MICROORGANISMELE DIN SOL: TESTUL DE TRANSFORMARE A CARBONULUI

METODA

Aceasta metoda de testare reia testul OCDE TG 217 (2000).

INTRODUCERE

Aceasta metoda de testare consta dintr-o metoda de laborator elaborata pentru studierea efectelor pe termen lung ale produselor fitosanitare si ale substantelor chimice, dupa o singura expunere, asupra activitatii de transformare a carbonului de catre microorganismele din sol. Testul se bazeaza in principal pe recomandarile emise de Organizatia europeana si mediteraneana pentru protectia plantelor (1). Cu toate acestea, au fost avute in vedere si alte linii directoare, inclusiv cele emise de Biologische Bundesanstalt din Germania (2) si de Agentia pentru protectia mediului a Statelor Unite (3) din cadrul SETAC (4). Numarul si tipul solurilor utilizate in cadrul acestui test au fost definite cu ocazia unui atelier de lucru al OCDE privind selectarea solului/sedimentelor care a avut loc la Belgirate, Italia, in 1995 (5). Recomandarile privind prelevarea, manipularea si depozitarea probelor de sol au la baza liniile directoare (ISO) (6) si recomandarile atelierului de la Belgirate.

Pentru determinarea si evaluarea caracteristicilor toxice ale substantelor de testat, este posibil sa fie necesara determinarea efectelor acestora asupra activitatii microbiene din sol, de exemplu daca sunt necesare date privind potentialele efecte secundare ale produselor fitosanitare asupra microflorei din sol sau in cazul riscurilor de expunere a microorganismelor din sol la alte substante chimice decat cele din produsele fitosanitare. Testul de transformare a carbonului se efectueaza pentru a determina efectele acestor substante chimice asupra microflorei din sol. Daca se testeaza produse agrochimice (de exemplu produse fitosanitare, ingrasaminte, produse chimice de uz silvic) se efectueaza atat testul de transformare a carbonului cat si testul de transformare a azotului. Daca se testeaza alte produse decat cele agrochimice este suficient testul de transformare a azotului. Cu toate acestea, daca valorile CE₅₀ obtinute in cadrul testului de transformare a azotului pentru substantele in cauza se incadreaza in intervalul de valori caracteristice inhibitorilor de nitrificare disponibili comercial (de exemplu nitrapirin), se poate efectua si un test de transformare a carbonului in vederea obtinerii de informatii suplimentare.

Solurile sunt formate din componente vii si din componente non-vii care formeaza amestecuri complexe si eterogene. Microorganismele joaca un rol important in descompunerea si transformarea materiei organice in sol fertil, multe specii aducandu-si contributia la diferitele aspecte ale fertilizarii solurilor. Orice interferenta pe termen lung in aceste procese biochimice risca sa perturbe ciclul elementelor nutritive si, in consecinta, sa altereze fertilitatea solului. Transformarea azotului si transformarea carbonului se produc in toate solurile fertile. Desi coloniile microbiene care determina aceste procese difera de la un sol la altul, caile de transformare sunt in mare aceleasi.

Prezenta metoda de testare a fost elaborata in vederea detectarii efectelor adverse pe termen lung ale unei substante asupra procesului de transformare a carbonului in solurilor aerobe de suprafata. Testul este sensibil la modificarile dimensiunilor si activitatii coloniilor microbiene care determina transformarea carbonului deoarece supune aceste colonii atat unui stres chimic cat si unor carente de carbon. Se foloseste un sol nisipos sarac in substante organice. Acesta se trateaza cu substanta de testat si se incubeaza in conditii care permit un metabolismul microbian rapid. In aceste conditii, sursele de carbon prezente in sol se epuizeaza rapid. Astfel sunt provocate carente de carbon care produc moartea celulelor microbiene si induc o stare latenta/sporogeneza. Daca durata testului depaseste 28 de zile, se poate masura suma acestor reactii la nivelul probelor martor (sol netratat) prin masurarea disparitiei progresive a biomasei microbiene cu activitate metabolica (7). Daca biomasa dintr-un sol cu carente de carbon este afectata in cadrul testului de prezenta unei substante chimice, este posibil ca aceasta sa nu ajunga la acelasi nivel ca si proba martor. De aceea este adesea posibil ca perturbarile provocate de substanta de testat in orice moment de pe parcursul testului sa se mentina pana la finalul testului.

