocenozei pentru inmultirea in masa a insectelor daunatoare, indeosebi defoliatoare, ale caror atacuri (uneori repetate) se soldeaza frecvent cu declansarea fenomenului de uscare prematura a arborilor.

Factorii interni si externi, de ordin biotic si abiotic, cu efecte negative asupra echilibrului ecologic al ecosistemelor forestiere pot actiona atat individual, cat mai ales prin asociere in diferite combinatii (vant-zapada, inundatii-seceta-atacuri de insecte si ciuperci etc.). Rezultanta actiunii combinate a factorilor destabilizatori poate distruge ireversibil echilibrul ecologic al ecosistemelor forestiere respective, care trebuie supuse lucrarilor de reabilitare pentru reconstituirea structurii lor optime in scopul indeplinirii functiilor atribuite.

Reconstructia ecologica a ecosistemelor puternic dezechilibrate se face de regula pe cale artificiala, urmare a interventiei constiente a omului in stabilirea strategiei de lucru pentru fiecare caz in parte. Totodata, trebuie insa subliniat faptul ca factorul antropic (omul), ca urmare a activitatilor lui desfasurate in timp si spatiu, se afla intr-o masura mai mare sau mai mica la originea dereglarii echilibrului ecologic natural al ecosistemelor forestiere.

Referitor la factorul antropic si rolul constient sau inconstient al acestuia in viata padurii, consideratiile de mai jos sunt edificatoare. Pe parcursul dezvoltarii societatii si a cresterii densitatii populatiei, padurea a suportat in timp o reducere continua a suprafetei pentru a face loc culturilor agricole si altor amenajari umane. S-a ajuns astfel ca, in zona forestiera de campie, fostele masive paduroase de cvercinee sa fie reprezentate acum de trupuri de padure, mai mici sau mai mari, dispersate la mari distante unele de altele. Consecintele intreruperii masivitatii padurilor din zonele cu folosinte predominant agricole ale terenurilor eliberate, conjugata cu modificari ale climatului regional (aridizare-desertificare), ca rezultat al despaduririlor pe mari suprafete, au condus la dereglarea echilibrului ecologic al fragmentelor de padure ramase. De regula, asemenea petice de padure, cu contururi neregulate, fiind usor accesibile si situate in zone dens populate, permanent deficitare in lemn, au fost si sunt expuse extragerilor ilicite de arbori. Reducerea consistentei arboretelor actuale, in conditiile unui climat tot mai putin favorabil vegetatiei forestiere, constituie principala cauza a eficientei reduse a padurilor din regiunea de campie.

Restrangerea suprafetei paduroase s-a produs si in regiunea colinara si de dealuri, insa la o anvergura mai mica comparativ cu regiunea de campie. Trupurile de padure existente aici au o mai mare intindere in suprafata, dereglarile structurale accidentale provocate de om sau de alti factori perturbatori fiind mai usor suportate de arborete. Efectele negative ale acestor dereglari pot fi anulate pe cale naturala, in masura in care se asigura linistea necesara in padure, date fiind particularitatile climatice din zonele colinare si de munte, mult mai favorabile pentru vegetatia forestiera.

Concentrarile umane mai reduse din regiunea de munte explica in mare masura amploarea si intensitatea relativ scazuta a proceselor de degradare antropica remarcate in cuprinsul arboretelor existente. Totusi, la limita altitudinala superioara, sub actiunea indelungata a pasunatului, padurea a coborat cu 50 - 150 m altitudinal in principalele masive montane de la noi. Pe de alta parte, ecosistemele forestiere montane, constituite in principal din molid, sunt insa mai expuse la actiunea vantului si zapezii. Data fiind instabilitatea lor pronuntata, padurile de aici pot fi calamitate pe mari suprafete.

Alta cauza importanta in dereglarea structurii normale a padurilor o constituie gospodarirea nechibzuita si frecvent abuziva a padurilor in trecutul mai indepartat. Unele greseli savarsite in aceasta directie sunt insa de data relativ recenta. Astfel, in trecut, exploatarea padurilor de rasinoase se practica pe parchete mari, adoptandu-se tratamentul taierilor rase. Suprafetele eliberate au fost plantate de regula numai cu molid. Uneori insa, lipsind materialul de impadurire, acestea au fost invadate de specii pioniere (mesteacan, anin verde, plop tremurator etc.), rezultand arborete naturale provizorii de mica productivitate si slab protective.