Testele pe baza carora a fost elaborata aceasta metoda de testare au fost concepute in primul rand pentru cazurile in care cantitatea de substanta care patrunde in sol poate fi estimata. Este, de exemplu, cazul produselor fitosanitare a caror doza de aplicare pe sol este cunoscuta. Pentru produsele agrochimice este suficient un test cu doua doze reprezentative pentru aplicarea pe sol anticipata sau estimata. Produsele agrochimice pot fi testate ca principii active (p.a.) sau ca produse preparate. Cu toate acestea, testul nu se limiteaza la produse cu concentratii anticipate in mediu previzibile. Modificand atat cantitatea de substanta de testat aplicata pe sol cat si modul de evaluare a datelor, testul poate fi utilizat si pentru cazurile in care nu se cunoaste cantitatea de substanta care patrunde in sol. Astfel, in cazul altor substante chimice decat produsele agrochimice, se determina efectele unei serii de concentratii asupra transformarii carbonului. Datele obtinute in cadrul acestor teste se folosesc pentru trasarea curbei doza-efect si pentru calcularea valorilor CE_x unde x se defineste ca fiind efectul procentual.

DEFINITII

Transformare a carbonului: degradarea materiei organice de catre microorganisme pana la formarea produsului final, dioxidul de carbon.

CE_x (Concentratia efectiva): este concentratia substantei de testat in sol care inhiba cu x la suta transformarea carbonului in dioxid de carbon.

CE₅₀ (Concentratia mediana efectiva): este concentratia substantei de testat in sol care inhiba cu 50 la suta (50%) transformarea carbonului in dioxid de carbon.

SUBSTANTE DE REFERINTA

Nici una.

PRINCIPIUL METODEI DE TESTARE

Solul cernut se trateaza cu substanta de testat sau se lasa netratat (martor). Daca testul vizeaza produse agrochimice, se recomanda utilizarea a cel putin doua concentratii, care trebuie alese in functie de concentratia maxima previzibila de pe teren. Dupa 0, 7, 14 zile si 28 de zile de incubatie, probele de sol tratate si probele martor se amesteca cu glucoza si se masoara rata respiratiei induse de glucoza timp de 12 ore consecutiv. Rata respiratiei se exprima ca dioxid de carbon degajat (mg dioxid de carbon/kg sol uscat/h) sau ca oxigen consumat (mg oxigen/kg sol/h). Rata medie de respiratie a probelor de sol tratate se compara cu cea a probelor martor si se calculeaza deviatia procentuala dintre probele tratate si probele martor. Toate testele dureaza cel putin 28 de zile. Daca in a 28-a zi diferentele dintre solurile tratate si cele netratate sunt mai mari sau egale cu 25%, se continua efectuarea de masuratori la intervale de 14 zile timp de cel mult 100 de zile. Daca se testeaza alte produse decat cele agrochimice, in probele de sol se adauga o serie de concentratii ale substantei de testat si se masoara ratele de respiratie induse de glucoza (de exemplu cantitatile medii de dioxid de carbon format sau de oxigen consumat) dupa 28 de zile. Rezultatele testelor cu mai multe concentratii se analizeaza cu ajutorul unui model bazat pe regresie si se calculeaza valorile CE_x (de exemplu CE₅₀, CE₂₅ si/sau CE₁₀). Vezi definitiile.

VALABILITATE TESTULUI

Evaluarea rezultatelor testelor efectuate asupra produselor agrochimice se bazeaza pe diferente relativ mici (adica valori medii de +25%) dintre dioxidul de carbon eliberat sau oxigenul consumat in (sau de catre) probele martor si probele tratate de sol, fapt care poate determina obtinerea unor rezultate false daca exista variatii mari intre probele martor. De aceea variatiile dintre probele martor trebuie sa fie mai mici de +15%.

DESCRIEREA METODEI DE TESTARE

Aparatura

Se folosesc recipiente de testare confectionate din materiale inerte din punct de vedere chimic. Aceste recipiente trebuie sa aiba o capacitate adecvata procedurii de incubare a solului utilizate, de exemplu incubare in vrac sau sub forma unei serii de probe individuale (vezi sectiunea 1.7.1.2). Pierderile de apa trebuie reduse la minimum si trebuie sa se poata realiza schimbul de gaze (de exemplu, recipientele de testare se pot acoperi cu folie perforata de polietilena). Daca se testeaza substante volatile, se folosesc recipiente ermetice si etanse la gaz. Dimensiunea recipientelor se alege astfel incat numai un sfert din volumul acestora sa fie ocupat de proba de sol.

Pentru determinarea respiratiei induse de glucoza sunt necesare sisteme de incubare si instrumente de masurare a productiei de dioxid de carbon si a consumului de oxigen. In literatura exista exemple de astfel de sisteme si instrumente (8)(9)(10)(11).

Selectarea solurilor si numarul acestora

Se foloseste un singur sol. Caracteristicile recomandate ale acestuia sunt urmatoarele:

continut de nisip: cel putin 50% dar nu mai mult de 75%;

pH: 5,5-7,5;

continut de carbon organic: 0,5-1,5%;

se masoara biomasa microbiana (12)(13), al carei continut de carbon trebuie sa reprezinte cel putin 1% din carbonul organic total din sol.

In majoritatea cazurilor, un sol cu caracteristicile descrise anterior reprezinta cele mai nefavorabile conditiile posibil, deoarece adsorbtia substantei de testat este minima, iar expunerea acesteia la microflora este maxima. De aceea in general nu este necesar sa se efectueze teste pe alte soluri. Cu toate acestea, in anumite situatii, daca principala utilizare preconizata a substantei de testat vizeaza in special soluri de tipul solurilor forestiere acide, sau in cazul substantelor chimice cu sarcina electrostatica, poate fi necesara utilizarea unui sol suplimentar.

Prelevarea si depozitarea probelor de sol

Prelevare

Se furnizeaza informatii detaliate privind istoricul locului din care se preleveaza solul testat. Aceste informatii includ localizarea exacta, acoperirea vegetala, date privind tratamentele cu produse fitosanitare, cu ingrasaminte organice si anorganice, adaosurile de material biologic sau contaminarile accidentale. Locul ales pentru prelevarea solului trebuie sa poata fi utilizat pe termen lung. Pasunile permanente, campurile plantate cu cereale anuale (cu exceptia porumbului) sau semanaturi dese cu ingrasaminte vegetale sunt adecvate in acest sens. Locul de prelevare selectat trebuie sa nu fi fost tratat cu produse fitosanitare timp de cel putin un an inainte de prelevarea probelor. De asemenea, trebuie sa nu fi fost aplicat nici un ingrasamant organic cel putin pe parcursul ultimelor sase luni. Utilizarea ingrasamintelor minerale este acceptabila numai daca respecta cerintele de cultivare si daca nu se preleveaza probe de sol mai repede de trei luni de la aplicarea ingrasamantului. Trebuie evitata utilizarea unor soluri tratate cu ingrasaminte cu efecte biocide cunoscute (de exemplu cianamida de calciu).

Se va evita prelevarea de probe in timpul sau imediat dupa perioadele lungi (de peste 30 de zile) de seceta sau de saturare cu apa. In cazul solurilor arate, probele se recolteaza de la o adancime situata intre 0 si 20 cm. In cazul pasunilor sau al altor soluri care nu sunt arate pe parcursul unor perioade lungi (cel putin pe parcursul unei perioade de crestere), adancimea maxima de prelevare poate fi putin mai mare de 20 cm (de exemplu 25 cm). Probele de sol se transporta in recipiente si in conditii de temperatura de natura sa garanteze ca proprietatile sale initiale nu se modifica in mod semnificativ.

Depozitare

Este preferabil ca solurile utilizate sa fie proaspat prelevate de pe teren. Daca nu se poate evita depozitarea in laborator, solurile se depoziteaza la intuneric, la temperaturi de 4+2sC timp de maximum trei luni. Pe parcursul depozitarii solurilor trebuie asigurate conditii aerobe. Daca solurile sunt prelevate dintr-o zona in care sunt afectate de inghet timp de cel putin trei luni pe an, se poate avea in vedere depozitarea acestora timp de sase luni la minus 18sC. Biomasa microbiana a solurilor depozitate se masoara inaintea fiecarui experiment, iar continutul de carbon din biomasa trebuie sa fie de cel putin 1% din continutul total de carbon organic al solului (vezi sectiunea 1.6.2).