In cuprinsul amestecurilor de la limita superioara a fagetelor, exploatarea a vizat cu prioritate speciile de rasinoase, ajungandu-se treptat ca in arealul fostelor amestecuri valoroase de fag cu rasinoase, multe terenuri sa fie ocupate in prezent cu arborete pure de fag. Padurile de fag, in trecut, au fost supuse la randul lor tratamentului taierilor rase pe parchete mari, regenerarea naturala a acestora avand loc pe cale vegetativa, din lastari. Padurile astfel rezultate au fost supuse regimului crang, fapt care a contribuit mult la reducerea capacitatii de productie a fagetelor, chiar si in optimul arealului lor ecologic. In ceea ce priveste padurile de cvercinee, dupa exploatarea padurilor valoroase de codru, in noile arborete formate din trupuri izolate de padure s-a adoptat tratamentul taierilor de crang, care, aplicat in mod repetat, a dus la slabirea vitalitatii arborilor si implicit la reducerea productivitatii arboretelor. Chiar si in cazul cand padurile valoroase de stejar (gorunete, stejarete, sleauri etc.) au fost gospodarite in regimul codru, s-au aplicat tratamente simplificate (taieri succesive), care au condus la degradarea arboretelor in lipsa regenerarii naturale sau a fost favorizata inlocuirea speciilor valoroase cu alte specii de amestec, secundare (carpen, tei etc.), rezultand asa numitele arborete derivate.

La degradarea consistentei padurilor au contribuit si contribuie taierile in delict. Extragerile ilicite de material lemnos s-au produs cu precadere in fasiile perimetrale ale padurilor, de-a lungul drumurilor de acces si mai cu seama in apropierea asezarilor omenesti. Date fiind conditiile climatice din regiunea de campie, taierile in delict au constituit si constituie o adevarata calamitate pentru padurile de aici. Scaderea consistentei padurii a fost urmata la scurt timp de intelenirea solului, care a atras dupa sine exercitarea pasunatului, cu toate consecintele lui negative asupra starii generale de vegetatie a padurii. Indiferent de zona fitoclimatica, practicarea pasunatului fara restrictii, mai cu seama in suprafetele de padure aflate in curs de regenerare, a impiedicat sau a compromis regenerarea padurii. Efectivele mari de vanat prezinta, de asemenea, un pericol pentru culturile tinere, mai ales pentru cele de rasinoase instalate in afara arealului lor natural.

Functionalitatea padurilor a fost influentata negativ si prin lucrari silviculturale gresit concepute sau neexecutate la momentul oportun. De exemplu, s-a continuat instalarea monoculturilor de molid, s-au realizat compozitii de impadurire simplificate in culturi de cvercinee, nefiind prevazuta asocierea speciilor de stejar cu specii de ajutor sau arbustive pentru protectia si ameliorarea solului, nu s-au corelat cerintele ecologice ale speciilor cu particularitatile climato-edafice ale statiunilor si astfel s-a ajuns adeseori la compromiterea unor culturi forestiere sau la culturi relativ tinere, cu stare lanceda de vegetatie. In alte situatii, nerespectarea tehnologiilor de ingrijire dupa instalarea culturilor a facut ca inchiderea masivului sa aiba loc pe seama unor specii locale de mai mica valoare economica, regenerate vegetativ, ajungandu-se astfel la arborete derivate, partial sau chiar total.

Cunoasterea cauzelor degradarii padurilor si a valorificarii incomplete a potentialului productiv al statiunilor forestiere ofera posibilitatea stabilirii si adoptarii de strategii fundamentate pe baze stiintifice pentru reconstructia ecologica a ecosistemelor forestiere dezechilibrate structural, atat sub raportul consistentei cat si al compozitiei.

Un alt factor de ordin antropic mai putin luat in considerare, dar care a capatat o tot mai mare amploare in ultima vreme, deranjand padurea si nu rareori cu efecte deosebit de grave, il constituie turismul. Inconstienta si lipsa unor elementare masuri de prevedere au condus nu de putine ori la provocarea de incendii devastatoare, foarte greu de anihilat, mai cu seama in perioade de seceta. Agresivitatea multor asa-zisi turisti se manifesta si sub alte forme. De exemplu, sunt frecvente inciziile sapate in scoarta arborilor care pot constitui porti de intrare si de instalare a diversilor agenti patogeni, smulgerea sau taierea celor mai frumoase exemplare din regenerari naturale sau artificiale. La acestea se adauga in perioada sarbatorilor de iarna taierile ilicite de arbori din culturi de rasinoase pentru pomi de iarna. Cele mai mari pagube sunt suportate sub acest aspect de regenerarile naturale de brad, situate in vecinatatea localitatilor dens populate.

De asemenea, nu se poate omite efectul destabilizator asupra echilibrului ecologic din ecosistemele forestiere, al fenomenului de poluare atmosferica din surse interne si transfrontaliere, consecinta tot a activitatii umane. In tara noastra sunt bine cunoscute o serie de centre industriale (Baia Mare, Copsa Mica, Zlatna, Hunedoara, Bicaz) cu agenti poluanti de mare agresivitate, resimtita atat de om si alte vietuitoare cat si de vegetatie. Pe circa 10% din suprafata padurilor afectate de poluare intensa arboretele au disparut complet, iar pe restul suprafetelor uscarea arborilor dezechilibrati fiziologic este in plina desfasurare.