Manipularea si pregatirea solului pentru test

Preincubarea

Daca solul a fost depozitat (vezi sectiunile 1.6.4.2 si 1.7.1.3), se recomanda pre-incubarea timp de 2 pana la 28 de zile. Temperatura si continutul de umiditate al solului in perioada de pre-incubare trebuie sa fie similare cu cele din cadrul testului (vezi sectiunile 1.6.4.2 si 1.7.1.3).

Proprietati fizice si chimice

Se curata manual solul de obiectele mari (de exemplu pietre, resturi vegetale etc.) apoi se cerne umed fara uscare excesiva pentru a se obtine particule cu o dimensiune mai mica sau egala cu 2 mm. Continutul de apa al probei de sol se ajusteaza cu apa distilata sau deionizata pana la o valoare cuprinsa intre 40% si 60% din capacitatea maxima de retinere a apei.

Pregatirea substantei de testat pentru aplicarea pe sol

Substanta de testat se aplica de obicei cu ajutorul unui excipient. Excipientul poate fi reprezentat de apa (in cazul substantelor solubile in apa) sau de o substanta solida inerta cum este nisipul cuartos fin (dimensiunea particulelor: 0,1-0,5 mm). Se vor evita excipientii lichizi altii decat apa (de exemplu solventii organici cum sunt acetona si cloroformul) deoarece pot afecta microflora. Daca se foloseste nisip ca excipient, acesta poate fi tratat cu substanta de testat dizolvata sau in suspensie intr-un solvent adecvat. In acest caz, solventul se elimina prin evaporare inainte de amestecarea excipientului in sol. Pentru distribuirea optima a substantei de testat in sol, se recomanda un raport de 10 g de nisip pe kilogram de sol (greutate uscata). Probele martor se trateaza numai cu o cantitate echivalenta de apa si/sau de nisip cuartos.

Pentru testarea substantelor chimice volatile, se evita in cea mai mare masura posibila pierderile din perioada tratamentului si se incearca repartizarea omogena in sol (de exemplu, substanta de testat se injecteaza in sol in mai multe locuri).

Concentratiile de testare

Daca se testeaza produse fitosanitare sau alte produse chimice cu concentratii anticipate in mediu previzibile, se folosesc cel putin doua concentratii. Concentratia mai mica trebuie sa fie cel putin egala cu cantitatea maxima susceptibila sa ajunga in sol in conditii reale, iar concentratia maxima trebuie sa fie un multiplu al concentratiei mai mici. Concentratiile substantei de testat adaugate in sol se calculeaza presupunand ca incorporarea se realizeaza uniform, la o adancime de 5 cm, si ca densitatea aparenta a solului este de 1,5. Pentru produsele agrochimice aplicate direct pe sol, sau in cazurile in care cantitatea de substanta chimica ce patrunde in sol este previzibila, concentratiile de testare recomandate sunt concentratia anticipata in mediu (PEC) si o concentratie de cinci ori mai mare. Pentru substantele care se aplica pe sol de mai multe ori in acelasi sezon, se testeaza concentratii calculate prin inmultirea PEC cu numarul maxim de aplicari anticipate. Cu toate acestea, cea mai mare concentratie testata nu trebuie sa depaseasca de mai mult de zece ori doza maxima aplicata o data.

Daca se testeaza alte produse decat cele agrochimice, se foloseste o serie geometrica de cel putin cinci concentratii. Concentratiile testate trebuie sa acopere intervalul necesar pentru determinarea valorilor CE_x.

EFECTUAREA TESTULUI

Conditii de expunere

Lotul tratat si lotul martor

Daca se testeaza produse agrochimice, solul se imparte in trei parti cu greutate egala. Doua parti se amesteca cu excipient continand produsul, iar cealalta se amesteca cu excipient fara produs (martor). Se recomanda pregatirea a cel putin trei duplicate, atat pentru solul tratat, cat si pentru cel netratat. Daca se testeaza alte produse decat cele agrochimice, solul se imparte in sase parti cu greutate egala. Cinci probe se amesteca cu excipient continand substanta de testat, iar a sasea se amesteca cu excipient fara substanta. Se recomanda pregatire a trei duplicate atat pentru probele tratate cat si pentru probele martor. Se va acorda atentie repartizarii omogene a substantei de testat in probele de sol tratate. In timpul amestecarii se va evita comprimarea sau compactarea solului.

Incubarea probelor de sol

Incubarea probelor de sol se poate realiza in doua moduri: in vrac pentru probele de sol tratat si netratat sau sub forma unor serii de subprobe individuale de dimensiuni identice de sol tratat si netratat. Cu toate acestea, daca se testeaza substante volatile, testul se efectueaza numai pe o serie de subprobe individuale. Daca solul se incubeaza in vrac, se prepara cantitati mari de sol tratat si netratat si se preleveaza subprobe dupa cum este necesar pe parcursul testului. Cantitatea pregatita initial atat pentru probele tratate cat si pentru probele martor depinde de dimensiunea subprobelor, de numarul de duplicate utilizate pentru analiza si de numarul maxim de prelevari preconizat. Solurile incubate in vrac se amesteca bine inainte de prelevarea subprobelor. Daca solurile se incubeaza sub forma unor serii de probe individuale, atat solul tratat cat si solul martor se impart in numarul de subprobe adecvat, care se folosesc dupa cum este necesar. Pentru experimentele pentru care se preconizeaza mai mult de doua prelevari se pregateste o cantitate de subprobe suficienta pentru toate duplicatele si pentru toate prelevarile. Se incubeaza in mediu aerob cel putin trei probe duplicat din solul testat (vezi sectiunea 1.7.1.1). In cadrul tuturor testelor se utilizeaza recipiente adecvate care asigura suficient spatiu liber pentru a evita aparitia unor conditii anaerobe. Daca se testeaza substante volatile, testul se realizeaza pe o singura serie de subprobe individuale.

Conditiile si durata testului

Testul se realizeaza la intuneric si la o temperatura a camerei de 20+2sC. Pe parcursul testului continutul de apa al probei de sol se mentine la o valoare cuprinsa intre 40% si 60% din capacitatea maxima de retinere a apei a solului respectiv (vezi sectiunea 1.6.4.2), cu o marja de +5%. Se poate adauga apa distilata, deionizata, dupa cum este necesar.

Toate testele dureaza cel putin 28 de zile. Daca se testeaza produse agrochimice, se compara cantitatile de dioxid de carbon eliberat de probele tratate si de probele martor. Daca in a 28-a zi aceste diferente sunt mai mari de 25%, testul se continua pana la obtinerea unei diferente de 25% sau mai mica, sau timp de cel mult 100 de zile. Pentru alte produse decat cele agrochimice, testul este oprit dupa 28 de zile. In ziua 28 se masoara cantitatile de dioxid de carbon eliberate sau de oxigen consumat de probele de sol tratate si de probele de sol martor si se calculeaza valorile EC_x.

Prelevarea si analiza solurilor

Programul de prelevare a probelor de sol

Daca se testeaza produse agrochimice, se analizeaza ratele respiratiei induse de glucoza in probele din sol in zilele 0, 7, 14 si 28. Daca este necesara prelungirea testului, dupa ziua 28 se efectueaza masuratori suplimentare la intervale de 14 zile.

Daca se testeaza alte produse decat cele agrochimice se folosesc cel putin cinci concentratii si se analizeaza probele de sol in vederea masurarii nitratului la inceputul (ziua 0) si la sfarsitul perioadei de expunere (28 de zile). Daca se considera necesar, se poate realiza o masuratoare suplimentara, de exemplu in ziua 7. Datele obtinute in ziua 28 se folosesc pentru determinarea valorii CE_x a substantei chimice. Datele din ziua 0 privind probele martor pot fi utilizate pentru estimarea cantitatii initiale de biomasa microbiana cu activitate metabolica din sol (12).

Masurarea ratelor de respiratie induse de glucoza

Rata respiratiei induse de glucoza se determina pentru fiecare proba de sol tratat si pentru fiecare proba martor la fiecare prelevare. Probele de sol se amesteca cu o cantitate de glucoza suficienta pentru a antrena o reactie respiratorie maxima imediata. Cantitatea de glucoza necesara pentru provocarea unei reactii respiratorii maxime intr-un anumit sol se poate determina cu ajutorul unui test preliminar cu mai multe concentratii de glucoza (14). Cu toate acestea, in cazul solurilor nisipoase cu un continut de carbon organic de 0,5-1,5% sunt de obicei suficiente 2 000 mg pana la 4 000 mg de glucoza pe kg greutate uscata de sol. Glucoza se poate macina in pulbere cu nisip cuartos fin (10 g nisip/kg greutate uscata) si se amesteca omogen in sol.

Probele de sol aditionate cu glucoza se incubeaza intr-un aparat adaptat pentru masurarea continua a ratei de respiratie la fiecare ora sau la fiecare doua ore (vezi sectiunea 1.6.1) la 20+2sC. Se masoara dioxidul de carbon degajat sau oxigenul consumat timp de 12 ore consecutive, iar masuratorile se initiaza cat mai repede posibil, adica dupa 1 pana la 2 ore de la adaugarea glucozei. Se masoara cantitatea totala de dioxid de carbon degajat sau de oxigen consumat pe parcursul a 12 ore si se determina ratele medii de respiratie.

DATE

PRELUCRAREA REZULTATELOR

Daca se testeaza produse agrochimice, se inregistreaza cantitatea de dioxid de carbon eliberat sau de oxigen consumat de fiecare proba de sol duplicat si se furnizeaza valorile medii pentru toate duplicatele intr-un tabel. Rezultatele se evalueaza prin metode statistice adecvate si general acceptate (de exemplu testul F, nivelul semnificativ de 5%). Rata de respiratie indusa de glucoza se exprima in mg dioxid de carbon/kg greutate uscata de sol/h sau in mg oxigen/greutate uscata de sol/h. Se compara rata medie a formarii dioxidului de carbon sau rata medie a consumului de oxigen pentru fiecare proba tratata cu rata pentru proba martor si se calculeaza deviatia procentuala fata de aceasta valoare.

Daca se testeaza alte produse decat cele agrochimice, se determina cantitatea de dioxid de carbon eliberat sau de oxigen consumat de fiecare duplicat si se traseaza curba doza-raspuns in vederea determinarii valorilor CE_x. Ratele de respiratie induse de glucoza (in mg dioxid de carbon/kg greutate uscata de sol/h sau in mg oxigen/greutate uscata de sol/h) determinate in probele tratate dupa 28 de zile se compara cu cele determinate pentru proba martor. Pe baza acestor date se calculeaza valorile de inhibare exprimate procentual pentru fiecare concentratie de testare. Aceste procente sunt reprezentate in functie de concentratie, iar pentru calcularea valorilor CE_x se folosesc proceduri statistice. Se determina si pragurile de incredere (p = 0,95) pentru CE_x calculate cu ajutorul procedurilor standard (15)(16)(17).

INTERPRETAREA REZULTATELOR

Daca la evaluarea rezultatelor testelor pe substante agrochimice se constata ca diferenta dintre ratele de respiratie induse de glucoza pentru proba tratata cu concentratia cea mai mica (concentratia maxima previzibila) si pentru proba martor este, dupa 28 de zile, mai mica sau egala cu 25% indiferent de momentul recoltarii se considera ca produsul in cauza nu influenteaza pe termen lung transformarea carbonului in sol. Pentru evaluarea rezultatelor testelor pe substante chimice altele decat produsele agrochimice se folosesc valorile CE₅₀, CE₂₅ si/sau CE₁₀.

RAPORTARE

RAPORT DE TESTARE

Raportul de testare trebuie sa contina urmatoarele informatii:

Date complete de identificare a solului utilizat, inclusiv:

coordonatele geografice ale locului (latitudine, longitudine);

informatii privind istoricul locului (de exemplu, acoperirea vegetala, date privind tratamentele cu produse fitosanitare, tratamentele cu ingrasaminte, contaminarile accidentale etc.);

tipul de utilizare (de exemplu sol agricol, forestier etc.);

adancimea de prelevare a probelor (cm);

continutul de nisip/aluviuni/argila (% greutate uscata);

pH (in apa);

continut de carbon organic (% greutate uscata);

continut de azot (% greutate uscata);

capacitate de schimb de cationi (mmol/kg);

biomasa microbiana initiala ca procent de carbon organic total;

metode de referinta utilizate pentru determinarea fiecarui parametru;

toate informatiile privind prelevarea si depozitarea probelor de sol;

detalii privind pre-incubarea solului, daca este cazul.

Substanta de testat:

natura fizica si, daca este cazul, proprietatile fizice si chimice;

date de identificare a substantelor chimice, daca este cazul, inclusiv formula structurala, puritatea (pentru produsele fitosanitare procentul de ingredient activ), continutul de azot.

Conditii de testare:

detalii privind aditionarea solului cu substrat organic;

numarul de concentratii ale substantei de testat utilizate si, daca este cazul, justificarea concentratiilor selectate;

detalii privind aplicarea substantei de testat pe sol;

temperatura de incubatie;

continutul de apa al solului la inceputul testului si pe parcursul derularii acestuia;

metoda de incubare a solului utilizata (de exemplu in vrac sau sub forma unei serii de subprobe individuale);

numarul de duplicate;

numarul de prelevari.

Rezultate:

metoda si echipamentul utilizate pentru masurarea ratelor de respiratie;

date sub forma de tabel privind cantitatile individuale si medii de dioxid de carbon sau de oxigen;

variatiile la nivelul duplicatelor probelor tratate si al duplicatelor probelor martor;

explicatii privind ajustarile calculelor, daca este cazul;

variatia procentuala a ratelor de respiratie induse de glucoza la fiecare prelevare sau, daca este cazul, valoarea CE₅₀ cu un prag de incredere de 95 la suta, celelalte valori CE_x (CE₂₅ sau CE₁₀) cu praguri de incredere si un grafic al curbei doza-raspuns;

tratamentul statistic aplicat rezultatului, daca este cazul;

toate informatiile si observatiile utile pentru interpretarea rezultatelor.

REFERINTE BIBLIOGRAFICE:

EPPO (1994). Decision-Making Scheme for the Environmental Risk Assessment of Plant Protection Chemicals, Chapter 7: Soil Microflora. EPPO Bulletin 24:1-16, 1994.

BBA (1990). Effects on the Activity of the Soil Microflora. BBA Guidelines for the Official Testing of Plant Protection Products, VI, 1-1 (2^nd eds., 1990).

EPA (1987). Soil Microbial Community Toxicity Test. EPA 40 CFR 797.3700. Toxic Substances Control Act Test Guidelines; Proposed rule. September 28, 1987.

SETAC-Europe (1995). Procedures for assessing the environmental fate and ecotoxicity of pesticides, Ed. M.R. Lynch, Pub. SETAC-Europe, Brussels.

OECD (1995). Final Report of the OECD Workshop on Selection of Soils/Sediments, Belgirate, Italy, 18-20 January 1995

ISO 10381-6 (1993). Soil quality - Sampling. Guidance on the collection, handling and storage of soil for the assessment of aerobic microbial processes in the laboratory.

Anderson, J.P.E. (1987). Handling and Storage of Soils for Pesticide Experiments, in "Pesticide Effects on Soil Microflora". Eds. L. Somerville and M.P. Greaves, Chap. 3:45-60.

Anderson, J.P.E. (1982). Soil Respiration, in "Methods of Soil Analysis - Part 2: Chemical and Microbiological Properties". Agronomy Monograph Ns 9. Eds. A.L. Page, R.H. Miller and D.R. Keeney. 41:831-871.

ISO 11266-1. (1993). Soil Quality - Guidance on Laboratory Tests for Biodegradation in Soil: Part 1. Aerobic Conditions.

ISO 14239 (1997). Soil Quality - Laboratory incubation systems for measuring the mineralization of organic chemicals in soil under aerobic conditions.

Heinemeyer, O., Insam, H., Kaiser, E.A., and Walenzik, G. (1989). Soil microbial biomass and respiration measurements; an automated technique based on infrared gas analyses. Plant and Soil, 116:77-81.

ISO 14240-1 (1997). Soil quality - Determination of soil microbial biomass - Part 1: Substrate-induced respiration method.

ISO 14240-2 (1997). Soil quality - Determination of soil microbial biomass - Part 2: Fumigation-extraction method.

Malkomes, H.-P. (1986). Einfluß von Glukosemenge auf die Reaktion der Kurzzeit-Atmung im Boden Gegenüber Pflanzenschutzmitteln, Dargestellt am Beispiel eines Herbizide. (Influence of the Amount of Glucose Added to the Soil on the Effect of Pesticides in Short-Term Respiration, using a Herbicide as an Example). Nachrichtenbl. Deut. Pflanzenschutzd., Braunschweig, 38:113-120.

Litchfield, J.T. and Wilcoxon F. (1949). A simplified method of evaluating dose-effect experiments. Jour. Pharmacol. and Exper. Ther., 96, 99-113.

Finney, D.J. (1971). Probit Analysis, 3^rd. ed., Cambridge, London and New-York.

Finney, D.J. (1978). Statistical Methods in biological Assay. Griffin, Weycombe, UK.